„Mlădițe Argeșene” din Curtea de Argeș Miercuri, nov. 14 2018 

Reclame

Grupul „Plaiuri muscelene” – Ce cați, puică, pe Muscel Marți, nov. 13 2018 

Despre răspândirea numelor Arhanghelilor… Joi, nov. 8 2018 

Azi, în Calendarul Ortodox sunt prăznuiți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Noi îl vom adăuga și pe Arhanghelul Rafael, care este sărbătorit, în Calendarul Catolic, laolaltă cu primii doi, în 29 septembrie.

Astfel, în forma Michael, Arhanghelul Mihail a fost menționat, prima dată, în spațiul carpato-balcanic, în anul 692, numele fiind purtat de un episcop de Nazianz (în Cappadocia, azi, în partea asiatică a Turciei). Pentru secolele VIII-X se găsesc mențiuni ale patronimului în statele (actuale) Turcia, Grecia, Albania, Bulgaria și Ucraina.

În intervalul cuprins în secolele XI-XV patronimul este amintit în Turcia, Cipru, Grecia, R. Macedonia, Albania, Croația, Bulgaria, România și Ucraina. În spațiul românesc, acesta este amintit în Moldova.

Pentru veacurile XVI-XVIII există atestări în Turcia, Grecia, România și Polonia. La noi, apar mențiuni în aproape toate regiunile: Muntenia, Moldova, Ardeal, Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia.

Pe regiuni, în onomastica medievală, numele Mihail (cu variante și derivate) se găsea pe locul 4 în Translivania, patronimele Mihail/Mihalcă/Mihalaș/Mihăilaș/Mihăilă/Mihău/Mihnea/Mihno/Mihul/Mihlea/Mihnea/Mihuță se situau, în Moldova pe poziția a cincea, iar formele Mihail/Mihală erau pe locul 16 în Țara Românească. Pe ansamblul spațiului românesc medieval, Mihail se situa pe locul 5.

În perioada actuală, atestări frecvente ale numelui – cu diverse variante și derivate – apar în Cipru – Michael/Michaelides/Michaelidou/Hadjimichael (locul 5), Polonia – Michalak/Michalik/Michalska/Michalski (locul 6), România – Mihai/Mihăilă/Mihăilescu/Mihalache (locul 8), Slovacia – Michálek/Michalik/Michálková/Mihalik/Mihalikova (locul 10), Bulgaria – Mihailov/Mihailova/Mihaylov/Mihaylova (locul 25), Ucraina – Mikhaylenko/Mikhaylov/Mikhaylova (locul 28), Grecia – Michailidis/Michalopoulos (locul 31), R. Macedonia – Mihajlovska/Mihajlovski (locul 35), Bielorusia – Mikhaylov/Mikhaylova (locul 39), Serbia – Mihajlović (locul 46), Croația – Mihaljevic (locul 66) și Slovenia – Mihelič (locul 96).

Arhanghelul Gavriil, atestat în lumea catolică în forma Gabriel, este atestat prima dată în Peloponesul grecesc, în anul 787. Pentru veacurile VIII-X, mai dispunem de atestări din R. Macedonia.

În secolele XI-XV atestările devin mai frecvente, provenind din Turcia, Grecia, R. Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Ungaria.

După 1500, până spre 1800, apar și primele atestări din spațiul românesc, alături de cele din Turcia, Grecia, R. Macedonia, Bulgaria, Kosovo. La noi, prima mențiune este din Muntenia, din anul 1590, ulterior numele apărând și în Moldova.

În antroponimia medievală românească, Gavriil/Gabriel se găsea pe locul 41 în Țara Românească, pe poziția 49 – în Transilvania și pe locul 50 – în Moldova. La nivelul întregului spațiu românesc, patronimul se găsea, în secolele XI-XV, pe locul 53.

În prezent, atestări mai frecvente ale patronimului se consemnează în Ungaria – Gábor (locul 57), Serbia – Gavrilović, Ucraina – Gavrilyuk (locul 67, în ambele țări) și Bielorusia – Gavrilenko (locul 82).

Arhanghelul Rafael este atestat mai rar în onomastică. Astfel, în forma, latinizată, Raphael apare prima dată în anul 1448, fiind purtat de un episcop romano-catolic , care a slujit atât în Bosnia-Herțegovina, cât și în Ungaria (în perioada 1450-1456). După anul 1458, este atestat și un patriarh al Constantinopolului cu acest nume. Alte mențiuni, pentru epoca medievală și începutul celei moderne (secolele XVI-XVIII) apar în Turcia, Albania și Ucraina. În spațiul românesc este atestat un episcop de Buzău, Rafael Grecul, în anii 1757-1763.

În toponimie, derivatele de la aceste nume sunt mai rare, dar nu lipsesc. Întâlnim, astfel, ca derivate de la Mihail, nume de așezări ca Mihîileni, Mihăilești, Mihăiești De la Gavriil apar nume de localități cum sunt Gavrilești, Havrilăuți, Havrilești, precum și numele muntelui Hovârla din nordul Maremureșului (cel mai înalt pisc din Carpații Păduroși). Menționăm, ca toponim derivat de la Rafael/Rafail numele satului vasluian Rafaila.

Cu sensul de derivat de la arhanghel, amintim, în onomastica actuală, și patronime ca Rangelova – în Bulgaria (locul 75), sau Ranđelović – în Serbia (locul 90)

 

P.S. Printr-o fericită… coincidență, astăzi, „Turul folcloric al României”, prin melodiile postate mai devreme, a ajuns în fostele județe (interbelice) Putna (aproximativ Vrancea de azi), Trei Scaune (în linii mari, suprapus peste actualul județ Covasna) și Buzău. Primul este un județ moldovenesc, al doilea – ardelenesc, iar ultimul – muntenesc. Toate trei se întâlnesc în Vârful Lăcăuț, din Carpații Curburii. În plus, de ele se leagă și prima Unire a Țărilor Române, în anul 1600, înfăptuită de Mihai Viteazul (a cărui zi de nume este astăzi), care a trecut din Muntenia în Ardeal, prin pasul Siriu, pe Valea Buzăului (în octombrie 1599), iar în mai 1600, din Ardeal, în Moldova, a intrat prin pasul Oituz, care începe în fostul județ Trei Scaune. Pe lângă aceste aspecte, Focșanii, reședința județului interbelic Putna (dar și a actualului județ Vrancea), s-au unit și ei, la 1859, când, după Unirea Principatelor, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Focșani-Munteni și Focșani-Moldova au devenit un singur oraș, despărțit, până atunci, de râul Milcov.

P.S.2. Buzăul, hidronim derivat din traco-dacul Buseus este singurul râu care leagă cele trei regiuni istorico-geografice românești: își are obârșia în sud-estul Ardealului, traversează nordul Munteniei și se varsă într-un râu moldovenesc, Siretul.

Formația „Ciobănașul” din Covasna – Suită de dansuri populare Joi, nov. 8 2018 

Sergiu Tiron – Sârba de la Poiana Miercuri, nov. 7 2018 

Dans de pe Mureș – Voșlăbeni (Ciuc) Joi, nov. 1 2018 

Sofia Vicoveanca – Asta-i hora mare Duminică, oct. 28 2018 

Despre sărbătorile din calendarul popular păstoresc (și nu numai) Vineri, oct. 26 2018 

Astăzi se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu acest prilej, nu vom vorbi doar despre această sărbătoare, ci și de cea „opusă” ei, din primăvară, ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Aceste două sărbători, reprezintă un reper important în calendarul popular păstoresc.De fapt, chiar și Biserica îi pomenește împreună.

De Sfântul Gheorghe (23 aprilie), odată cu încălzirea vremii, păstorii, cu turmele lor, revin la pășunile de munte, așa-numitele locuri de vărat. Sărbătoarea poartă, din vremurile de la începuturile creștinismului, nume ca Sângeorz, Sângiorgi, Sângeorgiu, forme intrate în toponimie, ca și locurile de vărat, marcate de numiri ca Văratic, Văratec, Văratica. Tot de la numele vechi al sărbătorii Sfântului Gheorghe, am înregistrat, și la nord, dar și la sud de Dunăre, toponime ca Giurgeu, Giurgița, Giurgiu, Giurgeni, Giurgiulești, Giurgevăț, Giurgia și altele, alături de care, ca forme mai recente, am întâlnit toponime ca Gheorgheni, Gherghița, Gănești, Sfântul Gheorghe, etc. Răspândirea acestor nume este ilustrată în harta de mai jos.

Toponime pastorit-Sangeorz ok.jpg

 

Dacă ne referim la celălalt moment important, ziua Sfântului Dimitrie, sărbătorită astăzi, acesta apare mai rar în toponimie, fiind notat în forme ca Sâ(n)medru, Sumedru. Chiar dacă toponimele sunt mai rare, importanța momentului plecării spre iernatic a fost așa de mare, pentru românii balcanici, încât, în calendarul popular, aceștia au dat numele sărbătorii de azi – Sumedru – întregii luni octombrie. Locurile de iernat, de asemenea, nu sunt foarte frecvent înregistrate toponimic: un oiconim Zimnicea, în sudul țării, pe Dunăre, și un Zimnița – în Bulgaria. Repartiția toponimelor derivate de la numele Sâmedru, este redată mai jos.

Toponime pastorit-Samedru ok.jpg

 

Toponimele acestea sunt notate, uneori, slavizat – Smederevo, numele unui oraș pe Dunăre, azi în Serbia -, dar așa apare și vechiul nume, medieval, al orașului Roman, din Moldova. Aici, de Sâmedru se organiza târg mare, la care, ciobanii, care coborau cu turmele din Munții Stânișoarei, se opreau, târguiau ce aveau nevoie și, apoi, coborau, prin șaua Strunga, trecând pe lângă Valea Oilor, apoi prin vechea mahala ieșeană a Păcurarilor, dacă nu rămâneau la iernat în Balta Jijiei unde, după cum menționează Mihail Sadoveanu, în Baltagul, se mai practica transhumanța și în perioada interbelică), ieșeau la vad, la Țuțora, spre a trece spre stepa Bălților, sau, chiar, mai departe, la est de Nistru, până în zona actualului oraș transnistrean Balta.

Toponime pastorit-Balta ok.jpg

 

În ceea ce privește răspândirea antroponimelor, în spațiul carpato-balcanic, din această zonă erau originari, atât Sfântul Gheorghe, cât și Sfântul Dimitrie. Astfel, primele mențiuni ale lui Georgius, apar în secolul al IV-lea, în partea asiatică a spațiului amintit: un episcop al Bithyniei cu acest nume a participat la Conciliul de la Niceea (325), un altul, cu același nume fiind prezent, în aceeași vreme, în Cappadocia, ambele – în Turcia de astăzi.

Pentru secolele IV-VII, mai amintim asemenea prezențe în alte regiuni ale Turciei actuale, dar și în partea europeană (tracică) a acesteia și în Grecia.

În perioada secolelor VIII-X, pe lângă atestările din Turcia, am mai notat astfel de prezențe în Bulgaria, R. Macedonia, Grecia, iar în secolele XI-XIII – în Turcia, Grecia și Ucraina.

Din secolele XIV-XVIII, apar și primele mențiuni din Țările Române, atât în Ardeal, cât și în Moldova și Muntenia. De asemenea, în aceeași perioadă, numele este atestat și în Turcia, Grecia, Ucraina, Ungaria și Austria.

Astăzi, patronimul este răspândit mai cu seamă în Cipru (pe prima poziție), cele mai frecvente fiind formele Georgiades/Georgiadou/Georgiou/Hadjigeorgiou, Bulgaria (locul 3), cu patronimele Georgiev/Georgieva/Ganchev/Gancheva/Ganev, Serbia (același loc) – Djordjević/Đorđević/Đukić/Đurđević/Đurić/Đurović și Grecia (aceeași poziție) – George/Georgakopoulos/Georgiadis/Georgiadou/Georgiou/Georgopoulos/Georgopoulou, Bosnia-Herțegovina (locul 4) – nume ca Djukic/Djuric/Jukic/Juric/Zukic, aceeași poziție consemnându-se și în România – Gheorghe/Georgescu/Gheorghiu/Ghiță, Belarus (locul 5), în formele Yurchenko/Yurkevich/Zhuk/Zhukov/Zhukova/Zhukovskaya/Zhukovsky, și Muntenegru (același loc) – Djordjević/Djikanovic/Djukanovic/Djukic/Djuranovic/Djuraskovic/Djuric/Djurisic/Djurkovic/Djurovic, Croația (locul 7) – Juric/Jurik/Jurisic/Jurkovic, R. Macedonia (locul 9) – Georgiev/Georgieva/Georgievska/Georgievski/Gjorgjievska/Gjorgjievski/Gorgiev.

Chiar dacă datele noastre nu sunt complete, la nivelul spațiului carpato-balcanic, numele Georgius (cu forma românească Gheorghe) a evoluat de la locul 30 în secolele IV-VI, spre poziția a opta, în veacurile XI-XV, ajungând, în prezent, pe locul 5. În spațiul medieval românesc, patronimul era mai frecvent consemnat în Moldova (poziția a doua) și în Ardeal (locul 11), în Țara Românească fiind amintit pe poziția a XIX-a.

Dacă ne referim la Dimitrie, primele atestări datează din secolele II-III, prin chiar Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ajuns dregător la Salonic, în vremea împăraților Diocletian și Galeriu. Ulterior, apar înregistrări ale patronimului în veacurile V-VI, tot în Grecia, la Lappa, în Creta (în anul 451) și la Philippi, în Macedonia (în anul 553).

Din secolele VII-X am consemnat atestări în Turcia, iar pentru intervalul secolelor XI-XIII – în Turcia, Grecia, Albania și R. Macedonia.

Din secolele XIV-XVI apar și primele mențiuni ale patronimului în spațiul românesc, consemnate în Moldova. De asemenea, am notat antroponimul și în Turcia, Grecia, Croația și Ungaria. Din secolele XVII-XVIII apar consemnări, din nou, în Țările Române – Ardeal, Maramureș -, dar și din Grecia.

Astăzi, patronimul se regăsește pe primele poziții în Bulgaria (locul 2) – Dimitrov/Dimitrova/Mitev/Miteva/Mitov, R. Macedonia (locul 4) – Dimitrievska/Dimitrievski/Dimitrov/Dimitrova/Dimitrovska/Dimitrovski/Mitev/Miteva/Mitevska/Mitevski/Mitreski/Mitrevska/Mitrevski, România (locul 5, imediat după Gheorghe) – Dumitru/Dumitrache/Dumitrascu/Dumitrescu, Grecia (locul 7) – Dimitrakopoulos/Dimitriadis/Dimitriou/Dimitris/Dimitropoulos, ca și Serbia – Dimitrijević/Mitrović/Mitić, Cipru (locul 8) – Demetriades/Demetriadou/Demetriou/Dimitriou.

De asemenea, în spațiul carpato-balcanic, și Demetrius (cu forma sa românească actuală, Dumitru) a evoluat ascendent  în ultimele două milenii, de la locul 34 în secolele IV-VI, la poziția 17 – în Evul Mediu (secolele XI-XV) și la locul 10, în prezent. Dacă ne referim la spațiul românesc, numele apărea, în epoca medievală, mai frecvent în Țara Românească (patronimul se afla pe locul 7) și în Ardeal (locul 19), dar și în Moldova era destul de răspândit (locul 63).

Deloc întâmplător, de ziua Sfântului Dimitrie, se sărbătorește, în fiecare an, momentul solemn, istoric, al înființării, prin Înalt Decret Domnesc, a primei Universități moderne din România, la Iași, de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 26 octombrie 1860.

 

Ansamblul „Ceatăra” din Carei – Dans cu bețe Joi, oct. 25 2018 

Ansamblul de dansuri populare „Zestrea” din Șagul Joi, oct. 25 2018 

Pagina următoare »