Semnificația geografică a baladei „Toma Alimoș” Marți, dec. 10 2019 

Pentru început, redăm textul acestei creații populare, preluat de aici, cu corijări, legate, în principal, de ortografia actuală și de adăugarea semnelor diacritice:

Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleșuvului,
În mijlocul
Câmpului
La puțul
Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsă,
Și de cetine coprinsă,
Șade Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Și viteaz cum n-a mai stat.
Șade Toma tolănit
Și cu murgul priponit
În pripoane de argint,
Și mănâncă frumușel,
Și bea vin din burdușel,
Și grăiește în ast fel:
– Închinar-aș, și n-am cui!
Închinar-aș murgului,
Murgului sirepului,
Dar mi-e murgul vită mută,
Mă privește și m-ascultă,
N-are gură să-mi raspundă!
Închinar-aș armelor,
Armelor drăguțelor,
Armelor surorilor,
Dar și ele-s fiare reci,
Puse-n teci
De lemne seci!
Închinar-oi codrilor,
Ulmilor
Și fagilor,
Brazilor,
Paltinilor,
Că-mi sunt mie frățiori,
De poteri ascunzători;
De-oi muri,
M-or tot umbri,
Cu frunza m-or inveli,
Cu freamătul m-or jeli!
Și cum sta
De închina
Codrul se cutremura,
Ulmi și brazi
Se clătina
Fagi și paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta;
Armele din teci ieșea,
Murgulețu-i râncheza.
Până vorba-și isprăvea,
Burdușelul
Ridica,
Vinișorul
Că gusta
Și-n picioare se scula.
Ochii-și negri d-arunca,
Peste câmpuri se uita
Și departe ce-mi zărea?
Că-mi venea, măre, venea
Stăpânul
Moșiilor
Și domnul câmpiilor,
Manea, slutul
Și urâtul;
Manea, grosul
Și-arțăgosul;
Venea, măre, ca vântul,
Ca vântul și ca gândul,
Cu părul lăsat în vânt,
Cu măciuca de pământ.
Pân’ la Toma când sosea,
Din guriță mi-i grăia:
– Bună ziua, verișcane!
– Mulțumescu-ți, frate Mane!
– D-alei, Tomo Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat,
Pe la mine ce-ai cătat?
Copile
Mi-ai înșelat,
Florile
Mi le-ai călcat,
Apele mi-ai turburat,
Livezi
Verzi
Mi-ai încurcat,
Păduri
Mari
Mi-ai dărâmat.
Ia să-mi dai tu mie seamă,
Ia să-mi dai pe murgul vamă!
Toma, măre, de-auzea,
Din guriță-i cuvânta:
– Ce-ai văzut
Om mai vedea,
Ce-am făcut
Om judeca;
Pân-atuncea, măi fârtate,
Dă-ți mânia la o parte
Și bea ici pe jumătate,
Ca să ne facem dreptate!
Toma, pân’ să isprăvească,
Îi dă plosca haiducească
Pe jumate s-o golească,
Mânia s-o potolească,
Ca c-un frate să vorbească.
Manea stânga
Și-ntindea
Să ia plosca
Și să bea,
Iar cu dreapta
Ce-mi făcea?
Paloș mic că răsucea,
Pântecele
I-atingea,
Mațele
I le vărsa
Și pe cal incălica,
Și fugea, nene, fugea,
Vitejia
Cu fuga!
Foicică de rogoz,
Savai, Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Și viteaz cum n-a mai stat,
Cumpătul că nu-și pierdea.
Mâna
La rană
Punea
Și din gură cuvânta:
– D-alelei, fecior de lele
Și viteaz ca o muiere,
Nu fugi, că n-am dat vamă,
Nu fugi, c-o să-mi dai seamă!
Vreme multă nu pierdea,
Mațele că-și aduna,
Cu brâu lat se încingea,
Mijlocelul că-și strângea
Și la murgul se ducea,
Și pe murg încălica,
Iar din gură mi-i grăia:
– Murgule, murguțul meu,
Datu-mi-te-a taică-tău
Ca să-mi fii de ajutor
La nevoie și la zor,
Să te-ntreci cu șoimii-n zbor
Pân-o fi ca să nu mor.
Tinerel că m-ai slujit,
Dar s-acuma, îmbătrânit,
Să te-ntreci la bătrânețe
Cât puteai la tinerețe.
Azi te jur pe Dumnezeu
Să mă porți ca gândul meu
Și s-ajungi p-ăl câine rău,
Că mi-a răpus zilele,
Zilele, ca câinele,
Pentru tine, murgule!
Pâna Toma se gătește,
Murgul coama-și netezește
Și din gură mi-i grăiește:
– Lasă șeaua, sai pe mine,
Și de coamă țin-te bine,
Ca s-arăt la bătrânețe
Ce-am plătit la tinerețe!
Până Toma se ținea,
Murgul, măre, și zbura;
Și zbura, tocmai ca vântul,
Fără s-atingă pământul.
Cât o clipă de zbura,
Mult pe Manea-l întrecea,
Iara Toma, de-l vedea,
Îndărăt se întorcea
Și din fugă-i cuvânta:
– Maneo, Maneo, fiară rea,
Vitejia ți-e fuga,
Că, de m-ai junghiat hoțește,
Mi-ai fugit și mișelește.
Ia mai stai ca să-ți vorbesc
Pagubele să-ți plătesc,
Pagubele
Cu tăișul,
Faptele
Cu ascuțișul!
Bine vorba nu sfârșea,
Murgulețu-și repezea
Și cu sete mi-l lovea;
Capu-n pulbere-i cădea,
Iar cu trupul sus, pe șea,
Calu-n lume se ducea.
Foicică micșunea,
Vreme multă nu trecea
Și pe Toma-l ajungea
Moarte neagră, moarte grea.
De pe cal descălica,
Ochiul
Se-mpăienjenea,
Capul
I se învârtea
Și-n des codru se pleca,
Iar din gură ce-mi grăia?
– D-alelei, murguțule,
D-alelei, drăguțule,
Ce-am gândit
Am izbândit,
Dar și ceasul mi-a sosit.
Sapă-mi groapa din picior
Și-mi așterne fânișor,
Iar la cap și la picioare
Pune-mi, pune-mi câte-o floare:
La cap, floare
De bujor,
Să mi-o ia mândra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Să mă plângă mai cu foc.
Apoi, măre, să te duci,
Drumu-n codri să apuci
Pân’ la paltinii trăzniți,
Unde-s frații poposiți.
Nimeni frâul să nu-ți puie,
Nici pe tine sa se suie,
Făr’ d-un tânăr sprâncenat
Și cu semne de vărsat,
Cu păr lung și gălbior,
Care-mi este frățior,
Frățior de vitejie,
Tovarăs de haiducie.
Numai el frâul să-ți puie
Și pe tine să se suie;
Tu să-l porți și pe el bine,
Cum m-ai purtat și pe mine!
Bine vorba nu sfârșea,
Suflețelul că-și dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi și brazi
Se clătina
Fagi și paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta,
Și cu freamăt il plângea.
Murgul jalnic râncheza,
Cu copita că-mi săpa,
Groapă mică că-i făcea,
Fânișor îi așternea,
Floricele că-i sădea,
Cu trei lacrimi le stropea,
Drumu-n codri c-apuca
Și mergea, măre, mergea
Pân’ la paltinii trăzniți,
La voinicii poposiți.

Primul lucru (aproape) sigur al baladei este faptul că Toma Alimoș, numit „haiduc din Țara de Jos”, era originar din partea de sud a Moldovei (cunoscută, de la începuturile voievodatului carpato-nistrean, ca Țara de Jos a Moldovei), probabil dintr-o arie situată între Bârlad (unde se afla sediul vornicului de Țara de Jos) și Galați (unde, din antichitate, a fost o importantă așezare, port la Dunăre). Faptul, pare a fi întărit atât de toponimul Muntele Pleșuvului, care apare, și azi, în Munții Vrancei, spre limita cu partea sud-estică a Transilvaniei, un altul – Câmpul (care poate trimite cu gândul la satul Câmpuri, de unde era originar Moș Ion Roată, primul țăran, răzeș, care a fost ales deputat în Adunarea legislativă a Moldovei), precum și sintagma paltinii trăzniți, care se apropie de numele satelor vrăncene Paltin și Spulber

Presupunerea noastră este întărită și de asocierea mediului natural – în special a codrului, dar și a animalelor (oița năzdrăvană Miorița, murgul) – cu eroul principal (baciul moldovean, haiducul Toma Alimoș), idee care apare și în balada păstorească Miorița. Deci, putem bănui că, fiind originar din Țara de Jos a Moldovei (dintre Galați și Bârlad, sau chiar din Codrii Tigheciului basarabean), Toma Alimoș, dintr-o familie de țărani răzeși, avea moșii în partea aceasta a Moldovei, fiind rudă cu boierul Manea (apelativul verișcane îi arată a fi, probabil, veri). Mă rog, erau rude, dar nu în relații tocmai bune, motiv pentru care Toma își alcătuise o ceată de haiduci care stăteau, adesea, la adăpostul codrilor vrănceni, din răzășeasca Țară a Vrăncii… Despre aceasta – ca și despre Tigheci (dar și despre vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc) – chiar principele-cărturar Dimitrie Cantemir afirmă, în Descriptio Moldaviae, că se autoguvernează singure, ca niște adevărate republici.

Faptul că era neam de răzeși, deci, de țărani liberi și nu de orice fel de răzeși, ci dintre cei din fruntea satului de unde era de baștină, reiese din al doilea nume al lui Toma – Alimoș. Acesta pare o poreclă, evoluată dintr-o formă, inițială, A(l)-lui-Moș. Or, dacă, zilele trecute am adus vorba despre o parte a semnificațiilor termenilor moș și bătrân, afirmând că și unul și celălalt fac trimitere la elita conducătoare a satelor de țărani liberi (a obștilor țărănești) – vorbind de judele satului și/sau de Sfatul Bătrânilor, Toma Alimoș era, dacă nu membru al acestei elite (foarte posibil, din moment ce apare ca lider al unei cete de haiduci), măcar urmaș al unui asemenea membru, al unui lider local, numit Moș(u).

Această particularitate fonetică din expresia inițială – A(l)-lui-Moș – ca și prezența altor termeni și forme specifice graiului moldovenesc (dar și a unora din cel muntean), întăresc localizarea spațială a acțiunii și originea geografică a lui Toma Alimoș și a boierului Manea, în partea sudică a vechiului voievodat al Moldovei (=Țara de Jos), într-un ținut cuprins între Bârlad (la nord), Câmpuri-Țara Vrăncii (la vest), Siretul-Inferior-Dunăre/Galați (la sud) și Codrii Tigheciului (la est). Dacă despre Manea știm că era parte a clasei boierești, pentru Toma, informațiile din baladă indică faptul că era cel puțin urmașul unui lider al Sfatului Bătrânilor dintr-un sat răzășesc, dacă nu chiar membru al acestuia. Ca ultimă idee, cu trimitere la geografia istorică a zonei, balada a apărut, cel mai timpuriu, în veacul al XV-lea, undeva după 1480, deoarece fosta Țară a Berladnicilor a devenit parte a Țării Moldovei în a doua parte a secolului al XIV-lea, în vreme ce extremitatea sudică a Moldovei de azi – inclusiv Țara Vrăncii – în vremea domniei lui Ștefan cel Mare, probabil după ce marele voievod a fost ajutat să-i alunge pe otomani de fii Vrăncioaiei (în urma bătăliei de la Războieni, din 1476).

Despre semnificația termenilor „moș” și „bătrân” Duminică, dec. 8 2019 

Se pare că una dintre semnificațiile vechi ale termenului „moș” – de sorginte autohtonă, traco-dacă, se leagă (și) de calitatea de membru al Sfatului Bătrânilor. După intrarea în uz a cuvântului „bătrân” de origine latină, sensul articolului fost preluat de acesta, în vreme ce, cuvântul „moș” a păstrat alte semnificații. Între acestea se numără una foarte veche – legată de moșul întemeietor al unui sat de țărani liberi. La numele acestuia – Șerban, Pop(a), Bucur, Botoș, Andrieș și altele – s-au adăugat sufixe ca -ești și/sau -eni/-ani, rezultând toponime ca Șerbănesti, Popești, București, Botoșești/Botoșani, Andrieșeni, etc, al căror sens, în general, era de „comunitate de țărani liberi, al cărei întemeietor (rămas, adesea, legendar) era cel cu numele amintit”.

Încă un pas în direcția creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc Miercuri, sept. 18 2019 

Aseară am mai terminat o etapă, pe „drumul”, lung și anevoios, al creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc. Am găsit, cu ceva vreme în urmă, datele recensământului românesc din 2002. Cum, și fragmentele de teritoriu ce au aparținut României (din Ungaria, Ucraina, R. Moldova sau Bulgaria) au date, tot la nivel de localitate, cam din aceeași perioadă (exceptând R. Moldova, cu date din 2004, inclusiv Transnistria, toate celelalte țări au efectuat recensăminte în 2001), se poate porni, din perioada actuală, la alcătuirea bazei de date, la nivel de localitate (între informații urmând să intre nu doar numărul total de locuitori, ci și structura etnică a populației, exceptând Ucraina, unde există date pentru structura lingvistică). Etapa încheiată aseară a constat în separarea câtorva sute de comune nou-apărute, după 2002 (în total, în România, după 1989, au apărut peste 300 de comune noi, care se adaugă celor 2950 de municipii, orașe și comune, existente la căderea regimului comunist, cele mai multe – declarate după 2002) și, după verificarea finală, adăugarea și a mai multor sate nou-(re)apărute – cele mai multe, din județul Botoșani, dar, izolat, mai sunt unele și din județele Mureș, Buzău sau Giurgiu…

Urmează completarea datelor referitoare la structura etnică (din 2002, din rațiuni de „intimitate”/„informații confidențiale”, datele sub 5 locuitori, la nivel de localitate și sub 3 – la nivel de unitate administrativă elementară se trec cu semnul „*”; nu ar fi mai simplu ca, după ce specialiștii ar semna, cu bună-credință, un angajament că vor folosi datele doar în scop științific, informațiile COMPLETE ale recensămintelor – e vorba și de cel din 2011, existent, deocamdată, doar la nivel comunal! – să fie accesibile cercetătorilor?).

Apoi va urma o operațiune, probabil, și mai cronofagă: adăugarea semnelor diacritice, față de care administrația românească, în general (și nici cei care au efectuat și definitivat recensămintele nu fac excepție!), are o adevărată oroare. Mă rog, să zicem că, la vremea respectivă, prin anii 2002-2005, când au fost procesate datele, nu exista un soft cu caractere românești (ă, â, î, ș, ț), deși, ca student, în anii 1994-1996, lucrând la redactarea Revistei „Geea” (Revista Studenților Geografi din România), aveam, în Word Perfect, caractere diacritice românești, pe care le-am și folosit, de fiecare dată! Dar din faptul că, matale, funcționar în administrația românească, scrii „FANTINELE”, deci nu „FÂNTÂNELE” și nici măcar „FANTANELE”, ce pot eu să înțeleg, altceva decât lipsă de respect față de ce e românesc, în general și, în cazul dat, față de limba română??? Și asemenea „mo(n)stre” de lipsă de respect față de limba română am văzut și din partea celor care notează toponimia pe hărțile românești (și după 1989, nu doar în perioada comunistă) și chiar a celor care trec pe indicatoare numele de localități, râuri, străzi, etc… Ce să mai ceri unora ca aceștia să respecte regula lui â în interiorul numelor, sau a scrierii numelor masculine cu articolul hotărât –ul complet (în nume precum Râmnicul Sărat, Turnul Măgurele, Satul Mare)???

În fine, va trece și asta… Ulterior, având datele legate de populație, se pot realiza hărțile, la nivel comunal, prin metoda coeficienților de distribuție spațială, nu doar pentru Necoară/Nicoară și celelalte variante și derivate, pentru perioada actuală (că din acest motiv m-am oprit din inventarierea numelui menționat!), ci și pentru celelalte nume. Asta, în condițiile în care, la fondul de hartă, la nivel comunal, pentru perioada actuală, sper să pot adăuga, în timp, atât punctele/poligoanele și codurile pentru localități, cât și elementele legate de decupajul județean și de cel regional. În plus, plecând de la epoca contemporană, în baza de date vor fi adăugate satele dispărute, cele comasate și vechile nume ale celor existente, dar cu alt nume decât cel inițial, ca să nu mai tot „ghicesc”, nu doar pentru antichitate, cât mai ales pentru epoca medievală, unde se află cutare sau cutare sat unde sunt consemnate diferite antroponime, în colecțiile de documente istorice… Nici asta nu știu cât va dura (că e genul de activitate de care știi doar când o începi! 🙂 ), dar, ținând cont de câte bătăi de cap va da, sigur va dur(e)a!…

Geografie electorală în spațiul românesc – metodologie de cercetare (continuare) Miercuri, aug. 14 2019 

O altă problemă este legată de momentele diferite la care au avut loc alegerile, de la o țară la alta. După experiența anterioară, pusă în aplicare mai întâi la nivelul unităților NUTS 3 pentru România și NUTS 2 pentru Germania (județe, respectiv regierungsbezirke), pentru intervalul 1866-2010, am utilizat, ca perioade echivalente, așa-numitele „cincinale electorale”. Acestea încep cu anii cu 1, respectiv 6 la unități – 1871, 1876, 1881, etc – și se încheie cu anii multipli de 5 – 1875, 1880, 1885 ș.a.m.d. Astfel, datele electorale pot fi comparate între ele, la nivelul tuturor unităților administrative analizate.

Crearea bazei de date pe „cincinale electorale” a continuat cu America de Nord anglo-saxona, pentru anii 1789-2015, pentru Statele Unite – la nivel de state și pentru Canada – la nivel de provincii și/sau teritorii. De asemenea, este în lucru baza de date la nivel NUTS 2, pentru Europa, pentru perioada 1831-2015, din cadrul căreia au fost introduse deja datele pentru intervalul 1991-2010.

Găsirea unor intervale de timp uniforme și egale pentru toate entitățile politico-administrative, a simplificat însumarea datelor pentru fragmentele de județe aflate, în diferite perioade, sub diverse administrații. Astfel, după 1940/1944, teritoriul județelor (interbelice) Rădăuți și Dorohoi este împărțit între Ucraina (republica sovietica, înainte de 1991) și România. La fel, după 1918, fostele comitate (austro-)ungare Bihor și Maramureș sunt împărțite între România și Ungaria (Bihor), respectiv, între România și Cehoslovacia (până în 1939), apoi – Ungaria (1939-1944) și, ulterior, Ucraina (sovietica, înainte de 1991). Cele mai complicate situații se constată în cazul fostului comitat maghiar Sătmar și a fostului județ românesc Dubăsari – divizate în trei părți. Sătmarul are o parte la România, alta – la Ungaria, iar a treia (cu tot cu Ugocea) a avut aceeași evoluție cu porțiunea azi ucraineană a Maramureșului. În ceea ce privește Dubăsarii, după 1990, o porțiune se află în administrarea Ucrainei, alta – sub jurisdicția Chișinăului și a treia – sub controlul republicii separatiste transnistrene.

În fine, pentru fiecare țară cu teritoriul fie și parțial suprapus peste spațiul românesc, statistica electorala acoperă intervale diferite. Din 1832 începe șirul de date pentru România (Principatele Române, înainte de 1878,), cu întreruperi în anii 1849-1856 și 1941-1945. Imperiul otoman are date, sporadice, care se suprapun și peste Dobrogea, pentru anii 1847 și 1876-1877, din 1879 sudul regiunii fiind preluat de Bulgaria (cu o pauză în anii 1913-1940, când Cadrilaterul a aparținut României). Menționăm și faptul că alegătorii din nordul Dobrogei nu au votat înainte de 1912, dar nici în 1918, când cea mai mare parte a regiunii se afla sub ocupația Puterilor Centrale.

În 1848 și după 1860 (până în 1918), Transilvania, în sens larg, și Bucovina au participat la scrutinele din cadrul Imperiului habsburgic (austro-ungar, din 1867). În anii 1906-1917, puținii alegători basarabeni și transnistreni au votat la scrutinele țariste, iar din 1922 – cei transnistreni, la cele ucrainene (sovietice până în 1990), ca și nordul și sudul Basarabiei, nordul Bucovinei și al Maramureșului, din anii ultimei conflagrații mondiale. Asemănător cu părțile basarabene și bucovinene aflate în componența Ucrainei, s-au petrecut lucrurile și cu porțiunile basarabene și transnistrene ale R. Moldova, cu diferența că, după 1990, alegătorii de aici au votat fie pentru legislativul de la Chișinău, fie pentru cel separatist, mai rar – pentru ambele.

Geografie electorală în spațiul românesc – metodologie de cercetare Marți, aug. 13 2019 

Pentru evidențierea particularităților de geografie electorală în spațiul românesc este necesară rezolvarea unei serii de probleme. Mai întâi, este/era nevoie de un fond de hartă, la nivel județean, fond care a fost definitivat în urmă cu câțiva ani, atunci când am inventariat și definitivat datele legate de structura etnică și confesionala a populației, pentru ultimii aproape 180 de ani, mai exact, din 1831.

Apoi, o altă problemă se leagă de apartenența diverselor formațiuni politice la una sau alta dintre familiile politico-electorale. De exemplu, pentru județele situate azi în România, Ungaria și chiar R. Moldova (înainte de Unirea cu România), formațiunile țărănești/agrariene erau mai apropiate de familia creștin-democrată/conservatoare, în vreme ce, în Bulgaria, Ucraina și, după 1990, în România și R. Moldova, agrarienii sunt mai apropiați de familia social-democrată…

Considerații despre ascensiunea extremismului în Europa… Sâmbătă, mai 25 2019 

Mi-am amintit, de curând, că, într-o lucrare apărută în 2008, făcând unele prognoze (cu rezerve) referitoare la creșterea însemnătății mișcărilor extremiste în Uniunea Europeană, scriam:

Extrema dreaptă, cu apariţii sporadice în trecut, când a fost reprezentată de parlamentari din Germania, Italia şi Franţa, are adepţi în vremurile noastre şi va avea şi pe viitor în Belgia, Austria, România şi, probabil, Bulgaria; Se evidenţiază diversificarea continuă a numărului de grupuri parlamentare, de la 4 în primii ani ai Adunării, la 7 în prezent (pentru câteva luni, în 2007, chiar 8). De asemenea, se observă că cele două grupuri importante – popularii şi socialiştii – au ocupat în permanenţă primele poziţii, alternând doar întâietatea; creştin-democraţii s-au regăsit în frunte din 1952 până la primele alegeri europene, socialiştii fiind pe primul loc timp de 20 de ani (1979-1999). Se preconizează menţinerea situaţiei actuale, cu popularii în frunte, din 1999, şi în următorul deceniu, ca şi consolidarea ponderii grupărilor liberalilor, ecologiştilor şi euroscepticilor.”

Textul evidențiat este cu caractere bold. Pentru conformitate, acesta este preluat din: Ionel Boamfă, Ana-Elena Stan (2008), Parlamentul European. Evoluție. Structură politică. Alegeri europarlamentare, Editura PIM, Iași, p. 54.

(Un fel de) sondaj… Joi, mai 23 2019 

Ținând cont de faptul că vin alegerile europarlamentare (în cadrul cărora, deja, britanicii și olandezii au votat deja, azi!) și mai avem și un referendum, „lansez” un (fel de) sondaj, cu câteva întrebări:

1.Mergeți la vot?

2.Cu cine veți vota?

3.Participați și la referendum?

4.Dacă da, ce veți vota?

Sper ca „sondajul” să aibă mai multă „audiență” decât prelegerea (ratată) din cadrul „Săptămânii europene”!

Alte câteva gânduri (și rânduri) legate de geografia electorală europeană… Joi, mai 23 2019 

Acum o lună, înainte de Sfintele Paști, am definitivat introducerea în calculator a datelor legate de alegerile din Regatul Unit, la nivel regional… Fiind mai mult plecat, ulterior, activitatea a luat o „pauză”, întreruptă alaltăieri, când a început introducerea în calculator a statisticilor electorale pentru Ungaria. Deși planul inițial era altul – vizând continuarea activității cu datele pentru Franța, Italia, Spania și Portugalia, cred că vor urma Polonia, Cehia, Slovacia (începând cu Cehoslovacia interbelică), spațiul ex-iugoslav, Bulgaria, Grecia, Cipru, Turcia (după prăbușirea Imperiului otoman, care e introdus deja), spațiul ex-țarist/ex-sovietic, țările nordice, și, abia pe urmă, Franța și Italia, urmate de spațiul iberic, Elveția, Olanda și Irlanda. Statele mici, chiar liliputane (Albania, San Marino, Monaco, Andorra, Luxemburg, Liechtenstein) rămân exact la final.

În general, în această (dez-)ordine, „prioritatea” o au țările/zonele cu multe informații neclare, incomplete, poate chiar lipsă, lăsând mai la final statele pentru care evidențele statistice sunt clare. Oricare ar fi, însă, ordinea statelor, sper să apuc ziua în care această activitate va fi finalizată. Atunci va urma realizarea fondurilor de hartă, la nivel regional european, dar, de-acum asta va fi o altă „poveste”!… Să ajungem până acolo!

Ce înseamnă să fii om de cuvânt, de caracter… Miercuri, apr. 10 2019 

Tot „săpând” la alegerile parlamentare din Regatul Unit (cele de acum un secol), am dat peste această poveste:

„O’Connor was elected Member of Parliament for Galway Borough in the 1880 general election, as a representative of the Home Rule League (which was under the leadership of William Shaw, though virtually led by Charles Stewart Parnell, who would win the party’s leadership a short time later). At the next general election in 1885, he was returned both for Galway and for the Liverpool Scotland constituencies, which had a large Irish population. He chose to sit for Liverpool, and represented that constituency in the House of Commons from 1885 until his death in 1929. This was the only constituency outside the island of Ireland ever to return an Irish Nationalist Party MP. O’Connor continued to be re-elected in Liverpool under this label unopposed in the 1918, 1922, 1923, 1924 and 1929 general elections.”.

Adică, după revolta irlandeză de Paști din 1916, războiul irlandezo-britanic din 1919-1921 și separarea (marii părți a) Irlandei de Regat, din 1922, irlandezul (naționalist!) O’Connor a fost re-ales, la Liverpool, în Anglia, ca deputat în Parlamentul britanic, în 1923, 1924 și 1929, fără a se mai înscrie alt contra-candidat! Ba, mai mult:
„He became “Father of the House of Commons”, with unbroken service of 49 years 215 days”
și „He was the last Father of the House to die as a sitting MP until Sir Gerald Kaufman in 2017”

Toată această activitate parlamentară de jumătate de veac, în același partid, al naționaliștilor irlandezi!

Încercând o comparație, după Unirea Transilvaniei cu România, ar fi însemnat ca, măcar un deceniu, la Debrecen sau Miskolc, să zicem, ungurii să aleagă un deputat român în Parlamentul de la Budapesta!

Așa ceva nu s-ar fi văzut și nici nu se va vedea în acest colț de Europă! Or fi briții „perfidul Albion” dar n-au degeaba „The House of Commons”, aleasă prin vot, de vreo 7-800 de ani!…

În plus, n-am cunoștință ca, la noi, să avem vreun parlamentar cu o activitate atât de îndelungată (dacă o fi – mă voi documenta, că am de unde! 🙂 ), în același partid și nici ca acesta să fie declarată „Părintele Adunării/Camerei Deputaților”! Unde? Acolo unde scrii Parlamentului, de două ori că vrei să-i evidențiezi activitatea și nu-ți răspunde nimeni, nici după ani de zile???

Baza de date electoral-geografice la nivel regional european Miercuri, mart. 27 2019 

Activitatea de completare a bazei de date electoral-geografice europene, la nivel regional (NUTS 2 sau echivalent) continuă. Ieri (marți) seară, târziu, am terminat de introdus datele pentru Belgia… Mi-am amintit, atunci, de un film vechi, al cărui titlu este „Dacă e marți, e Belgia”! 🙂

Trebuie să mă decid ce țară va urma în continuare. Probabil, Regatul Unit…

Pagina următoare »