(Unele) întrebări legate de datele antroponimice din spațiul traco-dacic Luni, aug. 2 2021 

Așa cum și alte activități se desfășoară „printre picături”, alternativ, una sau alta, între ele se găsește și introducerea în calculator, prelucrarea și cartografierea datelor antroponimice din lucrarea Onomasticon Thracicum, realizată de Dan Dana. Apar, în primul rând, două chestiuni: 1. dacă datele se introduc „la comun”, nediferențiat din punct de vedere temporal, sau pe perioade istorice? și 2. în cazurile (nu foarte multe, dar, totuși, destule) în care un nume este atestat și într-o arie carpato-balcanică, dar și într-o regiune din afara acestuia, unde se înscrie acesta? Ar mai fi și 3. dacă datele să se introducă în calculator la nivel de provincii romane sau la nivelul decupajului administrativ regional actual (convențional) al spațiului carpato-balcanic.

În cazul primei întrebări, am remarcat că, pentru multe antroponime, este atestat, cu exactitate, chiar anul emiterii inscripției unde apare el (uneori, este precizată chiar ziua și luna), dar, în destule cazuri, este specificată, aproximativ, perioada – clasică/elenistică (aproximativ secolele III-I î. Hr.), imperială (secolele I-III d. Hr.), târzie/creștină (secolele IV-VI d. Hr,), însă sunt și atestări din secolele I î. Hr-I d. Hr., care intră unde?… Este important, dacă optăm (și) pentru defalcarea antroponimelor pe perioade, pentru că s-ar putea decela particularități regionale pe diferite intervale și chiar diferențieri de la o perioadă la alta. Chiar dacă numărul total al ocurențelor traco-dace este modest – peste 7000 de atestări, la câteva (zeci de) milioane de strămoși traci (deci, mai puțin de 1% din inventarul antroponimic probabil), se pot desprinde unele particularități ale distribuției (crono-)spațiale, oricât de modeste ar fi ele…

În cazul celei de-a doua întrebări, de pildă, un trac, cu nume specific, este amintit într-o inscripție din Egipt sau de la Roma… Nu poate fi consemnat ȘI în Egipt (sau la Roma) ȘI în Tracia, fiind vorba de una și aceeași persoană!… Înclin să optez pentru notarea în regiunea carpato-balcanică de unde era originar, deoarece, cu numele în cauză, a plecat de acolo (și, uneori, tot acolo s-a și întors, cum s-a întâmplat, de exemplu, cu militari traco-daci, recrutați în legiuni din Britania, să zicem, întorși după stagiul militar în regiunea de baștină)…

A treia întrebare, pe care am adăugat-o deoarece, chiar dacă între timp am decis cum să procedez, las să se vadă câte „bătăi de cap” ridică o asemenea întreprindere onomastico-geografică, s-a „rezolvat” în direcția lui ȘI… ȘI… Adică, chiar dacă asta înseamnă o muncă în plus, datele vor fi consemnate atât la nivelul provinciilor Imperiului roman (după decupajul din secolele II-III d. Hr.), cât și la nivelul regiunilor actuale carpato-balcanice. Pentru ambele decupaje dispunem de fonduri de hartă, primul având, însă, o problemă: sunt câteva nume dacice, atestate în afara provinciei romane Dacia (de lideri ai costobocilor, localizați în Maramureș și Bucovina, ai carpilor, trăitori în Moldova și Basarabia de azi, etc.), dar această chestiune se poate rezolva, convențional, fie prin adunarea la Dacia romană, fie prin fixarea pe hartă, după realizarea sa, în Philcarto, în regiunea unde apare…

Deși evit să fac previziuni, inventarierea, ieri, pe foi (că nu aveam calculatorul la îndemână), a circa 100 de ocurențe traco-dace, ar însemna că, dacă mă apuc de această treabă și „mă țin” de ea până la final, în vreo două-trei luni ar putea fi gata de introdus toate datele… Din păcate, având și alte activități, cum aceasta nu prea intră la genul „lucrat alternativ” ȘI la ea, probabil că, pe la toamnă ar exista timp să mă apuc de treabă… Până atunci, sunt de finalizat traduceri de articole – vreo două-trei (în engleză), participări la conferințe (cel puțin trei-patru, în următoarea lună, din care două, în afara țării – una online!) care presupun și realizarea prezentărilor ppt, de definitivat baza de date alfabetic-cronologică cu demnitarii din spațiul carpato-balcanic, de scris (și tradus) un alt articol pentru publicare, de continuat un serial pentru o revistă culturală și altele… Îmi place ceea ce fac, fac din conștiință și pasiune toate astea, iar unele dintre direcțiile amintite aici (dar și altele, nemenționate!) îmi asigură „front de lucru” în activitate până la pensie și chiar și mult după aceea!… Tot ce mi-aș dori ar fi ca acel nesimțit de premier care „își dă” (idioțește) cu părerea despre „educație și cercetare” să mă lase să-mi văd de treabă!…

Despre sursele de documentare pentru evidența demnitarilor din spațiul românesc Vineri, iul. 30 2021 

În realizarea acestei întreprinderi, extrem de migăloase și anevoioase, a fost necesar să apelăm la o mare diversitate de surse. Pentru antichitate, cele mai utile sunt inscripțiile, deși, cel puțin pentru partea finală a acesteia (cel puțin în ceea ce-i privește pe prelații creștini – episcopi, arhiepiscopi, mitropoliți, patriarhi), extrem de folositoare este și lucrarea lui Michel Le Quien (1740), Oriens christianus… Din Evul Mediu, dispunem de lucrări valoroase, adevărate repertorii atât ale demnitarilor din Dieta Transilvaniei – Trócsányi Zsolt (1980), Erdély központi kormányzata 1540-1690, Akadémiai Kiadó, Budapest , cât și ale celor din Sfatul Domnesc din principatele extracarpatice – N. Stoicescu (1971), Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova (secolele XIV-XVII), Editura Enciclopedică Română, București.

Începând din secolul al XIX-lea, din vremea Regulamentului Organic, listele cu parlamentari apar, de regulă, împreună cu statistica electorală legată de alegerile legislative. Pentru perioada de până la Unirea Principatelor, de un real folos sunt atât volumele din colecția Acte și documente relative la istoria renascerei României, vol. V-VII, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, apărută în anii 1890-1900, cât și cele din corpusul Analele Parlamentare ale României, tom I-XVII, Imprimeria Națională, București, publicat în intervalul 1890-1914. După Unirea din 1859, în Monitorul Oficial s-au publicat atât rezultatele alegerilor, cât și listele cu parlamentarii aleși, până la alegerile din 1939. Perioada comunistă s-a caracterizat, și din acest punct de vedere, prin precumpănirea Partidului (comunist) asupra statului, toate rezultatele electorale, de orice tip (dar și listele cu deputații aleși) fiind publicate nu în jurnalul oficial, ci în oficiosul de partid, Scînteia.

În fine, după 1989, datele se regăsesc pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului. La fel stau lucrurile și în R. Moldova, unde informația poate fi accesată, fie pe site-ul Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, fie pe cel al Parlamentului.

Cu toate eforturile noastre, documentarea este (încă) incompletă. Acest lucru nu este valabil doar pentru epocile mai vechi (antichitate, epoca medievală), ci chiar și pentru ultimele două secole: nu am inclus, deocamdată și parlamentarii ce au ocupat locurile rămase libere – fie pentru că, din diferite motive, un parlamentar s-a retras, fie deoarece, în special înainte de 1945, un candidat putea câștiga două sau mai multe mandate, chiar și în județe diferite, și, după ce opta pentru unul, erau completate, de regulă, prin noi alegeri (parțiale), mandatele rămase disponibile. Acest lucru presupune o inventariere detaliată a surselor documentare – mai ales a Monitorului Oficial – lucru pentru care este nevoie de un imens „buget” de timp… Nu avem intenția de a renunța la acest demers, mai ales în condițiile în care, în alte țări – este drept, cu secole de democrație parlamentară (Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, etc.) – există o asemenea evidență, care este deja în format electronic și se actualizează permanent.

Ajungem, însă, din nou, din păcate, la lipsa de interes a autorităților „statului” român, ilustrată, din „belșug”, nu doar prin absența oricărui răspuns la mesajele legate de Educație (transmise Președintelui țării și la ministerul de resort, chiar către doi miniștri!), ci chiar prin ignorarea propunerilor venite din partea subsemnatului, în 2011 și 2016, la aniversarea a 180, respectiv 185 de ani de viață politică parlamentară românească! Poate, demersul din acest an – când se sărbătoresc 190 de ani de la primele alegeri legislative (și locale) românești – să aibă (mai mult) efect!…

Despre Educație – un mesaj și câteva constatări… Vineri, iul. 16 2021 

Acesta este textul mesajului pe care, sub titlul „Educatie, nu „studii”! Bun-simt, competenta si respect, nu traseism, plagiatori si coruptie!” l-am trimis, alaltăieri, pe e-mail, atât șefului statului, cât și celui care ocupă funcția de „ministru al Educației”:

„Bună ziua!

Dacă în programul „România educată” nu apar deloc referințe la educația pentru bun-simț, educația pentru cei șapte ani de acasă, educația prin/cu morala creștină (cu respectarea Celor 10 porunci), educația pentru onestitate, educația pentru buna-credință, educația care să insiste pe respectul reciproc, pe conștiință, pe respectarea regulii „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, atunci totul este doar vorbărie goală! Orice program/proiect care nu susține elementele amintite intră, mai degrabă, la categoria „România nesimțită”!
EDUCAȚIA nu înseamnă „studii” (preuniversitare, universitare, postuniversitare), ci exact elementele de care am vorbit mai sus! Multe dintre ele, moștenite de la strămoșii noștri, de secole, se regăsesc în acest text: https://paganelis.wordpress.com/despre-fundamentele-stravechi-ale-educatiei-in-spatiul-romanesc/

Dacă nu empatizați cu cetățenii, nu reușiți să le înțelegeți dorințele, nevoile, speranțele și nu aveți capacitatea să inversați tendința conform căreia, ÎN TIMP DE PACE, din România au emigrat, în ultimele peste trei decenii, milioane de români, totul e în van! Am senzația, de aproape trei decenii, că oficialitățile „statului” român consideră acest popor ca fiind cel mai mare dușman al lor și asta nu de ieri-alaltăieri ci de după 1945, situația nefiind schimbată nici după 1989! Nu de vorbărie goală și de discursuri sforăitoare au nevoie cetățenii, ci de fapte! Fapte care să arate respect față de cadrele didactice bine pregătite, competente, conștiincioase, responsabile, față de elevii și studenții merituoși și respectuoși (față de profesori, familie și alți cetățeni), toleranță ZERO față de plagiate și plagiatori, față de traseiști politici, impostură, „pile, cunoștințe, relații”, corupție și multe altele! S-a creat „obiceiul” de a i se spune „poporului” exact ce vrea să audă, dar, în fapte, se realizează exact opusul!

Am senzația că, exact ca și în alte cazuri de mesaje trimise autorităților „statului” român, nu că nu se va ține cont de cele scrise, dar, probabil, nici măcar nu voi primi vreun răspuns! Am scris acest mesaj ca să am conștiința împăcată că am luat atitudine! Absența oricărui răspuns al autorităților a fost „regulă”, până acum! În același timp, pentru că am bănuiala că, „discret”, nu „pe față”, s-ar putea să am de suferit efecte negative, și pentru că, regretabil, nu am deloc încredere în onestitatea și buna credință a dumneavoastră, vă reamintesc că atât Constituția României, și Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la opinie și la liberă exprimare! În aceste condiții, asigurându-vă de respectul meu față de dumneavoastră, de la om la om și de la cetățean la cetățean, solicit să fiu și eu respectat, în egală măsură, în calitate de OM în primul rând și de cetățean al acestei țări și al Uniunii Europene!

cu sinceritate și responsabilitate,

(urmează semnătura, cu nume și prenume)

Exact în aceeași zi, a venit, de la același minister (al Educației), un mesaj prin care se cere universităților să stabilească niște criterii, zise „minime”, pentru fiecare grad didactic, respectivele criterii fiind de fapt, unele „în plus”, pe lângă cele pe care unii chiar din Universitate tot urmăresc, de câteva săptămâni, să le impună, cu „praguri” situate „mai sus” decât cele actuale! Faptul a generat, deja, nemulțumiri, la nivelul mai multor facultăți, dar – nimic: propunătorii o țin pe-a lor! Nu sunt deloc împotriva unor criterii de performanță, care să ridice calitatea învățământului universitar, dar acestea să fie stabilite prin și DUPĂ consultări cu mediul academic din Universitate, să se dea o perioadă de tranziție – să zicem, de 3-5 ani – ca toată lumea să se „alinieze”, apoi „să fie bătute în cuie” (este și „regula” asta pe la noi a „schimbării modificării deja schimbate prin altă modificare a schimbării”, sau a „schimbării regulilor în cursul jocului”!) și, dacă și când va (mai) fi nevoie, să fie, din nou, actualizate, tot prin și DUPĂ alte consultări cu mediul academic! Asta este o solicitare de bun-simț, după principiul strămoșesc „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”

În ultima vreme asist, uimit (deși, la câte am văzut, auzit și pățit, ar trebui să nu mă mai mir!) la tot felul de reacții, exact din mediul academic… Mai acum câteva săptămâni am aflat că sunt cetățeni deranjați că li se vorbește de bun-simț (!), că sunt unii care n-au „nevoie de respect” sau s-a făcut apologia, ca „absolvenți” de Geografie-Geologie a unui primar traseist (și corupt) și a unui șef de consiliu județean plagiator (și, de asemenea, corupt)!… Se „reîncălzește”, acum, vechea „ciorbă” potrivit căreia „Victor Ponta ne-a mărit salariile!” și, din contră „Uite ce răi sunt liberalii!”… Ca și cum eu sunt „suporterul”, veșnic, nestrămutat al PNL (cu care n-am mai votat, de fapt, de prin 2004, de pe vremea „Alianței D.A. PNL-PD”!!!)!… Mi-a stat pe limbă să-i întreb din ce partid a făcut parte actualul „ministru” al Educației, înainte de a „sări” în „barca” PNL??? Al cui complice la mutilarea legilor Justiției a fost, ca ministru, în perioada 2017-2019, actualul rector, din echipa căruia au plecat și draconicele propuneri de ridicare a „ștachetei” criteriilor din ultimele săptămâni??? La „lansarea” de alaltăieri a programului „România educată” a stat, alături de Herr Prasident o tanti, de la PSD, angajată la o „fabrică (particulară) de diplome”, care să lăuda, acum câțiva ani, că a absolvit la „Standford”!… E uluitoare, halucinantă, „miopia” celor care se revoltă azi, deși, acum vreo 9 ani, aceiași sărbătoreau „victoria USL” din 2012… Păi, stați liniștiți, tovarăși revoltați, că USL trăiește și azi!…

Și trăiește ȘI pentru că, în primul rând, aș zice eu, deoarece, despre conștiință, caracter, bun-simț, „cei șapte ani de acasă”, Cele 10 Porunci creștine, moralitate, onestitate și multe altele asemenea, nici măcar NU SE MAI VORBEȘTE în România, de ani buni, necum să se mai facă ȘI EDUCAȚIE în acest sens! S-a „indus”, astfel, confuzia, că Educația – care include, în primul rând, elementele amintite la începutul acestui paragraf se referă de fapt la „studii” (preuniversitare, universitare, postuniversitare), ceea ce e COMPLET FALS! Am întâlnit oameni educați, respectuoși, cu bun-simț, care absolviseră doar școala primară (că așa au fost vremurile) și știu nesimțiți cu doctorat, sau chiar cu mai mult de un doctorat! Dintre aceștia, îl voi alege, întotdeauna, pe omul cu școală primară, pentru că ARE, ÎN PRIMUL RÂND, BUN-SIMȚ!…

Dar de ce nici măcar nu se mai vorbește despre Cele 10 Porunci, caracter, conștiință, bun-simț??? Păi, dacă nu (ni) se mai spune nimic despre asta, automat, nici nu se vor mai aplica aceste norme de conviețuire inter-umană civilizată și, în paralel, fie se „creează” alte „standarde” – care favorizează „minorități” ca lgbtq, „black lives matter” și altele – fie se ajunge la absoluta relativizare a criteriilor morale ale societății, din care fiecare e „liber să ia”, dacă ia, exact ceea ce i se „potrivește”, exact acele „principii” care nu doar că „permit”, dar chiar „garantează” corupția, traseismul, promovarea egoistă a propriului interes și chiar nesimțirea!… Că, dacă nu se mai vorbește de bun-simț, poți să fii nesimțit, fiindcă nu te trage nimeni de mânecă, nu??? Dacă nimeni nu mai amintește de Cele 10 Porunci, poți să furi liniștit: chiar dacă te va „condamna” cineva, rămâi, bine-mersi, cu averea furată!… Inclusiv cu cea dobândită, ca doctor cu doctoratul plagiat (poți „renunța” eventual la acel titlu, dar de banii primiți prin plagiatul doctoral nu se atinge nimeni!)!… Iar dacă n-ai conștiință, caracter, onestitate…, poți „schimba barca”, trecând de la un partid la altul/altele, fără să te întrebe nimeni „de sănătate”? Toate acestea au fost și sunt posibile la un popor care, dacă nu este educat cum trebuie, a „propovăduit” de multă vreme, cimilituri ca „Hoțul neprins e negustori cinstit!”, „Fă-te frate cu dracul, până treci puntea!”, „Capul plecat sabia nu-l taie!” sau „Zi ca el și fă ca tine!”…

Dar, acum, mai la urma acestui text, cum ar fi, dragi „revoltați”, dacă s-ar vorbi de bun-simț, onestitate, caracter, Cele 10 Porunci, respect reciproc, conștiință, „cei șapte ani de acasă” și altele asemenea, elemente care ar fi ȘI aplicate, frecvent, în societate??? Ar mai fi îndrăznit cineva să ajungă rector – după ce a încercat și să-și „aranjeze” vlăstarele în posturi bune, „fentând” legile – dacă lumea l-ar fi luat la întrebări, în legătură cu ce a făcut ca ministru al Justiției în anii 2017-2019??? Din acea echipă a acelui (neajuns) rector, s-ar mai fi gândit cineva la (propunerile de) criterii draconice, pentru colegii universitari, dacă doar unul dintre aceștia i-ar fi reamintit străvechea vorbă „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”?… Ar mai fi existat anomalii de genul celei pățite de subsemnatul anul trecut, la o competiție de proiecte a UEFISCDI, unde proiectul a fost încadrat la Științele Umaniste, dar directorul – la Științele Vieții și Pământului, respingându-i-se propunerea, deoarece „directorul proiectului nu corespunde criteriilor”??? Ar mai fi existat „comisia” aferentă a CNADTCU care a stabilit criterii de avansare pentru geografi, pe care nu le-ar îndeplini nici laureați ai Premiului Nobel??? Am mai fi avut prim-miniștri, miniștri, parlamentari, șefi de consilii județene, primari, etc, traseiști, plagiatori, corupți??? Ar mai fi existat acele „pensii speciale” de-a dreptul nesimțite, care există acum și de care nu se atinge nimeni??? Probabil că da, dar numărul lor și efectul negativ „propagat” în societate de asemenea atitudini ar fi fost infinit mai mic! Numărul întrebărilor de mai sus e, cel puțin, de ordinul zecilor, și se leagă și de sărăcia și inegalitățile legate de nivelul de trai, de milioanele de români emigrați PE TIMP DE PACE, de (aproape) colapsul sistemului de pensii, de sănătate, sau de educație și de multe, multe, multe altele!…

Toate aceste lucruri expuse în întrebările de mai sus sunt EFECTE! CAUZA/CAUZELE se află în absența totală nu a măsurilor legate de bun-simț, caracter, moralitate, etc, ci chiar a oricăror referințe la așa ceva!… Nu se vor schimba în bine cele expuse mai sus, de mâine, dar, în timp, dacă s-ar introduce, cu adevărat o Educație care să aibă la bază Cele 10 Porunci Creștine, conștiința, caracterul, bunul simț, etc, în timp, situația României și a societății românești s-ar schimba în bine!

Există, însă, printre multele vorbe străvechi ale acestui neam, cel puțin una care vi se potrivește, tovarăși „revoltați”: FIECARE DOARME CUM ÎȘI AȘTERNE!… Sau – CE-AȚI SEMĂNAT, ACEEA VEȚI CULEGE!”…

Despre noile realități electorale est-prutene … și nu numai Marți, iul. 13 2021 

S-au publicat, încă de ieri, rezultatele preliminare, după numărarea tuturor voturilor de la secțiile de votare unde electoratul de la est de Prut și-a exprimat opțiunea, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. La aproape 30 de ani de la Proclamarea Independenței R. Moldova (27 August 1991), basarabenii și-au votat independența, atât față de Rusia, cât și față de conducerea idiot-mioapă de la București. Tenacitatea unei femei – cel mai de succes politician român al momentului – Maia Sandu, a făcut ca, după ce, în 2016, a fost, efectiv, furată, de oligarhii pro-ruși la prezidențialele de acum, să revină, în toamna anului trecut și să câștige, de o manieră debordantă! Apoi, în lunile care au urmat, atacând „la baionetă” a folosit un sistem electoral ce părea la fel de lipsit de șansa declanșării anticipatelor ca și la vest de Prut (unde, mutul de la Cotroceni s-a făcut că vrea anticipate, până a venit Covidul!), pentru a declanșa anticipatele. Le-a obținut și formațiunea care a susținut-o la prezidențiale – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – le-a câștigat, cu peste 50% din voturile valabil exprimate!

Un așa președinte i-ar trebui și României, unde, același mut, „pas cu pas”, îngroapă atât democrația românească, cât și ce a mai rămas bun, în general, în societatea de la noi!

Și, fiindcă este legat de evenimentele electorale, tocmai am ieșit din secțiunea „RC47.02 Nation States Challenging Globalization: Social Roots of Present Nationalism” a #IPSA2021, unde am prezentat comunicarea „The Chrono-Spatial Distribution of the Nationalist Parties at the World Level”. Această a 26-a ediție a Congresului Mondial de Științe Politice, care trebuia să aibă loc la Lisabona, anul trecut, s-a amânat pentru acest an și, până la urmă, se desfășoară online, în perioada 10-15 iulie.

Atlas de geografie electorală românească (AGER) Luni, iun. 28 2021 

După aproape două decenii de activitate – pe două planuri – a sosit, poate, momentul ca, măcar la nivelul spațiului românesc, acestea să fie re-unite. De prin 2003 am început să fiu preocupat de distribuția (crono-)spațială a realităților electorale românești. Am extins, din 2006, aceste preocupări și la nivel internațional – în primul rând, la nivel european (din 2007, alegătorii români, inclusiv subsemnatul, au început să voteze ȘI pentru alegerile europarlamentare! – dar și la nivel mondial, atât în general, cât și, pentru anumite țări cu o democrație electorală avansată, atât ca nivel, cât și ca tradiție (Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, etc.). Din alăturarea acestor planuri, a ieșit, în 2013, Geografia electorală.

Pe de altă parte, rămânând „ancorat” mai bine în spațiul românesc, de prin 2007-2008, „a prins contur” un Atlas electoral al spațiului românesc. Multe din hărțile de acolo au ajuns (și) în Geografia electorală, dar nu toate… În plus, succesiv, acest Atlas a tot fost „reconfigurat”, completat, revizuit, nefiind, însă, definitivat niciodată. Nici acum nu este!… De fapt, din păcate, până și Geografia electorală, publicată în 2013, se bazează pe versiunea dată cu aproape un an de zile mai devreme la editură și are cele mai „recente” date de prin 2009-2010… Și nu e vorba, în acest caz, de „lentoarea” procedurilor birocratice, ci, în primul rând, de caracterul „fluid”, în continuă schimbare, al realităților electorale, indiferent dacă ele sunt analizate la nivel național (românesc), continental (european) sau mondial…

Zilele trecute am purces la o altă reconfigurare, pe capitole, a Atlasului, care, de această dată, a fost, și el, redenumit: Atlas de geografie electorală românească (AGER), cu intenția de re-unire, măcar la nivelul spațiului românesc a preocupărilor evidențiate în Geografie electorală cu cele care au stat la baza acestui Atlas. Pe de altă parte, spre a nu mai munci de două ori (sau chiar de mai multe!), am trecut, într-un document word, o listă (de fapt, un început de listă!) cu hărțile făcute sau de făcut (ori, chiar – de re-făcut!), pe (noile) capitole… Cum și Geografia electorală urmează să fie actualizată (se lucrează la acest aspect!), cursul și Atlasul nu se suprapun, nu se „dublează”, ci vor fi cel mult complementare, în „completare”. Astfel, de pildă, Atlasul va putea prezenta, detaliat, prezența la vot a alegătorilor la fiecare tip de scrutin, dar și repartiția crono-spațială a acestei variabile (inclusă și în Geografia electorală), dar cursul va aborda și realități electorale extra-naționale – din Uniunea Europeană, din Europa, de pe alte continente și, în primul rând, la nivel mondial, pe țări (aspecte ce nu fac, deloc, obiectul Atlasului). În plus, Geografia electorală se adresează, în primul rând, unui segment interesat de domeniu – studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice, cercetători – în vreme ce Atlasul are un „public-țintă” eterogen, extrem de larg.

După Introducere, vor urma 16 capitole, în versiunea actuală. Doar „inventarierea” hărților din primele 4 capitole a „acoperit” 10 pagini și circa 200 din cele aproape 700 de slide-uri cu materiale electorale (cele mai multe – hărți, dar sunt și câteva grafice), în condițiile în care o parte din materialul cartografic abia urmează să fie realizat.

O simplă enumerare a capitolelor poate fi edificatoare: Repartiția crono-spațială a unor variabile electorale în spațiul carpato-balcanic în Antichitate și Evul Mediu; Repere geopolitice europene (1830-2020); Construcția teritoriului statal românesc și evoluția vieții politice; Repartiția crono-spațială a prezenței la vot a alegătorilor (1831-2020); Repartiția crono-spațială a opțiunilor politice ale alegătorilor la alegerile parlamentare din Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Repartiția crono-spațială a mandatelor legislative în spațiul carpato-balcanic (1200 î. Hr.-1500 d. Hr.), Țările Române (1500-1830), Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Alegerea Senatului în România (1859/1864-2020); Alegerile europarlamentare în România (2007-2019); Alegerea conducătorilor statului în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830) și în spațiul românesc (1842-2020); Vot și reprezentare politică la nivel regional și local în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830). Alegerile locale în Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1995-2021); Plebiscite și referendumuri (1864-2020); Reforma administrativă și reprezentarea cetățenilor; Distribuția crono-spațială a variabilelor electorale în spațiul românesc (1831-2020); Reprezentarea parlamentară a românilor în regiuni din apropierea statelor românești; Originea prim-miniștrilor și miniștrilor din statele românești (1831-2020); Particularități ale comportamentului electoral al alegătorilor în spațiul românesc (1831-2021).

Introducerea va include o scurtă prezentare a structurii Atlasului, urmată de metodologia de cercetare și de problemele întâmpinate (și soluționate) în efortul metodologic, precum și de definirea spațiului românesc. Nu vom lucra doar cu acesta, dar o mare parte din realitățile geografico-electorale analizate se vor referi la acest spațiu.

Primele capitole – Repartiția crono-spațială a unor variabile electorale în spațiul carpato-balcanic în Antichitate și Evul Mediu; Repere geopolitice europene (1830-2020); Construcția teritoriului statal românesc și evoluția vieții politice; – au în vedere, pe de-o parte „preistoria” electorală de dinaintea epocii moderne (deoarece specificul electoral românesc are „rădăcini” străvechi și multe dintre elementele sale moderne/actuale au la bază astfel de elemente vechi!), iar pe de alta – ideea că, mai ales pentru ultimele două veacuri, modernitatea românească și dezvoltarea edificiului politico-administrativ și electoral românesc s-a bazat pe intervenția, susținerea și acordul Europei.

Urmează cea mai consistentă parte a lucrării – Repartiția crono-spațială a prezenței la vot a alegătorilor (1831-2020); Repartiția crono-spațială a opțiunilor politice ale alegătorilor la alegerile parlamentare din Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Repartiția crono-spațială a mandatelor legislative în spațiul carpato-balcanic (1200 î. Hr.-1500 d. Hr.), Țările Române (1500-1830), Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Alegerea Senatului în România (1859/1864-2020); Alegerile europarlamentare în România (2007-2019); Alegerea conducătorilor statului în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830) și în spațiul românesc (1842-2020); Vot și reprezentare politică la nivel regional și local în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830). Alegerile locale în Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1995-2021); Plebiscite și referendumuri (1864-2020); Reforma administrativă și reprezentarea cetățenilor; Aceasta tratează diferitele variabile electorale – prezența la vot a alegătorilor, opțiunile politice ale acestora, dar și ale mandatelor (pe familii și/sau partide politice), atât la nivel legislativ (Adunarea/Camera Deputaților și precursorii acesteia, plus Senatul), cât și la nivel europarlamentar, al desemnării, prin vot, al conducătorilor statului, dar și al aleșilor locali, precum și al diferitelor inițiative cu caracter plebiscitar și referendar. Această parte se încheie cu un capitol care privește spre… viitor, legat de „corelarea” unei (viitoare) reforme administrative cu reprezentarea cetățenilor, la diferite nivele: de la alegerea europarlamentarilor, a deputaților și senatorilor, până la desemnarea, prin vot, a aleșilor regionali, județeni și locali.

Următoarea parte e puțin mai „scurtă”: Distribuția crono-spațială a variabilelor electorale în spațiul românesc (1831-2020); Reprezentarea parlamentară a românilor în regiuni din apropierea statelor românești; Originea prim-miniștrilor și miniștrilor din statele românești (1831-2020); Urmărim, aici, mai întâi, distribuția crono-spațială, pe cincinale electorale a unor variabile electorale – prezența la vot și/sau opțiunile pe familii politice ale alegătorilor – pentru întregul spațiu românesc la alegerile legislative, nu doar din statele românești, ci și din părțile de teritorii românești aflate în componența unor state vecine. Apoi, avem în vedere, reprezentarea parlamentară a românilor (considerați, acolo, minoritari) în țările din jurul spațiului românesc. Ca reflex al alegerilor (legislative), executivele românești (atât din Principatele Române/România, cât și din entitățile românești independente, efemer – în 1917-1918: Basarabia, Bucovina, Transilvania-Banat, ori după 1990 – R. Moldova, continuatoare, de fapt, a RASS Moldovenești, fondată peste Nistru, în 1924, și a RSS Moldovenești, apărute în 1940 în Basarabia) au avut o componență – ca origine geografică a demnitarilor prezenți acolo – care poate explica, măcar în parte, dezvoltarea – sau nu! – a diferitelor regiuni românești…

În încheiere – Particularități ale comportamentului electoral al alegătorilor în spațiul românesc (1831-2021) – urmărim să „devoalăm”, cu ajutorul analizei în componente principale – „profilul” alegătorilor pe regiuni și perioade istorice, prin corelațiile dintre variabilele electorale – prezența la vot a alegătorilor, opțiunile politice ale acestora (la toate tipurile de scrutin: legislative, europarlamentare, prezidențiale, locale) – și diferiți indicatori social-demografici, economici și culturali.

Atlasul va avea și câteva anexe (probabil, de format A0/A1, pliate): Scara timpului geografico-istoric, Scara timpului politico-electoral, Distribuția voturilor la toate tipurile de scrutine în intervalul 1831-2020 (%). Dacă Geografia electorală a beneficiat și de Rezumat în engleză, franceză și rusă, intenționez ca textul Atlasului să fie cvadrilingv: în română, engleză, franceză și rusă.

Deocamdată, însă, până la scris textul (în română!), e necesar să termin de făcut/re-făcut hărțile! 🙂 Pe urmă – mai vedem! 🙂

Poate că nu e o coincidență că prezentarea succintă a acestui Atlas de geografie electorală românească vine exact în ziua în care a început prăbușirea frontierelor României interbelice, la 28 iunie 1940…

Despre onomastica traco-dacă din spațiul carpato-balcanic și nu numai… Duminică, iun. 13 2021 

În excelenta lucrare ONOMASTICON THRACICUM, Dan Dana se ocupă, în partea introductivă, și de repartiția spațială a ocurențelor pan-trace în spațiul carpato-balcanic. Pentru partea sa septentrională, situată mai ales la nord de Dunăre – dar cuprinzând și areale de la sud de fluviu – este amintit un teritoriu cu onomastică daco-moesiană, diferită – cel puțin până acum – de restul onomasticii trace. Problema principală, în precizarea mai exactă a caracteristicilor onomasticii daco-moesiene, este sărăcia (sau chiar absența!) materialului epigrafic din arealul dacic nord-dunărean, nu doar din regiunile rămase în afara provinciei romane Dacia, ci chiar din interiorul acesteia (de pildă, în părțile estică și sudică ale Ardealului).

Probabil, dacă s-ar realiza o campanie amplă în acest sens, având ca rezultat descoperiri epigrafice semnificative, s-ar acoperi mulțumitor golul actual, poate chiar cu adăugarea unor trăsături ale onomasticii daco-moesiene ce ar apropia-o mai mult de restul materialului onomastic tracic.

Oricum ar fi, trebuie să precizez că, chiar și cu riscul de a nu fi de acord cu Dan Dana, continuu să cred în unitatea traco-dacică a strămoșilor noștri, pe ambele maluri ale Dunării. În fond, putem să ne înțelegem că nu ne-am înțeles și să rămânem în relații cordiale 🙂 … Ideea unității traco-dace – și nu a unor „limbi” separate: daco-moesică, tracă, bitinică! – este întărită atât de afirmațiile mai multor autori greci (Herodot, Acornion) și romani (Dio Cassius), contemporani cu neamul tracic (din secolul al V-lea î. Hr., până în veacul al III-lea d. Hr.), cât și de prezența, la nord-est de arealul locuit de tracii vorbitori ai dialectului daco-moesian, a altor traci (propriu-ziși!), menționați și de Dan Dana (în sudul Ucrainei de azi, până în Crimeea) și amintiți și anterior, de alți savanți, în frunte cu cercetătorul clujean I. I. Russu… Ce „logică” (geografică, în primul rând!) ar avea ideea unor daci diferiți de tracii balcanici, dar vecini (fără a fi înrudiți cu ei) și cu alți traci (la est de Nistru), rude cu cei balcanici (fără a fi vecini cu ei), dar nu și cu dacii cu care se învecinau???

Chestiunea unității etno-lingvistice (pan-)trace se leagă, strâns, de cea a unității etno-lingvistice românești! Fără a intra în „tabăra” naționaliștilor de sorginte național-comunistă, am mai mare încredere în spusele unor autori – greci și/sau romani – contemporani cu tracii, care includ în marele neam tracic ȘI pe geto-daci, decât în afirmațiile unor oameni care au trăit cu multe secole mai târziu, mulți contemporani cu mine, care NU i-au cunoscut și NU i-au auzit vorbind pe traco-daci!… Am impresia că, în destule cazuri, „fragmentarea” tracilor în mai multe „neamuri”, „popoare”, derivate dintr-un neam „proto-tracic” comun, servește anumite interese oculte, la care, din naivitate, necunoaștere sau ignoranță, se raliază și specialiști de bună-credință! În mod similar, „fragmentarea” neamului românesc, prin separarea de vorbitorii dialectului daco-român (localizați, în principal, în România și R. Moldova, precum și în arealele imediat învecinate acestor state) a celor aparținând dialectelor românești balcanice – aromân/macedo-român/macedo-armân, megleno-român, istro-român – servește tot unor interese, cel puțin suspecte… Dealtfel, chiar și pentru vorbitorii idiomului românesc din țară (al dialectului daco-român) au existat – în ultimul veac – și mai există și azi (din păcate) „experți” interesați în „inventarea” unor idiomuri noi: „limba moldovenească”, cu alfabet chirilic (promovată, agresiv, din perioada interbelică, stalinistă sovietică), în „vigoare”, și în prezent, în așa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană”, dar și o „limbă vlăhească”, „inventată” de Serbia, pentru românii timoceni (scrisă cu alfabet chirilic, bazat pe cel al limbii sârbe).

De fapt, în Balcani, statele din proximitatea României – Serbia, Bulgaria, R. Macedonia de Nord, Grecia -, au acreditat (și continuă să pledeze pe) existența unei „noi etnii”, diferite de românii nord-dunăreni, a vlahilor. Se uită, însă, că, în tot Evul Mediu, până în secolul al XIX-lea, chiar, și românii din actualul spațiu românesc – reprezentat, în acea vreme, de principatele Transilvania, Țara Românească, Moldova – apar, frecvent, în documente, hărți, înregistrări statistico-fiscale, însemnări ale unor călători străini, etc – sub numele de vlahi, valahi, volohi, olachi și altele (începând cu sursele bizantino-grecești, slave balcanice, maghiare, polone, rusești, otomane, etc.)… Să se citească, în acest sens, excelenta lucrare a lui Adolf Armbruster – Romanitatea românilor – istoria unei idei, ori valoroasa operă a istoricului Gheorghe BrătianuPoporul român – o enigmă sau un miracol istoric. Și, deși inclusiv românii timoceni (vorbitori ai dialectului daco-român al românei, care continuă să se încăpățâneze să se auto-denumească rumâni) sunt trecuți la categoria vlahi, părintele Boian Alexandrovici din Malainița (ctitorul primei biserici ROMÂNEȘTI din Timoc!) relatează că, participând, ca vlah la o adunare de vlahi, la Skopje, a fost dat afară din sală de ceilalți vlahi, pe motiv că e… român! Închei acest paragraf cu următoarea invitație, în acest caz, pentru toți susținătorii „neromânității” românilor balcanici (și în special, a aromânilor, unii dintre aceștia, prezenți, din păcate, chiar și printre… aromâni!): să demonstreze, fără a apela la graiurile dialectului daco-român al limbii române, că urarea Ghini viniși! din dialectul aromân al aceleiași limbi n-are legătură, deloc, cu limba română!

Lucrurile nu sunt 100% „limpezi”, nici pe departe, însă, din punctul meu de vedere un lucru e clar, cu toate semnele de întrebare care persistă (și, mă tem, vor persista întotdeauna, pentru că adevărul omenesc e relativ, sigurul adevăr absolut fiind la Dumnezeu!): a existat un neam tracic, traco-dacic, mai exact, reprezentat de vorbitorii a (cel puțin) trei dialecte – bitinic, tracic (propriu-zis) și geto-dacic – care, după cucerirea romană – și, mai ales, după oficializarea creștinismului! – s-a creștinat, învățând Tatăl Nostru, Crezul și multa noțiuni ale religiei creștine în limba latină (începând din primul secol al erei creștine, și, mai cu seamă, după anul 313 d. Hr.). Acest neam, devenit unul vorbitor al „dialectului” traco-daco-roman al limbii latine (în secolele IV-VI) a evoluat, mai ales după dispariția Imperiului roman de apus (476 d. Hr.) și, în special, după grecizarea administrației Imperiului roman de răsărit (580 d. Hr.) și pierderea de către acesta a frontierei dunărene (602 d. Hr.), spre un popor nou, atestat pe ambele maluri ale Dunării, vorbitor al unei limbi romanice, poporul român și limba română (începând cu secolul al VIII-lea, sau, mai degrabă, al IX-lea). Și acest popor romanic s-a diferențiat, de la început în dialecte, ajunse, după o îndelungată evoluție, la cele actuale: daco-român, aromân/macedo-român, megleno-român și istro-român! Recomand, călduros, spre lectură, în acest sens, mai multe istorii ale limbii române, scrise, succesiv, în ultimul (mai bine de un) secol de Ovid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Gheorghe Ivănescu.

O discuție interesantă, utilă, cu Dorin Dobrincu… Sâmbătă, iun. 12 2021 

… despre autostrăzile (aproape) inexistente în Moldova, despre subdezvoltarea „inoculată” în estul țării de București și despre faptul că Moldova n-a fost și nici nu este „săracă”, „subdezvoltată”, cum cred unii (inclusiv dintre locuitorii de la est de Carpați): https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-dorin-dobrincu-in-studioul-a-ziarului-de-iasia-urmariti-dezbaterea-despre-autostrazi-si-influenta-politica–288798.html

Fără să fi vorbit cu Dorin Dobrincu despre asta – ne-am întâlnit de câteva ori, dar am stat de vorbă, mai pe îndelete, o singură dată! – constat că și dumnealui, ca și alți specialiști, cu expertiză științifică în domeniu, scot în evidență nivelul ridicat de trai din Moldova, cel puțin egal cu al sudului țării (înainte de Unirea Principatelor) și chiar peste acesta! Aș adăuga, din datele pe care le am (confirmate și de alți specialiști, de mai de demult, sau din zilele noastre!), că, la 1918, Bucovina și ținuturile de dincolo de Carpați erau, cel mult, la același nivel cu Vechiul Regat, dacă nu cumva, chiar sub acesta!… Rezumând, adevărații câștigători ai Unirii au fost, în ultimul secol, ardelenii, bănățenii și, mai ales, bucureștenii, iar marii perdanți – moldovenii!

Întrebarea e nu „ce face România pentru ca Moldova ROMÂNEASCĂ să revină la un nivel de trai decent, comparabil cu cel avut, față de restul țării, în trecut, ci ce facem NOI, MOLDOVENII, ca să-i convingem pe ceilalți că avem dreptate și să ne ajute să revenim unde ne este locul, în cadrul României, nu fără ea, sau în afara ei?

Foaie verde de troscot/Iarăși vom avea boicot!… Vineri, iun. 11 2021 

În această seară va începe un alt turneu final fotbalistic… Ar fi trebuit să fie unul sărbătoresc – se împlinesc 6 decenii de la prima ediție (sau, mă rog, s-au împlinit anul trecut, dar, pe motiv de pandemie, s-a amânat celebrarea…) – însă nu este și, eu, exact ca acum 4 ani, voi boicota competiția. Să mă explic…

În anul 1992, Iugoslavia se calificase la turneul final din acel an al Campionatului European… În urma faptului că Serbia (principala „componentă” statală rămasă în staul slav balcanic amintit) era în conflict cu fostele componente ale federației – în special cu Croația, dar și cu Bosnia-Herțegovina – UEFA a decis excluderea Iugoslaviei de la Turneul Final și chemarea, în locul ei, a Danemarcei… Danezii, chemați aproape „de pe plajă” au și câștigat, atunci, competiția! 🙂

În 2014, Rusia a început să practice „turismul cu tancul la vecini”, anexând Crimeea și ducând, prin sprijinul acordat separatiștilor cu tentă rus(ofon)ă, la apariția a două „republici populare” în estul Ucrainei. Aceeași UEFA n-a găsit cu cale să schimbe locul de desfășurare a Turneului Final de atunci (deși a avut 4 ani la dispoziție), competiția în cauză desfășurându-se, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, în aceeași țară agresoare!… Am boicotat turneul respectiv, desfășurat în vara lui 2018!

Acum, aceeași Rusie agresoare participă (și) la acest Turneu Final! Așa că – voi boicota și această competiție! Despre ce fel de „joc corect”, de ce fair play poate fi vorba în sport, când permiți, ca for fotbalistic continental, participarea „naționalei” unui stat agresor? Cu „căței” ca Iugoslavia iei o măsură (excludere și înlocuire cu altă echipă!), dar cu „câini”, ca Rusia – NU? Bine că ții cont, cu ipocrizie politicoasă! – tot de „plângerile” acelorași agresori, și ceri tot Ucrainei – tot un „cățel”! – să-și schimbe tricourile, numai pentru că pe ele apărea, așa cum este și oficial – și așa cum a recunoscut și Rusia (un „câine”!), din 1994, prin semnarea Memorandumului de la Budapesta! – Crimeea între granițele ucrainene!… Știm asta, după spusele, de acum vreo două secole, ale lui Grigore Alexandrescu (Câineie și cățelul): Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței!…

Dar, la ce să ne mai așteptăm, pe planul sportivității, dacă înșiși mai-marii fotbalului internațional sunt putred de corupți? Sportul, în general și fotbalul, în special, reprezintă o „oglindă” a societății umane p(r)ost-moderne!…

22 Mai – Ziua Independenței și Ziua Regalității Sâmbătă, mai 22 2021 

Nu mai reiau explicațiile redate altădată, legate de faptul că această zi, 22 Mai, și nu 10 Mai (pe stil vechi!) sau chiar 9 mai (cum au încercat, într-un mod ticălos, comuniștii să disocieze ziua proclamării independenței de Monarhia românească!) trebuie să fie fixată atât pentru data în care s-a proclamat Independența, cât și încoronarea familiei regale ca Rege și Regină a României, în 1881. Independența a fost proclamată la 10 Mai (stil vechi)/22 Mai (stil nou), în 1877, când a fost adoptată Declarația de Independență în Senat (în Adunarea Deputaților a fost votată cu o zi mai devreme) și, în aceeași zi a fost publicată în Monitorul Oficial, cu sancțiunea Domnitorului Carol I, iar ziua în care Principele Carol I a depus jurământul, în 1866 și cea în care Monarhii României – Regele Carol I și Regina Elisabeta au fost încoronați, în 1881 a fost tot în 10/22 Mai!

Să ajungem, și noi, românii, la a renunța la „regula” de „a nu avea nici o regulă”, atât de prezentă pe plaiurile mioritice!… Să dăm câteva exemple:

1) Scriem substantive comune ca „bătrânul”, „calul”, „târgul”, etc, dar, ca toponime, notăm – Arpașu de Jos, Târgu Frumos, Dealu Mare și altele (mă rog, de peste 25 de ani, luând ca exemplu, modul de scriere al domnului profesor Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei, eu, personal, mi-am însușit, în toate scrierile – articole, teze, capitole, cărți, baze de date, hărți, etc regula utilizării, ȘI la toponime a lui „l”). Unde e regula de utilizare, ȘI la nume proprii (toponime) a articolului hotărât (postpus în limba română, „sudat” de substantiv)? Culmea e că, până prin 1960, inclusiv în prima parte a perioadei comuniste s-a scris Arpașul de Jos, Târgul Frumos, Dealul Mare, etc!…

2) La nivelul competițiilor fotbalistice ale primei ligi, edițiile de campionat din anii 1941-1944 NU se iau în considerare, dar cele ale Cupei României – DA! Unde e regula? La meciurile din Cupă nu au participat aceleași echipe, înscrise și în campionat? Sau organizatorul competițiilor amintite nu era același, adică Federația Română de Fotbal?

3) Majoritatea sărbătorilor românești – nu doar cele legate de Ziua Independenței (1877), de Încoronarea Regilor României (1881), ci și Unirea Principatelor (1859) sau Unirea Basarabiei cu România (1918) – se celebrează pe „stil vechi”, iar Unirea Bucovinei și a Transilvaniei (tot din 1918, ca și cea a Basarabiei) – pe „stil nou”! Unde e „regula”?

Și ar mai fi și altele, dar ne oprim aici…

Cum nu putem „muta” Ziua Națională pe „stil vechi” – decisă de Parlament, după 1989, să fie 1 Decembrie (data la care s-a desăvârșit Unirea românilor, în 1918) – deoarece ar trebui modificată Constituția (lucru pe care politicienii noștri, preponderent, nu doar indolenți, ci chiar rău-voitori nu sunt dispuși a-l face!), ne rămâne să continuăm a pleda pentru „alinierea” tuturor sărbătorilor naționale românești (măcar a celor din intervalul 1859-1918) pe „stil nou”!

Poate „aude”, „vede”, „reacționează” cineva!… Mă rog, cred că ar trebui pornit de la „schimbat poporul”, mai exact, mentalitatea lui, pentru ca românul să considere normalitate respectarea regulilor și chiar a legilor (că, pentru mulți trăitori în „spațiul carpatodanubianopontic, și acestea sunt facultative!) și, pe urmă, sper, va urma și „alinierea” pe „stil nou” a sărbătorilor menționate!

P.S. Decretarea zilei de 22 Mai ca Zi a Independenței și Regalității ar putea fi „cuplată” cu declararea ca sărbătoare ȘI a zilei de 21 Mai – Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena (ambii, de origine traco-romană), conducătorul de atunci al Imperiului roman fiind cel care a declarat, în anul 313, creștinismul ca religie oficială, punând capăt persecuțiilor la care erau supuși adepții acestui cult. Cum strămoșii noștri traco-daci, convinși, probabil, chiar de împăratul traco-roman Constantin cel Mare, să devină romani și creștini, au făcut ca acest popor român să se fi născut creștin, prin învățarea, în latinește a rugăciunilor Tatăl Nostru și Crezul – o asemenea inițiativă ar fi bine-venită! Aceasta i-ar bucura Și pe acei cârtitori, nemulțumiți că Ziua Națională „cade” iarna și nu pot merge „la iarbă verde”!…

Din nou, despre toponimul Braniște (III) Luni, mai 17 2021 

Am avut dreptate, zilele trecute, să consider inventarierea toponimelor de forma Braniște ca având un „final provizoriu”… Între timp, încercând să văd, totuși, dacă nu există (și) forme ungurești (în Ungaria propriu-zisă și/sau în Secuimea majoritar maghiarofonă), am căutat pe Internat forma Branistye. Aceasta a returnat un număr de mai multe lucrări – 3, format .pdf și două, cu link dedicat, toate în limbile maghiară sau germană – care au făcut să crească numărul total al acestor toponime, dar nu unde căutasem eu, ci în Transilvania, în sens larg, care are, acum peste 30 de asemenea ocurențe (31, mai exact), cu cel puțin dublarea numărului lor total, pe regiuni, în Maramureș (de la două, la 4) și, mai ales, în Ardealul român(ofon) (de la 9 la 22).

Pe lângă faptul că aceste ocurențe se regăsesc, în principal, în județe vestice din arealul de dincolo de Carpați – Satul Mare, Cluj, Turda – și că, prin acestea și cele găsite și în centrul Ardealului (în Târnava Mică), peste munți se conturează un areal continuu, acum, din sudul zonei (județele Brașov, Făgăraș, Sibiu, Târnava Mare), până în nord-vestul țării (Sălaj, Satul Mare), concentrarea multora dintre cele nou găsite în două comune clujene (Vultureni, cu 6 ocurențe și Borșa – cu una), vecine cu… Dăbâca. Această concentrare servește drept cel mai puternic argument în favoarea unei legislații de protecție a fondului forestier, elaborată chiar de Gelu Românul, acoperind această arie vest-ardelenească. Important este faptul că, în două asemenea surse (maghiare), se menționează astfel de toponime (în aria comunei actuale Vultureni) încă din veacul al XVIII-lea, cu atestări din anii 1754 și 1799. Cum, la acea vreme, românii din zonă aveau un statut de țărani aserviți (iobagi), perioada în care, fie nobilimea românească, fie chiar niște lideri locali (voievozi, cnezi) români ar mai fi putut „implementa” o asemenea „legislație” este de dinaintea jumătății secolului al XIV-lea, deoarece, după 1366, prin acel Unio trium nationum, românii (ortodocși) au devenit doar tolerați în Transilvania.  Deci și toponimele apărute pe baza existenței acestor „arii protejate” sunt, cel puțin, tot din acea vreme, dacă nu mai vechi, fiind păstrate, ulterior, până când au fost consemnate, în sursele maghiare și germane, în veacurile XVIII-XIX.

În acest fel, acestei opinii, tendențioase, căreia i s-a dat răspuns, i se dă, acum, o replică și mai clară, pe care am mai afirmat-o, într-un cadru mai restrâns. Dacă opinia autorilor maghiari amintiți, potrivi căreia toponimul „slav” Braniște de la Dăbâca a fost preluat, la venirea lor în Transilvania de maghiari, cum se face că, în Secuimea maghiarofonă și în Ungaria NU ÎNTÂLNIM DELOC ASEMENEA NUME, în vreme ce majoritatea celor din spațiul carpato-balcanic – 137 din 146 (adică 93,8%) – SE REGĂSESC ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC, INCLUSIV ÎN ZONELE MAJORITAR ROMÂNEȘTI DIN ARDEAL, SECUIME, MARAMUREȘ, CRIȘANA ȘI BANAT?

Astfel, așa cum am amintit deja, acum, la nivelul întregului spațiu carpato-balcanic, inventarul toponimelor de forma Braniște a crescut la 146, din care 137 se regăsesc în spațiul românesc. Pe mari regiuni românești, Transilvania (cu Banatul) numără, acum 31 de ocurențe, Moldova (în sens larg) – 37, iar Țara Românească – 69, adică mai mult decât jumătate din totalul întregului spațiu românesc. Marile modificări s-au produs peste Carpați, unde Ardealul – cu 22 ocurențe – se menține pe poziția a patra, dar mult mai aproape de primele trei (Oltenia, Muntenia și Moldova), iar Maramureșul – cu 4 atestări – se află la egalitate cu Bucovina.

Pagina următoare »