Jon Bon Jovi – Runaway Miercuri, ian. 16 2019 

Reclame

Dintre sute de catarge Marți, ian. 15 2019 

de Mihai Eminescu

Dintre sute de catarge
       Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
       Vânturile, valurile?

Dintre pasări călătoare
       Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
       Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
       Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
       Vânturile, valurile.

Ne-nțeles rămâne gândul
       Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
       Valurile, vânturile.

Despre patrimoniul cultural românesc Luni, ian. 14 2019 

Pe 11 ianuarie, la Skopje, s-a votat schimbarea numelui statului (Republica) Macedonia, în (Republica) Macedonia de Nord, după un acord, între guvernul acestei țări și cel grec, acordul urmând să fie ratificat și în Parlamentul de la Atena. Până aici, nimic senzațional, ar putea spune oricine: două țări s-au înțeles, după îndelungi negocieri, asupra unei chestiuni, care acum urmează să fie consfințită de aleșii celor două popoare. Da, dar…, fiindcă există un „dar”…

Ce au fost, de fapt, „macedonenii”/„macedonii” și cine sunt, în realitate, urmașii lor? I. Muntele și A. Ungureanu (în Geografia populației, p. 276-277, inclusiv nota infrapaginală 343) afirmă „Și macedonenii antici au fost, la origine, o populație tracică, care a suferit însă o puternică grecizare.”. Acest fapt este dovedit și de numele purtat de creatorul unui Imperiu, numit „macedonean”, în secolul IV î. Hr., marele Alexandru Macedon! Deci, „Macedon”, nu „Grecul”!… Și chiar dacă o mare parte a macedonenilor tracofoni s-au grecizat, un număr considerabil dintre ei au învățat limba latină, devenind românii macedoneni, numiți și macedo-români, macedo-armâni sau aromâni. Care, se pare, n-au nimic de zis în disputa dintre statul grec, care a primit „cadou” sud-vestul Macedoniei istorice, în 1913, prin… Pacea de la București (ce a pus capăt celui de-al doilea război balcanic) și un stat, rezultat din partea nord-vestică a Macedoniei, atribuită Serbiei, prin același tratat, unde cei declarați bulgari la recensământul otoman din 1908, au devenit, după 1945, prin „artificiile etnice” ale lui Tito,, … „macedoneni”!…

Deci Macedonia și macedonenii sunt revendicați de greci și de slavi! Nici o opinie dinspre (a)români, iar, în ceea ce privește România… mai degrabă inventează savanții teleportarea decât să-și aducă aminte guviermii de la București de așa ceva! Care guviermi n-au absolut nici o părere, după 1991, când, după apariția celui de-al doilea stat românesc independent, (Republica) Moldova, nu numai că n-au catadicsit să emită măcar o „declarație” prin care să afirme că numele Moldova aparține patrimoniului cultural românesc, dar au asistat cum, din trupul statului pruto-nistrean, rusofonii au „creat” așa-numita „republică moldovenească nistreană”, existentă, de facto, și azi! Ba, mai mult, deși vechea Țară a Moldovei – creată, în secolul al XIV-lea, de maramureșenii Dragoș Vodă și Bogdan Vodă și extinsă, de urmașii lor, până la Nistru și Marea Neagră, care, de-a lungul istoriei a avut toate capitalele sale (Baia, Siret, Suceava și Iași) la vest de Prut! – au îngăduit „inventarea”, de către bolșevicii ruși, a unui „popor moldovenesc”, pentru o parte a neamului românesc!…

Probabil, însă, agramaților borfași, corupți și incompetenți de la București li se potrivește, „mănușă” un banc apărut în plină dictatură, dar foarte potrivit și pentru actualul regim comunist(oid):

Întrebare:
Ce diferență există între strămoșii din antichitate și comuniști?

Răspuns:

Strămoșii practicau „cultul morților”, iar comuniștii – „moartea culților”!

Ninge pe Moldova… Joi, ian. 10 2019 

… pe versurile lui Mihai Hăulică, o creație a lui Radu Ștefan, recent plecat dintre noi… Dumnezeu să-l odihnească!

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor Marți, ian. 8 2019 

Inițiativa este veche de peste un secol (din 1908). Aceasta se va desfășura, la Iași, în perioada 18-25 ianuarie 2019. Programul său – în parohiile romano-catolice – se găsește aici:

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201901023

Când va apărea programul și pentru confesiunea ortodoxă, îl voi publica.

De ziua Sfântului Ioan… Luni, ian. 7 2019 

LA MULȚI ANI! cu sănătate și multe bucurii, tuturor Ioanelor și Ionilor, cu ocazia zilei onomastice! Și câteva dedicații:

Din nou, despre Făgăraș… Duminică, ian. 6 2019 

În urmă cu aproape un deceniu, avansam câteva (re)considerații legate de semnificația acestui nume. Istoricul cercetărilor/opiniilor legate de Făgăraș este suficient de bogat. Îl putem trece, din nou, „în revistă”.

Astfel, pe filieră populară, de sorginte maghiară, s-a avansat o etimologie care susține originea din termenii ungurești fa = lemn și garas = groși (bănuți), sugerându-se că, la construirea cetății Făgărașului (1310), în vremea voievodului Ladislau Apor, muncitorii ce lucrau la clădire ar fi fost plătiți cu bănuți de lemn (G. Paràszka, Magyar Nyelvőr, XLII, p. 107 și XLIV, p. 448-449). Ideea este criticată, argumentat, de Ioan Cavaler de Pușcariu – Date istorice despre familiile nobile române, II, p. 109.

W. Scheiner – în Balkan-Archiv, II, p. 51-52 – era de părere că numele ar proveni de la fuvar = Wagen > fuvaros > fuharos. Problema este că termenul
fuvar este recent în germană, deci nici această opinie nu (prea) se poate susține… În plus, numele german al orașului este Fogarasch…

Plecând de la forma din documentele slavo-române, fugraš, s-a avansat ideea unui diminutiv fugaraš, derivat dintr-un fugar, dar și această etimologie, fantezistă (avansată tot de Scheiner), se lovește de faptul că radicalul numelui este fag-.

G. Kisch, în Reflexe romanisch-germanischer Kulturberührungen im Wortschatze des Gotischen und Rumänischen, Sibiu, 1931, p. 19-20, opinează că numele ar deriva de la un patronim german – Fagar, Fager sau Fugger – plus românescul -aș, dar aceasta se lovește de existența, la 1300, a unei forme Fogar și de extensiunea spațială a orașului.

S-a încercat și explicarea prin cuvintele fag și oraș. Nu există, însă, nici o atestare a unei forme care să cuprindă acești termeni…

A rămas, însă, termenul fag, de la care s-a încercat o explicație, ca derivat de la făgar = pădure de fag, la care s-a adăugat sufixul românesc -aș, deci făgăraș = pădurice de fagi, făget mic. Ipoteza a fost susținută, încă de la începutul secolului trecut, de Nicolae Iorga Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, București, 1906, p. 61 – și de Silvestru Moldovan Ardealul, I. Ținuturile de pe Olt, ediția a II-a, Brașov, 1911, p. 74.

La opinia avansată de cei doi autori din urmă – citați, ca și autorii celorlalte păreri, de Nicolae Drăganu, în Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticei, Cluj, 1933, p. 562-565 – am adăugat, mai recent, o argumentație culeasă la teren, în primăvara anului 1996. Astfel, cu prilejul anchetei cu chestionarul toponimic al lui Marius Sala (publicat în revista Limba română, 1964), am aflat de la localnicul Oană Măței din Cârțișoara, că, în hotarul fostului sat Streza-Cârțișoara, există un loc numit Frăgar, unde se află un tufiș de fragi cu un trunchi gros, datând cel puțin de pe vremea străbunicilor săi. Am concluzionat atunci că, dacă frăgar înseamnă tufiș bătrân de fragi, atunci făgar(iu) poate avea sensul de pâlc de fagi bătrâni, loc cu fagi bătrâni. Cum întinderea acelui pâlc cu fagi nu era prea mare, s-a adăugat sufixul -aș și a ieșit, astfel, toponimul Făgăraș (I. Boamfă, Reflectarea realităților geografice în toponimia Țării Făgărașului, Iași, 1996, p. 46).

În urmă cu circa un deceniu, domnul profesor Alexandru Ungureanu a avansat, însă, ipoteza ca numele menționat să aibă sensul de producător de cărbune de lemn/cărbunar/mangalagiu. Ipoteza pare credibilă, singurul impediment fiind, așa cum afirmam și acum aproape un deceniu, absența unor mențiuni onomastice derivate, nu de la diminutivul făgăraș, ci direct de la făgar. Dar, aseară târziu, (re)citind lucrarea menționată a savantului clujean Nicolae Drăganu, am dat peste acea mențiune, ce apare chiar în două surse, la 1300: mai întâi, citându-l pe B. P. Hasdeu, Negru Vodă, CLXXV, amintește că, în cronica municipală a Făgărașului apare textul „1300. Ist Fogaras abermahl erbaut”, în același an fiind amintită construirea așezării și în analele Mănăstirii franciscane: „Anno 1300 Fogar denuo aedificata”.

Această ultimă formă, menționată în analele mănăstirii romano-catolice – numită de localnici La Pateri – este, probabil, o deformare de la un toponim Făgar, care va fi circulat, la început, în paralel cu forma ce a derivat din ea și, până la urmă, s-a impus, nu doar aici, ci în toate numele – toponime și antroponime – ce au rezultat dintr-însa: Făgăraș. Aceasta este încă o confirmare a justeței opiniei domnului Alexandru Ungureanu. Forma amintită în anale, la 1300, derivă din apelativul făgar, dispărut și el, fiind dovada – sigura, deocamdată -, că acesta a existat. De fapt, în 24 mai 2009, afirmam: „ Se pare că aria principală de răspândire a acestuia a fost partea central-sudică a Ardealului, cu „ramificaţii” spre nord (Maramureş), nord-est (Moldova) şi sud (Oltenia) dar pare a fi dovedită şi marea sa vechime, el dispărând undeva după anii 1200-1300.”

Capra la Sărmaș (Harghita) Sâmbătă, ian. 5 2019 

Obiceiuri de Crăciun în Crișana – Meziad (Bihor) Vineri, ian. 4 2019 

Obiceiuri de Crăciun din Banat Joi, ian. 3 2019 

Pagina următoare »