Ansamblul folcloric „Opincuța” din Chișinău – Datini și obiceiuri de iarnă din Moldova Vineri, dec. 28 2018 

Despre numele Ștefan Joi, dec. 27 2018 

Azi, în calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Arhidiacon Ștefan, cel dintâi martir, acesta fiind celebrat ieri și de Biserica Romano-Catolică. Despre însemnătatea numelui am mai scris, dar putem aduce unele completări.

Astfel, de la forma Ștefan, extrem de răspândită, au rezultat o serie de ipocoristice: Fan, Fane, Fanea, Fani, Fanu, etc., atestate, de-a lungul timpului, la toți românii, inclusiv la cei balcanici.

Ca derivate ale numelui menționăm formele: Ștefănescu, Ștefăniță, Ștefăniu, Ștefănoiu, Ștefănache, Ștefănucă, Ștefănuț, de asemenea, cu o arie largă de distribuție. Mai notăm aici formele Fanciu, Fâncel, asemănătoare cu cea bulgărească, Fančo. 

De la forma scurtă Ștef au rezultat: Ștefu(l), Ștefescu, Ștefulescu, Ștefa, Ștefea, Ștefca, Ștefei, Șteflea – întâlnite în tot spațiul românesc.

Forma bulgaro-rusă Stepan a dat naștere la derivate precum: Stepanescu, Stepean, Stăpan, Stepa, Stepca, Stepcea, dar și Ștepan sau Ștepanescu, atestate în Muntenia, Moldova și Ardeal.

De la forma ucraineană Stecko au rezultat: Steț, Stețco, Stețu și altele, consemnate în Maramureș, Ardeal și Moldova.

Pe de altă parte, de la forma maghiară, Istvan, au apărut variantele Estivan, Istăvoiu, Istfan, Iștfan, Ișfan, Ișfănescu, Esfan, precum și Iștoc, Pișta și altele, atestate în Banat, Ardeal, Moldova, Muntenia și Oltenia.

Patronimul a creat și câteva derivații toponimice: Valea Ștefanului (în Muntenia), Ștefănești (în Muntenia, Oltenia, Moldova, nordul Bucovinei, Basarabia), Ștefănel (în Oltenia), Dealul Ștefăniței (în Ardeal), Ștefești (în Muntenia), Ștefeni (tot în Muntenia), Șteflești, Ștefanca, Ștefăneaca (toate – în Ardeal), Stețcani – devenit Tețcani, apoi Tescani (în Moldova) – , Piștești (în Oltenia), dar și Fâncel (în estul Ardealului), sau Panciu – derivat, probabil, dintr-o formă bulgară, Stepančo (în sudul Moldovei).

Ca forme feminine amintitm: Ștefana, Fana, Fănica, Ștefania, Ștefanca –
atestate, din epoca medievală, în Oltenia, Muntenia, Moldova, Ardeal, etc.

Răspândirea numelor derivate de la Sfinții Împărați Constantin și Elena Miercuri, dec. 26 2018 

Ziua în care sunt celebrați cei doi sfinți este 21 mai. Pe de-o parte, atunci eram „aglomerat” cu o mulțime de activități, iar pe de alta, a vorbi acum, în zilele Sărbătorii Sfinte a Crăciunului este cam la fel de potrivit, deoarece împăratul Constantin cel Mare este cel care a oficializat creștinismul ca religie în Imperiul roman (în anul 313, prin Edictul de la Mediolanum/Milano), adică exact religia propovăduită de Iisus Hristos și ucenicii săi, cu trei secole mai devreme…

Prima mențiune a unui Constantinus în spațiul carpato-balcanic, datează din anul 448, fiind legată de un episcop armean localizat în Armenia secunda (în estul Turciei de azi), fiind urmată de o alta în 451, amintitnd un episcop din Cipru prezent la Conciliul de la Chalcedon. Imediat după, în anul 458, este amintit un alt prelat cu acest nume, în Achaia grecească. Pentru secolele VI-VII, avem consemnări frecvente, din cuprinsul actual al Ciprului, Turciei, Greciei, Albaniei.

Din veacurile VIII-X există atestări, la fel de numeroase, din Turcia, Cipru, Grecia, Albania, Bulgaria și Ucraina, aceleași și în secolele XI-XV, pentru ca, în veacurile XVI-XVIII să consemnăm mențiuni doar în Grecia și Bulgaria

În spațiul românesc, primele mențiuni documentare apar din secolul XI, mai întâi în Ardeal, apoi și în Moldova și în Țara Românească, în forme precum Constantin, Co(n)standin, Costu, Coste(a), Costescu, Costache, Costa, Costin și altele. Mențiuni medievale apar și la românii balcanici, fie la cei din nordul Bulgariei, fie în sudul Balcanilor, la aromânii fărșeroți. În Evul Mediu, numele se găsea pe locul 9 în Moldova, 30 – în Țara Românească și 81 – în Transilvania, pe ansamblul spațiului românesc formele derivate și/sau diferitele variante ale lui Constantin situându-se pe poziția 22.

În prezent, numele Constantin/Constantinescu/Costache/Costea/Costin/Dinca/Dinu etc., se găsesc, în România, pe locul 3, după Popa și Ioan, iar în R. Moldova – pe locul 152. În restul spațiului carpato-balcanic, formele Constantinides/Constantinidou/Constantinou/Konstantinou/Costa se situează, pe poziția a treia, în Cipru, Konstantinou/Konstantinidis/Konstantinidou/Konstantopoulos/Kostas/Kostopoulos/Kostopoulou – pe locul 5, în Grecia, Kot/Kotov/Kotova – pe locul 6, în Bielorusia, Constantinides/Constantinidou/Constantinou/Konstantinou/Costa – pe locul 8, în R. Macedonia, Kostenko/Kostyuk/Kot/Kotov/Kotova – pe locul 9, în Ucraina, Kostadinov/Kostadinova/Kostov/Kostova/Dinev/Dineva – în Bulgaria, pe locul 10, Kostadinović/Dinić/Kostić/Kocić/Kojić – pe locul 11, în Serbia, Kostić – pe locul 50, în Muntenegru, etc.

După cum se observă, numele este frecvent doar în țările de confesiune creștin-ortodoxă, atât la sud, cât și la nord de Dunăre. Explicația se regăsește în atașamentul lumii ortodoxe față de împăratul care a oficializat religia creștină în Imperiul roman, dar, în cazul românilor – unde, după cum am văzut, numele nu doar că și-a păstrat o frecvență ridicată, din Evul Mediu, dar a urcat chiar între primele 3 patronime ca frecvență, mai există o mențiune specială: împăratul Constantin era trac romanizat, mama sa, împărăteasa Elena era traco-frigiană, originară din Bithynia și așa se explică, pe de altă parte, frecvența ridicată a numelui la traco-dacii romanizați. În plus, dacă acea întâlnire a lui Constantin cu marii preoți ai cultului zamolxian a avut loc și, în urma ei, traco-dacii au fost convinși, prin vorbă bună, să se romanizeze, învățând Tatăl Nostru și Crezul în limba latină, explicația pentru actualul loc 3 al numelui este și mai clară. Că traco-dacii (inclusiv cei nord-dunăreni) au acceptat, probabil nu imediat și nu toți, să se creștineze romanizându-se este dovedit atât de vechimea unor termeni creștini – cruce, creștin, Dumnezeu/Dumnidzălu, biserică/băsearică, botez, cuminecare, Paște, Crăciun/Cârciun, etc. – toți, de origine latină, cât și de ponderea de peste 80% termeni latini din cele două rugăciuni sus-amintite, sau de numele Îndrea/Undrea/Andreu, păstrat de români (inclusiv de cei balcanici), pentru numele popular al lunii de după ziua Sfântului Andrei (30 Noiembrie), încreștinătorul traco-daco-romanilor – luna decembrie, ori păstrarea unor forme rotacizate derivate de la numele greco-latin *Nicola – Nicoară/Nicoriță/Nicuruș/Nicăruș/Nicorescu și altele.

Patronimul Elena nu are o frecvență la fel de mare, dar este cel puțin la fel de vestit, fie și doar dacă amintim că de la acest nume derivă bine-cunoscutul Ileana Cosânzeana, extrem de vechi (probabil, din perioada traco-daco-romană). De la Elena am consemnat, din Evul Mediu, forme ca Lena, Lenă, Elina, Eliana, Ileana, Ileanu, Lean, Lencu, Lencă, Leancă, Leancu, Ilinoiu, Lina, Elenca, Elencu, Elenița, Elenuța, Lenuța, Leana și altele, consemnate fie la aromâni, fie, în Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Ardeal, Maramureș, Moldova sau Basarabia. În epoca medievală, numele apare pe locul 44 în Transilvania, 80 – în Țara Românească și 100 – în Moldova. Pe ansamblul spațiului românesc medieval, acest patronim ocupa locul 73. În zilele noastre, patronimul nu mai apare în primele 100 nume românești.

În spațiul carpato-balcanic, prezență între primele 100 de nume a variantelor și derivatelor de la Elena se consemnează doar în Cipru – Ellinas (locul 84).

O, ce veste minunată!… în limba maghiară Miercuri, dec. 26 2018 

Cu cele mai calde mulțumiri, domnului Szilágyi N. Sándor!

Despre numele legate de Christos Marți, dec. 25 2018 

Astăzi, în prima zi a Crăciunului, ne propunem să discutăm despre numele legate de Iisus Christos, cel Născut în această Sfântă Zi.

După N. A. Constantinescu (1963), toate numele legate de Christos derivă dintr-un gtecesc Christophoros = „purtător de Christos”, devenit, în română Cristofor.

Cea mai timpurie atestare a numelui, în formă latină, Christophorus, datează din veacul al VI-lea, prin două atestări: una legată de un prelat, participant la Conciliul Ecumenic de la Constantinpolis, din 553, ca reprezentant al eparhiei Asia (azi, în vestul Turciei), iar cealaltă – vorbind de un patriarh armean din estul Turciei actuale (pe atunci, Armenia maior).

Pentru secolele VII-X, atestările devin mai frecvente, toate fiind din partea asiatică a Turciei. În intervalul veacurilor XI-XV, „centrul” de greutate al consemnărilor se mută în partea europeană, cu prezențe în Croația, Slovenia și Austria – în ultimele două țări, în forma Christophus. Pentru secolele XVI-XVIII, documentele păstrează mențiuni din Grecia și Slovenia. Apar asemenea mențiuni și în spațiul românesc actual, în Ardeal, în veacul al XVI-lea.

Popularitatea de care s-a bucurat numele în perioada finală a antichității și a Evului Mediu este legată de sfera de patronaj a sfântului, aceasta cuprinzând navigatori, plutași, pelerini în general, adică pe toți cei care călătoreau pe ape sau pe uscat. Așa se explică și alegerea patronimului Cristoforo ca prenume al genovezului Colombo (Cristofor Columb), ajuns să (re)descopere America, în slujba suveranilor Spaniei (cunoscut în forma iberică de Cristobal Colon). În alte limbi se consemnează formele Cristobal (spaniolă), Christophe (franceză), Cristoforo (italiană), Kristof (/germană/maghiară), Hristofor (bulgară/rusă), etc.

În spațiul românesc, mențiunile sunt chiar mai vechi, datând din epoca daco-romană, prin formele Chrestus, într-o inscripție romană și Cristus – tot într-o inscripție din Moesia Inferior (Tropaeum Traiani). În Evul Mediu apar o mulțime de forme, variante și derivate: Cristul, Criste, Cristea, Crsti(i)an, Cristin(a), Cristiu, Criștiu și altele, atestate în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Ardeal, Oltenia și chiar Cristel, Cristănel, menționate, în 1476, în Galiția (N. Drăganu, 1933). Există, apoi, forme influențate de fonetismul slav – Cărsta, Cărste(a), Cărstina, Cărstian, Crăstea, Cârstu, Crâstea și altele, sau de cel (neo)grec: Hristofor, Istrofor, Forăscu, Hrist, Hristea, Hrâste, Ristea, Ristache, Răstea,.etc. Mai rar, în Ardeal și chiar în Muntenia, apar și forme influențate de fonetismul maghiar: Criștof, Carstofie.

Numele par a fi avut, încă, din Evul Mediu, o frecvență ridicată, dovadă fiind locurile ocupate în cele trei regiuni istorico-geografice românești: Cristian/Cârstea/Cârstiian(a) în Țara Românească (locul 10), Cârstea/Cârstișor/Hrăste – în Moldova (locul 41), Cristian/Cristel/Cristofor – în Transilvania (locul 46), pe întregul spațiu românesc consemnându-se locul 21, pentru toate formele ante-menționate. Situația este asemănătoare și în perioada actuală, formele Cristea/Cristian/Cristescu etc situându-se pe poziția 16 în România, dar numai pe locul 160 în R. Moldova.

În spațiul carpato-balcanic apar, cu frecvență mare, forme caracteristice în R. Macedonia – Hristov/Hristova/Hristovska/Hristovski/Krstevska/Krstevski/Risteska/Risteski/Ristevska/Ristevski/Ristov/Ristova/Ristovska/Ristovski (locul 3), Cipru – Christofi/Christofides/Christofidou/Christoforou/Christou (locul 4), Bulgaria – Hristov/Hristova/Krastev/Krasteva (locul 7), Serbia – Krstić/Ristić (locul 10), Grecia – Christopoulos/Christopoulou/Christou (locul 20) și Muntenegru – Krstajic/Ristić (locul 53).

Se observă faptul că frecvența mare a acestor nume se regăsește în special în partea balcanică ortodoxă a ariei analizate, cu prelungire, la nord de Dunăre, în spațiul românesc, cu atestări continue, din antichitatea daco-romană, până în zilele noastre.

Despre numele legate de Sărbătoarea Sfintelor Paști Luni, dec. 24 2018 

Fiind mai aglomerat în primăvară, am rămas dator cu acest subiect. Cum suntem în Ajunul Crăciunului, cred că se poate povesti, acum, câte ceva despre numele legate de cealaltă mare sărbătoare de peste an.

Întâia atestare a unui nume legat de sărbătoarea menționată apare, în spațiul carpato-balcanic, în anul 553, când, la Conciliul de la Constantinopolis a participat și episcopul ce reprezenta Achaia greacă, numit Paschasius.

În spațiul românesc, primele mențiuni ale unor asemenea nume, derivate de la Sărbătoarea Sfintelor Paști apar în epoca medievală, în toate regiunile: Paște – în Moldova, Muntenia și Oltenia, Paști, Paștea – în Ardeal. În aceeași perioadă au apărut și derivate rezultate din contaminarea Paște+Pascu, aceasta dând forma Pașcu, prezentă, frecvent în Moldova și Ardeal, Pașca – atestată în Ardeal și Oltenia, Pașcan – în Moldova, etc.

Formele Pasc și Pasca sunt derivate de la substantivul pască. De la acestea au rezultat, de asemenea, numeroase forme, prezente în toate regiunile românești: Pască, Pascu, Păsculescu, Pasci, Paschiia, Păscan și altele.

Formele Pashalie și/sau Pascal au derivat din numele grecesc, respectiv italian al sărbătorii. Notăm, în acest caz, forme precum Pashale, Pashul – notate în sudul țării, Pascal, Păscălina, Pascalie, Pascale, Păscălonu – consemnate în Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia, Ardeal.

În prezent, numele derivate de la Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, ocupă locuri apropiate în spațiul românesc: 84, în România și 88 – în R. Moldova. Mai notăm, în spațiul carpato-balcanic, numele Paschali – în Cipru (locul 105).

Mihai Eminescu – Colinde, colinde Duminică, dec. 23 2018 

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se ‘ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele.

Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele…
De dragul Mariei
Şi al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului

Sursa: https://Versuri.ro/w/4lv6

Cristi Pațurcă – Imnul Golanilor* Sâmbătă, dec. 22 2018 

*„Dedicație” pentru toți (neo)comuniștii și securiștii din fsn/fdsn/pdsr/psd și acoliții lor de după 1989!

Valeriu Sterian – Doamne, vino, Doamne Sâmbătă, dec. 22 2018 

PRO MUSICA – Timișoara Sâmbătă, dec. 22 2018 

« Pagina anterioarăPagina următoare »