Completarea și actualizarea datelor legate de alegerile locale Joi, ian. 14 2021 

Aseară am reușit reluarea activității de introducere în calculator a datelor legate de alegerile locale antebelice, după „lupte seculare” – care au durat câteva săptămâni – pentru actualizarea și completarea datelor legate de scrutinele postbelice (în special – de cele postdecembriste). Aș fi putut face acest anunț mai devreme, dacă nu m-ar fi obstrucționat, cu actualizările lor idioate, porcii ipocriți și profitori de la microsoft! Poate, dacă scriu asta, EXPLICIT, și pe blog, nu doar pe e-mail, se vor „sesiza” și mă vor lăsa să-mi văd de treabă! Așa, dacă mai văd și alții că îi fac NESIMȚIȚI (nu e prima dată, dar, până acum a fost doar „în particular”!), mă vor scuti de calvarul de a relua, de „n” ori, de la capăt, redeschiderea fișierelor și folderelor la care/cu care lucrez!

Ținând cont și de posibilele asemenea obstrucții, sper că activitatea de completare a datelor pentru perioada antebelice nu va dur(e)a prea mult! Aici, însă, cred, ține și de voia Celui de Sus, în care am mult mai multă nădejde, decât într-o companie de îmbuibați și profitori!…

Despre alegerile locale românești Sâmbătă, ian. 2 2021 

În cei 190 de ani de alegeri locale, s-au desfășurat zeci de consultări electorale de acest tip. Primele, organizate din 1831-1832, în Țara Românească și Moldova, duceau atât la desemnarea membrilor sfaturilor orășenești, cât și a edilului șef al așezărilor urbane… Din 1864, acestuia i s-a spus primar, dar, până în 1989, acesta fie era numit, fie, dacă era ales, era desemnat de consiliul comunal. Tot din 1864, ca subtip, au apărut și alegerile pentru consiliile județene. Desemnarea prin votul cetățenilor a președintelui consiliului județean s-a realizat târziu, abia după 1989, mai exact, începând din 2008, anterior, când și dacă era ales, această alegere fiind realizată de consilierii județeni. Tocmai din acest motiv, analiza alegerilor locale românești, pe toate perioadele din intervalul 1831-2020, se realizează doar în ceea ce privește desemnarea, prin vot, a consiliilor locale (comunale/orășenești/municipale și/sau ale sectoarelor Capitalei) și (din 1864) a consiliilor județene. Alegerea primarilor și a președinților de consilii județene se realizează, prin votul cetățenilor doar după 1989 și, din câte am observat, datele electorale sunt extrem de asemănătoare cu cele de la nivelul consiliilor locale și/sau județene.

Și numele aleșilor locali s-a schimbat în timp… Astfel, în continuarea tradiției din Evul Mediu (și, poate, chiar mai de dinainte…), membrii sfaturilor orășenești s-au numit pârgari – în orașele românești medievale, termen derivat din germanul burger = cetățean. Sfaturile orășenești medievale aveau 12 membri, exact ca și sfatul bătrânilor, instituția conducătoare a obștilor sătești, încă din antichitatea traco-dacă și traco-daco-romană. Tot de atunci, în fruntea sfaturilor locale, ca „strămoș” al primarului de mai târziu, se afla judele… După 1864, se generalizează, la nivelul consiliilor locale – numite, toate, după model belgian, consilii comunale (urbane și/sau rurale) – termenii de consilier, pentru membrii acestora și de primar, pentru conducătorul comunității locale în cauză. Tot consilier se numesc, din acest moment înainte, și membrii consiliilor județene, în fruntea cărora stă un președinte de consiliu județean, iar ca delegat al Guvernului – prefectul, numit de autoritățile centrale. Subdiviziunile județelor, plășile, erau conduse de sub-prefecți – în perioada antebelică -, termen înlocuit, în perioada interbelică, cu pretor. De notat faptul că, în perioada romană, în provincia Dacia, a funcționat, ca instituție conducătoare, un Concilium trium Daciarum, format din membri aleși de daco-romanii cu drept de vot, deci tot un consiliu, la nivel regional, în vreme ce diviziunile administrative ale Imperiului erau conduse de demnitari numiți praefectus. Astfel, dacă prin jude, județ și Sfatul Bătrânilor, administrația locală românească a conservat, de-a lungul secolelor – și mileniilor – elemente din antichitatea traco-dacă și traco-daco-romană, modernizarea administrației locale a (re)introdus termeni folosiți și în vremea Imperiului roman (prin intermediar francez): consiliu, prefect, pretor.

Regimul comunist a impus unele schimbări, deloc bine-venite. Pe lângă desființarea organizării administrative tradiționale în județe și înlocuirea sa cu una de sorginte sovietică – regiuni, divizate în raioane -, a schimbat și numele instituțiilor locale și ale aleșilor ce le compuneau. S-a trecut la sfaturi populare – regionale, raionale, comunale, orășenești – și la deputați ai sfaturilor amintite. În fruntea lor nu se mai afla primarul sau președintele consiliului județean, ci prim-secretarul organizației de partid de la nivelul respectiv… Din 1968, după revenirea la organizarea în județe, s-au păstrat termenii de deputat și prim-secretar, dar s-a revenit la consilii (populare) comunale, orășenești (municipale – în cazul orașelor mai mari) și județene. E interesant faptul că, în acea vreme – poate și ca urmare a formulei, mai rapide și mai puțin… estetice (din punct de vedere literar) to’arșu’ prim(-secretar), oamenii au continuat să utilizeze, neoficial (dar frecvent!) și termenul primar, pentru șeful autorității locale comunale, orășenești (municipale).

După Decembrie 1989 s-a revenit la termenii tradiționali ai administrației românești, consacrați, din 1864, în administrația locală antebelică și interbelică: consiliu local – comunal, orășenesc, municipal, al sectoarelor Capitalei –, respectiv consiliu județean, iar pentru aleși – la consilieri locali/județeni, respectiv primar (primar general, în cazul Bucureștilor)/președinte de consiliu județean. Interesant este faptul că, după dobândirea Independenței (1991), și al doilea stat românesc, R. Moldova, a adoptat această terminologie românească, pentru instituțiile administrației locale și pentru membrii acestora, eliminând terminologia administrativă sovietică. Chiar dacă împărțirea administrativă în județe a fost în vigoare, peste Prut, doar câțiva ani (la începutul mileniului al treilea), chiar și după revenirea la raioane s-au menținut termenii de consiliu local – comunal, orășenesc, municipal – și cel de consiliu raional, membrii acestora fiind numiți consilieri. În fruntea consiliilor locale stau primarii, iar la conducerea consiliilor raionale se află președinții de consilii raionale. Mai mult, în fruntea fiecăruia dintre sectoarele Chișinăului se află câte un pretor, termen care, în perioada interbelică, era utilizat, după cum am mai amintit, pentru conducătorul unei plăși.

Reprezentarea politică la nivel comunal în România Luni, dec. 28 2020 

Primele alegeri locale în spațiul românesc s-au desfășurat în perioada Regulamentului Organic, începând cu anii 1831-1832. Acestea aveau loc doar în centrele urbane, desfășurându-se anual în Țara Românească și din 3 în 3 ani – în Moldova. Odată cu promulgarea legislației legate de consiliile județene și de alegerea reprezentanților locali (1864), s-au desfășurat atât primele alegeri pentru consilierii județeni, cât și primele alegeri locale, inclusiv în așezările rurale.

Dacă în perioada antebelică numărul de consilieri locali nu era diferențiat în funcție de tipul așezării, ținând cont doar de numărul de locuitori – după care, în 1864, numărul aleșilor locali era cuprins între 5, în cele mai mici comune rurale și 17, în așezările urbane cele mai mari: București, Iași și Galați – în perioada interbelică s-au făcut diferențieri atât între așezările urbane (privilegiate fiind municipiile și orașele reședință de județ) cât și cele rurale. Astfel, în municipii, numărul de consilieri era cuprins între 32 și 36, însuma 32 – în orașele reședință de județ, era încadrat între 18 și 24 reprezentanți – în celelalte așezări urbane (în funcție de populație) și limitat la 16 – în comunele rurale, indiferent de populația lor.

Venirea la putere, după a doua conflagrație mondială, a comuniștilor, a dus, pe lângă modificarea împărțirii administrative – prin trecerea de la județe, la modelul sovietic, de divizare a țării în regiuni și raioane (1950) – și la un alt sistem de desemnare a aleșilor locali. Astfel, deputații din sfaturi (comunale, orășenești, raionale, regionale) erau aleși în funcție de populație, dar ca un reprezentant la mai multe sute sau mii de locuitori. Astfel, în funcție de numărul de locuitori, de la un scrutin la altul, aceeași așezare avea un număr diferit de reprezentanți (de regulă, acesta era mai mare, deoarece, mai ales în mediul urban, populația era în creștere). Se menținea și regula favorizării așezărilor urbane, care, la aceeași populație cu o comună rurală, avea un număr de deputați mai mare.

Din 1960, s-a revenit la regula unui număr fix de reprezentanți pentru un anumit interval de locuitori, păstrându-se diferențierea între orașe și comune. Principiul a fost menținut și după revenirea la împărțirea administrativă în județe (1968), revenindu-se și la favorizarea mai ales a municipiilor, comparativ cu celelalte așezări urbane. Aceste reguli au fost menținute până după căderea regimului comunist, inclusiv pentru stabilirea numărului de consilieri FSN, în 1990. Astfel, consiliile municipale FSN aveau între 15 și 27 de membri, cele orășenești – între 11 și 21, iar cele comunale – între 9 și 15 membri.

Odată cu primele alegeri locale post-decembriste s-a revenit, însă, la regula aplicată în perioada antebelică, de a stabili numărul de consilieri locali doar în funcție de numărul de locuitori. Chiar dacă numărul de consilieri pentru anumite categorii demografice de așezări a mai variat în cele trei decenii de după Decembrie 1989, în prezent, spre exemplu, un municipiu, un oraș și/sau o comună cu o populație cuprinsă între 10 mii și 20 de mii de locuitori, are același număr de consilieri locali – 17.

Comparație între alegerile locale și parlamentare din acest an Miercuri, dec. 23 2020 

După aprecierile făcute asupra celor două scrutine, separat, a venit momentul unei comparații între ele, atât din punctul de vedere al prezenței la vot, cât și al preferințelor politice ale electoratului.

Dacă este să ne referim la participarea la vot, scrutinul local nu a adus, în ciuda faptului că s-a desfășurat tot în condiții speciale (ținând cont de pandemie), o scădere semnificativă față de alegerile precedente de acest tip. Astfel, în 2016, la localele de atunci, au venit la vot 48,4%, în vreme ce, în septembrie a fost consemnată o pondere de 45,6% dintre alegătorii înscriși pe liste. Ba mai mult, în anumite cazuri, s-a consemnat chiar o participare ușor mai bună, acum 3 luni, față de cea de acum 4 ani: în București-Ilfov și în Banat. Apreciem că această mobilizare mai bună s-a produs în favoarea formațiunilor de centru-dreapta – PNL și USR-PLUS și ar putea explica, măcar în parte, scorul mai bun obținut de liberali, care i-au devansat pe social-democrați.

În schimb, la alegerile legislative, declinul față de ponderea participării la urne de acum 4 ani – oricum, destul de scăzută deja (38,7%) – a fost de aproape 7 procente (32,1%), lucru explicabil, măcar în parte, atât de o gestionare defectuoasă a pandemiei (la capitolul informare, dar nu numai!), cât și de o (non) ofertă electorală ce, cu greu a scos alegătorii spre secțiile de votare… A părut că autoritățile erau mai „interesate” de procentele din sondaje, decât de avansarea unor programe serioase, credibile, de guvernare și/sau a unor candidați (cât de cât) onești și mai puțin (sau chiar deloc!) traseiști… Surprinzător, și la legislative s-a întâmplat ca ponderea de acum câteva săptămâni să o depășească pe cea din 2016 – în București-Ilfov, unde, acum 4 ani s-a înregistrat o prezență la vot de 36,6%, iar la începutul lui decembrie 2020 au venit la urne 38,7% dintre alegători. Creșterea acestei ponderi ține cont, însă, și de creșterea semnificativă a participării Diasporei (ale cărei voturi au fost adunate aici). Prin contrast, în unele regiuni, scăderea a fost de circa 9-10% față de 2016, cum a fost cazul Munteniei (fără București-Ilfov), Dobrogei, Moldovei și Bucovinei. Pentru ultimele trei regiuni amintite, s-ar putea ca și absenteismul accentuat să fi favorizat ponderile notabile obținute de AUR, dar să explice (fie și parțial) pierderile suferite de PNL…

Referitor la preferințele electorale ale alegătorilor, din septembrie până în decembrie lucrurile s-au (cam) schimbat… Dacă la locale, pe prima poziție s-a clasat PNL, urmat de PSD și, la mare dinstanță, USR-PLUS, la legislative, social-democrații au (re)devenit prima formațiune politică din România… Explicațiile, cel puțin în parte, se găsesc (și) mai sus, dar există și o „miopie” (dacă asta o fi!) a „locatarului” de la Cotroceni, care a repetat, în 2019, greșeala din 2015, de a avea „gu-ver-nul meu!” (cu majoritate ostilă în Parlament) în ultimul an de legislatură, liberalii „decontând” (poate, nu întotdeauna, pe drept!) erorile din ultimul an pre-electoral… Pe regiuni, dacă spațiul intracarpatic a rămas fidel liberalilor (cu sau fără USR-PLUS), regiunile extracarpatice susțin, de zeci de ani, PSD (și „înaintașii” săi, de la PCdR încoace!)… Dobrogea și Bucovina oscilează, mai mult sau mai puțin, între cele două opțiuni, în vreme ce Capitala e (pl)useristă, iar Secuimea rămâne fidelă UDMR… Absenteismul dar și un(ele) experiment(e) de „laborator” (extern și/sau intern) au adus AUR la aproape 10% din susținerea electorală…

Întrebarea e – la 31 de ani de la căderea (?) comunismului – când se va „vindeca” spațiul românesc și, mai ales, partea sa extracarpatică de simpatiile (post)comuniste? În România, acestea se îndreaptă, din 1990, spre urmașul PC(d)R, adus la putere, după 1945, de tancurile sovietice, iar în Basarabia chiar a fost continuat, și după 1991, de (foști?) comuniști sovietici!… Tocmai în aceste zile vine o „rază” de speranță: azi, la București a fost învestit, după ani de zile, un guvern fără PSD, iar la Chișinău, guvernul (deja fost!) condus de un socialist și-a dat demisia, iar mâine își începe mandatul prezidențial Maia Sandu… Doamne-ajută!

Considerații referitoare la alegerile legislative de Sânnicoară Luni, dec. 21 2020 

Continuăm referințele legate de scrutinele din acest an cu alegerile parlamentare… Mai întâi, să spunem câteva cuvinte despre prezența la vot. La 6 decembrie s-a consemnat cea mai scăzută participare la un asemenea tip de scrutin: 32,1%. Precedentul „record” se consemnase cu 12 ani în urmă, la 30 Noiembrie 2008, când s-au prezentat la vot 39,2% dintre alegătorii înscriși pe liste. Deja, de atunci, cum am amintit și la acel moment, România preluase un nedorit loc 1 între țările europene cu cea mai scăzută participare la alegerile legislative… Nu a fost doborât, încă, „recordul” de neparticipare la vot, deținut nu de alegerile europarlamentare, ci de referendumul pentru „familia tradițională”, din toamna lui 2018, când au participat la vot doar 21,1% dintre alegători. Atunci, însă, neparticiparea în sine a fost unul dintre scopurile celor care nu doreau să fie asociați cu clica de infractori aflată, la acel moment, în „fruntea” țării… Dacă nu luăm în calcul acel referendum, participarea cea mai redusă la vot rămâne cea de la alegerile europarlamentare din 2009 – 27,6%.

Oricum, se poate vorbi de lipsă de spirit civic – alt aspect pe care l-am mai abordat și cu alte ocazii – dar, pe de altă parte, văzând și (lipsa de) ofertă a partidelor politice românești – de ce să ieși la vot??? O spun ca unul care a fost la vot – și la locale, și la legislative (și ca mai de fiecare dată, din 20 mai 1990 încoace!) – dar care poate și să-i înțeleagă pe cei care NU au fost. Am și anunțat, cu mult înainte de scrutinul parlamentar că voi merge la vot și voi vota cu NIMENI!… Chiar nu era nimic de ales!… Să ne mai scutească așa-zisa „clasă politică” cu „neparticiparea”, cu „absența spiritului civic”, cu „supărarea pe popor” și să-și primenească listele cu „aleși”, fiindcă, exceptând UDMR (!), TOATE partidele parlamentare intrate în noua legislatură au traseiști, iar unele – și plagiatori!… Asta – ca să nu mai discutăm despre (absența) programelor politice reale, concrete, care să convingă cetățeanul să meargă la vot!… Iar, dacă facem apel și la legitimitate, vin mai multe întrebări: cum poate PSD să susțină că „a câștigat alegerile” cu 10% din totalul electoratului (adică 30% din 32% alegători prezenți la vot)??? Sau, viitoarea coaliție (PNL-USR-PLUS-UDMR), care are aproximativ 15% din suportul popular??? Și vor avea, probabil, și susținerea deputaților minorităților (altele decât cea maghiară), între care, tot zilele trecute, am semnalat că există mai multe transmiteri ale mandatelor „în familie”…

Și ca urmare a absenței unor programe, a unor candidați integri, de calitate, s-a dus o parte din voturile alegătorilor prezenți la scrutin spre AUR, o struțo-cămilă ce îmbină „anti-vaccinismul” și refuzul (ostentativ-idiot) de a nu purta mască, cu un naționalism ce amintește de legionarism pigmentat cu național-comunism ceaușist!… Și, dacă „clasa politică” românească ar avea un pic de cultură, de cunoaștere a istoriei naționale – măcar a celei parlamentare! – ar vedea că NU e prima dată când alegătorii, nemulțumiți de clasa politică, au sancționat-o prin absenteism!… O tendință incipientă de scădere a participării la urne s-a văzut chiar din ultima parte a perioadei antebelice (culminând cu doar 46% prezență la vot la alegerile senatoriale din 1918!), apoi, spre finalul perioadei interbelice (cu doar 54-55% participare la urne la scrutinele legislative din 1933 și 1937, tot pentru Senat!), tendință reluată după anul 2000 și dusă la valori chiar mai mici decât cele amintite în perioadele anterioare. E același popor, cu același comportament, față de o „clasă politică” de o calitate cel puțin discutabilă, ca să nu zicem mai multe!… Nici oamenii ce votează, din acest popor nu erau, în bună parte, aceiași în antebelic, interbelic și, mai ales după 1989, cum nici „aleșii” din „clasa politică” nu erau, dar apucăturile (rele) s-au păstrat: le-am ilustrat, cred, cu suficient de multe exemple, când am vorbit de „istoria” traseismului la români, cu aproape un secol și jumătate vechime!…

În privința preferințelor electorale ale minorității de alegători care a votat cu cineva – nu cu NIMENI sau nu vot nul sau alb! – PSD a obținut scoruri apropiate la ambele camere – 29%, fiind urmat de PNL – peste 25%, USR-PLUS – peste 15%, AUR – peste 9% și UDMR – 5,7%. Acestea sunt singurele formațiuni ce au acces în Parlament, la care, conform legislației electorale, se vor adăuga 18 deputați ai minorităților naționale (altele decât cea maghiară).

La nivel regional, PSD a câștigat în majoritatea regiunilor (chiar mai clar decât la locale), ceea ce confirmă, a doua oară, strategia păguboasă a „locatarului de la Cotroceni” de a aduce la putere „gu-ver-nul meu!”, cum a procedat, cu un an înainte de alegeri, și în 2015, și în 2019!… Trecerea PSD în „opoziție” (dar cu cele mai multe mandate în Parlament!) l-a întărit!… A trecut cu bine și peste valul de antipatie populară de după #Colectiv (2015) și de după suita de proteste în stradă din perioada ianuarie 2017-august 2019, ba chiar și după ce, la locale, în septembrie, fusese depășit de PNL… Nu poți avea „guvernul”, dacă n-ai majoritate în legislativ! Ori nu poți înțelege asta – și atunci, mai ales dacă repeți prostia, ești idiot! – ori asta ai urmărit de la început – și atunci ești ticălos!… Și am putea să ne întrebăm cine era, înaintea turului al doilea la prezidențialele din 2009, așa-numitul „premier GRIVCO” (păpușat de „varanul” Voiculescu), cu șanse de a conduce Guvernul, dacă ar fi ieșit președinte Mircea Geoană??? Sau, cu cine a format PNL, în anii 2011-2014, vestitul USL? Sau… de cine a fost cel care a zis „să mai dăm o șansă pe-se-de”? Câți își mai amintesc de aceste lucruri… și de altele?

Cele mai clare scoruri, PSD le-a obținut în Oltenia – 44,2%, Muntenia – 41,2% și Moldova – 33,8%… PNL a câștigat (aproape) „pe linie” peste Carpați, având 30,5% în Ardeal și câte 29 și ceva la sută în Maramureș și Crișana. A reușit să câștige „la mustață” și în Dobrogea, în vreme ce, în București-Ilfov a depășit PSD, dar a rămas pe poziția a doua, după USR-PLUS. Alianța a obținut, aici, 27,5%, câștigând aproape 22% și în Banat, unde, însă, a fost depășită de PNL… UDMR a câștigat, ca de obicei, în Secuime – cu 59,8%, obținând scoruri bune și în Crișana și Maramureș – mai mult de 17-18%. În fine, AUR a luat peste 10% în Bucovina (14,5%), Dobrogea (13,5%), Moldova (12,2%) și București-Ilfov (10,2%). De fapt, încă de la locale, în Bucovina, Moldova și Dobrogea, AUR avea, deja, peste 1%… Dar atenția „clasei politice” de la noi e(ra) în altă parte!… Sau nu?… Fiindcă e de analizat dacă, nu cumva, măcar o parte a „clasei politice”, nu doar că a acceptat ascensiunea AUR, dar a și sprijinit-o, tacit… Sunt multe de „povestit”, în condițiile în care, printre votanții AUR sunt (și) foști susținători ai USR sau ai PMP, iar unul dintre „aleșii” AUR era, în 1992, parlamentar FDSN…

Se menține diferențierea, în lungul Carpaților (dar și al Dunării), între regiunile intracarpatice (plus Dobrogea), care susțin, în primul rând, PNL, și cele extracarpatice, rămase sub influența PSD (și continuate, peste Prut, în Basarabia, de susținătorii comuniștilor și ai urmașilor lor!). Singură, Bucovina, probabil, ca urmare a unei „memorii electorale” antebelice (habsburgice) și interbelice (democratice românești), „basculează”, ca și de alte dăți, după 1989, între liberali (la locale) și social-democrați (la legislative). Cam la fel stau lucrurile și cu Dobrogea, care a avut, în primul deceniu post-decembrist, un comportament apropiat de al regiunilor intracarpatice, trecând, ulterior, o vreme, în „tabăra” PSD…, spre a reveni, în ultimii ani, spre formațiuni de centru-dreapta. București-Ilfov rămâne, de câțiva ani, „bastion” al USR-PLUS, iar Secuimea este controlată, ca mai întotdeauna, de formațiunea maghiarilor, UDMR. În schimb, AUR are scoruri superioare mediei naționale în Bucovina, Moldova și Dobrogea (și la locale, și la parlamentare), adică în regiuni vecine cu spațiul ex-sovietic… O fi întâmplător, sau nu?

Câteva particularități legate de alegerile locale din 27 septembrie 2020 Sâmbătă, dec. 19 2020 

Au trecut și alegerile legislative, s-au publicat și rezultatele finale, astfel încât putem analiza – atât individual, cât și împreună, comparativ – scrutinul local din 27 septembrie și pe cel legislativ din 6 decembrie. Deocamdată, ne vom opri la alegerile locale din septembrie, cu date prelucrate, deocamdată, doar pentru consiliile județene (unde votul politic e mai evident și acest lucru permite compararea cu scrutinul legislativ).

Mai întâi, referitor la prezența la vot, aceasta nu a fost cu mult diferită față de scrutinul precedent de acest tip, din iunie 2016. Atunci am avut o participare la urne de 48,4%, în toamna acestui an s-a consemnat o afluență la urne de 45,6%. Totuși, unele regiuni au înregistrat ponderi cu 4-5 procente mai mici în septembrie, față de scrutinul precedent: Moldova, Muntenia, Bucovina și Ardeal. Am consemnat, însă, și ponderi mai mari în acest an, față de alegerile din 2016, în București-Ilfov și Banat, cu valori mai mari cu mai mult de 1,5%…

Legat de preferințele politice ale alegătorilor, câștigătorii scrutinului au fost liberalii, care au totalizat 33,3% din voturile valabil exprimate… PSD a venit pe locul al doilea, cu 30% din sufragii, în vreme ce USR-PLUS a adunat doar 9,6% din voturi… Dacă datele ar fi fost legate de alegerile legislative, ar mai fi trecut „pragul” de 5% doar PMP – 6%, Pro România – 5,2% și UDMR – 5%… AUR a totalizat, în septembrie, doar 1% din voturile valabil exprimate…

Pe regiuni, cele mai categorice scoruri pentru PNL s-au consemnat în Crișana – 47,9%, Bucovina – 40,9%, Banat – 37,8% și Ardeal – 37,5%. PSD a primit cele mai multe voturi (ca pondere) în Oltenia – 42,1%, Muntenia – 40,8% și Moldova – 35,5%, în vreme ce USR-PLUS a avut mai mulți susținători (procentual) în București-Ilfov – 21,8% și Banat – 16%… De notat, însă, că, și în aceste regiuni, alianța a obținut abia a treia poziție, după PNL (primul în Banat) și PSD (pe prima poziție în București-Ilfov)… PMP a obținut ponderi notabile în Bucovina – 11% și în Maramureș – 9,3%, iar Pro România a luat peste 6% în Dobrogea, Banat și Muntenia. UDMR a primit 47,3% din voturile valabil exprimate în Secuime, 17,2% – în Maramureș și 15,8% – în Crișana. AUR nu a atins atunci nici măcar 2% în nici o regiune, dar avea deja peste un procent în Moldova, Dobrogea, Bucovina și Ardeal…

Se conturează un areal extracarpatic pro-PSD (fără Bucovina și Dobrogea, unde prima poziție a revenit PNL) și unul intracarpatic (plus Bucovina și Dobrogea) care preferă liberalii, la care se adaugă suportul pentru UDMR în Secuime…

Vom continua analiza cu rezultatele de la alegerile legislative iar ulterior vom face o comparație între cele două scrutine…

Traseiști, plagiatori și mandate parlamentare „moștenite” în familie… Joi, dec. 17 2020 

Au trecut și alegerile parlamentare… S-a vorbit despre multe lucruri, legate de acest scrutin. Vom vorbi și noi, dar despre chestiuni mai puțin amintite (sau deloc)…

În primul rând, să spunem câteva cuvinte despre „moștenirea”, în familie a unor mandate parlamentare… Nu știm, de pildă, dacă Dorel-Gheorghe Acatrinei, ales în 2020, din partea AUR, Suceava, are vreo legătură cu Gheorghe Acatrinei, intrat în legislativ în anul 2000, din partea PRM, tot în județul Suceava. În schimb, mai sigur, există o legătură între Vasile Gudu, ales deputat de Tulcea, pe listele PDL, în 2012 și ale PNL, în 2016 și Michael Gudu, devenit deputat, în același județ, din partea PNL, acum câteva zile…

Obiceiul de a „moșteni” în familie mandatele parlamentare se practică, însă, pe scară largă, în rândul minorităților naționale… Astfel, din partea Uniunii Democratice a Tătarilor Turco-Musulmani din România, a fost ales deputat Aledin Amet (2004-2012), apoi Varol Amet (2012-2016, 2020-…), ambii, în județul Constanța; din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România, a fost ales Gheorghe Firczak (2000-2016), în județul Prahova (primul mandat), apoi în Hunedoara (2004-2012) și Arad (2012-2016), fiind urmat, apoi, de Iulius Marian Firczak (2016-…), ales tot în Arad; Mircea Grosaru, din partea formațiunii italienilor – RO.AS.IT. (2004-2016), în județul Suceava (2004-2008), apoi, în Botoșani (2008-2012) și Bistrița-Năsăud (2012-2016), urmat de Andi-Gabriel Grosaru (2016-…), tot în Bistrița-Năsăud; din partea Uniunii Polonezilor din România a devenit deputat Ghervazen Longher, cu mandate în 2000-2016, după care, urmare a interdicției ANI, a intrat în Parlament Victoria Longher (2016-2020), cu revenirea recentă a „titularului”, de fiecare dată, în județul Suceava.

Legislativul ales în 6 decembrie este plin și de traseiști. Îi vom aminti în ordine alfabetică: Alexandru-Ioan Andrei – ales în 2016, pe listele PSD, Giurgiu, în 2020, pe listele PNL, Giurgiu; Liviu-Ioan Balint – devenit parlamentar în 2016, din partea PMP, Sălaj, în 2020, pe listele PNL, Dâmbovița; Mircea-Marius Banias – ales senator în 2008, din partea PDL, trecut, în 2012, ca senator la PNL, apoi, ca deputat, în 2016, la ALDE (CD), și, din nou, în 2020, deputat, la PNL, continuu, pentru județul Constanța; Marius Bodea – ales în 2016, din partea PNL, trecut, în 2020, la USR-PLUS, județul Iași; Cristina Burciu – a fost aleasă în 2016, din partea PSD, iar în 2020, pe listele PNL, județul Cluj; Florică Ică Calotă – a devenit parlamentar în 2012, din partea PNL, a trecut în 2016, la ALDE, revenind în 2020, la PNL, județul Teleorman; Steluța-Gustica Cătăniciu – a fost aleasă în 2012, din partea PNL, Cluj, a trecut în 2016, la ALDE, tot în Cluj, spre a fi aleasă, în 2020, pe listele PSD, din județul Bihor; Sorin Mihai Cîmpeanu – a devenit deputat în 2016, din partea ALDE, trecând, în 2020, ca senator PNL, de București; Daniel Constantin – a fost ales în 2012, pe listele PC, în Argeș, a trecut, în 2016, la ALDE, București, pentru a veni, în 2020, pe listele PNL, Argeș; Cătălin-Daniel Fenechiu – a intrat în Parlament în 2012, din partea PP (DD), trecând, apoi, ca senator, în 2016 și 2020, pe listele PNL, Bacău; Grațiela-Leocadia Gavrilescu – a fost aleasă, în 2008, 2012, pe listele PNL, în 2016, a reprezentat ALDE, iar în 2020, PSD, Prahova; Siminica Mirea – a fost ales ca senator în 2016, din partea PNL trecând, în 2020, la PSD, Olt; Gabriel Mutu – a fost desemnat senator în 2008, din partea PDL, a trecut, ca deputat, în 2012, la PSD, pe listele căruia a devenit senator, în 2020, de fiecare dată, la București; Nicolae Neagu – a intrat ca senator în legislativ, în 2004, din partea PD, fiind, ulterior, tot senator, în 2012, deputat, în 2016, și, din nou, senator, în 2020, din partea PNL, de fiecare dată, în județul Sibiu; Toma-Florin Petcu – a reprezentat în 2016, ALDE, iar în 2020, a fost ales senator PNL, în județul Giurgiu; Eusebiu-Manea Pistru-Popa – a reprezentat, în 2012, PDL, în 2016, PNL, iar în 2020, a devenit senator PSD, de fiecare dată, în județul Arad; Radu-Mihai Popa – a devenit parlamentar în 2012, din partea PP (DD), fiind ales, în 2020, pe listele PSD, din județul Dâmbovița; Dan-Cristian Popescu – a reprezentat, în 2012, FC, pentru a fi ales, în 2020, pe listele PSD, București; Marian-Iulian Rasaliu – a intrat, ca senator, în 2008, pe listele PDL, pentru ca, în 2020, să se afle pe listele PSD, Brașov; Francisc Tobă – a devenit parlamentar în 1992, din partea FDSN, Sibiu, fiind ales, în 2020, din partea AUR, Brașov; Adriana-Diana Tușa – a reprezentat, în 2008-2016, PNL, Brăila, apoi – București, pentru ca în 2016 și 2020, să fie aleasă pe listele PSD, București; Ion-Marcel Vela – a candidat, în 2000, la Senat, din partea PSD, pentru a fi reales, ca senator, în 2016 și 2020, dar pe listele PNL, în județul Caraș-Severin; Daniel-Cătălin Zamfir – a candidat în 2012, din partea PNL, Brașov, a trecut, ca senator, în 2016, la ALDE, în același județ, spre a (re)deveni senator, în 2020, dar pentru PSD, București…

Nu am scăpat nici de plagiatori… Dacă unii au ales să își continue activitatea la Consiliul Județean, iar, în alte cazuri, au ratat (re)intrarea în Parlament (continuând, însă, să fie prezenți în Parlamentul European), avem un caz de (re)venire în legislativ: Ioan Mang – intrat, ca senator, în 2008, din partea PSD, Bihor, revenit, recent, în același județ…

Deci, cel puțin 5 (sau 6) mandate „moștenite” în familie (dintre care 4 – în rândul minorităților, unul – la PNL și, poate, altul, la AUR), 23 de traseiști (11 ajunși la PNL, 10 – la PSD, câte 1 – la USR-PLUS, respectiv AUR) și 1 plagiator (de la PSD)…

P.S. Dacă, nu din vina noastră, menționarea parlamentarilor, după tradiția onomastică occidentală (prenumele și numele) dă naștere, uneori, la cacofonii… asta e!… 🙂

Date (aproape) finale la care s-au desfășurat alegerile locale antebelice Luni, nov. 9 2020 

După mai bine de 3 săptămâni în care am verificat, poză cu poză și număr cu număr, fișierele cu fotografii și cele salvate de pe net, putem specifica, mai aproape de realitate, în ce ani s-au desfășurat alegerile locale și de ce tip au fost ele. Evidența pe care o aveam anterior selectase anii 1864, 1866, 1869, 1870, 1871, 1874, 1876, 1878, 1880, 1883, 1884, 1888, 1890, 1891, 1895, 1899, 1901, 1905, 1907, 1911, 1912 și 1914.

Sunt de făcut, acum, câteva mici rectificări. Mai întâi, alegerile locale din anul 1869 au fost alegeri parțiale (cum au fost, de fapt, aproape în fiecare an, din 1864, până în 1915, inclusiv!). Scrutinul în cauză – comunal – s-a desfășurat spre finalul anului 1868, debutând în noiembrie și încheindu-se în ianuarie 1869… La fel s-a petrecut și cu alegerile din 1870, tot comunale, care au început în februarie 1870 și au durat, cu intermitențe, un an.

De la începutul secolului trecut, mai exact, din 1905, Monitorul Oficial cuprinde și informații legate de alegerile locale pentru comunele rurale. Anterior, singurele informații publicate în gazeta guvernamentală se refereau doar la dizolvarea consiliilor locale ale comunelor rurale, fără a se preciza, deloc, când urmau să aibă loc noi alegeri. Aceste dizolvări apar chiar de foarte timpuriu, de la începuturile domniei lui Carol I (1867). Astfel, pentru anii electorali 1905, 1907, 1911 și 1914, majoritatea săptămânilor cuprind și convocarea colegiilor electorale comunale în vederea alegerilor locale. În acest context, alegerile comunale din 1911 încep în ianuarie, spre a se finaliza după un an, la începutul lui 1912…

Astfel, exceptând alegerile parțiale (în cazul cărora s-au reînnoit fie unul sau mai multe consilii județene, fie unul sau mai multe consilii comunale, urbane și/sau rurale), anii electorali legați de scrutinele locale antebelice sunt: 1864, 1870, 1874, 1876, 1878, 1880, 1884, 1888, 1895, 1899, 1905, 1907, 1911 și 1914 – în care au avut loc atât alegeri județene, cât și comunale, 1866, 1883, 1891 și 1903 – când s-au desfășurat numai scrutine județene și 1868, 1890, 1894 și 1901 – doar cu alegeri comunale. Se remarcă faptul că, pe lângă anii electorali enumerați la început, apar unii noi: 1894 – anul unor alegeri comunale – și 1903 – cu un scrutin județean.

De notat și faptul că, în 1878, până spre toamnă, au votat și alegătorii din sudul Basarabiei, retrocedat Rusiei în octombrie același an, iar spre finalul anului – cei din Dobrogea, intrată în componența României la jumătatea lunii noiembrie. În schimb, dacă alegătorii din județele Tulcea și Constanța au votat, cu regularitate, în toată perioada antebelică, cei din Cadrilater – intrat în componența României în vara anului 1913 – nu au participat la nici un scrutin antebelic. Inițial, atât la nivelul județelor Durostor și Caliacra, cât și la nivelul comunelor acestora (urbane și rurale), s-au stabilit comisii interimare, prin Legea asupra Dobrogei Noi (adoptată în primăvara anului 1914) fiind prevăzute a se desfășura alegeri în următoarele săptămâni. Acest lucru nu s-a mai petrecut, deoarece, în vara aceluiași an, a izbucnit prima conflagrație mondială, astfel încât, electoratul din Cadrilater a votat, odată cu întreaga Românie Mare, mai întâi – în noiembrie 1919 (la primul scrutin parlamentar interbelic) și, la nivel local, abia în 1926 (când au avut loc primele alegeri locale interbelice).

Unele repere metodologice legate de inventarierea scrutinelor românești Luni, oct. 19 2020 

Facem precizarea că, deși majoritatea elementelor ce vor fi menționate mai la vale, sunt legate de perioada antebelică, există numeroase altele aflate în legătură cu perioada interbelică sau chiar și cu cea comunistă. Majoritatea elementelor se referă la alegerile locale, dar sunt multe cele care au legătură cu scrutinele parlamentare și, câteva, chiar cu plebiscitele desfășurate la începutul perioadei antebelice.

Mai întâi, cu prilejul altor căutări prin calculator, am dat peste primele fotografii ale unor pagini din Monitorul Oficial. Ele datează din vara anului 2004… Eram tentat să cred că nu există poze atât de vechi, legate de sursele de documentare în domeniul electoral, dar mi-am amintit că, deja, mai de dinainte, prin toamna lui 2003, începusem să „adun” date despre alegerile românești postdecembriste, efort materializat în apariția, puțin înainte de susținerea publică a tezei de doctorat (2005), a primului articol propriu cu asemenea tematică… Deși efortul principal, până în decembrie 2005, era legat de realizarea tezei de doctorat, probabil am găsit răgaz, de pe-atunci, să încep măcar documentarea în domeniul electoral, documentare reluată în anii 2006-2007 (când a fost inventariat, tot la BCU, o mare parte din materialul documentar legat de alegerile parlamentare, plebiscite și referendumuri) și completată ulterior, fie prin reveniri la BCU, fie prin documentări online, fie, chiar prin deplasări în acest scop (la București, în noiembrie 2011, la Biblioteca Academiei Române).

Din fotografiile făcute la BCU, cu mai multe ocazii, m-am ales cu câteva mii de imagini… Foarte frumos, doar că, intrând într-un director cu asemenea imagini, numele unui fișier – să zicem „20200721_104809.jpg” nu-mi spune(a) nimic. Așa că, de prin septembrie, am început migăloasa și cronofaga muncă de redenumire a acestor imagini, fișierul menționat devenind „AL-J-23.10.1864-1.jpg”. „Codificarea” se referă la alegeri locale (AL), pentru consiliile județene (J), culese din numărul din Monitorul Oficial din 23 octombrie 1864 (stil vechi), pagina 1. Similar, alegerile parlamentare au devenit „AP”, dintre care, cele legate de Adunarea Deputaților au simbolul „D”, pentru Senat – „S” (sunt și situații când se publică, în aceeași pagină, date pentru ambele camere, și atunci am folosit prescurtarea „DS”), iar plebiscitele au primit un „P”. Normal, dacă despre un scrutin se vorbește în mai multe pagini, numerotarea lor s-a făcut în ordine crescătoare, începând cu cifra 1. Cum, uneori, s-a întâmplat să fotografiez de două ori (sau, chiar de trei!) aceeași pagină, numerotarea s-a făcut în continuare, chiar dacă, primele poze se opreau pe la cifra 4, dacă poza primei pagini din Monitorul Oficial era tot prima a fost numerotată, în continuare, cu 5: mai bine să am „dubluri”, că nu se știe niciodată! 🙂

În mod similar, exemplarele în format electronic, descărcate de pe diferitele site-uri – cele mai multe, de pe cele ale Bibliotecii Naționale a României și de pe cele ale BCU Cluj – au fost denumite fie cu prescurtări – de pildă, „MO”, pentru Monitorul Oficial – fie cu numele publicației, fără diacritice – „Romanul” – pentru ziarele numite Românul (au fost două – unul apărea la București, celălalt – la Arad), astfel încât, de pildă, numele „Telegraful 06.06.1876.pdf” se referă la numărul din ziarul Telegraful (de București) din 6 iunie 1876.

Ieri am încheiat operațiunea de „rebotezare” a celor peste 2500 de imagini. Pentru perioada antebelică, acestea acoperă, atât pentru alegerile legislative, cât și pentru cele locale, mai mult de jumătate din anii intervalului (32 de ani din 55, pentru intervalul 1864-1918), deși acoperirea este inegală (cel mai „pozat” an e 1907, cu peste 500 de imagini!). Sunt alți vreo 6-7 ani pentru care s-a salvat, integral, de pe Internet, tot ce era legat de alegeri, în anii respectivi, iar, în celelalte cazuri, fie e vorba de fotografii pentru intervale/luni/zile disparate, fie de colecții incomplete de publicații (nu doar din Monitorul Oficial, ci, mai ales din anii unde nu există pe Internet publicația și nici n-am reușit să o fotografiez la BCU, și din alte jurnale: Românul – București, Telegraful, Adevărul, Epoca, Lupta și chiar publicația Federațiunea, ce apărea la Pesta, dar care avea și informații despre alegerile legislative din România).

La fel s-a procedat și pentru perioada interbelică – pentru care am salvat, de pe site-urile amintite, date legate de alegerile locale. Cele legislative fie au fost xeroxate – mai ales în anii 2006-2007 – de la BCU, fie copiate direct în calculator. În fine, similar am procedat și în cazul perioadei comuniste: datele de la „alegerile” parlamentare (și, parțial, cele locale) au fost xeroxate din Scânteia și/sau România Liberă, în anii 2006-2007, iar cele locale lipsă – introduse direct în calculator, într-o altă „campanie” de documentare la BCU din anii 2014-2015. Între aceste documentări s-a „intercalat” o alta, la București (2011), unde am găsit, în Analele Parlamentare ale României, rezultatele alegerilor legislative (1831-1848) și componența Adunărilor din Moldova și Țara Românească din perioada „regulamentară” (1831-1852).

Revenind la pozele redenumite, tot ieri acestea au fost aduse, fiecare, în directoare speciale, pe ani. Acum mai rămâne să reiau fiecare an în parte și să introduc în calculator – acolo unde există! – rezultatele alegerilor locale (județene și/sau comunale)… Iar, pentru viitor, rămâne completarea cu fotografii a anilor sau a intervalelor de ani lipsă…

Alegerile locale după 1989 Luni, oct. 12 2020 

Dacă tot am „trecut în revistă” acest tip de scrutine atât înainte de Primul Război Mondial, în perioada interbelică și în cea comunistă, să facem același lucru și pentru aceste confruntări electorale de după 1989.

Dacă, după căderea regimului totalitar, în Decembrie 1989, au fost instalate structuri provizorii, atât la nivel județean, cât și la nivel local, primele alegeri locale au avut loc în februarie 1992, la puțin timp după promulgarea, în 1991, a noii Constituții.

De la acel scrutin – al doilea la care am stat la coadă să votez, după primele alegeri postdecembriste din 20 mai 1990 – s-au mai desfășurat, până acum două săptămâni, alte șapte: toate în iunie, cu excepția celui din acest an, programat în septembrie. De asemenea, cred că este pentru prima dată când asemenea scrutine se țin cu regularitate, odată la 4 ani: 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020…

La fel, tot pentru prima dată, de fiecare dată, au fost alese atât structurile județene (consilii județene, uneori și președinții acestora, când nu au fost votați de consilierii județeni), cât și cele locale (consilii locale, primari). În intervalele precedente, fie se desfășurau decalat scrutinele județene de cele comunale (în perioada antebelică, asemenea decalări putând fi „înșirate” pe mai multe luni, iar în cea interbelică desfășurându-se la diferență de câteva zile sau săptămâni), fie cele regionale/județene aveau loc mai rar (de regulă, la 5 ani odată), iar cele comunale/orășenești/municipale – mai des (cu o cadență de doi ani sau de doi ani și jumătate).

Și o ultimă caracteristică: din 1992, cu regularitate, scrutinele locale au „prefațat”, cu câteva săptămâni/luni, alegerile legislative.

Pagina următoare »