Doina (Mihai Eminescu) Joi, ian. 16 2020 

De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/mihai-eminescu-doina-_az82.html

Despre (unele) versuri ale lui Mihai Eminescu (și nu numai) Miercuri, ian. 15 2020 

Fiind astăzi a 170-a aniversare a nașterii Luceafărului poeziei românești, începem cu o poezie, Fiind băiet păduri cutreieram, (pre)luată de aici:

Fiind băiet păduri cutreieram

                        Şi mă culcam ades lângă izvor,

                        Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

                        S-aud cum apa sună-ncetişor:

                        Un freamăt lin trecea din ram în ram

                        Şi un miros venea adormitor.

                        Astfel ades eu nopţi întregi am mas,

                        Blând îngânat de-al valurilor glas.

                        Răsare luna,-mi bate drept în faţă:

                        Un rai din basme văd printre pleoape,

                        Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,

                        Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,

                        Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,

                        Sunând din ce în ce tot mai aproape…

                        Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

                        Părea c-aud venind în cete cerbii.

                        Alături teiul vechi mi se deshcide:

                        Din el ieşi o tânără crăiasă,

                        Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

                        Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

                        Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

                        Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

                        Călcând pe vârful micului picior,

                        Veni alături, mă privi cu dor.

                        Şi ah, era atâta de frumoasă,

                        Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

                        Un înger blând cu faţa radioasă,

                        Venind din cer se poate arăta;

                        Iar păru-i blond şi moale ca mătasa

                        Grumazul alb şi umerii-i vădea.

                        Prin hainele de tort subţire, fin,

                        Se vede trupul ei cel alb deplin.

Din poezia de mai sus, chiar din titlu/primul vers – Fiind băiet păduri cutreieram – se observă faptul că micul Eminescu (sau Eminovici, cum îl chema, încă, în vremea copilăriei) era pasionat de aplicații geografice în orizontul local… Și, dacă n-ar fi devenit poetul nepereche, ar fi fost un foarte bun geograf, cu înclinații spre hidrologie, așa cum o arată versurile „S-aud cum apa sună-ncetişor:” și „Blând îngânat de-al valurilor glas.”… 🙂

Acum, lăsând șuguiala la o parte, ceva serios tot putem spune și, într-un fel, această „reconversie” a unei alte mari personalități (literare) românești, i se datorează lui Eminescu. Acesta, spre a avea și el din ce-și lua o pâine, a-și găsi o odaie pe care s-o și plătească, a ajuns, cu sprijinul lui Titu Maiorescu, revizor școlar (un fel de inspector) pentru județele Vaslui și Iași. Venind, la Iași, în asistență la învățătorul Ion Creangă, i-a plăcut foarte mult harul cu care mai vârstnicul său „asistat” le povestea copiiilor: i-a propus să vină la Junimea (care se întrunea la Casa Pogor de azi), să citească din poveștile lui și celor de acolo… După câteva ezitări, Creangă a acceptat și… așa a ajuns scriitor!… Și bun prieten cu bădia Mihai, care, atunci când mai revenea în dulșele târg al Ieșilor, făcea alte „aplicații de teren”, cu povestitorul Creangă, laolaltă, pe la Bolta Rece sau Trei Sarmale, de cu seară, până-n zori…

Și, ca să încheiem tot „geografic”, învățătorul în care Mihai Eminescu a văzut un viitor povestitor, are o realizare cu care, noi, ieșenii, ar trebui să ne mândrim: dascălul Ion Creangă este autorul primei ediții a Geografiei județului Iași, reeditată după 1989!…

Ștefania Rareș – Catrinuța Vineri, ian. 10 2020 

Sofia Rotaru – Melancolie Miercuri, ian. 8 2020 

Sofia Rotaru – Ioane, Ioane Marți, ian. 7 2020 

Colind de Bobotează Luni, ian. 6 2020 

Colinde din Transnistria Duminică, ian. 5 2020 

Trei Crai de la Răsărit – Colind din Transnistria Sâmbătă, ian. 4 2020 

Toma Caragiu – Șopârlița Liberă Miercuri, ian. 1 2020 

Feliz Navidad Duminică, dec. 29 2019 

Pagina următoare »