Alte „dileme” (electoral-metodologice) legate de alegerile din spațiul românesc Vineri, iul. 31 2020 

Astăzi am terminat, în linii mari, „inventarierea” membrilor Senatului românesc… Cu date colectate disparat, cu o prezentare (foarte) generală în Geografia electorală de acum șapte ani (ce mult a trecut de atunci! 🙂  ), Senatul a fost un fel de… „Cenușăreasă” a proceselor electorale românești!…

Nu i-am „acordat” eu acest „rol”, ci Istoria! 🙂 Mai întâi, fiindcă, sub numele Comisiei Centrale de la Focșani (1859-1862), această cameră superioară a Legislativului fusese „impusă” prin Convenția de la Paris (1856), ca (un fel de) organism „federal” care să verifice compatibilitatea legislației din cele două Principate „Unite”… Spre lauda ei, pe lângă această activitate, Comisia Centrală a elaborat și câteva proiecte de lege, care nu au mulțumit, însă, fie Adunările Elective de la Iași și București, fie pe „domnul Unirii”, Alexandru Ioan Cuza… Acesta, și în ideea unificării depline a „Moldo-Valahiei”, a desființat Comisia Centrală, în 1862…

Tot domnitorul avea să fie cel care va (re)înființa, drept cameră superioară a Legislativului românesc, după doar 2 ani, un Corp Ponderator – sau Adunanță Ponderatrice – numită, deja (și) Senat, încă de prin 1865… Năbădăioasa viață politică a tânărului stat român nu permitea doar o singură Cameră… Și, chiar dacă principele Cuza „a fost abdicat” de monstruoasa coaliție la începutul anului 1866, Senatul și-a „croit” drum și a (re)apărut și în Constituția din același an, promulgată de noul principe, Carol I.

Supraviețuind întregii perioade antebelice și chiar (aproape) celei interbelice, Senatul avea să fie suspendat de guvernarea antonesciano-legionară în septembrie 1940 și desființat, de-a dreptul, de comuniști, în 1946. A reapărut, din nou, ca o pasăre Phoenix, din „spuma” loviluției din Decembrie 1989… I s-a pus „gând rău”, din nou, după cam două decenii, când marinelul care răspunde la apelativul securist(oid) petrov l-a vrut desființat… Și totuși, Senatul a „acumulat” un secol și jumătate de existență și (peste) un veac de alegeri senatoriale…

Ziceam, la început, că Istoria i-a „delegat” Senatului rolul de „Cenușăreasă”… Un motiv, deja amintit, este că, prin Comisia Centrală de la Focșani, a venit „de sus”, „din afară” și mulți din românii, care, din vremea lui nenea Iancu, susțin că „să-și vază Europa de ale sale!” ar putea spune că „ce ne trebuie, domnule, nouă, Senat?”… Apoi, el n-a fost ales de la început – Comisia Centrală de la Focșani era numită, cu câte 8 membri desemnați de fiecare Principat și chiar și Cuza (și-)a numit Corpul Ponderator, în 1864! – iar, când a beneficiat de alegeri (din 1866), acestea nu au „urmat” aceleași reguli ca în cazul Adunării (fie ea Electivă ori, mai frecvent, a Deputaților, până în 1948!): erau aleși, pe lângă senatorii desemnați, în colegii, de electoratul din județe, senatori ai Universităților, iar, din 1926, și ai consiliilor județene și locale, dar și ai unor comunități corporatiste: Camerele de Agricultură, Industrie, Comerț și, după 1930, și de Muncă (acestea fiind singurele cu drept de a alege senatori în 1939)În plus, se adăugau tuturor acestora și senatori de drept, numiți: mitropoliții și episcopii (după 1918, și cei mai importanți reprezentanți ai altor culte din România), premierii care ocupaseră această funcție de mai multe ori, președinții Senatului și ai Adunării, principele moștenitor al Coroanei…

În aceste condiții – din examinarea, secvențială atunci (prin 2006-2010), a datelor electorale legate de Senat – am conchis că va veni o vreme când mă voi ocupa, mai pe îndelete, și de camera superioară a Parlamentului român. I-a „venit vremea” acum! Dar, cu „bătăi de cap”!…

Mai întâi: trebuie însumate datele electorale legate (și) de votul pentru senatorii universităților, ai consiliilor locale și județene și ai diverselor corporații, sau (și) pentru comparabilitatea datelor electorale cu perioada post-decembristă, să mă limitez doar la analiza rezultatelor alegerilor exprimate doar prin votul alegătorilor din județe?

Apoi, să țin cont, la mandate, pe lângă senatorii aleși pe altă cale decât prin votul electorilor din județe (îndreptățiți la a vota, fie pe baza censului, până în 1918, fie prin generalizarea votului universal, din 1919), și de senatorii de drept (care vor fi fost aceia, la fiecare moment)?

Pe urmă: să iau în calcul (și) scrutinul (parțial) din 1874, când, pe baza legislației electorale de atunci, s-a produs primul (și singurul!) scrutin în care jumătate din senatori ai fost aleși, după tragerea la sorți a colegiilor lor? Legea electorală prevedea că senatorii au mandat de 8 ani, cu reînnoirea, după tragere la sorți, prin vot, a jumătate din mandate, după 4 ani. Prevederea a fost aplicată doar o dată, iar, după reforma electorală din 1883, a dispărut. Tot din/după 1883, ca și la Adunarea Deputaților, numărul de senatori pe județ a fost fixat în funcție de populația județului (anterior, fiecare județ avea un număr egal de senatori – doi!) și, în general, alegerile pentru Senat s-au desfășurat (aproape) de fiecare dată când au avut loc scrutine și pentru Cameră, regulă respectată, cu sfințenie, atât în perioada interbelică, cât și după 1989.

Fără a fi sigur că e cea mai bună opțiune, după o îndelungă chibzuială, am decis să iau în calcul, la datele legate de vot(anți) – prezența la vot, preferințele alegătorilor pentru formațiuni politice – doar rezultatele de la alegerile pentru senatorii dați de alegătorii județeni (deci, fără cei aleși de universități, consilii județene/locale și/sau corporații). Voi ține cont și de scrutinul din 1874, care poate fi considerat un „scrutin parțial” (oarecum similar cu alegerile legislative din 1918, care nu au avut loc nici în Dobrogea – aflată sub ocupația Puterilor Centrale – dar nici în Basarabia, care se unise cu Țara cu câteva luni mai devreme). În ceea ce privește mandatele, așa cum am procedat și cu Adunarea, până în 1864 – în cazul Adunărilor Obștești, Adunărilor Obștești Extraordinare, Adunărilor ad-hoc și/sau a Adunărilor Elective (perioada 1831-1864) – care aveau, fie și parțial, și deputați numiți, voi cumula toate mandatele, deci și ale senatorilor de drept. În fond, indiferent de maniera în care au ajuns senatori, membrii acestei camere au participat, cu toate drepturile, la procesul legislativ din acea vreme…

O ultimă idee, legată de continuitatea dregătorilor/diriguitorilor în spațiul românesc, succesiunea deputaților și senatorilor români, de după 1831, până azi are, ca antecesori, o întreagă listă de demnitari geto-daci – sfetnici, mari preoți – de la Burebista la Decebal, de senatori, mitropoliți și episcopi din vremea romanizării traco-dacilor și de membri în adunările medievale ale Țărilor Române, de după anul 1000, până la Regulamentul Organic – membri ai Sfatului Domnesc din Moldova și Țara Românească, ori ai Dietei Transilvaniei… Într-un fel, fie și doar prin traco-daco-romanii ajunși senatori ai Imperiului roman, și Senatul își „trage rădăcinile” din Antichitate!

Iacob Negruzzi – Amintiri din Junimea Duminică, iul. 19 2020 

O retrospectivă excepțională a Junimii, istorisită de „secretarul perpetuu al Junimii”. Recomandare călduroasă de lectură, mai ales dacă sunteți moldavofili/ieșeanofili și avizi de o sănătoasă „porție de râs”!… Mie, personal, această istorisire a unuia dintre fii renumitului Costache Negruzzi, mi-a amintit de Bârfistanul dintr-o celebră practică (enervant de ploioasă, dar formidabil de veselă 🙂  ), organizată la Potoci, pe malul Lacului Bicaz, în august 2004!…

Despre structura Atlasului electoral al spațiului românesc Miercuri, iul. 15 2020 

Revin la una dintre lucrările vechi – sunt cam 11-12 ani de când a „prins contur” – și am reluat munca de actualizare a datelor/hărților… Prilej bun spre a revizui puțin și structura acestui material…

Astfel, Introducerea va rămâne, tot axată pe (re)prezentarea regiunilor istorico-geografice românești (doar cele care au aparținut, cândva, României). După aceasta va urma Construcția teritoriului statal românesc și evoluția vieții politice – axată pe evoluția entităților politico-administrative din ultimele (aproape) trei milenii, de la traco-daci până la/după aderarea României la Uniunea Europeană. Viața politică românească se referă doar la statul român, de după Unirea Principatelor, cu trimitere la nivelul democrației, după datele colectate de la Center for Systemic Peace.

Nou va fi următorul capitol – Repartiția crono-spațială a unor variabile electorale în spațiul carpato-balcanic în Antichitate și Evul Mediu. Va fi nou, este deja, deoarece, de la ultima „incursiune” de actualizare a materialului – de acum 4-5 ani, s-au adunat zeci de hărți legate de existența adunărilor legislative – sfaturi regale – în cazul statelor create de traco-daci, de toponime și/sau antroponime ce evidențiază existența obștilor țărănești, conduse de moși/juzi/primiciuri și de Sfatul Bătrânilor, de termeni moșteniți din latină cu trimitere la lideri ai entităților politico-administrative medievale românești, de sfaturile orășenești din așezările urbane ale aceluiași Ev Mediu și altele…

Rămâne, apoi, următorul capitol – Repere geopolitice europene (1830-2020) – și el actualizat. E necesar acesta și nu insist prea mult de ce: nu doar românii au făurit și întregit statul român. Dacă nu era „tanti Europa”, de pe la 1856-59, 1877-78, 1918-20… n-ar fi existat nici Unirea Principatelor, nici Independența, nici „Unirea cea Mare”…

Vin, pe urmă, capitolele dedicate repartiției crono-spațiale a prezenței la vot a alegătorilor, a opțiunilor politice ale alegătorilor, a mandatelor, alegerilor pentru Senat, scrutinelor europarlamentare, alegerilor conducătorilor statului, alegerilor regionale și locale, plebiscitelor și referendumurilor. Va fi menținut capitolul legat de reforma administrativă și reprezentarea cetățenilor – de la nivel european, la nivel local. Acesta va fi urmat de alegerile în cel de-al doilea stat românesc – Republica Moldova și de cel legat de reprezentarea parlamentară a românilor în regiuni din apropierea statelor românești, chestiune care acoperă circa 180 de ani.

Aici va fi inserat un capitol nou, legat de votul, pe familii politice, în spațiul românesc, în ultimele (aproape) două secole, cu date (acolo și când ele există), centralizate pe cincinale electorale, la nivelul (aproximativ al) județelor interbelice.

Iar înspre final rămâne capitolul legat de originea miniștrilor și prim-miniștrilor din executivele românești, doar că, față de ceea ce a fost tratat, în serial, pe blog, acum mai bine de un deceniu și de ce există, actualmente, în Atlas (cu trimitere doar la guvernele din România, din 1859, până azi), ne vom referi și la executivele din celelalte entități conduse (și) de români, care au avut o existență efemeră – Basarabia/R. D. Moldovenească (1917-1918), Bucovina, Transilvania (1918) sau mai îndelungată – R.A.S.S. Moldovenească (1924-1940), R.S.S. Moldovenească (1940-41, 1944-1990) și, respectiv, R. Moldova (după desprinderea de U.R.S.S., până azi). Datele au fost actualizate, parțial, trebuie definitivată și această treabă și, ulterior, de realizat seria de hărți aferente.

Sinteza elementelor prezentate – eventual și cu unele corelații cu indicatori (sociali, demografici, economici) – va încheia Atlasul, servind drept concluzie a acestuia.

Chiar departe de a fi definitivat – există unele capitole la care este de lucrat serios chiar la introdus și prelucrat datele! – Atlasul are, în stadiul actual, provizoriu, peste 600 de hărți, răspunzând, foarte bine definiției unui asemenea produs cartografic, deoarece este o colecție de hărți.

Nesimțirea, incultura, înfumurarea, ipocrizia, minciuna, corupția, hoția UCID! Sâmbătă, iul. 11 2020 

Am alăturat mai sus câteva (non)calități, pe care o mulțime dintre „semenii” noștri, deveniți mai degrabă mutanți, decât OAMENI, le au, le utilizează, spre „a se descurca”, „a se aranja (cât) mai bine”, pe ei și pe cei apropiați lor (prieteni, cunoscuți, rude…). S-ar putea ca, pentru mulți – inclusiv printre oamenii bine-intenționați, serioși, onești, de bună-credință – această alăturare să nu se fi revelat, dar ea EXISTĂ! Un mutant este o ființă bipedă, asemănătoare, ca înfățișare cu OMUL, dar fără nimic legat de OMENIE, umanitate, în interior, o ființă nesimțită, ipocrită, arogantă, pusă pe căpătuială, strict în beneficiu personal, aplicând ca „principiu”, „după mine, potopul!”…

Revenind la chestiunea analizată, vă întreb: de pildă, câți nesimțiți care nu sunt încrezuți, înfumurați cunoașteți? Câți dintre nesimțiți nu mimează „compasiunea”, „atenția” față de „semeni”, deși e vorba doar de ipocrizie și fățărnicie? Câți dintre ipocriți, prefăcuți, nu sunt și coruptibili, deci corupți? Iar dacă au putut fi corupți – sau corup ei pe alții – cine corupe sau este corupt(ibil) nu este, dacă nu hoț, măcar complice la o hoție (sau chiar la mai multe)?

Apoi, ați văzut cumva un incult cu bun-simț? Sau „incoruptibil”? Sau plin de modestie, care evită „să se bată cu cărămida-n piept” clamându-și „realizările? Ați văzut vreun nesimțit să nu-și epateze „studiile”, să se abțină de la „expunerea” a nu știu câte „diplome”, „certificate”, „atestate” și altele asemenea? Poporul are și ziceri pentru astfel de indivizi: Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul! I-au murit lăudătorii! Minciuna are picioare scurte! Leneșul mai mult aleargă!…  Chiar și proverbul Hoțul neprins e negustor cinstit! atrage atenția asupra a ceea ce vrea să pară „negustorul cinstit”, deși NU ESTE!… Iar romanii au o vorbă, care ar trebui ținută minte, de către toată lumea (dar va fi uitată, că nouă, popor romanic, nu ne mai „trebuie” limba latină, nici măcar în Universități, dară-mi-te în învățământul preuniversitar!): multi, stulti et inculti! Ceva asemănător cu zicerea Lăpușneanului, pusă în gura acestuia de Costache Negruzzi: Proști, dar mulți!

Fiindcă prostia „merge” mână-n mână, atât cu lipsa de Educație (nu de studii, atenție!), cu incultura, cu înfumurarea (fudulia), iar prostul va corupe și/sau se va lăsa corupt, va fura – sau va fi, măcar, complice la furt – și, cum sunt domenii în care corupția și furtul agravează situația de fapt, putându-se ajunge la tragedii – cum s-a întâmplat la #Colectiv – ajungem la cele scrise în titlu: Nesimțirea, incultura, înfumurarea, ipocrizia, minciuna, corupția, hoția UCID!

În „opoziție”, un om cu bun-simț, va căuta să-și desăvârșească atât pregătirea profesională, cât și să acumuleze un cât mai bogat bagaj de cultură generală. Nu se va lăuda cu „studiile” = „diplome”, „certificate”, „atestate”, „cursuri de calificare” ș.a.m.d. – ci se va evidenția, prin FAPTE BUNE, prin EDUCAȚIE (cu „baza” în „cei șapte ani de acasă”, păstrați și cizelați continuu și ulterior, toată viața). Va fi modest, chiar smerit, onest, cinstit, corect, atât cu sine, cât, mai ales cu cei cu care interacționează. Îi va respecta pe oameni, așa cum sunt, fără deosebire și regulile de bun-simț, de conviețuire civilizată în societate și va riposta, doar în legitimă apărare, când, unde și dacă acestea sunt încălcate de mutanți nesimțiți, profitori… Nu va râvni – după cum îl învață Cele 10 Porunci – la nimic din ce NU-i aparține. Va fi un bun profesionist, interesat nu să facă treaba „repede” (căci ar putea ieși o „treabă” de mântuială, o fușerăială!), ci BINE! Și azi îmi amintesc uimirea cu care s-a uitat la mine tata, când i-am spus, la 15 ani, că prefer un meseriaș care face treaba bine, pe îndelete, chiar dacă mai încet, decât unul care o fi el „iute de mână”, „îndemânatic”, dar va termina, de fapt, o fușerăială!… Și, de asemenea, un bun profesionist va fi și corect cu clientul: dacă o lucrare costă, real, 100 de lei, el va cere 90 și clientul îi va da 120, și-l va chema și pe viitor, de nenumărate ori (am întâlnit, frecvent, opusul: așa-zis „meseriaș”, care, pentru o lucrare de 100 de lei, a cerut 110: i-am dat, dar de chemat NU L-AM MAI CHEMAT NICIODATĂ și i-am făcut și „anti-reclamă” (sumele de mai sus sunt pur imaginare)! Și asta, fiindcă, având bun-simț, își va spune, mereu: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”… Deci, un asemenea om, fiind profesionist, serios, va căuta să-și facă treaba cât mai bine, fiindcă știe că societatea va progresa și va fi măcar mai puțin rea, dacă nu mai bună, cu condiția ca, dacă nu toți, măcar o mare parte din cei care au ceva de făcut, undeva, să-și facă treaba cât mai bine!

Câți mai vor, azi, să fie OAMENI, cu calitățile enumerate mai sus (și altele asemenea) și câți, de fapt, „pozează” în ceea ce NU SUNT, dând „pe dinafară” de nesimțire, incultură, înfumurare, ipocrizie, minciună, corupție, hoție??? Mă tem că a doua „categorie” (pre)domină, și la noi (în special), dar și în Lume (în general)!…

Câte ceva despre respectul față de cetățean… Joi, iun. 18 2020 

Vom aduce în discuție, astăzi, în primul rând, agresivitatea – adesea, de-a dreptul nesimțită – a „pauzelor publicitare” din mass-media, prezentă cu „calupuri” de minute întregi în(tre) emisiunile în desfășurare, mai cu seamă la TV, dar și la Radio… Trec peste faptul că, frecvent, reclamele sunt făcute de idioți pentru oligofreni (adică insultă și inteligența „consumatorilor de publicitate”) și, de câteva ori, am fost nevoit să sesizez (inutil!) CNA, deoarece unele asemenea „reclame” îndeamnă la nesimțire, la tupeu, la lipsă de respect față de semeni și munca lor… Au fost cazuri în care le-am scris chiar firmelor cu reclamele în cauză: fie n-au răspuns, fie a venit o replică… în sictir!

Așa că, am luat măsuri! Pe Internet am instalat instrumente care blochează reclamele și, mai mult, cu un click, pot face să dispară pozele unor nulități sau articole care mi-ar afecta integritatea și integralitatea neuronilor din dotare! La tembelizor nu mă (prea) uit, consecință a lipsei (aproape) de program TV din ultimii ani ai comunismului… Radioul îl (mai) ascult în mașină, dar, când încep „pauzele publicitare” îl închid și există șanse să rămână așa, până ce cobor din mașină… Sunt conștient că nu e de ajuns și acum trec la „nivelul următor”: apelul la mass-media care acceptă „spații publicitare”, motivând că acestea aduc venituri instituțiilor de presă în cauză.

Greșit, oameni buni! Se pot găsi formule ca, pentru cine vrea, să aibă „publicitate” – în presa scrisă și/sau audio-vizuală – dacă dorește să plătească cât plătea și până acum pentru serviciile jurnalistice la care are acces. Pentru ceilalți, între care mă număr și eu, se poate face o analiză, și, pe bază de anchete/sondaje, după ce se va ști cât la sută din clienți NU mai vor DELOC reclame, să se ajusteze, doar pentru aceștia, prețul de cost al serviciilor jurnalistice. Aici, însă, sper ca instituțiile mass-media și firmele care distribuie așa ceva să dea dovadă de bună-credință și să nu „jupoaie” cetățeanul cu costuri mari în plus, doar fiindcă e sătul de „publicitate” (adesea INUTILĂ și DE PROASTĂ CALITATE!). Mă gândesc că o mărire de 10%, maxim 20% a prețului serviciilor audio-vizuale pentru cei care NU DORESC RECLAME e rezonabilă! Iar în „pauzele publicitare”, la radio/tv, în casele/mașinile celor care nu doresc publicitate, va fi… liniște! Noile televizoare „inteligente” pot fi prevăzute, din fabricație, să intre pe o imagine care bine-dispune, pe perioada „pauzelor publicitare”!

Eu zic că se poate! Prima condiție este ca o cât mai mare parte, dintre cei care nu mai doresc reclame, dacă nu toți cei să pună presiune pe firmele care distribuie conținut jurnalistic – scris, audio-vizual și/sau online – iar a doua, ca aceste firme să arate RESPECT față de cetățenii plătitori pentru aceste servicii! Nu aștept același RESPECT din partea „publicitarilor”, deoarece, în zeci de ani, aceștia au dovedit, cu prisosință, O CRASĂ, IMENSĂ LIPSĂ DE RESPECT ȘI DISPREȚ FAȚĂ DE OAMENI! Nu doresc decât să le dea Dumnezeu exact binele pe care l-au făcut și-l fac prin „agresiunea” prin „reclame” a cetățenilor!…

În încheiere, subliniez că același DISPREȚ și aceeași LIPSĂ DE RESPECT față de oameni îl manifestă băncile! Un mare academician spunea, cândva, că, de fapt, băncile au legalizat CAMĂTA!… Mă îndoiesc că vreun „lucrător bancar” poate susține, ARGUMENTAT, contrariul!… Și le-aș răspunde acestor „lucrători bancari”, ca și „publicitarilor” cu întrebarea: DACĂ V-AR FACE CINEVA CEEA CE FACEȚI DUMNEAVOASTRĂ OAMENILOR, V-AR PLĂCEA???

Sărbătorirea împreună a zilelor de 21 și 22 Mai – propunere Vineri, mai 22 2020 

După ce am prezentat, din nou, ieri, pe larg, contribuția Sfinților Împărați Elena și Constantin la începuturile creștinării (prin romanizare) a strămoșilor noștri, traco-daci, azi ar trebui să marcăm o altă aniversare cu însemnătate deosebită în istoria neamului nostru. Mai întâi, la 10/22 Mai 1866, Carol I a depus jurământul în fața Corpurilor Legiuitoare ale Principatelor Unite (României), în calitate de domnitor. Apoi, în data de 10/22 Mai 1877, România a devenit Independentă. În fine, după proclamarea țării ca Regat – 14/26 Martie 1881, ziua de 10 Mai (stil vechi)/22 Mai (stil nou) a devenit Ziua Națională a țării, până în anul 1947, când regimul comunist l-a silit pe Regele Mihai să abdice, proclamând, la 30 decembrie, „republica populară”, fără nici o consultare a cetățenilor.

Având în vedere faptul că ar trebui să avem și noi o regulă clară în ceea ce privește aniversarea momentelor importante din istoria modernă a României (din perioada 1859-1918), și această celebrare ar trebui să se fixeze la data de 22 Mai, pe stil nou (pentru „iubitorii” zilei de 10 Mai, pe stil vechi, precizez că, în acest caz, și Ziua Națională actuală a României ar trebui „mutată”, tot pe stil vechi, la 18 Noiembrie, dar, în acest caz, este necesară schimbarea Constituției!). Astfel încât, așa cum am opinat și anul trecut, ținând cont de importanța ambelor zile pentru neamul nostru – 21 Mai, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena – și 22 Mai – începutul domniei lui Carol I (1866), proclamarea Independenței (1877) și Ziua Regatului (1881-1947), aceste două zile ar putea fi declarate sărbători și să fie libere, spre a mai avea românii un prilej de aniversare și relaxare, într-o perioadă mai călduroasă a anului (că tot s-au plâns unii că Ziua Națională este în sezonul rece)! Nu e prima dată când avansăm o asemenea opinie! în 28 noiembrie 2008, am lansat o propunere: „De aceea, ţinând cont de legătura strânsă între cele două date, prin acest „proiect”, sunt de părere că, alături de 1 Decembrie, şi Ziua Sfântului Andrei ar trebui declarată zi de sărbătoare. Doar am „zis”/”scris”, „n-am dat cu parul”…”

De câțiva ani, alături de Ziua Națională – 1 Decembrie – și sărbătoarea Sfântului Andrei – 30 Noiembrie – este zi liberă!

Cum am votat (dacă am votat) în ultimii 30 de ani… Miercuri, mai 20 2020 

Azi se împlinesc trei decenii de la primele alegeri multipartite din istoria recentă a României. Pentru mine, scrutinul din Duminica Orbului a fost și primul la care am avut drept de vot… Prezența la vot a fost ridicată, îmi amintesc că am stat la coadă ca să votez… Lipsit de experiență politică – după decenii de îndoctrinare comunistă – am votat… cum am votat: cu Ion Iliescu la prezidențiale (Radu Câmpeanu nu inspira încredere, iar discursul lui Ion Rațiu, pe care, cu mintea de mai târziu, l-aș fi votat, era adaptat unui electorat occidental, nu celui de atunci din România), cu PSDR – la Camera Deputaților și cu Sergiu Nicolaescu (independent) – la Senat… A funcționat, în cazul răposatului realizator de filme, amintirea din toamna lui 1985, când, la filmările din poligonul de la Bucium, am avut ocazia de a schimba câteva vorbe și chiar de a face o fotografie împreună… Ca o paranteză, e drept că votul meu s-a „dus” tot la FSN (unde a intrat proaspătul senator „independent”), dar, la fel aș putea să spun și că PSDR a fuzionat, după anul 2000, cu PDSR, devenind actualul PSD… Să zicem, însă, că, la cei 20 de ani ai mei de atunci, proaspăt (re)angajat în Combinatul Chimic din urbea de pe Olt, era normal să susțin social-democrația muncitorească, cu tradiție, nu doar în Vechiul Regat, ci și în Ardealul de dinainte de Unire… Bine a zis și Petre Țuțea: Dacă nu ești de stânga când ești tânăr – n-ai inimă, dacă ești de stânga la bătrânețe – n-ai minte!…

Următorul moment electoral s-a consumat spre sfârșitul anului 1991. Deja devenisem student, la Iași și acolo ar fi trebuit să votez, la referendumul pentru aprobarea Constituției… Am spus, atunci, din start, că nu votez și motivele erau cel puțin două: 1) nu se făcuse referendum pentru forma de guvernământ („republica” s-a proclamat, în 30 decembrie, de către comuniști, fără nici o consultare populară și ar fi fost normal să se facă o asemenea consultare, după 1989!); 2) noua lege fundamentală stipula că proprietatea privată este „ocrotită de stat”, nu „garantată” – și, fiindcă foștii(?) comuniști erau la putere, știam, de atunci, cum puteau ei „ocroti” proprietatea privată: „naționalizând-o”, ca în 1948!

În februarie 1992 au fost organizate primele alegeri locale. Am votat la Făgăraș, nu doar pentru că aveam domiciliul acolo, dar mi s-a oferit ocazia de a mă și plimba, gratis, cu trenul (pe baza unor foi de drum). De data asta, nu doar că am votat cu Convenția Democrată, dar, alături de sora cea mare – studentă și ea, la Brașov – am făcut campanie anti-FSN spre a-i convinge și pe părinți să voteze ca noi: a funcționat, așa cum a funcționat și la următoarele scrutine! 🙂

Normal, și la alegerile generale – legislative și prezidențiale – din septembrie 1992, am votat tot cu Convenția Democrată și tot la Făgăraș (eram, încă, în vacanță). Al doilea tur al prezidențialelor m-a „prins”, însă, în Iași, unde am mers la vot în Sala Pașilor Pierduți a Universității… Votul meu pentru candidatul Convenției Democrate – Emil Constantinescu – n-a (prea) contat, fiindcă au fost mai mulți români care l-au votat (tot) pe Iliescu…

În primăvara anului 1993, după decesul prematur al primul primar ales postdecembrist al Iașilor – Emil Alexandrescu – s-a invit ocazia de a vota, pentru noul primar, în dulșili târg… A câștigat tot candidatul Convenției (pe atunci), Constantin Simirad… Acesta ne-a „întors” votul (studenților), participând la mitingul de la Universitate, din vremea grevei studențești din octombrie 1995…

Și a venit anul 1996… La alegerile locale n-am participat, nu doar fiindcă, având viză de flotant (ca și până atunci, de fapt), nu puteam vota (se schimbaseră regulile…), ci, mai ales, fiindcă eram „prins” cu examenele de licență – au fost trei și foarte grele (mai ales primul!) – și redactarea lucrării, care mi-a luat trei săptămâni!… În toamnă, însă, proaspăt absolvent, cadru didactic (dar și masterand), am votat tot în Iași… Deja, însă, după o întâlnire cu candidatul CDR, din Aula „Mihai Eminescu” a Universității (toamna anului 1994), același Constantinescu – la care respectivul nu m-a convins – am votat, nu pentru candidatul CDR, ci împotriva lui Iliescu. CDR și Constantinescu au câștigat, dar „cei 15000 de specialiști” n-au apărut niciodată… De notat că, la turul al doilea al prezidențialelor, am votat – alături de câțiva din elevii mei seraliști – la Băile Tușnad, unde eram, în prima excursie cu copiii organizată singur…

Peregrinările mediului preuniversitar – unde, într-o primă fază (3 ani) am fost doar suplinitor, la mai multe unități școlare ieșene – m-au adus, în anii 1999-2001, în comuna Victoria, de pe malul Prutului, unde, prin concurs, am devenit titular… Așa că, la localele din 2000, am votat acolo, cu PNL (n-a câștigat), ispravă repetată și la localele din 2004 (când PNL a câștigat)… În Iași, însă, n-am putut vota la alegerile locale, nici în 2000, nici în 2004 (mă refer la al doilea tur pentru alegerea primarului)… În schimb, la alegerile din toamnă – din nou, cuplate, prezidențialele cu legislativele – am fost la primul tur, când am votat, pe linie, cu CDR2000 (inclusiv cu candidatul independent, susținut de această formațiune, Mugur Isărescu), dar, la al doilea, am stat acasă!… Eforturile colegilor de la facultate – unde eram, deja, cadru didactic, din toamna lui 2000 – de a mă convinge să merg să votez cu Iliescu n-au dat roade: când, exasperat de insistențele lor, i-am amenințat că merg și votez cu Vadim, m-au rugat să stau acasă!… 🙂 Și nu regret nici azi că n-am votat: doar nu era să aleg între dracul (Vadim) și taică-său (Iliescu)???

În toamna anului 2003, electoratul a fost chemat, din nou, la urne, pentru aprobarea Constituției revizuite: acum scria că proprietatea privată este garantată, dar, tot nu s-a făcut consultare populară pentru forma de guvernământ, așa că n-am votat! Am avut chiar și un schimb de e-mail-uri cu pesedistul Vasile Dîncu, însărcinat cu organizarea referendumului, care era cât pe-aci să mă convingă să merg la vot, dar n-a reușit! 🙂

În 2004, în toamnă, am mers, însă… La primul tur am votat cu PNȚCD și cu candidatul acestuia, Gheorghe Ciuhandu… De nevoie – nu-l simpatizam deloc, considerându-l „groparul” primei guvernări a CDR, din iarna 1998 – am stat la coadă, la Gara Nicolina (unde puteau vota cei care aveau viză de flotant pe Iași), ca să votez, la al doilea tur al prezidențialelor, cu candidatul Alianței (m)DA, Traian Băsescu… Asta, fiindcă dacă ieșea „bombo, emigram în Congo!”… 🙂 Ca și în cazul lui Iliescu, a fost singura dată când l-am votat!…

Sau a mai fost o dată, dacă se „pune” și votul contra demiterii sale din mai 2007… Atunci, însă, m-a deranjat, ca și în 2012, schimbarea regulilor în timpul jocului, de către un executiv și un legislativ în care PNL și PSD începeau, foarte toxic, „să-și dea mâna”, pregătind apariția USL din anii următori… Am participat și la primele alegeri europarlamentare din toamna lui 2007 – când am votat cu ecologiștii (n-am găsit altceva, iar cu UDMR sau cu extremiștii n-am votat niciodată!), dar am refuzat să votez la referendumul lui Băsescu, pentru uninominal…

La alegerile locale din 2008, nu mai rețin dacă am participat la primul tur, dar știu că la al doilea l-am susținut pe fostul rector al Universității, Dumitru Oprea… N-a ieșit… Dacă la locale am putut vota (reușisem, de câțiva ani, să-mi fac și eu carte de identitate pe Iași), guvernul PNL nu m-a lăsat să votez la parlamentare… Eram în Belgia, într-un stagiu postdoctoral, la Bruxelles și, mergând la Ambasadă, am fost împiedicat să votez, pe motiv că nu aveam viza de reședință… Le-am mulțumit celor de acolo pentru ocazia de a face o plimbare prin oraș și apoi i-am reclamat la Human Right Watch…

La primele alegeri prezidențiale organizate separat de scrutinul parlamentar – cele din 2009 – a fost prima dată când am „activat” votul pentru NIMENI… De fapt, afirmând că voi merge să-i ștampilez, pe același buletin de vot, pe ambii candidați – fiindcă mi-au cerut votul – nu fiindcă merită, ci pentru că ambii sunt la fel de proști, m-am trezit „atacat” de colegi, atât de cei care ar fi votat cu Băsescu, cât și de cei care-l susțineau pe Geoană… I-am liniștit, explicându-le că, după legislația electorală în vigoare în România, existau nu două, ci 5 (cinci!) posibilități de vot care nu „insultau” în vreun fel altă opțiune: a) cu Băsescu; b) cu Geoană; c) ștampilat ambii candidați (opțiunea mea); d) vot alb (introdus buletinul de vot neștampilat în urnă); e) stat acasă!… Ca să nu mai vorbim de exemplul, mai mult decât… geografic, cu cetățenii A, B și C. Cetățeanul A coboară Copoul, dinspre Universitate spre Fundație. Cetățeanul B urcă, spre Universitate, deci merge contra lui A, dar cetățeanul C, care vrea să treacă strada, la semafor, dinspre Corpul B, spre Corpul A al Universității, împotriva cărora dintre A și B merge??? Adică, pe „limba” tuturor, a fi altfel nu însemnă să fii contra cuiva sau a ceva!…

Era să uit: am refuzat să votez și la referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, deoarece NU sunt de acord cu desființarea Senatului, pe care l-au mai „lichidat” doar legionarii – în 1940, când au desființat viața parlamentară românească, neîntreruptă din 1831! – și comuniștii care au permis, în 1946, doar (re)apariția Adunării Deputaților… Decât așa „companie”, mai bine lipsă!… Am demonstrat, încă de dinainte de acel referendum, că se putea păstra foarte bine structura bicamerală a Parlamentului – cu vreo 70 de senatori și 230-240 de deputați (cu tot cu reprezentanții minorităților) – și cu atribuții complementare pentru Senat (care ar fi preluat integral atribuțiile dezvoltării regionale, ca „releu” între structurile regionale românești – ce se pot înființa! – și politica regională a Uniunii Europene)!…

Am votat, totuși, la europarlamentare, din nou, cu ecologiștii! 🙂

În anul 2012, am votat cu NIMENI, atât la locale, cât și la legislative… Practic, intrat în cabina de vot, am desenat cu pixul un dreptunghi, am scris în interiorul lui NIMENI, am aplicat ștampila pe acest NIMENI și așa am introdus buletinele de vot în urnă!… Clasa politică românească – nu doar nereformată, ci, mai grav, continuatoarea politrucilor comuniști din perioada 1946-1989 – nu oferă alternative viabile, credibile, iar de votat împotriva cuiva mă săturasem…

Totuși, a reapărut speranța… Nu în 2014, când am votat, și la europarlamentare – cu Monica Macovei – și la prezidențiale, nu pentru nenea Klaus Iohannis, ci împotriva candidatului PSD (vestitul mitoman plagiator Ponta)…, ci în 2016… Deja, un licăr de speranță apăruse, la localele din 2012, la București, când candidatul independent (din partea Uniunii Salvați Bucureștii), Nicușor Dan, a fost ales în Consiliul General al Capitalei… Teama că acest exemplu, unic, singular, poate deveni „molipsitor”, i-a făcut pe consilierii celorlalte partide să-i invalideze mandatul… Doar că, în 2016, la nivel local, au apărut și alte mișcări locale: Partidul Oamenilor Liberi – la Codlea, Mișcarea pentru Iași – în vechea capitală a Moldovei, USB – la București și altele. Am votat cu candidatul Mișcării pentru Iași, Andrei Postolache – obligat să candideze ca independent, în urma mizeriilor PNL, care au împiedicat legalizarea la Tribunal a Mișcării – care a ieșit pe un onorant loc trei!… Să mai adaug că mizeriile PNL, orchestrate de Bodea, au dus la alocarea celor 3-4 (potențiale) locuri în Consiliul Local către Mișcarea pentru Iași, spre PSD, care a câștigat, astfel, majoritatea în legislativul local!… Păi, nu-i așa? – USL trăiește!…

Până în toamnă, mișcările locale, de la Codlea, Târgul Mureș, Iași, București și din alte localități, au fuzionat, apărând USR, care a reușit, la parlamentare, să urce direct pe poziția a treia, atât ca număr de voturi, cât și ca număr de mandate în legislativ… Din păcate, ca urmare a absenteismului masiv, dar și a faptului că o parte din electorat s-a lăsat mințită de PSD, acesta, și acoliții, au format majoritatea parlamentară, obligând cetățenii la săptămâni și luni de proteste – ianuarie 2017-august 2019 – în apărarea independenței justiției, a statului de drept, a libertăților cetățenești și a drepturilor politice… Nici nu mai știu de câte ori, în această perioadă, am luat drumul Pieței Unirii, la proteste…

Mobilizarea n-a fost în zadar: la europarlamentare, USR, aliat cu PLUS, a obținut aproape același număr de voturi cu mamutul PSD, consolidându-și poziția a treia, pe eșichierul electoral românesc, loc păstrat și în toamnă, la prezidențiale… Când, iarăși, a fost nevoie să ies la vot, împotriva PSD… Nu mi-a făcut nici o plăcere și asta ar trebuie să o știe atât „locatarul” de la Cotroceni, cât și PNL, care, prin modul cum s-a făcut că „elimină” pensiile speciale – pe care putea, foarte bine, să le reducă la valoarea pensiei minime – dovedește, și aflat la guvernare, că principalul său aliat e tot PSD, ceea ce însemnă că, și azi, USL trăiește!…

Nu știu dacă are rost să vorbesc despre referendumul pentru „familia tradițională”, că nici la acesta n-am participat: așa zisa „Coaliție pentru Familie” „miroase” bine a kaghebism kremlinist, NIMENI dintre susținătorii „familiei tradiționale” – nici măcar BOR – n-a specificat ce se întâmplă cu fetele minore care ajung, fără voia lor, să fie mame și nu puteam să susțin o măsură, alături de „modele” de „familiști”, precum Dragnea – cu „consoartă” mai tânără ca fiul! – sau Tăriceanu (penta-însurat)!… Respectivii și partidele ai căror lideri erau, ar fi urmat, apoi, să se „împăuneze” cu rezultatul favorabil al consultării, ca și cum lumea i-ar fi susținut pe ei și găștile lor!… În plus, asta era singura problemă stresantă și presantă într-o Românie fără spitale suficiente și, mai ales, corespunzătoare, cu o treime din gospodării și sute de școli cu wc în fundul curții, fără autostrăzi în multe zone, cu sute de mii de români (inclusiv copii) sub pragul de sărăcie și altele???

Un cuvânt pentru USR (cu sau fără PLUS, care a „deraiat” rău, când cu declarațiile privind „proprietatea colectivă”) și liderul său, Dan Barna: dacă va mai continua cu erorile – de genul celei legate de recunoașterea „căsătoriilor” între persoane de același sex -, sau cu atitudinea arogantă (chiar cu refuzul de a recunoaște greșelile, cum s-a întâmplat după prezidențialele din toamnă), are un vot(ant) pierdut, cu siguranță! Eu am alternativa votului pentru NIMENI, pe care am mai folosit-o și o voi mai folosi!…

Distribuția spațială a purtătorilor numelor Moș și Bătrân (III) Joi, mai 14 2020 

Începem acest al treilea episod – și ultimul – cu evidențierea distribuției de ansamblu a ambelor nume analizate – Moș și Bătrân, la nivelul entităților administrative din spațiul carpato-balcanic.

Din suma purtătorilor acestor patronime – de peste 29800 cetățeni, cele mai mari procente se consemnează în România – 40,25%, Ucraina – 17%, R. Moldova – 14,99%, Turcia – 7,51%, Polonia – 7,04%, Ungaria – 2,51%, Serbia – 1,7%, Grecia, Bulgaria – 1,6% fiecare, Cehia – 1,39%, Slovacia – 1,35%. Deși se remarcă o preponderență a țărilor nord-dunărene, există un grup, compact – Serbia, Bulgaria, Grecia și, cu rezerve, Turcia – în Balcani, care are ponderi semnificative. Cum știm că, în fiecare din aceste state balcanice, numele care a generat o mare parte a acestor procente este Moș, ipoteza conform căreia ar exista o legătură între moes(i)/Moesia și acest patronim capătă o credibilitate mare…

De fapt, în cea mai mare parte a spațiului carpato-balcanic, Moș este cel care are cea mai importantă contribuție la evidențierea prezenței cumulate a ambelor antroponime. Excepțiile sunt puține, apărând în estul Cehiei, nordul și centrul Austriei, vestul Slovaciei, sud-estul Poloniei, estul Bielorusiei, vestul Ucrainei (Transcarpatia), sud-vestul României (Oltenia) și centrul Greciei. În toate aceste arii, mai mult de jumătate din purtătorii celor două nume au patronimul derivat de la Bătrân.

Concluzia care se desprinde de aici este legată de vechimea – din substratul traco-dac – a variantelor și derivatelor lui Moș. Apoi, în anumite regiuni, romanizarea se pare că a „prins” foarte bine – în vechea provincie Noricum (suprapusă, în bună parte, peste Austria actuală) sau chiar în Dacia (a se vedea Oltenia) – astfel încât formele rezultate din latinescul veteranus să aibă o importanță considerabilă. Probabil, din asemenea arii romanizate s-a produs deplasarea unor grupuri de strămoși de-ai noștri spre nord, în Cehia, Slovacia, Polonia, Ucraina, Bielorusia, acolo unde Bătrân are o prezență mai consistentă decât Moș. De fapt, spre a întări difuzia formelor derivate de la termenul latin, sud-estul României și nord-estul Bulgariei au ponderi de aproape 30% ale patronimului Bătrân (aici suprapunându-se, parțial, aria în care, în veacul al IV-lea, a fost ierarh, la Tomis, Betranion): deși ambele regiuni se suprapun peste partea estică a fostei provincii Moesia Inferior, „bătălia” dintre Moș și Bătrân a făcut ca, pe fondul unei majorități ale formelor derivate de la etimonul traco-dac, să se consemneze și valori importante ale patronimului Bătrân. O situație asemănătoare se consemnează în Croația panonică, acolo unde Bătrân deține o treime din totalul patronimelor cumulate, adică exact acolo unde acest nume are și reverberații toponimice – prin oiconimul Batrina.

Putem spune, pe de altă parte, că această preponderență spațială și procentuală a formelor numelui Moș seamănă, foarte mult, cu difuzia unui alt termen traco-dac, legat, însă, de păstorit. Și în cazul lui Baci – mult mai vechi decât formele venite din latină – Păcurar, Berbecar – se observă o extensiune și un număr mult mai mare de purtători decât în cazul celor două forme de origine latină. Și, ca și în cazul Moesiei, Baci a dat naștere la toponime datând din antichitate, așa cum este regionimul Bacea – atestat, probabil, cel mai timpuriu, în veacul al IV-lea – și derivatele sale, consemnate în aceeași perioadă în însemnările imperiale romane: Bassiana – citește Bășeana, deci Băceana (unul, în Srem, la sud de Bacea, celălalt, la vest, dincolo de Băltoniul traco-roman, devenit, în maghiară, Balaton).

La nivelul regiunilor românești, cele mai importante ponderi din totalul carpato-balcanic al celor două antroponime se consemnează în Basarabia – 11,81%, Crișana – 10,05%, Chișinău – 8,27%, Găgăuzia – 6,47%, Dobrogea – 5,32%, Muntenia – 5,21%, Transnistria – 5,15%, Moldova – 5,1%, Ardeal, Banat – 4,7% fiecare, București-Ilfov – 4,1%, Maramureș – 3,8%, Oltenia – 3,6%, Secuime – 3,4%. Singura regiune cu mai puțin de 2% este Bucovina – 1,99%. Observăm, pe de altă parte, difuzia masivă la nivelul spațiului românesc a acestor forme, cu precumpănirea, cel mai frecvent, a celor derivate de la Moș, dar și faptul că, fiind prezent din substrat acest patronim este foarte bine reprezentat și în regiunile în care alogenii dețin ponderi semnificative – Secuime (cu majoritate maghiară), Găgăuzia (unde predomină găgăuzii) sau Transnistria (cu o prezență consistentă a slavilor – ruși și/sau ucraineni). Aceasta înseamnă că elementul românesc, azi modest reprezentat în aceste zone, era acolo, și încă într-un procent semnificativ și, chiar dacă, în timp, acest element a fost deznaționalizat, a transmis majorităților alogene asemenea forme. Acest fapt este confirmat chiar și de regiunile aparținând azi Ucrainei, dar care au făcut parte din spațiul românesc, aproape continuu: regiunea Cernăuți deține o pondere de 3,83%, iar Bugeacul – 3,59%. Chiar și Transcarpatia – în cadrul căreia partea estică este ruptă din vechiul Maramureș istoric are o pondere asemănătoare: 3,86%. Astfel, în total, întregul spațiu românesc, suprapus peste teritoriul României interbelice, însumează peste 60% din variantele și derivatele carpato-balcanice ale numelor Moș și Bătrân.

Dintre celelalte entități carpato-balcanice, ponderi însemnate se consemnează în Moravskoslezsko – 1,13% (Cehia), Slaskie – 1,5% (Polonia), Západné Slovensko – 1,72% (Slovacia), Észak-Alföld – 1,43% (Ungaria), Odes’ka oblast’ – 1,84%, Cernihivs’ka oblast’ – 1,79%, Cerkas’ka oblast’ – 1,76%, Poltavs’ka oblast’ – 1,37%, Ivano-Frankivs’ka oblast’ – 1,03% (Ucraina), Peloponnisos – 1,18% (Grecia). Remarcăm, din această enumerare, un nucleu de populație veche românească, la frontiera slovaco-ceho-polonă, un altul, cu o extensiune spațială considerabilă – în vestul și sudul Ucrainei, care trece mult Nistrul spre nord, și chiar Bugul de Sud spre est, prelungirea prezenței însemnate din vestul României (Crișana) în estul Ungariei și importanta atestare de odinioară a aromânilor, chiar și în sudul Greciei de azi…

În tradiția populară strămoșească este cunoscut faptul că, în fruntea obștilor țărănești – cu o vechime mai mult ca bimilenară -, stăteau oamenii buni și bătrâni, moșii cu experiență de viață și cu o activitate fără cusur în folosul comunității. Satele care nu aveau asemenea vârstnici model, trebuiau să-i cumpere din satele vecine… Așa a apărut expresia Cine n-are bătrâni, să-i cumpere!… Ținând cont de vechimea și însemnătatea – socială, culturală, etnografică, politică, etică – a numelor Moș și Bătrân, tot acest serial, care se încheie acum, este un modest omagiu adus de autor acestor înțelepți ai satelor românești, de pretutindeni și dintotdeauna!

Distribuția spațială a purtătorilor numelor Moș și Bătrân (II) Luni, mai 11 2020 

Continuăm această analiză cu evidențierea repartiției geografice a numelui Bătrân, cu variante și derivate. La o scară mai redusă decât în cazul patronimului Moș, și în privința acestui antroponim, la nivel mondial, se constată o prezență a numeroase variante și derivate identice – formal – cu cele din spațiul românesc, astfel încât ne limităm, din nou, la spațiul carpato-balcanic.

Înainte de a prezenta distribuția spațială a purtătorilor acestui patronim, să amintim că, exact ca și în cazul lui Moș, și numele Bătrân are atestări onomastice încă din antichitate: în secolul al IV-lea, în Dobrogea de azi, a trăit și activat, ca episcop la Tomis, Betranion, care, așa cum amintește Dicționar religios (1994), l-a înfruntat pe împăratul roman Valens, susținător al ereziei ariane, apărând dogmele Sinodului ecumenic de la Niceea (325). De asemenea, a fost în strânsă legătură cu sfântul Vasile cel Mare, cu care a purtat o corespondență activă. Pentru activitatea sa deosebită a fost sanctificat, fiind celebrat pe 25 ianuarie.

La nivelul spațiului carpato-balcanic, s-au consemnat peste 6300 de purtători ai acestui nume. Ponderile cele mai semnificative se localizează în România – 50,02%, R. Moldova – 26,76%, Ucraina – 12,23%, Slovacia – 5,81%, Cehia – 1,21%, Polonia – 1,12%, Grecia – 0,8%, Bielorusia – 0,58%. Această distribuție prilejuiește câteva remarci:

-concentrarea a trei sferturi dintre purtătorii numelor în cele două state românești, România și R. Moldova;

-prezența, alături de spațiul românesc actual, a statelor slav(ofon)e nord-dunărene: Ucraina, Bielorusia, Polonia, Cehia, Slovacia;

-modesta păstrare a unor asemenea forme în partea balcanică a ariei analizate, unde singura țară cu o pondere mai însemnată (modestă, totuși) rămâne Grecia (unde subzistă, încă, grupuri de români balcanici, vorbitori ai dialectelor aromân și meglenoromân); în rest, atestările, izolate, se mai remarcă, în Croația, Bosnia-Herțegovina, Serbia, R. Macedonia de Nord, Bulgaria, Cipru, Turcia;

-am notat, de asemenea, ponderi modeste și în unele state nord-dunărene: Austria, Ungaria.

La nivelul regiunilor românești, cele mai importante concentrări ale purtătorilor numelui se regăsesc în Basarabia – 20,35% din totalul carpato-balcanic, Muntenia – 11,87% , Crișana – 11,19%, Moldova – 7,38%, Oltenia – 6,7%, București-Ilfov – 5,52%, Chișinău – 4,58%, Ardeal – 4,09%, Dobrogea – 2,61%, Transnistria – 1,81%.

Dacă ne referim la entitățile administrative din restul spațiului carpato-balcanic, cu ponderi notabile se evidențiază Moravskoslezsko – 0,31%, Jihovýchod – 0,22% (Cehia), Západné Slovensko – 5,64%, Dolnoslaskie – 0,42%, Warminsko-Mazurskie – 0,38 (Polonia), Mahilëu – 0,3% (Bielorusia), Zakarpats’ka oblast’ – 5,49%, Ternopils’ka oblast’ – 1,2%, Donec’ka oblast’ – 0,82%, Vinnyc’ka oblast’ – 0,71%, Cernăuți – 0,57%, Dnipropetrovska oblast’ – 0,41%, L’vivska oblast’, Odes’ka oblast’ și Kyiv – 0,38% fiecare, Charkivs’ka oblast’ – 0,31%, Ivano-Frankivs’ka oblast’ – 0,25% (Ucraina), Sredisnja i Istocna (Panonska) Hrvatska – 0,22% (Croația), Yugozapaden – 0,25% (Bulgaria), Attiki – 0,58% (Grecia).

Din această „trecere în revistă” a unităților administrative cu prezențe semnificative ale purtătorilor numelui Bătrân (și nu numai), se remarcă mai multe concentrări transfrontaliere (chiar dacă, în unele regiuni, ponderile înregistrate sunt foarte modeste). Astfel, o primă grupare adună la un loc vestul Slovaciei, estul Cehiei (Moravia) și sudul Poloniei. O alta pornește din estul Poloniei, prin Bielorusia și vestul Ucrainei, „bordând” spațiul românesc pe la est (Basarabia și Transnistria moldovenească), până spre Marea Neagră. În Balcani, o primă concentrare pornește din estul panonic al Croației și, prin Vojvodina trece Dunărea, iar, prin Banatul românesc, se „leagă” de vestul spațiului românesc actual, care, prin Crișana, se prelungește și în estul Ungariei. De asemenea, sud-vestul Bulgariei se continuă prin R. Macedonia de Nord, în nordul Greciei (Kentriki Makedonia, Thessalia). Pe lângă faptul că, în Balcani, fiecare grupare se suprapune, măcar în parte, peste vechea arie de locuire a românilor balcanici (istroromâni, meglenoromâni, aromâni), mai notăm că, în estul Croației, prezența purtătorilor numelui a rămas înscrisă și în toponimie, prin oiconimul Batrina. De asemenea, celelalte grupări, nord-dunărene, se suprapun peste arii cu vechi prezențe român(ofon)e: Moravia, Silezia, zona Munților Tatra, bazinul Prypyatului, Galiția, Podolia… În estul Ucrainei, în schimb, credem că avem de-a face cu rezultatul unor migrații mai recente, dinspre spațiul românesc, fie din perioada țaristă (după 1700), fie din cea sovietică.

Surprinde, legat de atestările actuale ale variantelor și derivatelor lui Bătrân, absența acestora din Maramureș și sudul Bucovinei, ambele aflate în componența României, mai cu seamă în condițiile în care, în ambele cazuri, părțile acestor regiuni rămase în componența Ucrainei (Transcarpatia, Cernăuți), dar și alte regiuni ucrainene vecine lor (Lviv, Ivano-Frankivsk, Vinnița) au procente notabile. De asemenea, dacă în Secuime nu este o surpriză consemnarea unui procent de doar 0,08%, atestarea doar a 0,58% în Banat este cel puțin curioasă, mai ales că regiunea se învecinează cu altele în care ponderile sunt semnificative – Crișana, Ardeal și Oltenia. Dacă în Găgăuzia – 0,02% – se repetă, cumva, situația din Secuime (o zonă cu majorități alogene, neromânești), dimpotrivă, oarecum o situație asemănătoare celei a Banatului se remarcă și în cazul Bugeacului, cu atestări modeste – doar 0,13%, deși, atât partea moldovenească a Basarabiei, cât și Moldova carpato-pruteană, Dobrogea și Transnistria (cu ambele părți, și cea moldavă și cea ucraineană), au prezențe însemnate ale numelui Bătrân…

(va urma)

Distribuția spațială a purtătorilor numelor Moș și Bătrân (I) Vineri, mai 8 2020 

Am optat pentru prezentarea împreună a formelor antroponimelor Moș și Bătrân, cu numeroasele lor variante și derivate, deoarece, în spațiul românesc, ambele au avut, de la început (și) semnificație de membru al Sfatului Bătrânilor. Moș, de origine traco-dacă, pare să fi avut primul acest sens, dar și pe cel legat de conducerea Sfatului. După romanizarea traco-dacilor, din latinescul veteranus, care avea, în latina populară, forma vetranus și începuse să aibă și înțelesul de soldat vârstnic, noul termen, bătrân a preluat semnificația de membru al Sfatului, iar pentru liderul acestuia s-a încetățenit cuvântul jude. Astfel, moș a continuat, cu un sens mai restrâns, să însemne (doar) întemeietorul unei familii patriarhale – de la Bucur, Badea, Botuș, Mircea, Vlad, Radu, Vasiu, Jurj/Giurgi etc, plus sufixul, evoluat din traco-dacul -isc/-isk, -escu, sau cel de origine slavă -(e)anu, rezultând nume (de familie) ca Bucurescu, Bădescu/Bădeanu, Botușescu/Botușanu, Mircescu, Vlădescu/Vlădeanu, Răd(ul)escu/Rădeanu, Vasiescu/Văsianu, Jurjescu/Giurgeanu și altele. De asemenea, tot moș a păstrat sensul de întemeietor al unei așezări, derivată dintr-o mare familie patriarhală, o obște țărănească liberă, cu nume plecând de la moșul întemeietor, dar cu formele de plural ale sufixelor sus-amintite -esci – devenit, ulterior, -ești, respectiv -eni/-ani: București, Bădești/Bădeni, Botoșești/Botoșani, Mircești, Vlădești/Vlădeni, Răd(ul)ești/Rădeni, Văsiești/Văsieni, Jurjești/Giurgeni și altele.

Prin vechimea sa mai mare, moș a dezvoltat și alte sensuri: de la forma feminină moașă (de la care a derivat cea masculină) a rezultat verbul a moși, cu sensul de femeie care ajută la nașterea unui copil. Proprietatea – un teren – păstrată de la un (stră)moș a primit termenul de moșie, iar de aici, pentru proprietarul ei s-a creat cuvântul moșier, iar clasa acestor proprietari a devenit moșierime. Țăranii care stăpâneau, împreună, moșia devălmașă a satului de țărani liberi/a obștii țărănești au devenit, mai ales în Oltenia și Muntenia – dar nu exclusiv! – moșneni/moșteni, iar cei care primeau de la înaintași o asemenea moșie, numită și moștenire au devenit moștenitori, creându-se și verbul a moșteni... De asemenea, moș a rămas, dintotdeauna, de pe vremea când – în epocile preistorice și în antichitate – era practicat cultul strămoșilor – strâns legat de pomenirea înaintașilor răposați. De aici și numele dat acestor zile de pomenire: Sâmbăta Moșilor, Moșii de Iarnă, Moșii de Rusalii, Moșii de Toamnă…

Încă o dovadă a vechimii considerabile a celor doi termeni, dacă ne referim la reflexul antroponimic al acestora, este numărul mare de variante și derivate. Astfel, de la moș au rezultat 180 de forme antroponimice – la care se adaugă alte 10, derivate de la moașă, 4 – de la moșie și 14 – de la moșnean/moștean/moștenire. Asta înseamnă, în total, peste 200 de variante și derivate. Termenul bătrân, fiind ceva mai nou și „concurând” cu traco-dacicul moș, are, totuși, și el, 54 de variante și derivate.

Notăm și faptul că ambii termeni se regăsesc în toate dialectele limbii române, cu o mențiune specială pentru moș: probabil, aproape la fel de vechi ca și termenul sunt și numele de trib al moesilor, de la care romanii au creat numele de provincie Moesia, cu sensurile de moși, respectiv de Moșia/Țara Moșilor (o idee pe care, în stadiul actual al analizei, o amintim cu prudență…). Formele prezente în dialectele limbii române sunt moașă – la aromâni/macedoromâni și moș – la dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni. Celălalt termen are forma bătrân în dialectul dacoromân, bitărnu – la aromâni, bitǫra – la meglenoromâni, betăr – la istroromâni. Acestea trebuie puse în legătură și cu varianta oltenească bătârn, care, ca și cele trei forme balcanice, derivă dintr-o formă veche, comună, *betărn, apropiată de cea latinească inițială, veteranus, și, mai ales, de cea populară – vetranus – din care au și evoluat.

Trecând la repartiția spațială a formelor onomastice prezente azi în lume, nu vom insista pe răspândirea geografică la nivelul statelor lumii deoarece în multe țări în care apar forme identice cu cele românești este vorba doar de o coincidență pur formală, sensul termenilor de la care pornesc aceste antroponime fiind diferit. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul antroponimelor derivate de la moș, în cazul lui bătrân asemenea situații apărând mai rar.

Astfel, la nivelul regiunilor carpato-balcanice, se consemnează peste 23 de mii de purtători ai unor asemenea nume. Pe țări, cei mai mulți purtători se consemnează în România – 37,61%, Ucraina – 18,31%, R. Moldova – 11,81%, Turcia – 9,52%, Polonia – 8,65%, Ungaria – 3,19%, Serbia – 2,16%, Bulgaria – 1,92%, Grecia – 1,82%, Cehia – 1,44%, Albania – 0,81%, Bielorusia – 0,67%.

Chiar dacă, în nord-vestul Turciei de azi, inclusiv la sud de Marea Marmara, a existat, în antichitate, un contingent însemnat de traco-frigieni și, după 1920, o parte din meglenoromânii din Nânta (nordul Greciei), fiind musulmani, au optat să emigreze, nu în România, ci în Turcia, ne îndoim că multe din formele consemnate în această țară au aceeași semnificație cu cele din restul spațiului carpato-balcanic. În schimb, faptul că ponderile antroponimelor derivate de la moș sunt însemnate în jumătate din țările spațiului carpato-balcanic confirmă atât vechimea termenului, cât și vechimea prezenței în aceste zone a elementului traco-dacic, romanizat, care a transmis comunităților majoritare azi asemenea forme, păstrate în onomastică.

La nivelul strict al regiunilor din spațiul românesc, ponderile pe ansamblul spațiului carpato-balcanic se distribuie astfel: Basarabia – 8,92%, Moldova – 7,81%, Muntenia – 7,17%, Ardeal – 5,57%, Crișana – 5,11%, București-Ilfov – 3,25%, Banat- 2,12%. Dintre celelalte unități administrative din spațiul carpato-balcanic se evidențiază cu ponderi notabile Istanbul – 1,8% (Turcia), Attiki – 0,94% (Grecia), Shqiperija – 0,81 (Albania), Severna Makedonija – 0,5%, (R. Macedonia de Nord), Yugozapaden – 0,51%, Yuzhen tsentralen – 0,48% (Bulgaria), Vojvodina – 0,78%, Juzna i Istocna Srbija, Sumadija i Zapadna Srbija – 0,5% fiecare (Serbia), Közép-Magyarország – 1,11%, Észak-Alföld – 1,03% (Ungaria), Cernăuți – 1,49%, Odes’ka oblast’ – 1,47%, Donec’ka oblast’ – 1,34%, Kirovhrads’ka oblast’ – 1,27%, Cerkas’ka oblast’ – 1,1%, Dnipropetrovska oblast’ – 1,03%, Ismail – 0,98%, Poltavs’ka oblast’ – 0,97%, Kyiv – 0,96%, Cernihivs’ka oblast’ – 0,94%, Zakarpats’ka oblast’ – 0,79%, Ivano-Frankivs’ka oblast’ – 0,61%, Luhans’ka oblast’ – 0,56%, Krym (Respublika) – 0,54%, Vinnyc’ka oblast’, Zaporizzs’ka oblast’ – 0,52% fiecare, L’vivska oblast’ – 0,48%, Chersons’ka oblast’ – 0,45%, Charkivs’ka oblast’ – 0,43% (Ucraina), Slaskie – 3,31%, Wielkopolskie – 1,4%, Malopolskie – 0,87%, Dolnoslaskie – 0,78%, Opolskie – 0,48% (Polonia), Moravskoslezko – 0,58% (Cehia) și altele.

După cum se observă, în afara faptului că toate regiunile spațiului românesc – inclusiv Secuimea (România) și Găgăuzia și Transnistria (R. Moldova) au mai mult de 100 de purtători ai unor asemenea nume (adică, peste 0,43%), asemenea ponderi se regăsesc în zeci de alte unități administrative carpato-balcanice, atât la sud, cât și la nord de Dunăre. Prezența, între acestea a unor regiuni din vestul Bulgariei și din partea balcanică a Serbiei par să confirme bănuiala noastră că moesi și Moesia ar putea avea legătură, ca semnificație, cu românescul moș…

(va urma)

« Pagina anterioarăPagina următoare »