24 Ianuarie/5 Februarie 1859 – 161 de ani de la Unirea Principatelor Miercuri, feb. 5 2020 

După ce, cu câteva săptămâni mai devreme, deputații din Adunarea Electivă a Moldovei, l-au ales, în unanimitate, ca Domnitor al Principatului moldav, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, adunați la Hotelul „Concordia” din București, și deputații Adunării Elective a Țării Românești, au procedat la fel, în 24 Ianuarie (stil vechi)/5 Februarie (stil nou). Astfel, colonelul Alexandru Ioan Cuza, devenea domnitor al ambelor Principate, acest moment fiind primul pas pe calea Unirii Principatelor Române, devenite, ulterior, România.

Câteva particularități ale mișcărilor de protest în spațiul românesc după 1989 Vineri, ian. 31 2020 

Facem precizarea că, deși spațiul românesc se referă, în general, atât la întregul teritoriu al României interbelice, cât și la întreaga Transnistrie, până la Bugul de Sud (mai exact, la teritoriul administrat de România în anii 1941-1944), datele noastre nu acoperă decât teritoriul actual al României și al R. Moldova. Lipsesc, astfel, datele legate de părțile ucrainene ale Bucovinei, Basarabiei și Transnistriei, cât și cele legate de Cadrilater. Ne referim, mai exact, la teritoriile, recunoscute oficial, internațional, ale celor două state românești independente. În cadrul acestor mișcări se includ grevele, mitingurile, pichetările diferitelor instituții și protestele de orice tip, consemnate, în această perioadă, în mass-media.

Precizăm că, pe de-o parte, inadvertențele care pot apărea se datorează fie faptului că n-am avut acces, întotdeauna, la presă – mai ales regională și/sau locală – spre a consemna fiecare protest (aici, mai ales în ceea ce privește presa de la est de Prut, ne-am limitat, în mare măsură, la instituții media localizate în Chișinău), iar – pe de alta, poate, și calculele – mai ales cele legate de populația totală, mai pot suferi unele inexactități. În plus, este dificil de „ponderat” amplitudinea unui protest, deoarece nu este totuna o mișcare protestatară cu zeci și chiar sute de mii de participanți, cu un „protestuleț” care „adună” o „mână” de oameni. Statistic, din păcate, fiecare din aceste exemple, apare tot ca „un protest” și atât!… Totuși, datele în cauză, se corelează, foarte bine, pe de-o parte, cu predispoziția, mai veche, pentru proteste (din perioadele comunistă, interbelică și/sau chiar antebelică) – în Ardeal, Banat, Moldova, Capitală… -, iar, pe de alta – și cu alți indicatori care „măsoară” spiritul civic: prezența la urne peste media națională, votul cu formațiuni politice democratice, care susțin statul de drept, o justiție egală pentru toți cetățenii și altele… La „polul” opus, cu părere de rău, și după 1990, ținuturile de la est de Prut se manifestă (și) printr-o „apetență”, inexplicabilă, pentru votul în favoarea unor formațiuni (neo-)comuniste…, realitate care se corelează cu numărul mai modest de mișcări protestatare…

Pentru început, vom face câteva referiri la protestele de anul trecut. S-au însumat 1174 de mișcări de protest. Scăderea este evidentă, atât față de 2018 – care avea peste 1700 de proteste, cât, mai ales, față de anul de „vârf” post-decembrist al mișcărilor protestatare: atunci, s-au înregistrat mai mult de 2000 de asemenea mișcări, aproape dublu față de 2019. Totuși, există și regiuni cu o creștere, față de 2017: Basarabia și Transnistria (cuprinse între limitele R. Moldova) au consemnat, în general, valori duble față de 2017, dar nivelul de la care au plecat este modest. Astfel, în Basarabia au fost 94 de mișcări de protest (față de 54, în 2017), iar în Transnistria – 4 (față de doar două, cu doi ani mai devreme). Prin comparație, regiuni românești de la vest de Prut, chiar având valori mai mici față de 2017, au depășit, și în 2019, Basarabia (cu care, ca dimensiuni teritoriale și demografice sunt comparabile): Moldova a avut 227 de proteste (față de 385, în 2017), Ardealul – fără Secuime – 209 (față de 473, în 2017), iar Muntenia – fără București-Ilfov – 171 (față de 255, în 2017). De fapt, valorile din 2019 în Basarabia sunt egale cu cele din București-Ilfov (care, în 2017, a ajuns la 232 mișcări de protest) și puțin mai mari decât cele consemnate în Oltenia – 91 (și aici, în 2017, au fost mai multe – 128). Basarabia este, însă, peste Secuime (61 de mișcări protestatare anul trecut), Banat (56), Crișana (53), Bucovina (42), Maramureș (37) și Dobrogea (35), dar nici una dintre aceste regiuni nu are mai mult de 2-4 județe (interbelice).

Dacă tot am ajuns să menționăm nivelul județean, să vedem care au fost județele care s-au remarcat printr-o activitate protestatară mai intensă. Capitala a fost, din nou, pe primul loc – cu 79 de proteste (puțin mai mult de o treime față de cele 219 proteste din 2017), urmată de județele Iași, Cluj și Sibiu – cu mai mult de 30 de proteste fiecare. Cam la același nivel – cu 36 de mișcări de protest – se situează și fostul județ basarabean Lăpușna, dintre care 24 au avut loc în Chișinău. Notăm, totuși, faptul că, în vreme ce, la vest de Prut, trendul este descrescător, în spațiul pruto-nistrean, intensitatea mișcărilor protestatare este în creștere…

La nivelul întregii perioade – 1990-2019 – au fost consemnate aproape 11 mii de mișcări de protest. Din nou, distribuția regională este, cum era de așteptat, inegală. Regiunile cu cel mai mare „apetit” protestatar sunt, pentru întregul interval analizat, Moldova și Ardealul, care depășesc, fiecare, 2100 de mișcări protestatare. Urmează, cu valori peste 1000 de proteste, Muntenia și București-Ilfov, care, luate împreună, ar depăși „borna” 2600. Cu valori situate între 500 și 1000 de mișcări de protest, se grupează, descrescător, Oltenia, Secuimea, Banatul și Crișana, în vreme ce Basarabia, Bucovina și Maramureșul trec, fiecare, de 300-400 de astfel de mișcări, iar Transnistria a „adunat” doar 16…

Dacă analizăm, însă, repartiția activității protestatare post-decembriste după coeficientul de distribuție spațială, ierarhia regională se modifică semnificativ. Acest coeficient s-a calculat prin împărțirea ponderii mișcărilor de protest la nivel regional, la ponderea populației fiecărei regiuni. Acolo unde valoarea este mai mare decât 1 (media spațiului românesc, rezultată din 100% mișcări de protest, împărțit la 100% populație), aceasta denotă o intensitate a protestelor superioară mediei. Cu asemenea valori, se remarcă, în ordine descrescătoare, Bucovina – 2,01, Ardealul – 1,58, Secuimea – 1,47, Moldova – 1,25, Banatul – 1,22, Maramureșul – 1,2 și Oltenia – 1,03. Dacă, prin valorile lor modeste, Basarabia – 0,47 și Transnistria – 0,13 „încheie” plutonul, surprinde, oarecum, valorile sub-unitare pentru București-Ilfov – doar 0,82, la același nivel cu Dobrogea, dar sub Muntenia, care are 0,91 și Crișana – cu 0,92.

Dacă detaliem această analiză la nivel județean, Capitala, singură, fără județul Ilfov, trece de 1 (are 1,15), dar, cu cele mai mari valori se evidențiază fostul județ Făgăraș (cu 3,28). Acesta este urmat de județele Sibiu, Suceava, Târnava Mică, Alba, Câmpulung, Fălciu, Odorhei, Ciuc, Cluj, Trei Scaune, Caraș, Rădăuți, Dorohoi, Năsăud, Tutova, Vaslui, Iași, Turda, toate – cu valori mai mari de 1,5. La polul opus, cu valori mai mici de 0,8 se înscriu, descrescător, județele Bacău, Dolj, Prahova, Ilfov, dar fiecare trece de 0,5, lucru care nu se mai întâmplă peste Prut: aici, doar două (foste) județe au valori puțin peste 0,3: Lăpușna (cu Chișinăul, în primul rând) și Orheiul, ambele localizate în partea centrală a Basarabiei. Interesant este faptul că, pe lângă ponderea notabilă, peste media națională, a elementului român(ofon), tot aici, mai ales la Chișinău, se concentrează, de regulă, și cele mai mari ponderi ale votului pentru formațiuni pro-occidentale, cu discurs unionist și pro-european…

Un comentariu și câteva întrebări… Vineri, ian. 24 2020 

E ceva „putred” în „statul” ăsta, românesc, care, de la „nașterea” sa, fie ignoră, fie ține în subdezvoltare partea de est a Țării – Moldova!

Nu mă „bazez” pe faptul că s-a dat o lege pentru A8 și, la UN AN DUPĂ, suntem tot unde eram și ÎNAINTEA LEGII! Acum, întrebări:

1. De ce, în 1936, un ziar din Moldova scria „Moldova vrea șosele moderne”?
2. De ce , după P. P. Carp (demis din funcția de prim-ministru, în aprilie 1912), următorul premier ieșean al României a fost Mihai-Răzvan Ungureanu (februarie-aprilie 2012)?
3. De ce singura regiune a României FĂRĂ AUTOSTRĂZI circulabile e Moldova?
4. De ce, deși au fost discuții aprinse, intense, atât în timpul domniei lui Cuza, cât și al primei părți a domniei lui Carol I, Înalta Curte de Casațiune și Justiție NU a mai ajuns NICIODATĂ la Iași, ca o compensație, modestă, pentru cedarea de către fosta capitală a Moldovei, a funcției de Capitală?
5. Ce a făcut, în general, România pentru regiunea sa Moldova, în condițiile în care „fraierii” de aici au susținut, întotdeauna, Țara, fără alte pretenții, decât aceea DE A FI RESPECTAȚI LA FEL PRECUM CETĂȚENII DIN RESTUL ROMÂNIEI?

Și ar mai fi!…

Iar despre motivele pentru care ziua de azi este o non-sărbătoare pentru ieșeni și pentru Moldova, am scris aici și aici

Curiozități (?) ale campaniei prezidențiale Vineri, nov. 22 2019 

A trecut primul tur al scrutinului prezidențial și, peste câteva zile, după ce se va încheia și al doilea (pentru care, în Diaspora, votul a început de azi!), vom ști cine va fi noul (sau vechiul) „locatar” de la Palatul Cotroceni, pentru următorii 5 ani.

Ceea ce pare cel puțin… curios (dacă nu mai mult) este neconcordanța uriașă dintre numărul de semnături pentru candidații ce au ajuns puțin peste 1% din voturile valabil exprimate sau nici nu au atins acest (modest) prag… Cel mai bine clasat dintre acești candidați, dl. Cumpănașu, a strâns, după cum scrie aici, 238633 semnături, dar doar puțin peste jumătate dintre semnatari l-au votat (141316 voturi, adică 1,53%). Următorul, în „clasamentul” voturilor este dl. Cataramă, cu 48662 votanți (0,53%), dar cu 230988 semnături (pentru care, când o parte i-au fost invalidate, a făcut contestație!). Dl. Stanoevici a strâns, la rându-i, 214520 semnături, dar de votat l-au votat numai 39192 alegători (0,43%). Alt candidat, extrem de „vocal”, dl. Ivan a adunat 237894 semnături, însă, cu voturile a fost mai greu – numai 32787 votanți (0,36%). Dl. Peia – candidatul „dat dispărut” la un moment dat, a avut 202096 semnături și 30884 alegători care l-au votat (0,34%): poate au „dispărut”, între timp și o parte dintre (potențialii) votanți!… 🙂 Cam tot pe-acolo s-a „învârtit”, ca număr de voturi și dl. Popescu (30850, adică 0,33%), deși, de semnat, au semnat 206062 cetățeni… Și, în fine, dl. Banu încheie acest „clasament”, cu 27769 voturi (0,3%), în urma acumulării a 222770 semnături!…

Exceptându-l pe dl. Cumpănașu, toți ceilalți (ultimi) 6 candidați au adunat, la un loc, 210144 voturi (2,3% din totalul voturilor valabil exprimate), adică au făcut, împreună, suma de voturi aproximativ egală cu numărul de semnături depuse de fiecare la Biroul Electoral Central. O fi mare numărul minim de semnături necesare (200000), recunosc, dar, dacă asta e legea, hai să o respectăm, măcar până va fi modificată!… Însă, cum se cheamă un candidat care nu reușește să fie votat, nici măcar de numărul de susținători care (se presupune) au semnat pentru candidatura lui?

Întrebări pentru doamna ministru: Duminică, nov. 17 2019 

1. Nu ar trebui ca, la baza Educației în România, de la nivelul primar, până la cel (post-)universitar, să stea bunul-simț, buna-cuviință, buna-credință, verticalitatea, caracterul, conștiința, respectul reciproc, onestitatea, responsabilitatea??? Nu întreb doar așa, fiindcă sunt „ahtiat” după reguli, ci, pentru că, fără aceste reguli, transmise, secole la rând, de strămoșii noștri, din generație în generație, cineva, încă nenăscut, le va da tuturor în cap, fiindcă „așa vrea mușchiul lui” și singura „regulă” e „regula celui mai tare” (urmând ca și lui, peste alte decenii, să-i dea altcineva în cap, după aceeași „regulă”)!

2. Ați declarat că vor dispărea discipline: ce înseamnă asta? Că se vor „tăia”, de pildă, otova, Istoria și/sau Geografia? Sau Latina (mutată, aiurea, de la a VIII-a, unde se corela cu Istoria românilor, inclusiv cu procesul de romanizare a traco-dacilor), la a VII-a? Personal, ca o paranteză, mi se pare rușinos să ne lăudăm că suntem „urmașii Romei”, singurul popor neolatin de la „porțile Orientului”, dar, să lăsăm ca, la nivel de facultăți de profil, limba latină să ajungă pe cale de dispariție!… Mai vrem să avem cetățeni care să-și cunoască strămoșii și – pentru că „istoria se repetă!” – să știe de ce să se ferească, în viitor, fiindcă vor constata, pe propria piele, că anumite evenimente s-au mai produs și în trecut? Sau mai avem nevoie de oameni capabili să se orienteze în spațiu – la propriu, în primul rând! -, care să-și cunoască țara, continentul, planeta, sau doar de oameni cărora li se transmit puține informații, li se cer și mai puține și, după școală, nu le mai rămâne (aproape) nimic, dar care, așa (ne)informați, sunt mai ușor de manipulat, de controlat? Păi, ca o concluzie la acest paragraf (întrebător), dacă, altădată, „definiția” culturii generale era „ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învățat la școală”, pentru adulții României de mâine, despre ce „cultură generală” mai vorbim???

3. Prin unirea Cercetării cu Educația, aveți în subordine și acest sector, unde există o problemă mare (cel puțin): de peste 10 ani, anumite categorii de cercetători sunt complet discriminate, deoarece, fie depășesc vârsta, numărul de ani de la susținerea tezei de doctorat/obținerea titlului de doctor, etc. Acest lucru se numește DISCRIMINARE și nu cred că doar „tinerii cercetători”, „tinerii doctoranzi” sau „tinerii doctori”, ori „tinerele echipe” au dreptul să acceadă fondurile Ministerului destinate cercetării! Mă gândesc ca, ținând cont de această discriminare, să intervin în instanță, pentru eliminarea ei! Ce aveți de gând să faceți, în acest sens, pentru ca acest tratament discriminatoriu să înceteze?

4. Pentru avansare, în învățământul universitar, s-au stabilit acum câțiva ani niște criterii, care, prin schimbarea ministrului, sau din alte motive, s-au modificat, apoi s-a schimbat modificarea, pe urmă s-a modificat schimbarea modificată și tot așa! Când se vor stabili niște criterii clare, care să aibă la bază și consultarea cadrelor didactice aflate în situația de a putea avansa și, după ce se stabilește, mai întâi, o perioadă de tranziție, ca toată lumea să-și „pună la punct” criteriile proprii (vestitul „dosar”), să se fixeze un set de criterii, care să rămână „bătute în cuie”,măcar 10-15 ani?

Ca să nu fiu „suspectat” de „interese personale”, țin să precizez că nu sunt dintre aceia care „muncesc pentru salariu/avansări/etc”, ci vreau să fiu lăsat să-mi fac treaba (ceea ce fac, deja, de peste două decenii, din conștiință și cu responsabilitate), încă cei (cel puțin) 15 ani până la pensie! „Sistemului” educațional/de învățământ îi lipsesc credibilitatea, predictibilitatea, transparența! Plus elementele pe care le-am amintit mai sus, la început!…

Întrebările au apărut deja, în două comentarii la o știre legată de un interviu pe care doamna ministru al Educației, Monica Anisie, îl va acorda mâine platformei HotNews.

15 Noiembrie 1987 – Revolta muncitorilor brașoveni contra regimului comunist Vineri, nov. 15 2019 

În data de 15 Noiembrie 1987, erau programate „alegeri”, pentru „autoritățile locale și județene”!… Cum, în întreprinderile brașovene erau probleme, cu realizarea „planului”, fapt ce a dus la plata incompletă – și chiar întârziată – a salariilor, în dimineața zilei amintite, muncitorii de la întreprinderile brașovene – „Steagul roșu” (Autocamioane), „Tractorul”, „Rulmentul” și altele – s-au revoltat! Măsurile luate de autorități au fost dure, mergând de la deportarea în alte localități, până la șicane continue, anchete, bătăi și alte „mijloace adecvate” pe care regimul le folosea pentru intimidarea sau chiar eliminarea opozanților!

Revolta de la Brașov – de care, cu toată opacitatea „mass-media” controlate de partid și de stat – s-a aflat, atât în țară, cât și în afara ei, chiar din ziua de 15 Noiembrie, a fost punctul culminant al unei serii de revolte din acel an – începută cu greva studențească din februarie 1987, de la Iași și continuată cu nemulțumirile publice ale făgărășenilor, de la începutul lunii noiembrie – și „preludiul” ridicării anti-comuniste din Decembrie 1989, care a dus la prăbușirea regimului totalitar.

Să nu uităm!

Dovezi că „USL trăiește”! Miercuri, nov. 13 2019 

Probabil, foarte multă lume, dacă nu toată 🙂 știe, deja, care sunt „finaliștii” care se pregătesc pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale: Herr Muth și Paviancila… Ca unul care am anunțat că, deși candidatul USR-PLUS nu a răspuns/corespuns, din toate punctele de vedere, l-am votat, ținând cont de speranța unui „tur doi fără pesedoi!”, ar trebui să „urmez” îndemnul lui Dan Barna și să-l susțin pe (încă) locatarul de la Palatul Cotroceni.

Să facem o micuță călătorie în timp… Candidatul de acum 5 ani care a devenit, în noiembrie 2014, președintele României, era susținut de ACL (Alianța Creștin-Liberală), din care făceau parte vechiul PNL și fostul PDL, formațiuni ce au fuzionat, după scrutinul prezidențial, devenind actualul PNL, „transferat” în Parlamentul European, de la formațiunea liberală ALDE (devenită, în acest an, Renew Europe), la cea creștin-democrată/populară PPE. Mai înainte, până la începutul anului 2014, vechiul PNL a fost, începând din 2011, aliat în USL, cu… PSD!… În cadrul USL, în 2012, vechiul PNL a obținut 99 de mandate (din cele 273 ale USL), reprezentând 24,03% din locurile din Camera Deputaților. Și fostul PDL, aflat la guvernare, până la începutul anului 2012, a făcut parte dintr-o coaliție, ARD – care a avut un total de 56 de mandate -, dintre care, majoritatea (52) erau ale PDL (12,62%).

După fuziunea dintre fostul PDL și vechiul PNL, noul PNL a devenit al doilea partid politic parlamentar, în urma alegerilor legislative din 2016 (ultimele, de până acum), obținând 69 de locuri de deputat (20,97%). Dar… ce avem noi, printre acești deputați ai actualului PNL? Pe lângă 11 foști membri ai PDL (oarecum normal, deoarece formațiunea a fuzionat cu PNL), dar și câte un fost membru al PC (gașca varanului!) sau chiar al PPDD (aceștia doi nu se numesc, cumva, traseiști???), (re)găsim și 13 parlamentari aleși și în 2012, pe listele… USL! Adică în alianța formată, în principal cu PSD, al cărei candidat este madam Paviancila! Să-i și amintim, în ordinea numerelor de pe tricou 🙂 , pardon, în ordinea alfabetică a numelor de familie, poate se bucură să-i vadă lumea și să-i (re)cunoască (între paranteze este trecut județul unde au fost aleși în 2016): Costel Alexe (Iași), Cristian Buican (Vâlcea), Viorica Cherecheș (Maramureș), Corneliu Cozmanciuc (Neamț), Ioan Cupșa (Bihor), Victor-Paul Dobre (Galați), Gheorghe-Eugen Nicolăescu (București), Nechita-Adrian Oros (Cluj), Ionel Palăr (Bacău), Ionuț-Marian Stroe (Dolj), Gigel-Sorinel Știrbu (Olt), Vasile Varga (Brăila), Mihai-Alexandru Voicu (Diaspora).

Ținând cont de faptul că actualul locatar de la Cotroceni ar fi devenit premier, dacă, în 2009, candidatul la prezidențiale de atunci al PSD ar fi câștigat alegerile, Baronul Muthausen fiind denumit, de atunci, de cei care nu au uitat, „premierul grivco” și de „am hotărât să mai dau o șansă” PSD (și le-a dat, chiar trei, ultima fiind, acum aproape doi ani pentru… Paviancilă!), dacă și azi, 18,9% din deputații PNL sunt foști (?) membri ai USL, pentru cine să merg eu pe 24 noiembrie la vot???

11 Noiembrie 1918 – sfârșitul Primului Război Mondial Luni, nov. 11 2019 

La 11.11.1918, orele 11, în Pădurea Compiegne, într-un vagon de tren, a fost semnat armistițiul care încheia „Războiul cel Mare” (cum a fost numit în epocă Primul Război Mondial). Acest moment a dus la despărțirea de muribundul Imperiu austro-ungar a Bucovinei și Ardealului, care au putut să se unească cu Țara. Basarabia o făcuse deja și nutrea speranțe că va rămâne, pentru vecie, între hotarele patriei-mamă, România!…

Votez Dan Barna! Joi, nov. 7 2019 

De dinainte de începerea actualei campanii electorale, părea tot mai evident blatul ordinar, de cea mai joasă speță, între actualul locatar de la Cotroceni și fosta prim-sinistră, pardon, prim-„ministră” a României… Scopul era – și este! – un tur doi fără griji pentru actualul prezident și, firește, (re)alegerea lui, en fanfare!…

Mi s-a mai spus și altădată, că e bine să votez cu Herr-ul, că e „răul cel mai mic”, că, altfel, ajunge un/o pesedist(ă) la Cotroceni, bla-bla, etc, șamd, șcl… Dar, cei care tot susțin „răul cel mai mic” să facă bine să se uite că, de atâta votat „răul cel mai mic”, din/după 1990, am ajuns aici. Să se uite la faptul că, în afară că era, în 2009, „premierul grivco”, că s-a remarcat prin faptul că „urmăresc cu atenție și îngrijorare” și prin „am hotărât să mai dau încă o șansă” psd (și asta, de 3 ori!), Herr Muth nu s-a remarcat prin nimic! De atâta „urmăresc cu atenție și îngrijorare”, majoritatea guviermilor psd-alde au amputat, au golit, practic, de conținut funcția prezidențială… Nu mai vorbim de întrebările de la „referendumul pentru justiție”, puse, efectiv, „la plesneală”, „ca să fie”, acolo!… A, era să uit: de atâta „5 ani de vacanță la Cotroceni”, mutul, obosit, firește, a plecat, de nu știu câte ori, în concediu, la ski, la Mamaia sau, mai degrabă la Miami!…

Alternativele sunt fie neimportante, fie, acolo unde au ceva relevanță, nu le dau nici o atenție: n-am votat niciodată fsn/fdsn/pdsr/psd, vajnicul urmaș al pcdr/pmr/pcr (cine nu crede să se uite cine e „președinte de oroare”, pardon, de „onoare” la acest grup infracțional organizat, anti-național, anti-românesc!) – și votez din 1990! Să susțin pe copilul răsfățat pale(o)ologu, scos din joben de securistul petrov/băsescu? Ferească Dumnezeu! Ceilalți sunt irelevanți și/sau nu mă interesează!

Rămâne Dan Barna… Înțeleg, din informațiile pe care le am, că, deși lipsit de resursele financiare și de sprijinul mediatic al mogulilor din așa-zisa „mass-media” românească, cel desemnat drept candidat al USR-PLUS e inteligent și „ară” cu sârg țara, în lung și-n lat! Foarte bine! Pe mine nu m-a (prea) convins, deoarece, din dialogul pe e-mail, la mesajele mele a răspuns doar cu „avioane”, semn că, ori el, ori consilierii lui (presupunând că domnul e ocupat!), nici nu citesc ce li se scrie! În plus, planează și unele semne de întrebare, cel mai important fiind legat de această chestiune… Cu toate acestea, faptul că s-a pornit o anchetă, neconcludentă, exact acum, „la comandă” și că Dan Barna este candidatul unei formațiuni care nu are legături cu încrengătura fesenisto-securistă a tuturor celorlalte „partide” post-decembriste, șansa de a avea un al doilea tur cu o confruntare reală, nu un blat jalnic, între Baronul Muthausen și #capdematura, m-au convins să merg la vot duminică și să pun ștampila „TATOV” (citește de la coadă! 🙂 ) pe candidatul USR-PLUS, Dan Barna!

Ziua Internațională a bunului simț Luni, nov. 4 2019 

Astăzi, 4 noiembrie, este Ziua Internațională a bunului simț. Ar fi bine dacă ar fi celebrată, nu neapărat festivist, ci prin cât mai multe acțiuni/atitudini în acest sens, adică – de bun-simț!

« Pagina anterioarăPagina următoare »