Despre proiectele de cercetare științifică Luni, dec. 20 2021 

Fiindcă ne apropiem de sfârșitul încă unui an, dar și pentru că s-au „adunat” zeci de ani de activitate în acest domeniu, extrem de vast, al Geografiei, vom vorbi despre proiectele de cercetare științifică inițiate.de subsemnatul. Mi se pare un moment potrivit, deoarece, anul acesta am aniversat, în toamnă, 30 de ani de la începutul studenției geografice, 25 de ani (în vară) de la terminarea facultății și de la începuturile activității de cadru didactic în învățământul geografic ieșean, au trecut, la începutul anului, 20 de ani de când fac parte din rândurile colectivului didactic al Alma Mater Jassyenssis și, la jumătatea anului, 15 ani de la confirmarea titlului de Doctor în Geografie. Sunt doar câteva repere cronologice, nici ele toate, dar, fie și doar acestea, sunt, cred(em), suficiente pentru un asemenea bilanț (desigur, provizoriu!)…

Fără a considera că ele au apărut recent (titulatura lor are aproape un deceniu), de aceste direcții de cercetare (să le spunem astfel) m-am ocupat de foarte multă vreme… Nu exclusiv, deoarece, prin natura activității lor, geografii relaționează, profesional, științific, cu o mulțime de specialiști din domenii conexe, mai mult sau mai puțin înrudite… Însă, în esență, este vorba de 3 mari direcții, legat de care, pe viitor, se vor axa, dacă nu în întregime, în orice caz, în cea mai mare parte, energia, experiența și competența profesional-științifică acumulată anterior.

Primul proiect, nu neapărat în ordinea importanței, ci pentru că trebuia să fie unul primul 🙂 este legat de Crearea bazei de date antroponimice și toponimice în spațiul românesc/Creation of the Anthroponymic and Toponymic Database in the Romanian Space. L-am amintit primul și pentru că, așa cum vom vedea, pe baza inventarierii și grupării elementelor onomastice, se pot reconstitui, măcar în parte, particularități ale activităților ce sunt evidențiate de celelalte două proiecte. Preocupările în această direcție au peste un sfert de veac vechime, începând cu elaborarea și susținerea lucrării de licență (1996) – Reflectarea realităților geografice în toponimia Țării Făgărașului și de disertație (1997) – Corelații între structura etnică a populației și stratificarea istorică a toponimiei Țării Făgărașului. Acestea, dar și teza de doctorat – Țara Oltului – studiu de geografie istorică cu privire specială asupra relațiilor cu toponimia, elaborată începând cu anul 1999, susținută în 2005 și publicată doi ani mai târziu – au fost elaborate sub coordonarea domnului profesor Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei, un OM de la care am avut (și cred că mai am încă!) de învățat, nu doar în plan profesional-științific. Împreună am elaborat și publicat cursul de Toponomastică (2006).

Cum, încă din vremea documentărilor pentru lucrarea de licență (1995-1996) și disertație (1997), bazându-mă, de la început, pe metoda de lucru a geografului Ion Conea (care, mergând pe teren ca să stea de vorbă cu înțelepții satelor românești, recenza nu doar toponimele, ci și antroponimele), am adunat, o bază de date importantă, încă de atunci, îmbogățită serios și cu prilejul documentărilor de teren pentru doctorat (din anii 2001-2005), aceasta a permis declanșarea activităților de realizare a Tezaurului antroponimic al Țării Oltului. Poate că a fost un noroc faptul că, dacă pentru perioada actuală, documentarea personală și accesul, în format electronic la multe date au creat un volum de date însemnat, pentru epocile mai vechi (până în perioada comunistă, inclusiv) există, publicate, o serie de lucrări ce acoperă aproape 4 secole de informație antroponimică, la nivel de localitate. Tezaurul amintit e „în lucru”, în continuare, dar experiența în realizarea lui m-a făcut să extind cercetările, nu doar la nivelul întregului spațiu românesc, ci chiar la cel al spațiului carpato-balcanic și, pe anumite direcții – antroponimele și toponimele legate de păstorit, cele derivate din nume creștine vechi și altele – chiar la nivelul spațiului romanic (european și nu numai). Așa că materialul onomastic adunat, pe care a trebuit, „din mers” să „învăț” și prin ce metode să-l inventariez, să-l prelucrez, să-l cartografiez și să-l interpretez, a servit ca „bază”, ca „temelie” pentru un alt curs, cel de Antroponomastică geografică, apărut, ca și cel de Geografie istorică, în 2019.

Foarte multe din informațiile onomastice au servit și servesc ca „temelie” și pentru evidențierea unor aspecte legate de al doilea proiect – Particularități de geografie electorală din epoca contemporană la nivel mondial, european și românesc/Peculiarities of Electoral Geography in the Contemporary Epoch at the World, European and Romanian level. Primele preocupări, cu rezultate în publicarea unor materiale științifice, datează de vreo două decenii (2002-2003), dar adevărata „piesă de rezistență” a cercetărilor electoral-geografice rămâne cursul de Geografie electorală, apărut în 2013. Acesta chiar a fost structurat pe trei paliere – mondial, european și românesc – ultimul fiind și cel mai consistent fiindcă, preocupat fiind să înțeleg, cât de cât, Lumea în care trăim, am știut, întotdeauna că, înaintea „paltonului” mondial și a „sacoului” european, îmi e mai „aproape” de corp „cămașa” românească!…

Tocmai de aceea, documentarea și inventarierea a (aproape) tot ce este legat de fenomenul politico-electoral românesc din ultimele două secole a fost prioritară și, recent, am definitivat atât documentarea legată de alegerile senatoriale românești (finalizată anul trecut), cât și cea ținând de alegerile locale (cu un articol legat de cele antebelice, publicat acum câteva săptămâni). Anterior, în cinstea Centenarului Școlii Geografice Universitare Clujene Românești (2019), am definitivat baza de date, la nivel de județe și provincii istorice, legată de alegerile parlamentare din ultimele două secole. Urmează completarea bazei de date legate de alegerile locale, cele prezidențiale și referendumurile din al doilea stat român(ofon), Republica Moldova.

În paralel, după cum s-a putut constata, este inventariat materialul electoral, la nivel regional, atât pentru țările europene, cât și pentru mai multe state de pe alte continente cu cel puțin un secol de activitate electorală democratică (aproape) neîntreruptă (Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, India). De asemenea, este „în lucru” o bază mondială de date, la nivel de țări, legată de alegerile legislative din ultimele două secole, ajunsă cam la 35-40% din total… Cam la același nivel eram, deja, cu niște ani în urmă (2015), dar, în timpul unei conferințe la Londra, hardul laptopului pe care aveam datele a „crăpat” și o parte din datele de pe el s-au pierdut (inclusiv cele din baza mondială amintită!), astfel încât, în ultimii doi ani, am reluat munca „de la zero”!… Asta e, se mai întâmplă și din astea!…

N-am uitat nici de alegerile europarlamentare, pentru care documentarea a început de timpuriu, chiar de dinaintea aderării României la UE (2006). După ce, inițial, actualizarea datelor s-a limitat la nivel național (pe țările membre), din 2008-2009 am început activitatea de documentare la nivel NUTS 2 (regional), cu rezultate interesante. Pe de altă parte, documentarea s-a „adâncit” înainte de secolul al XIX-lea, astfel încât, atât pe baze epigrafice și documentare, cât și pe cele… onomastice, dispunem de informații, la nivelul spațiului românesc, dar și al celui european (și chiar mondial!), legate de modul cum erau desemnați membrii elitelor (adunări locale, regionale și sau naționale, juzi, cneji, voievozi, principi…) în Antichitate și în Evul Mediu. Așa a fost nevoie de corelarea informației politico-electorale cu cea onomastică, putând exemplifica cu nume ca Jude, Bătrân, Moș, Județ, Duca, Domn și altele… Asemenea exemple apar, deja, atât în cursul de Geografie istorică, cât și în cel de Geografie electorală. Pe de altă parte, am definitivat o bază de date (aproape) completă, cu demnitarii ce au făcut parte din adunările legislative din spațiul carpato-balcanic, începând de acum trei milenii, iar după 1300, doar din spațiul românesc. Este în lucru (cu circa 35% finalizat) prelucrarea datelor legate de parlamentarii (deputați și senatori) din adunările legislative românești din ultimele două secole, care va întregi această evidență a demnitarilor, până în zilele noastre.

Am ajuns la al treilea proiect – care pare cel mai de pe urmă: Particularități ale activităților turistice la nivel mondial, european și românesc/Peculiarities of  the Touristic Activities at the World, European and Romanian level. Totuși acesta are cea mai veche ilustrare în materiale științifice prezentate (1993-1994) și publicate (1995), dintre toate direcțiile de cercetare menționate. Am „debutat” cu două materiale, unul colectiv (1994), publicat de echipa româno-franceză participantă la activitatea de practică geografică mixtă (în care apar elemente legate de turism în aria Masivului Ceahlău și a Lacului Bicaz) și un altul, publicat individual – Fondul cultural-turistic al municipiului Făgăraș, prezentat la o sesiune de comunicări a cercurilor științifice studențești (1994) și publicat, în anul următor, în Revista Asociației Tinerilor Geografi din România (ATGER), Geea, nr.1.

Legat de inventarierea, cartarea și sprijinirea activităților turistice sunt de amintit Tabăra etnografică de la Lisa (august 1994), la care au participat studenți din centrele universitare București, Oradea și Iași, Campusul Internațional de Patrimoniu – Solca (iulie 1995), o serie de tabere școlare tematice, la Ciric și Muncel (1997-1999), activitatea de colaborare cu Administrația Parcului Forestier Vânători-Neamț (2001-2002), proiectele de promovare turistică a Țării Oltului (2001-2004) sau legate de realizarea Muzeului Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului (2003-2009) și altele. Experiența în domeniu s-a consolidat, la începuturile activității didactice (1996-1999), prin chestionare turistice aplicate elevilor din municipiul și județul Iași (cum datele au fost adunate și centralizate pe hârtie, iar foile respective s-au… rătăcit, am mai pierdut un material statistic important)… Pe de altă parte, în timpul practicilor studențești, la Tulnici sau/și în Masivul Rarău, am coordonat echipe de studenți care au aplicat chestionare turiștilor aflați în zonă. De ani buni (începând din 2006) se află „în lucru” o bază de date turistice, la nivel de localități, pentru spațiul românesc. O parte a fost definitivată, fiind prezentate materiale științifice la Vaslui (2006), legate de patrimoniul turistic, natural și antropic, sau Bistrița (2019), ce evidențiază evoluția activităților turistice în spațiul românesc în ultimele două milenii. În acest ultim caz, am făcut apel, din nou, la… onomastică, deoarece toponime ca Germisara/Therme Dodonae, Ad Aquas Herculi Sacras, Aquae, Borsec, Borviz, Nedeia, Fața lu’ Arminden și altele se referă la activități turistice din trecut, iar antroponimul Hagi, atestat, la noi, prima dată, la Târgul Ocna (1772) se referă la pelerinaje religioase, adică – la activități turistice! Anterior, în 2017, a fost prezentat un material despre toponimele de forma Braniște, care evidențiază cele mai vechi arii protejate din spațiul românesc, făcut public, sub forma unui articol, în anul următor.

Dacă anul trecut am reușit finalizarea activității de inventariere a unităților de cazare turistică, la nivel de localități, pentru teritoriul actual al României, după 1989, continuă, pe de-o parte, operațiunea de prelucrare a datelor legate de fluxurile turistice, pentru același teritoriu și aceeași perioadă, dar și, pe de alta, extinderea bazei de date atât pentru perioadele mai vechi (începând de la Unirea Principatelor, până în perioada comunistă – pentru care există date statistice), cât și pentru regiunile din spațiul românesc aflate, azi, în afara hotarelor României (Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herței, Transnistria, Cadrilater, vestul Crișanei).

Toate aceste activități au nevoie, însă, pentru comparabilitatea datelor pe perioade diferite, dar și pentru a ști exact, pentru epocile mai vechi, unde încadrăm datele respective, de realizarea bazei de date administrative la nivelul spațiului românesc – o operațiune extrem de complexă, migăloasă, cronofagă, încă „în lucru”! Aceasta ar trebui finalizată prima: am, deja, experiența unei asemenea baze de date administrative a-temporale, pentru localitățile Țării Oltului, realizată în anii 2001-2005 și actualizată ulterior, iar din 2014-2015 am pus la punct o serie de precizări metodologice, deja publicate. Similar, forțat de inventarierea unor elemente onomastice, istorico-geografice, politico-electorale, turistice și/sau cultural-etnografice, am pus la punct atât fișiere Microsoft Excel cu coduri, cât și fonduri de hartă… a-temporale, la nivel județean și regional, pentru spațiul românesc și, la nivel regional, pentru spațiul carpato-balcanic. Se lucrează la crearea unui fond de hartă, la nivel comunal (pe comunele actuale, arondate județelor interbelice) pentru spațiul românesc. Deja fondul comunal există (mai sunt de adăugat comunele din nordul Maramureșului, activitate aflată în desfășurare), însă mai trebuie desenate și codate, unitățile de nivel județean (județele interbelice) și regional (provinciile istorice românești). De asemenea, după ce, inițial, pentru reprezentarea realităților politico-electorale pentru ultimele (mai bine de) două secole, desenasem fonduri de hartă cu statele Lumii pentru fiecare moment analizat, văzând că mari specialiști, de pildă, în istorie economică, precum Angus Maddison, lucrează, din Antichitate spre zilele noastre, tot cu un fond de hartă a-temporal, pe decupajul actual al statelor Lumii, am completat și actualizat și un asemenea fond, utilizat în diferite analize cu caracter geografic.

Pentru înțelegerea acestor particularități geografice, dar și a altora, s-au realizat sute, poate mii, de analize multivariate fie prin clasificare ierarhică ascendentă, fie prin analiză în componente principale. Pentru aceasta a fost nevoie de crearea unor baze de date, standardizate, cu diferiți indicatori sociali, demografici, economici, culturali, turistici și chiar… sportivi (așa cum a fost cartografierea activității echipelor din prima ligă de fotbal românească, pentru anii 1909-2011), pentru diferite epoci (din Antichitate, până în zilele noastre) și la diferite scări geografice (de la nivel mondial, pe țări, la cel regional, pe Europa sau America de Nord Anglo-Saxonă, ori la nivelul spațiului carpato-balcanic, până la nivelul județean sau comunal, pentru spațiul românesc, or la cel comunal și/sau local, pentru anumite părți ale acestuia).

Și această activitate este în curs de completare (probabil, pe lângă adăugarea de noi indicatori/variabile pentru spațiul românesc, la diferite nivele – regional, județean, comunal…, va urma crearea unor asemenea indicatori și pentru Australia și Noua Zeelandă, Japonia sau India, precum și completarea celor existenți, la nivel regional, pentru Europa – pentru perioada de dinainte de 1990, ori pentru Imperiul roman, pe provincii, pentru intervalul 250/300-600 d. Hr.). Încă e „în studiu” pentru ce state și la ce nivel să analizez asemenea indicatori și pentru Evul Mediu (probabil, voi opta, pentru anii 601-1000, pentru state precum Imperiul bizantin și Imperiul franc/carolingian, iar, după anul 1000 – pentru state ca Regatul Angliei, Regatul Franței, Sfântul Imperiu Roman de Neam German, Regatul Poloniei, țările nordice – Suedia, Danemarca…). După inventarierea datelor, va urma, firește, și realizarea fondurilor cartografice…

Între indicatorii demografici, sociali, economici și/sau culturali, menționăm elementele componente ale indicelui de prosperitate mondială, elaborat, de 15 ani, de Legatum Institute, cele ale Compasului Cultural, elaborat de Geert Hofstede et co., indicele calității vieții, realizat de revista International Living, ori date elaborate de World Values Survey și European Values Survey. Astfel, se constată că, dacă (aproape) absența capitalului social (adică a cooperării între locuitorii spațiului românesc actual) este surprinsă, documentar, de la Homer și Herodot (pentru traco-daci), iar proverbele românești confirmă această idee, de secole – prin formulări ca Fă-te frate cu dracul, până treci lacul (puntea); Capul plecat sabia nu-l taie; Zi ca el și fă ca tine! și altele -, fiind amintite și de lucrări recunoscute, precum Psihologia poporului român, atât cea a lui Constantin Rădulescu-Motru, cât și cea, mai recentă, a lui Daniel David, variabile precum ecartul puterii (Geert Hofstede) sau capitalul social (Legatum Institute), confirmă, statistic și spațial, lipsa de coeziune a conaționalilor noștri.

Complexitatea cercetărilor geografice și… dificultatea de a încadra un studiu într-un proiect sau altul sunt evidente, adesea. De exemplu, unde intră tradițiile de Ignat, sărbătoare marcată astăzi, cu caracteristici atât etno-folclorice, cât și istorico-geografice sau cultural-turistice? Este element legat (numai) de onomastică (prin semnificația numelui Ignat) sau are ȘI valențe turistice? Sau, și mai… complicat: unde intră un nume precum Turnul Sfatului (păstrat de o instituție de presă din Sibiu) sau, mai ales, Piața Sfatului (binecunoscut loc central al Brașovului)? În cazul toponimului brașovean avem de-a face atât cu elemente onomastice și de geografie istorică (toponimul marchează locul unde, din Evul Mediu, se țineau ședințele Sfatului orășenesc, „strămoșul” Consiliului Local de azi!), cât și politico-electorale (Sfatul orășenesc era ales de cetățenii brașoveni cu drept de vot!) și… turistice (fosta Casă a Sfatului din Piața Sfatului este, azi, muzeu!)!…

Am menționat mai devreme evidențierea faptului că toponimele de forma Braniște se referă la primele arii protejate din spațiul românesc, datând din epoca medievală… Tot aici, la „bunuri câștigate” aș adăuga și materialele ce evidențiază faptul că vechiul Kogaionon al dacilor a fost Ceahlăul, transformarea numelui de trib al carpilor, în patronimul Carp, purtat, cu o frecvență deosebită, continuu, de secole, de mii de moldoveni, basarabeni și transnistreni, întemeierea Pojorâtei bucovinene de către originari din Pojorta Țării Oltului (material realizat în colaborare), evidențierea migrațiilor intraregionale cu caracter istoric între provinciile românești cu ajutorul onomasticii (reliefată de nume ca Moldovan, Ardelean, Ungurean, Muntean și altele), particularitățile păstoritului românesc relevate cu ajutorul onomasticii, distribuția crono-spațială a vechilor nume creștine românești, care este unul din cele mai importante argumente în favoarea romanizării prin creștinare a traco-dacilor, păstrarea, din traco-dacicul -isc/-isk a sufixului românesc -escu (pentru antroponime)/-ești (pentru toponime), evidențiată, din secolul trecut, de lingviștii Alexandru Graur și Iorgu Iordan, dar întărită, confirmată (crono-)spațial de distribuția, pe hărți, a numelor ce folosesc aceste sufixe, determinarea perioadelor politico-electorale din spațiul românesc pentru ultimele două secole și multe altele… Între noutățile cu caracter profesional-didactic ce au urmat transpunerii în materiale de curs și/sau seminar pentru studenți/masteranzi, menționez introducerea ca disciplină (facultativă) a Geografiei electorale, dar și apariția unui curs, complet nou, de Antroponomastică geografică, subliniind rolul și locul geografilor în acest domeniu.

Trimiterile (auto)bibliografice nu s-au dorit exhaustive, ci, mai degrabă, selective, cu caracter de exemplificare. Pentru mai multe detalii, fie se poate intra pe acest site, cu caracter științific, unde apar și proiectele prezentate, fie se poate accesa acest link. De-altfel, pe de altă parte, multe dintre aceste preocupări profesional-științifice s-au regăsit, ca teme, și între postările aduse pe Poianetu’ lui Iocan.

Nu în ultimul rând, voi continua, așa cum am amintit de la începutul acestui text, să-mi consacru energia, priceperea și eforturile acestor proiecte, indiferent dacă instituțiile ce finanțează proiecte de cercetare (din țară sau ale UE) vor binevoi să susțină asemenea proiecte. În legătură cu instituțiile românești m-am lămurit: e concludent faptul că, deși fie nu s-au organizat competiții (că n-au fost fonduri!), fie s-au organizat, dar am fost discriminat, în ultimii 12 ani am putut participa doar de 3 ori (2008, 2014, 2020), fiind eliminat pe criterii mai mult decât discutabile (proiecte pentru „tineri doctoranzi” până la 30 de ani, iar eu aveam 32, sau pentru cei cu cel mult 10 ani de la susținerea tezei de doctorat, în vreme ce au aveam, la acel moment, vreo 12-13 și altele)! Am și un exemplu concret: anul trecut, deși proiectul depus era încadrat la Științe Umaniste, am fost exclus, deoarece, după criteriile Comisiei de Științele Vieții și Pământului, unde am fost „încadrat”, ca director de proiect, nu corespundeam! Păi ce fel de încadrare e aceasta – a proiectului la o comisie și a directorului la alta??? Iar, în ceea ce privește ERC (European Research Council), sunt niște săptămâni de când, la o informare a lor despre „noi competiții” am răspuns, întrebându-i dacă finanțează proiecte de genul celor de care mă ocup! Urmarea – nici un răspuns, până acum! Spune și această „tăcere” multe! Probabil, ceea ce cercetez eu nu este pe „agenda” lor!… Sau chiar deranjează!…

De ce asemenea preocupări? M-a uimit – și deranjat, chiar, recunosc! – atât… fereala în a aborda astfel de teme, în spațiul românesc, cât, mai ales, reacțiile situate la două extreme… Unii, ori au considerat asemenea abordări ca fiind prea „naționaliste”, „învechite”, „de modă veche”, într-un cuvânt, „perimate”, „depășite”, ceilalți, „la polul opus”, au căutat să scoată în evidență, exaltat, cu exagerări protocroniste, „excepționalismul” românesc! Am detestat ambele abordări, așa cum este străină de mine și de preocupările și concepțiile mele despre Lume și viață, atitudinea extremistă! Întotdeauna am considerat că abordarea echilibrată, cumpănită, argumentată, cât mai obiectivă posibil, în orice domeniu, este cea mai indicată! Românii, ca urmași ai traco-dacilor, romanizați prin creștinare, în primele secole după Chiristos, nu sunt nici mai „proști”, dar nici mai „breji” ca alții, având și calități, dar și defecte! Primele trebuie evidențiate, scoase în „prim-plan”, cu dovezi, celelalte – arătate și în alte studii, de la Homer și Herodot, sau Dio Cassius, până la datele publicate și analizate de Legatum Institute, echipa coordonată de Geert Hofstede, sau, la noi, de specialiști precum Constantin Rădulescu-Motru ori Daniel David – după ce le cunoaștem și le așteptăm, să încercăm, măcar să le diminuăm influența!… „Nu există pădure fără uscături!” – spune un vechi proverb românesc, iar în activitatea de cercetare, de decenii, m-am convins de adevărul acestei zicale, de nenumărate ori!… Căutând să înțelegem Lumea în care trăim și, în primul rând, cea românească, vom ști ce decizii sunt mai potrivite de luat și aplicat sau, în cazul în care nu se poate face nimic, măcar vom ști „de ce să ne ferim”, în deplină cunoștință de cauză!

P.S. În cadrul activităților legate de inventarierea realităților politico-electorale, acum circa un deceniu (2011-2012), când eram, încă, nu doar euro-entuziast, ci chiar mondo-entuziast, imaginasem un sistem de creare, alături de Adunarea Generală a ONU (care reprezintă, printr-un delegat, statele independente ale Lumii, membre ale organizației – practic toate, cu excepția Vaticanului, care are, totuși, statut de observator) a unei Adunări Parlamentare mondiale, un fel de mondo-parlament, care să reprezinte cetățenii și care (după modelul Parlamentului European), după un interval în care ar fi fost desemnat de legislativele naționale (proporțional cu ponderea principalelor forțe politice din Parlamentele naționale), să urmeze a fi ales de cetățenii statelor membre ale organizației mondiale… Materialul, prezentat, inițial, la un Simpozion de Sisteme Informaționale Geografice, a și fost inclus în partea de geografie electorală mondială a cursului de Geografie electorală. Între timp, însă, am renunțat la această idee, deoarece am constatat că nu s-au mondializat onestitatea, caracterul, bunul-simț, buna-credință, verticalitatea, ci fățărnicia, corupția, minciuna, politețea ipocrită, manipularea…

Pe de altă parte, deși, de pe la începuturile Poianetului, stau, între paginile sale din stânga-sus, cele legate de originea miniștrilor și prim-miniștrilor României (în serialul cu titlul „Un fel de geografie electorală”, elaborat cu prilejul a 150 de ani de la Unirea Principatelor), chiar dacă actualizarea acestei baze de date a continuat și s-a extins și la demnitarii care au avut sarcini ministeriale nu doar în R. Moldova, ci chiar în executivele din vremea Regulamentului Organic (1831-1853) sau în cele ale ținuturilor care au hotărât, în 1918, Unirea cu România – Consiliul Directorilor de la Chișinău, Consiliul Secretarilor de Stat de la Cernăuți și Consiliul Dirigent de la Sibiu/Cluj (1917-1919) – și chiar în „guvernele” fostelor RASS Moldovenească și RSS Moldovenească (1924-1990), mă „străduiesc” să mă conving a trece la cartografierea acestor date. De ce? Păi, cum să-ți vină, în zilele noastre, să „evidențiezi” așa-zise „guverne” pline de analfabeți, agramați, corupți și/sau plagiatori??? Nu sunt dintre cei obișnuiți „a întoarce capul în altă parte”, spre a nu vedea ce se întâmplă în realitate!… Și aceasta se întâmplă deoarece, contrar unor „opinii” avansate de anumiți adepți ai limbajului politicos-ipocrit, ai political correctness – noua „limbă de lemn” a societății p(r)ost-moderne, am ferma convingere, cred, că noi, dascălii, nu suntem doar simpli „transmițători” de cunoștințe, ci, în primul rând, FORMATORI DE CARACTERE, DE MODELE PENTRU SOCIETATE, DE OAMENI DE OMENIE!

Până la urmă, după ce-am cumpănit cum e mai bine, am decis să continuu actualizarea amintitelor materiale cartografice (dar și a altora, având un „substrat” similar din punctul de vedere al verticalității preopinenților), însă cu evidențierea lacunelor de moralitate ale acestora. Știința și cercetarea științifică trebuie să servească nu doar cunoașterii și înțelegerii Lumii în care trăim, ci, în primul rând, Adevărului! Nu putem să (ne facem că) nu vedem legătura între sărăcie, subdezvoltare, absența infrastructurii din zone întinse ale României, ori depopularea lor masivă și ipocrizia, manipularea, neseriozitatea și minciunile așa-zisei „elite politice” autohtone! La clivajele avansate, de ani buni, de Lipset și Rokkan, trebuie adăugat și cel, real, dintre onestitate și minciună, sau cel dintre corectitudine și hoție, aceste noi „clivaje”, poate printre cele mai vizibile azi, fiind extrem de trans-partinice! Toate aceste idei confirmă acea afirmație, de acum mai bine de un secol, a lui Titu Maiorescu: „Nu de inteligență duce românul lipsă, ci de caracter!”… Din păcate, astăzi, acest fenomen este extrem de vizibil nu doar la nivel național, ci și pe plan internațional, inclusiv în țările (încă) democratice!… Și nu pot înțelege cum de nu este mai mult decât evident, măcar la nivel academic, că nu poți avea progres, dezvoltare, prosperitate, cu minciună, manipulare, demagogie, corupție și hoție!!! Sau nu pricep de ce să nu meargă, la nivel internațional – în primul rând, în Uniunea Europeană (se împlinesc, peste puține zile, 15 ani de la aderarea României la această entitate supranațională!) – libertățile și drepturile fundamentale ale cetățenilor, împreună (nu în contradictoriu!) cu moștenirea iudeo-creștină, cu bunul-simț, buna-credință, onestitatea, caracterul, verticalitatea???

Tocmai de aceea, deși nu era în intenția mea (fiindcă nu-mi place să creadă lumea „că mi-au murit lăudătorii”), am adus acest material „la vedere”, ca reacție la o Lume, nu doar în curs de tembelizare, de tâmpire, ci pre(a)ocupată doar de false „agende”, de aspecte materiale, de satisfacerea propriilor interese, pentru atingerea cărora nu se dă în lături nici de la „a călca pe cadavre”… Mai mult, este și un răspuns la tentativele, ipocrite, ascunse, lașe, de a „șterge cu buretele” nu doar activitatea profesional-științifică, ci „motorul” care a stat la „baza” ei – dragostea, pasiunea pentru Geografie, veche de decenii, născută din copilărie! Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în curând, se împlinesc 32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la care au fost oameni, concetățeni de-ai noștri, care nu s-au mai întors niciodată acasă, plecând să strige „Vom muri și vom fi liberi!” sau „În Decembrie ne-am luat rația de Libertate!” Din aceste motive, rămâne valabil un „principiu”, personal, urmărit toată viața (prima dată s-a conturat în adolescență, în perioada de licean, prin 1984-1985, fiind exprimat în forma de mai jos în timpul studenției, acum circa 30 de ani), ca „definiție” a democrației și libertății: Democrație și libertate înseamnă să-ți urmărești interesul personal, dar având în vedere, întotdeauna, să nu calci în picioare interesele celorlalți!

Un boicot(uț) ipocrit și, mai ales, inutil… Joi, dec. 9 2021 

Agențiile de presă anunță, de câteva zile, o suită de declarații de boicot, din partea oficialilor politici din țări democratice, față de Olimpiada de iarnă de la Beijing (care se va desfășura la începutul anului viitor). Primii au reacționat americanii, au urmat australienii, apoi britanicii și, ieri, canadienii. Dar, acest boicot, din partea unor politicieni este mai mult decât inutil: la anunțul făcut de americani, oficialii chinezi au anunțat că această informație nu-i afectează, fiindcă NU INVITASERĂ nici un politician american de rang înalt! Iar despre cât îi „afectează” declarațiile australienilor și ale canadienilor, mai bine să nu vorbim! Nici de părerea britanicilor nu se vor sinchisi, iar cea mai bună dovadă este suprimarea, „fără mănuși”, de către regimul comunist chinez, a vieții politice democratice din Hong Kong, fostă colonie britanică!

Un boicot real, nu ipocrit, ca acesta menționat mai sus, se face prin neparticiparea delegațiilor sportive ale țărilor democratice, așa cum Vestul democratic a făcut în cazul Olimpiadei de la Moscova (1980), după ce sovieticii au invadat Afganistanul! Iar faptul că acest boicot, pe lângă că e inutil, mai e și extrem de ipocrit (în primul rând, din partea americanilor!) este demonstrat de lipsa de reacție, de aproape 8 ani de zile (!!!) față de agresoarea Rusie, care a invadat și anexat Crimeea, teritoriu ucrainean, la începutul anului 2014! N-am auzit nici măcar o măruntă declarație de boicot occidental față de Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal, desfășurat, în 2018, în… Rusia (ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic!), turneu la care a participat și naționala țării ocupate (parțial) de ruși, Ucraina (în paranteză fie spus, din contră, mai multă verticalitate au dovedit, în 2006-2007, Armenia și Azerbaidjanul, care se bat, de peste 30 de ani pentru Karabahul de Munte, refuzând să joace una contra celeilalte, în preliminariile pentru Campionatul European din 2008!)!… La fel, n-am auzit nici o reacție occidentală de protest, măcar un oftat, un mic suspin, astă-vară, când, nu doar că Rusia a găzduit câteva meciuri ale Euro2020, dar a și participat cu echipa națională, la competiția amintită! Pentru fapte similare (dar de dimensiuni teritoriale și strategice mai modeste), în 1992, același organizator, UEFA, a exclus Iugoslavia de la Turneul Final din Germania! De ce nu s-a procedat la fel și cu Rusia, încă din 2014?

Păi, avem un răspuns la întrebarea de mai sus dacă vedem ce (nu) au făcut oficialii UEFA și FIFA pentru a împiedica acordarea către Qatar a găzduirii Cupei Mondiale la fotbal din 2022. Atât șeful FIFA, Blatter (nume… predestinat, apropiat de românescul… „blat”!), cât și cel al UEFA, Platini, ar fi influențat, la „sugestia” prezidentului francez de atunci, deja condamnat pentru finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale și mituirea unui judecător, desemnarea micului emirat arab, după ce, cu ani de zile în urmă, o investigație jurnalistică americană a dovedit modul incorect în care Qatarul și-a adjudecat această organizare… Și să ne mai mirăm de faptul că, numai ieri, Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, declara că nu este nici o diferență între amploarea corupției în Vestul sau în Estul continentului?…

Revenind la „povestea” noastră: să fi așteptat de la oficialii corupți ai FIFA să excludă Rusia de la organizarea (și participarea la) CM din 2018? Sau de la oficialii, la fel de corupți ai UEFA să nu acorde Rusiei nici organizarea de meciuri, nici participarea la Euro2020??? Nici ca glumă n-ar fi luat un răspuns afirmativ la asemenea întrebări!… Oficialii în cauză s-au dovedit a fi niște ipocriți-politicoși, o specie de „mondo-politruci” care „proliferează” masiv, la nivel planetar!… Acești ipocriți-politicoși vin cu o „agendă” falsă (care, fără a o declara, le „aranjează”, lor și acoliților lor, interesele personale), pledează pentru promovarea unor (non)valori și, concomitent, pentru uitarea celor sănătoase (bun-simț, bună-credință, onestitate, corectitudine, caracter, fair play…), pentru că, lumea uitându-le pe acestea din urmă, să nu mai aibă cine să-i tragă la răspundere pentru minciuni, furt, corupție și altele asemenea!…

Ca o… glumă – făcând (amar) „haz de necaz”! -, probabil că „tricolorii” tocmai din aceste motive nu s-au mai calificat, după 2016, la nici un turneu final, nici de Campionat Mondial (2018, 2022), nici de Campionat European (2020): ca să nu fie „acuzați” de „complicitate” cu „blatiștii” de la FIFA și UEFA! 🙂

În ce mă privește, am anunțat, din timp (și m-am ținut de cuvânt!) că voi boicota atât Cupa Mondială din 2018, cât și meciurile jucate de și/sau în Rusia la Euro2020. Voi proceda la fel și în vara viitoare, în timpul Cupei Mondiale din Qatar! Consider că agresiunea unui stat față de altul, cu ocuparea parțială a teritoriului său (ceea ce a făcut și face, din 2014, Rusia în Ucraina), persecutarea unei minorități (uigurii musulmani), desființarea vieții politice democratice (în Hong Kong, de către regimul comunist chinez) și actele de corupție (mituirea șefilor fotbalului internațional de către Qatar) sunt fapte la fel de grave, față de care trebuie reacționat ferm, fără șovăială și imediat! Bine, o să vină întrebarea: cum poate un om, care boicotează niște transmisiuni sportive televizate să influențeze în vreun fel asemenea practici periculoase??? Nu poate! Dar, dacă în loc de unul, ar fi 1 milion, câteva milioane și nu doar într-o țară, nu prea însemnată, ca România, ci chiar în țări cu mare putere de influență politică, militară, economică, precum Statele Unite, Regatul Unit, Canada, Australia și altele? Companiile de televiziune plătesc niște drepturi de (re)transmitere și își recuperează banii din publicitate și/sau audiențe… Ori, dacă audiențele lor scad, serios, în urma unor boicoturi, făcute, concomitent, de milioane, sau chiar zeci de milioane de telespectatori, ar mai fi așa de… irelevant boicotul??? Televiziunile „ar pune presiune” pe oficiali, atât pe cei de acasă, cât, prin aceștia, pe cei din China (și încasările televiziunii chineze ar scădea, probabil, fiindcă s-ar diminua nu doar sumele primite de la televiziunile din celelalte țări, care retransmit la ele acasă, cât și numărul de televiziuni ce ar fi interesate de retransmisie, dacă nu mai au audiență, public!)… Deja, sancțiunile europene contra Bielorusiei au afectat activitatea companiei aviatice naționale, mai mult decât implicată în aducerea la Minsk a mii de refugiați sirieni și/sau irakieni!… Și s-au mai văzut cazuri de reușită a boicotului, plecat, poate, tot așa, de la un număr neînsemnat de oameni, chiar în Statele Unite, în vremea când mai exista segregare rasială, în statele din Sud, deci, de ce să nu încerc(ăm)?…

Întreb și eu, pentru un prieten, iubitor de oameni de caracter, cu bun-simț și coloană vertebrală, cu onestitate și bună-credință, cum (sper) încă mai există pe această frumoasă planetă, numită Terra!…

P.S. În privința Rusiei și a Chinei, s-au luat, deja, niște măsuri și pe plan sportiv. Rușii nu fură doar teritorii, diferite bogății și chiar licențe de produse (kalașnikovul are la bază o armă germană, iar bomba atomică sovietică e rezultatul colaborării unor spioni pro-sovietici din lumea occidentală cu URSS!), ci trișează și în sport, fără urmă de fair play, o grămadă de ruși fiind prinși dopați, fie în tenis, fie în alte sporturi, măsura luată de Comitetul Internațional Olimpic fiind ca sportivii ruși participanți, vara trecută, la Olimpiadă, să vină nu sub drapelul național, ci, ca independenți, sub stindardul organizației olimpice! De asemenea, recent, urmare a dispariției jucătoarei de tenis Shuai Peng, forul internațional feminin a decis anularea tuturor competițiilor internaționale ce urmau să se desfășoare anul viitor în China!

30 de ani de prostituție (pardon „constituție”) p(r)ost-decembristă… Miercuri, dec. 8 2021 

Azi se împlinesc, cică, 30 de ani de la adoptarea prostituției, pardon „constituției”, în urma unui referendum. Trimiterea la „cea mai veche meserie” din lume îi aparține lui Petre Țuțea și cred că avea dreptate (am căutat pe net citatul cu pricina și l-am găsit doar pe un forum de discuții – e bine că mai e și acolo!)… De la începutul perioade actuale, de după Decembrie 1989, am insistat ca, înaintea adoptării unei noi Constituții a țării, să se fi făcut un referendum cu privire la forma de guvernământ. Mă voi explic(it)a în cele ce urmează… De aceea, în titlu, această „constituție” apare ca „p(r)ost-decembristă”: a fost votată prost (și ca text și, mai ales, ca moment, confirmând continuitatea dintre forma republicană actuală și cea comunistă!) și a intrat în vigoare în decembrie (1991).

La 30 decembrie 1947, liderii comuniști l-au „abdicat” pe Regele Mihai. Fără referendum, cum s-a procedat, anterior, în 1946, atât într-o altă țară comunizată (Bulgaria), cât și în una rămasă democratică (Italia). Comuniștii „vopsiți” în democrați, în frunte cu tovarășul ilisecu, au obiectat și s-a trecut direct la referendumul pentru o „constituție” ce păstra forma republicană de guvernământ! Care e legitimitatea ei, cine i-a dat-o? Tovarășii feseniști, „emanați” la putere, în Decembrie 1989, cocoțați pe cadavrele morților de la Revoluție! Spre comparație, de la Unirea Principatelor, toți conducătorii țării au avut mandat legitim, dat de popor, fie direct, fie prin aleșii săi! Astfel, Alexandru Ioan Cuza a ajuns Domn, în ambele Principate, în 1859, fiind ales, cu unanimitatea voturilor celor două Adunări Elective (și ele, alese!), întâi – la Iași, apoi – la București. Pentru înscăunarea ca Domnitor al României a lui Carol I s-a organizat un plebiscit, în primăvara anului 1866. Ulterior, prin Constituția din 1866, înlocuită, după Unirea de la 1918, de cea din 1923, aleșii neamului au decis, în Parlament, statutul Casei Regale, pe baza căruia au ajuns conducători ai țării, ceilalți regi ai României: Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai.

În plus, la referendumul din 1991, textul viitoarei „constituții” prevedea, între altele, că proprietatea privată va fi „ocrotită”, nu garantată de stat! Știm cum poate statul să „ocrotească” proprietatea privată: prin confiscare, așa cum s-a procedat cu „naționalizarea principalelor mijloace de producție” (mine, fabrici, uzine, bănci, etc.) la 11 iunie 1948! Așa că n-am mers la vot!

Așa cum n-am mers nici în octombrie 2003, pentru votarea „constituției” revizuite! S-a eliminat „ocrotirea” proprietății private de către stat, dar nu s-a făcut, nici atunci, referendum pentru forma de guvernământ. Am și avut, înaintea referendumului, un schimb de mesaje pe e-mail cu Vasile Dîncu, care mai-mai că era să mă convingă să merg la vot! Dar – n-am mers! A, pentru cei care întreabă de ce respect totuși această „constituție”? După principiul (democratic) că „Minoritatea se supune majorității”, fiind adoptată cu majoritatea voturilor celor care s-au dus la referendum, trebuie să o respect, chiar dacă nu sunt de acord cu prevederile ei (sau, mă rog, cu o parte dintre ele), având posibilitatea de a milita, în continuare, pentru revizuirea ei (în primul rând, pentru organizarea, înaintea unei noi Constituții, a unui referendum referitor la forma de guvernământ)!

Mă rog, e o discuție aici legată de cât de corect a fost acel 50 și ceva la sută din alegători, care s-ar fi prezentat la vot… Chiar a doua zi după zisul referendum, cotidianul ieșean Monitorul (actualmente Ziarul de Iași) exprima serioase motive de îndoială legate de „amploarea” cu care s-ar fi ieșit la vot în ultimele ore din seara de duminică (s-a votat și sâmbătă atunci!). Teoretic, ar fi trebuit ca, în fiecare localitate, ritmul de votare, duminică seara, să fi fost de un alegător pe minut: pe la 19,30 am trecut eu pe la secția de votare de la Casa Sindicatelor (locuiam lângă Piața Nicolina) și am constatat că „bătea vântul” și afară, și înăuntru (mai ales înăuntru)! Dar, mă rog, treacă de la noi!…

Iar în privința referendumului privind forma de guvernământ, opțiunile mele nu s-au schimbat, decât în ceea ce privește încoronarea pe tronul regal, dacă România (re)devine monarhie, a unui urmaș regal, legal! Cum, prin căsătoria cu securistul duda, tovarășa margareta nu mai are, deloc, suportul meu, există alternative (cel puțin două): fie prințul Nicolae (exclus, pe nedrept, din „familia” regală), fie prințul Charles, strănepot al Regelui Ferdinand, care poate deveni monarh, la București, sub numele de Carol al III-lea! Nu doar că are mai multe proprietăți în România, dar îi face și o promovare foarte bună!

Doar că, într-o țară în care, de peste trei decenii, conduc, cu imunitate și impunitate urmașii comuniștilor, în care copiii hoților noștri continuă să fie hoții copiilor noștri, unde un mandat electoral, anti-ciuma roșie (de acum un an), este batjocorit de „locatarul” de la Cotroceni și unde opiniile cetățenilor onești nu mai sunt nici măcar auzite, darămite ascultate, vine întrebarea: ce rost mai are o asemenea părere? Are! După vechiul dicton latin Verba volant, scripta manent, cele scrise aici vor rămâne și, poate, într-o zi, își va aminti cineva (și) de aceste rânduri și gânduri! Și, în plus, le-am „așternut” ca să am conștiința împăcată, în fața lui Dumnezeu și a mea (măcar!), că am luat atitudine!…

Povestea (câte unei) vorbe: diferite forme de salut la români Miercuri, dec. 1 2021 

Reluăm, sub titlul Povestea (câte unei) vorbe, un serial mai vechi, cu multe episoade în perioada de început a blogului (2008-2009), urmând să grăim astăzi despre diferite forme de salut, moștenite de români de la strămoși.

Primul este chiar salutul, păstrat din latină (de fapt, mai degrabă, reintrat în limbă în ultimele două secole). Forma veche, rezultată din salutus – o urare de sănătate, este sărutul, deoarece, când se întâlneau, romanii obișnuiau să se îmbrățișeze și să se sărute pe obraji. Acest sărut respectă și legile fonetice de evoluție a românei din latină, în care l intervocalic a evoluat spre r (binecunoscutul rotacism).

Un alt salut, de origine latină, (re)luat de ardeleni în ultimele două secole (sau chiar mai mult) este Servus! Semnificația termenului este că „îți doresc să-ți fie ziua atât de bună, încât, pentru asta, sunt servitorul tău!” Servus dat, în română, pe șerb, iar de la un derivat al său, servatoria a rezultat și termenul sărbătoare. Revenind la servus-ul ardelenilor, apar diferențieri între modul de utilizare al celor din nord (clujenii spun Servus oricui), față de cei din sud (sibienii, făgărășenii și brașovenii salută astfel, dacă sunt băieți tineri, fetele, care răspund la fel).

Și, dacă tot am vorbit despre ardeleni, o urare de (foarte mult) bine folosită în Apuseni, printre moți, este a mulți-ăni, adică a ura (cuiva care te-a ajutat, ți-a făcut un bine) LA MULȚI ANI! Din acest a mulți-ăni s-a dezvoltat bine-cunoscutul mulțumsc, prin forma mulți-ănesc, apoi mulțămesc!

Prilej de a mulți-ăni și noi, urând României, tuturor românilor, tuturor cetățenilor Țării, LA MULȚI ANI!

Forme vechi ale patronimului Andrei în spațiul carpato-balcanic și în cel romanic Marți, nov. 30 2021 

Forma de la care au derivat toate ocurențele vechi este (greco-)romanul Andreas. Faptul că asta a fost forma inițială este dovedit, în spațiul carpato-balcanic, de conservarea formei grecești – Andreas – iar în cel romanic – de prezența, în spaniolă, a aceleiași variante, conservată, după colonizarea spaniolă a Americii, într-un nume precum cel al cunoscutei falii californiene – San Andreas.

Forma românească veche a evoluat dintr-una latină (populară) Andrea, cu consoana s pierdută. Forma respectivă a rămas, neschimbată, în italiană, în vreme ce în „dialectul” traco-daco-roman al latinei evoluat spre româna de mai târziu, a nazalizat a trecut în â/î, cum atestă evoluțiile (latină>română) manus>mână, paganus>păgân, angelus>înger, romanus>român, valabile, bineînțeles, și pentru modificările san(c)tus>sânt(u), sau Andrea(s)>Îndrea.

În celelalte limbi romanice, Andreas a evoluat spre Andre/André în franceză și portugheză, ultima limbă având, în versiunea sa braziliană, și forma… Andrei, prezentă și în româna actuală!

La români, forma veche a dat o mulțime de variante și derivate (cum era și normal, numărul mare de derivate și frecvența diferitelor ocurențe fiind un argument în sprijinul vechimii) precum: Indre(i)aș, Indreca, Indrecan, Indrecuț, Indreica, Indreican, Indreicuț, Indreeș și altele. Interesante sunt formele Indrei și Indreia, care par să fie „contaminări”, mai târzii, cu forma impusă de ierarhia religioasă greco-slav(on)ă, Andrei (în care partea de început a rămas cea veche, „adaptându-se” doar partea finală). Pe de altă parte, alternanța î/â-u, atestată și în alte situații – de pildă în dubletul îmbla-umbla – a dus atât la apariția variantei Undrea (folosită, alternativ cu Îndrea, pentru luna ce vine după Ziua Sfântului Apostol Andrei – decembrie), cât și a unor derivate – Undrul, Undreiu – faptul că, acestea sunt mai puține demonstrând dezvoltarea formei Undrea ceva mai târziu, din Îndrea (așa cum, probabil, a îmbla este forma veche a verbului, evoluată din latinescul ambulare, varianta a umbla fiind ceva mai nouă). De fapt, ca să „completăm” cumva „paranteza” anterioară, putem spune că strămoșii noștri au aplicat regula transformării lui a urmat de n în â/î și în cazul lui a urmat de m. Dovadă stau atât formele de mai sus, cât și variantele primblu (aromână) și plimb (dacoromână), evoluate din per-ambulare, unde î a devenit i, ca în multe din formele de mai sus evoluate din Îndrea.

Evoluțiile similare cu arealul (romanizat) locuit de traco-daci în spațiul carpato-balcanic a înregistrat și cel traco-ilir, parțial romanizat, devenit „leagănul” albanezilor. Astfel, albanezii au forme ca Ndrea, Ndreu sau Ndreca. Prima seamănă cu cea românească veche Îndrea (și cu Andrea, al italienilor), a doua se regăsește într-o versiune apropiată la aromâni, vecini cu albanezii (Andreu), iar Ndreca/Ndreka este apropiată de românescul Indreica. Așa cum la români (mai ales la cei nord-dunăreni, dar și la cei balcanici, unde mai apar, și azi, forme ca Indra, Undrea), a nazalizat a trecut în â/î, la albanezi a s-a pierdut, așa cum arată atât formele de mai sus, cât și evoluția lui Antoniu(s) în Ntone, apropiată de Înton(ie) a românilor (cu aceeași transformare în î a lui a inițial).

Dacă la români – atașați de memoria creștinării de către Sfântul Apostol Andrei a geto-dacilor din Scitia Minor, dar și a tracilor balcanici – s-a păstrat, de dinaintea recunoașterii creștinismului, de către împăratul, de origine traco-romană Constantin cel Mare (313 d. Hr.), doar forma Îndrea, albanezii, rămași mai multe secole (cel puțin în zonele de coastă, apropiate de Italia, dar și în cele nordice, „păstorite”, mult timp, de episcopia devenită romano-catolică de Diocleea, din Muntenegrul de azi) sub influența Bisericii Romane, au păstrat și forme evoluate din San(c)tus Andrea(s) – Shna Ndreu. Probabil, în română, asemenea forme ar fi trebuit să fie *Sân(t)îndrea, sau, sub influență (stră)albaneză, chiar *S(n)îndrea (?), dar, dacă se vor fi dezvoltat, în secolele IV-VI, la nord de Dunăre nu au „prins”, deoarece fosta provincie Dacia fusese deja abandonată de Imperiu, din secolul al III-lea, iar strămoșii românilor balcanici au trebuit să suporte, din secolele VI-VIII, influența (grecizantă) a Bizanțului, care a „măturat” o mare parte din formele moștenite din latină.

În schimb, romanicii occidentali au moștenit asemenea forme: Santandrea – în Italia, Argentina, Franța, Spania, Brazilia, Guatemala, Sant’andrea – în Italia, Argentina, Brazilia, Spania, Sanandrea – în Brazilia, San Andrea – în Honduras, Uruguay, San Andreas – în Brazilia. Santandreu – în Spania, Argentina, Franța, Mexic, Uruguay, Venezuela, R. Dominicană, Chile, Brazilia, Canada, Cuba, Portugalia, Peru, San-Andres – în Spania, Franța, Mexic, Santo André – în Brazilia (două toponime) și altele. Formele italiene – Santandrea, Sant’andrea – ar îndritui o potențială formă (stră)românească *Sântîndrea, care, dacă va fi existat, n-a mai „apucat” să fie consemnată în documentele medievale, apărute acum un mileniu…

Formele (moderne) Sânandrei, Sântandrei, atestate pentru comune din Vestul țării (din Timiș, respectiv Bihor) sunt calchieri românești, din ultima sută de ani (de după Unirea de la 1918) pentru forme ungurești – Szent Endre, Szentandrás – deci nu pot fi luate în considerare.

LA MULȚI ANI! cu sănătate și bucurii sărbătoriților de azi! 🙂

Mesaj pentru (re)greta bioenergeta… Marți, nov. 16 2021 

Tocmai a fost expediat, pe adresa de e-mail a amintitului personaj, mai mult decât tupeist și gălăgios, mesajul de mai jos (în engleză), pe care îl reproduc, firește, fără formulele de salut, respectiv încheiere.

Scriu acest mesaj în calitate de cetățean al planetei Pământ, pe care, fără să o (prea) cunoască (n-au avut această posibilitate din multe alte cauze, independente de voința lor), strămoșii mei au respectat-o sute și chiar mii de ani, știind că noi depindem de acest Pământ, și nu el de noi!

Acești amintiți strămoși obișnuiau (înainte de venirea dictaturii comuniste, deci cam până prin 1945-48) să meargă, anual, spre toamnă, la pădure, spre a-și lua lemne pentru următoarea iarnă, De obicei, în carul care aducea lemnele, alături de capul familiei, mergea și băiatul cei mai mare (cel puțin). După ce terminau de tăiat și segmentat copacul și așezau bucățile de lemn în căruță, tatăl și fiul plantau mai mulți puieți, ca să aibă, peste ani, și urmașii lor de unde să procure lemne pentru iarnă.

Aceiași strămoși îngrășau, chiar și în perioada comunistă, pământul cu bălegar, nu cu îngrășăminte chimice. De asemenea, în perioadele mai vechi (tot înainte de comunism), moșia unor proprietari de pământ era împărțită în 3 părți, dintre care, prin rotație, un număr de ani, câte una era lăsată „să se odihnească” (adică, să-și refacă, pe cale naturală, rezerva de substanțe utile).

Și exemplele de acest fel ar putea continua. Ideea este că, dacă acești strămoși au respectat Pământul, pentru ca el să le ofere hrană și alte resurse, cum se cheamă asta? Nu cumva „ecologie”??? Această „ecologie” există cu secole și milenii înainte ca, printr-o crasă lipsă de respect și bun-simț, actuala generație, pe care o reprezinți cu prisosință, să se „zborșească” pe un ton provocator la mai-marii Lumii!

Și-acum vin niște întrebări:

1.Ce autoritate are cineva, fără studii terminate, să se „rățoiască” la oricine altcineva, de pe această planetă??? O asemenea atitudine, pe lângă disprețul față de oamenii cu pregătire de specialitate, în general, duce în ridicol orice intenție a oricărui copil și/sau adolescent, de a mai urma o școală!

2.După niște precepte de bun-simț și de minim respect reciproc, putem să ne înțelegem că nu ne-am înțeles și să respectăm opiniile, diferite (fiindcă oamenii, creația lui Dumnezeu, sunt diferiți între ei, chiar unici!), ale altor oameni? La noi, pe vremuri asta intra și în expresia „să ai cei șapte ani de acasă”, adică Educația primită în familie, înainte de a pleca la școală!

3.Nu e normal, de bun-simț (din nou!) ca oricine pune la îndoială alte opinii să fie, în primul rând, un model de moralitate el/ea însuși/însăși?

4.„Salvarea” Terrei urmează să se realizeze CU sau FĂRĂ specia umană? În a doua situație, ai cam greșit! În primul rând, informațiile despre respectul strămoșilor față de singura noastră Casă, numită Pământ sau Terra, sunt nule! Toate popoarele vechi au respectat Pământul, ca pe o ființă vie, ca pe o zeitate – numită Gaia, la greci, Zamolxis – la strămoșii mei, traco-daci, Zelmecas – la vechii baltici, etc. Filosofia strămoșilor mei, traco-daci, îmbogățită, prin romanizare, de preceptele creștine – „Pământ ești, în pământ te vei întoarce! (trimitere la circuitul universal al materiei!) – vede lucrurile prin ideea că noi, oamenii, suntem ai Pământului, și nu Pământul al nostru. Există o mulțime de exemple, etno-folclorice, literare, religioase, documentare, care dovedesc această continuitate la români. Poate că o documentare legată de moștenirea umană de la strămoși – atât de ignorată, disprețuită, hulită de actuala generație tânără – ar fi mai mult decât benefică! Trăiți cu impresia că ați inventat „mersul pe jos”, „roata”, ori cine știe ce alte „minuni”, dar nu știu dacă, cu nivelul actual de pregătire, aveți capacitatea să mențineți invențiile actuale, la nivelul la care se găsesc acum! Evoluția speciei umane, ca parte a ecosistemului terestru, se datorează curiozității și cunoașterii, bazată pe Educație și Știință, care, alături de Credință și Perseverență, sunt, toate, mai mult decât desconsiderate de generația tânără! Capacitatea de a folosi tablete, telefoane mobile, laptopuri, etc, nu este echivalentă cu deșteptăciunea și inteligența! Motoarele de căutare – nu contează care – sunt la îndemâna oricui, dar numai Școala, Educația oferă omului capacitatea de a deosebi „grâul” științific de „neghina ” necunoașterii și a manipulării!

Nu aștept răspuns(uri), dar am trimis acest mesaj ca să am conștiința împăcată că mi-am făcut datoria de a lua atitudine față de aceste reacții, repetate, lipsite de bun-simț, respect și pline de tupeu, infatuare și dispreț! În tradiția multiseculară românească, se considera că ești „om, în rândul lumii” doar dacă/după ce terminai o școală, ca să ai un loc de muncă, făceai armata (ca băiat), făceai casă (căsnicie) cu cineva și aveai copii și plantai măcar un copac! Atunci dobândeai dreptul de a-ți spune părerea, autorizată, în comunitate! Și, chiar dacă astăzi, și la noi, la români, inclusiv copiii au dreptul de a-și expune punctele de vedere (mai ales pe subiecte care îi privesc ȘI pe ei), aceste opinii trebuie exprimate decent, civilizat, cu bun-simț și respect față de ceilalți participanți la dialog!

Regulile după care m-am ghidat și mă ghidez în viață sunt preluate, pe lângă Educația de acasă, din anii de pregătire școlară (de la grădiniță, până la licență), din experiența multi-seculară a „înțelepților satului” din spațiul românesc, cu care, în vremea documentării pentru doctorat (și după) am avut ocazia să stau de vorbă. Acestea au fost sintetizate în acest material, publicat, de mai bine de un an și jumătate, pe blogul personal:

Regret că textul din link este (deocamdată) doar în română. Sigur vei găsi, însă, vreun concetățean de-al meu, dispus să-ți aducă la cunoștință cele scrise în aceste rânduri!

Opinii adresate „Conferinței pentru Viitorul Europei” Luni, nov. 15 2021 

Despre „Conferința pentru Viitorul Europei” am aflat în urmă cu câteva luni. Este o inițiativă a Uniunii Europene, care vizează, pe lângă diferite întruniri cu o tematică dată și un dialog cu cetățenii din statele membre și chiar întâlniri, pe baza unora din opiniile exprimate de aceștia în cadrul dialogului amintit. Mereu alte și alte activități au amânat, până zilele trecute, conturarea ideilor proprii, pe care, aseară, a trebuit să le mai restructurez o dată, fiindcă ce scrisesem eu era un text închegat, în care fiecare paragraf era legat de o anumită tematică, în vreme ce opiniile cerute de site-ul interactiv menționat trebuie încadrate în niște teme, ca idei separate. Așa că, textul a suferit unele modificări, inclusiv în ceea ce privește ordinea paragrafelor. Temele promovate de UE sunt trecute cu caractere bold, iar titlurile ideilor încărcate de subsemnatul la fiecare temă sunt cu italice.

Deja, de aseară, de la orele 22, când am terminat de încărcat textul de mai jos, și până acum, am primit vreo 7-8 comentarii, unele favorabile, din ce-am văzut (faptul că Germania importă gaz rusesc, fără aprobarea și chiar „peste capul” altor europeni – polonezi, baltici… – încalcă tratate naționale și/sau ale landurilor germane, ori acordul și al altor europeni cu eliminarea publicității nedorite…). Probabil, în zilele următoare, și pe măsură ce numărul comentariilor va crește, va trebui să-mi fac timp să răspund!

Mai jos – ideile expuse:

Schimbări climatice și mediu

Încălzirea climatică este în așa măsură o creație umană?

Legat de așa-zisa „încălzire climatică”, poate nu ați remarcat, dar, de circa 10 mii de ani, de la sfârșitul ultimei glaciații, clima Pământului se tot încălzește. Cu unele intervale în care a fost mai cald ca acum, cum s-a întâmplat în primele secole de la începutul celui de-al doilea mileniu – încălzire ce a permis vikingilor să ajungă în Islanda, Groenlanda și, poate, în Labradorul, azi canadian – sau chiar mai rece, așa cum o probează „mica glaciație” din (aproximativ) mijlocul aceluiași mileniu (care a stânjenit și chiar întrerupt legăturile între nordul Europei și America de Nord – Groenlanda și/sau Labrador). Pe ce se bazează „încălzirea climatică”? Sunt (toate) înregistrările statistice făcute cu bună-credință? Recent, o știre (alarmistă) anunța că s-a ajuns la temperaturi de peste 0ºC în Groenlanda, dincolo de Cercul Polar, dar, cei care au dat știrea au omis (fără bună-credință!) să amintească faptul că asemenea fenomene s-au mai întâmplat, de cel puțin două ori, pe la începutul seco9lului trecut, într-o vreme când activitatea nocivă a omului era cu mult mai modestă decât azi!… Apoi, cât acoperă, din suprafața planetei, stațiile meteorologice – doar un sfert (uscatul) și, pe ici, pe colo, doar suprafața (nu și adâncurile) întinderilor oceanice? Și cu ce interval cronologic al observațiilor: de doar câteva decenii, maxim un secol și ceva și doar pentru stațiile meteorologice de pe uscat? Dintr-o vârstă a Pământului de miliarde de ani??? Nu e cam puțin ca „să vă dați cu părerea”, prea categoric???

Cât de corecte sunt, dacă sunt, datele legate de „încălzirea climatică”?

Datele climatice analizate sunt corecte, notate cu bună-credință și onestitate sau servesc o „nobilă minciună”, așa cum este evidențiat aici: https://www.contributors.ro/nobila-minciuna-si-premiul-nobel-pentru-fizica-2021/? Iar, legat de așa-zisa încălzire climatică, ar mai fi două chestiuni: a) vreți „salvarea” Pământului fără sau ȘI cu specia umană, că mie mi se pare că se urmărește „salvarea” Terrei, dar FĂRĂ specia umană! b) așa-zisa „evergie verde”, care ar trebui să înlocuiască vechii combustibili fosili, este capabilă să asigure ÎNTREGUL transfer de la sursele vechi de energie la cele noi? Nu de alta, dar, frecvent, în zile cu ceață densă, nici vântul nu bate și nici soarele nu (răz)bate!… Iar așa-numitele „mașini electrice” de unde-și iau „combustibilul”: se încarcă pe baza unor combunstibili fosili, au ba? Care le este autonomia și care sunt costurile? Dacă sunt mari, ca și la „energia verde” electrică și/sau termică, cine suportă aceste costuri suplimentare? Că, dacă e vorba tot de cetățeni, vă invit să le plătiți facturilie mai scumpe, fiindcă mă îndoiesc că au „cerut” aceștia „energie verde”!

Valori și drepturi, statul de drept, securitate

Procesul comunsimului și/sau al New Left

Despre „procesul comunismului”, al unei ideologii de extremă stânga cel puțin la fel de mincinoasă și periculoasă ca și cele de extremă dreapta (fascismul, nazismul, legionarismul, szalassysmul etc.): și care a omorât mai multe milioane de oameni, chiar în timp de pace se mai aude ceva?, Când va fi condamnat ȘI comunismul, ca ideologie represivă, totalitară? De ce „ura de rasă” e rea, iar „ura de clasă” e „bună”? Sau „nu e voie” să fie condamnat comunismul, fiindcă ar însemna să fie condamnate și toate „mișcările” postbelice, rezultate din ideologia apropiată de comunism, numită „New Left”, https://en.wikipedia.org/wiki/New_Left? Aceea care „promovează” și așa-zisul „political correctness”, a celor politicos-ipocriți. Aceștia sunt indivizi puși pe căpătuială și cu o altă „agendă”, falsă, iar pentru asta evită promovarea vechilor norme de comunicare și cooperare inter-umană – bazate pe morala creștină, bun-simț, respect reciproc, caracter, onestitate, bună-credință –, pentru ca, lumea uitând de ele, normele „vechi” să fie uitate și morala să fie relativizată, până la dispariția ei totală.

Absența reperelor morale în societate

Odată ce nimeni nu te mai incriminează că furi, că înșeli, că practici sodomia, aceste fapte nu mai pot fi revelate, iar autorul lor nu mai poate fi tras la răspundere! Un individ cu „principii” de o moralitate îndoielnică, spre invizibilă, va putea „promova” propriile (non)„valori”, va manipula o cât mai mare parte din concetățeni, spre a-și satisface doar propriile interese. Din contră, prin promovarea valorilor morale, în primul rând, ale moralei creștine, un angajat, de pildă, care știe și respectă „Cele 10 Porunci Creștine” nu va deveni mincinos și corupt, deoarece va aplica porunca „Să nu furi!”. De asemenea, un angajat care știe ce înseamnă să fii onest, conștincios, își va face treaba cu responsabilitate, fără greșeală și fără a fi nevoie să fie urmărit, verificat, după ce a realizat ceva! Un om educat în spiritul respectului față de orice om și față de munca lui, va fi civilizat, respectuos și va aprecia întotdeauna, la adevărata valoare, eforturile făcute de semenii lui, în orice domeniu de activitate.

Valori și drepturi, statul de drept, securitate

Cât veți mai crede minciunile rusești?

În același timp, în paralel cu ducerea în derizoriu a rolului NATO, de protejare a valorilor democratice, văd că este permisă intrarea, nu doar pe „ușa din dos” a Rusiei în Europa (că Rusia dă unora dintre europeni gaze „ieftine” trecând peste capul altor europeni)! Le doresc unora dintre europeni, mai ales celor din țările vest-europene, iubitoare de Rusia, să fie vecine, măcar câteva secole cu această putere, spre a înțelege câte „parale” (ZERO) valorează „cuvântul dat” sau o „semnătură” a Rusiei/URSS pe un tratat internațional. Ca o (scurtă) exemplificare, enumăr, la întâmplare, promisiunile rusești față de Principatul Moldovei (1711) de a-i restitui sudul Basarabiei (în 1812, Rusia a ocupat TOATĂ Basarabia), față de România (1876), de a respecta integrtitatea ei teritorială, încălcată, după nici doi ani, când a anexat sudul Basarabiei, (1878), față de Finlanda, țările baltice și Polonia (1917-1920), atacate și ocupate, integral sau parțial (1939-1940), față de Ucraina (1994), că nu-i va afecta integritatea teritorială, încălcată în 2014, prin ocuparea și anexarea Crimeei și susținerea separatiștilor din regiunile estice (2014). Cât de multe țări și de câte ori vor trebui să plătească, pentru ca Occidentul să înțeleagă că politica rusească e plină de minciuni, manipulări și anexiuni ilegale?

Valori și drepturi, statul de drept, securitate

Cine-i mai apără și reprezintă pe cetățenii europeni care respectă oameni și valori?

Apropos, de cetățenii care respectă legile și regulamentele (interne/naționale și/sau europene), merg la muncă, își văd de treabă, plătesc, cu regularitate și conștiinciozitate taxe și impozite se mai ocupă cineva? Îi mai protejează, îi mai apără cineva în UE??? Pe cei ieșiți la pensie, care vor să-și trăiască liniștiți bătrânețile, cine-i protejează? Sau pe cei care vor să-și crească urmașii, copii, nepoți, în spiritul valorilor creștine, ale tradițiilor europene îi mai reprezintă și apără cineva???

Transformare digitală

Relația cu marile companii, care nu respectă cetățenii!

Marile companii, cărora, dacă vrei să li te adresezi, pentru a-ți exprima o nemulțumire, o obiecție, o critică, NU au indivizi umani, ci doar roboți telefonici, cu care să comunici! Intră aici Microsoft, Youtube, Google, Yahoo, Firefox și, probabil, mai sunt și altele. Dacă vrei să trimiți un mesaj, pe e-mail, constați că nici măcar nu au o adresă unde să le scrii, să le semnalezi ce te nemulțumește!. În aceste condiții, cum este apărat cetățeanul simplu, de pildă, care-și cumpără un laptop – deci e AL LUI! – de abuzul ca o firmă, de exemplu, Microsoft, să-și actualizeze sau să instaleze diferite programe, fără acordul proprietarului calculatorului? În cazul acesta, să-i plătească Microsoft laptopul cetățeanului și, atunci, poate instala, actualiza compania amintită ce are chef!

Transformare digitală

Eliminarea publicității nedorite

Legat de această chestiune, mă gândesc la o reglementare, europeană, care să elimine reclamele de orice fel și, în primul rând, pe cele nesolicitate. După o vechei vorbă strămoșească a românilor „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, dacă eu nu „intru cu bocancii” în viața altuia, să-mi fac „publicitate” despre ce preocupări, interese, dorințe am eu, de ce intră „firmele de publicitate” în viața mea „cu bocancii”, cu reclame nesolicitate (multe, mascate, sub titluri ca „Articol susținut de…”, sau, fără jenă, prin indicativul [P])? Nu-și mai pot promova, agresiv (sub)produsele, deoarece mulți oameni și-au instalat programe care blochează reclamele? Dar, de ce să suport eu, ceea ce nu doresc? Vor să se căpătuiască – să o facă doar pe seama celor care acceptă! Personal, prefer să plătesc cu un 5-10% mai mult la distribuitorii de Internet, sau de programe audio-vizuale, dar să nu mai am, deloc, veșnic, parte de reclame! Pe Internet pot fi pur și simplu eliminate, iar în cadrul programelor audio-vizuale, în așa-zisa „pauză publicitară”, cei care nu o doresc să aibă parte de… liniște, fără sonor și imagini „în slujba” publicității!

Democrație europeană

Introducerea moștenirii iudeo-creștine în Tratatul de la Lisabona!

În primul rând, doresc, în calitate de om, cetățean creștin european, ca, în preambulul Tratatului de la Lisabona, să fie trecută ȘI moștenirea iudeo-creștină, alături de cea greco-romană, la devenirea Europei și a Uniunii Europene. Nu cred că o asemenea mențiune ar supăra pe cineva, deoarece consider că, oricine vine, din afara Europei, a Uniunii Europene, este normal, de bun-simț, să respecte regulile – inclusiv cele religioase! – existente aici, nu să și le impună pe ale sale! Noi îi respectăm pe ceilalți, însă cerem să fim respectați în exact aceeași măsură, în calitate de creștini, nici mai mult, dar nici mai puțin!

Democrație europeană

Respectul față de tradiții și față de valorile creștine europene

Am fost, zeci de ani, după 1989, un euro-optimist, chiar euro-entuziast, inclusiv vreo câțiva ani după aderarea României la UE. Treptat însă, minciunile, manipulările (inclusiv în vremea așa-zisei „cirze a migranților” din 2015), m-au făcut să devin euro-moderat și chiar euro-circumspect. Până la euro-scepticism nu mai e mult… Personal, îmi doresc o Uniune Europeană în care, respectându-se actualele drepturi și libertăți ale cetățenilor europeni, să existe bun-simț, bună-credință, caracter, coloană vertebrală, onestitate, respect față de toți oamenii și față de activitatea și tradițiile lor. Mai în detaliu, ca european trăitor în România, atașat față de tradițiile strămoșești ale românilor, aceste elemente se regăsesc prezentate aici:

Democrație europeană

Datorie de conștiință!

          Închei acest mesaj cu sentimentul de a-mi făcut datoria de conștiință de a semnala aceste probleme. Cred că mai sunt și altele, pe unele s-ar putea să le fi uitat și n-au mai intrat în rândurile de mai sus! Deși această consultare a stârnit interes, curiozitate, chiar o fărâmă de speranță că, poate lucrurile semnalate mai sus se vor rezolva, după voia, dorința cetățenilor, nu-mi fac nici o iluzie! De ani de zile, cred că s-a realizat ceva numai după ce văd că chiar se întâmplă! Minciunile din comunism și, mai ales, cele „livrate” după căderea acestei dictaturi, de politicieni (inclusiv de cei din UE!), m-au adus la acest nivel de neîncredere!

Migrație

Cât respectă migranții, mai vechi sau mai noi, tradițiile europene?

În legătură cu imigranții, înainte de a discuta despre „primirea” lor otova, „la grămadă”, ar trebuie procedat altfel. Să se organizeze convorbiri pentru pace între toți „actorii”, atât cei interni, cât și cei externi (unii „camuflați” în spatele unor „actori” interni!) și, după fixarea păcii, UE să contribuie cu ajutoare pentru refacerea infrastucturii (spitale, școli, grădinițe, căi de comunicație, etc.) deoarece „nicăieri nu e mai bine ca acasă!” Iar, dintre cetățenii europeni care, se constată că accesează, frecvent, site-uri extremiste, și urmează „să se radicalizeze” brusc, Poliția să-i aresteze (pe baza IP-ului calculatorului) și să-i trimită în țara de origine a strămoșilor lor, unde se pot „radicaliza” liniștit, de câte ori vor! În calitatea mea de cetățean european, respect cetățenii care vor să-și crească urmașii liniștiți, să-și trăiască bătrânețele în pace, să poată călători netulburați atât la ei acasă, cât și în alte țări ale Uniunii Europene, și nu descreierații „radicalizați” care aruncă bombe în piețele publice și alte locuri aglomerate, omorând oameni nevinovați!

Conferința Internațională „Creativitate, cultură și dezvoltare”, Timișoara, 11-12 noiembrie 2021 Vineri, nov. 12 2021 

La Departamentul de Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara este în desfășurare Conferința Internațională „Creativitate, cultură și dezvoltare”. Particip (online) și, peste o oră și ceva, voi prezenta „Particularități ale distribuției crono-spațiale a unor indicatori cultural-educaționali la nivel mondial”. Redau, mai jos, o parte din concluziile materialului, cele care ne privesc pe noi, românii:

„Dintre elementele „compasului cultural”, cele care se regăsesc în România și în R. Moldova sunt ecartul puterii, evitarea inceritudinii și orientarea pe termen lung. Corelațiile acestor elemente se realizează cu ponderea ridicată a activilor în sectorul primar, o accentuată tendință de îmbătrânire a populației și cu un procent semnificativ al adepților cultului ortodox.

În legătură cu ecartul puterii, aceasta înseamnă că românii acceptă ușor ierarhiile, le consideră normale, nu le pun sub semnul întrebării și nu cer prea multe justificări pentru existența lor. Concentrarea ridicată a puterii este asociată cu corupția și distribuția mai inegală a resurselor naționale.

Evitarea incertitudinii arată că românii sunt adesea mai emoţionali şi încearcă să reducă anxietatea generată de incertitudine prin utilizarea unor reguli rigide şi prin planificare, care, fiind defensive, sunt adesea prea inflexibile şi nu funcţionează. De asemenea, ei nu acceptă uşor idei şi comportamente noi, securitatea fiind foarte importantă (de exemplu, oamenii sunt obligaţi să poarte la ei cărţile de identitate) şi existând o nevoie emoţională de a avea reguli (deşi adesea acestea nu funcţionează şi/sau nu sunt respectate).

Pe de altă parte, orientarea pe termen lung stimulează la români valori pragmatice, orientate spre viitor, adaptare, persistenţă şi dorinţa de recompensă; membrii lor tind să respecte tradiţiile şi obligaţiile sociale, fiind dispuşi să sacrifice elemente din prezent pentru beneficii în viitor.

Îmbucurător, dacă putem spune astfel, este faptul că, din punctul de vedere al analizei de față, elementele prezente în R. Moldova sunt extrem de asemănătoare cu cele consemnate în România.”

În această seară, la Clubul Lunaticilor, la Ateneu Marți, apr. 27 2021 

Vă invităm la o discuție legată de numele creștine vechi românești (și nu numai), la Ateneu, de la orele 19.30.

Evenimentul poate fi urmărit aici: https://fb.me/e/1E20QeGz8

Legătura între incultură/neștiință și nesimțire/proastă-creștere… Sâmbătă, apr. 17 2021 

Se pare că există o legătură între incultură/neștiință și nesimțire/proastă-creștere… Astfel, din câte pot eu înțelege, un om cu bun-simț, cu bună-creștere, nu va lăsa documentarea, învățarea, buna pregătire profesională la voia întâmplării, ci va urmări să se pregătească pentru activitatea/ocupația pe care o va desfășura cât mai bine, iar, odată intrat în câmpul muncii, va dovedi toată seriozitatea și priceperea în realizarea diferitelor sarcini/proiecte ce le va avea de făcut. Din contră, un nesimțit, prost-crescut își va „băga picioarele” în pregătirea teoretică și, ulterior, va dovedi fușerăială, neseriozitate și aceeași „băgare de picioare” în realizarea activităților pe plan profesional, făcând, cum s-ar spune, treabă de mântuială! Când n-ai pic de conștiință, caracter, principii, respect față de ceilalți și față de munca lor, când nu ți-ai pus o secundă problema lui „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, de ce, cum te-ar putea interesa să-ți îndeplinești activitatea profesională bine și la timp? Și, invers, un individ indolent, nepăsător în ceea ce privește achitarea corespunzătoare de sarcinile profesionale se va dovedi și nesimțit, eventual și tupeist, după vechea vorbă strămoșească „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!”

Concluzionând, neo-marxiștii politicos-ipocriți, cu politically correctness în gură, nu cresc doar incompetenți, ci și nesimțiți!

Pagina următoare »