5/17 Ianuarie 1859 – începutul Unirii Principatelor Vineri, ian. 17 2020 

La data de 5/17 Ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Moldovei, a decis, la Iași, alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al principatului de la est de Carpați. Același lucru aveau să-l facă, câteva zile mai târziu, și membrii Adunării Elective a Țării Românești.

Semnificația geografică a baladei „Toma Alimoș” Marți, dec. 10 2019 

Pentru început, redăm textul acestei creații populare, preluat de aici, cu corijări, legate, în principal, de ortografia actuală și de adăugarea semnelor diacritice:

Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleșuvului,
În mijlocul
Câmpului
La puțul
Porumbului,
Pe câmpia verde, -ntinsă,
Și de cetine coprinsă,
Șade Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Și viteaz cum n-a mai stat.
Șade Toma tolănit
Și cu murgul priponit
În pripoane de argint,
Și mănâncă frumușel,
Și bea vin din burdușel,
Și grăiește în ast fel:
– Închinar-aș, și n-am cui!
Închinar-aș murgului,
Murgului sirepului,
Dar mi-e murgul vită mută,
Mă privește și m-ascultă,
N-are gură să-mi raspundă!
Închinar-aș armelor,
Armelor drăguțelor,
Armelor surorilor,
Dar și ele-s fiare reci,
Puse-n teci
De lemne seci!
Închinar-oi codrilor,
Ulmilor
Și fagilor,
Brazilor,
Paltinilor,
Că-mi sunt mie frățiori,
De poteri ascunzători;
De-oi muri,
M-or tot umbri,
Cu frunza m-or inveli,
Cu freamătul m-or jeli!
Și cum sta
De închina
Codrul se cutremura,
Ulmi și brazi
Se clătina
Fagi și paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta;
Armele din teci ieșea,
Murgulețu-i râncheza.
Până vorba-și isprăvea,
Burdușelul
Ridica,
Vinișorul
Că gusta
Și-n picioare se scula.
Ochii-și negri d-arunca,
Peste câmpuri se uita
Și departe ce-mi zărea?
Că-mi venea, măre, venea
Stăpânul
Moșiilor
Și domnul câmpiilor,
Manea, slutul
Și urâtul;
Manea, grosul
Și-arțăgosul;
Venea, măre, ca vântul,
Ca vântul și ca gândul,
Cu părul lăsat în vânt,
Cu măciuca de pământ.
Pân’ la Toma când sosea,
Din guriță mi-i grăia:
– Bună ziua, verișcane!
– Mulțumescu-ți, frate Mane!
– D-alei, Tomo Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat,
Pe la mine ce-ai cătat?
Copile
Mi-ai înșelat,
Florile
Mi le-ai călcat,
Apele mi-ai turburat,
Livezi
Verzi
Mi-ai încurcat,
Păduri
Mari
Mi-ai dărâmat.
Ia să-mi dai tu mie seamă,
Ia să-mi dai pe murgul vamă!
Toma, măre, de-auzea,
Din guriță-i cuvânta:
– Ce-ai văzut
Om mai vedea,
Ce-am făcut
Om judeca;
Pân-atuncea, măi fârtate,
Dă-ți mânia la o parte
Și bea ici pe jumătate,
Ca să ne facem dreptate!
Toma, pân’ să isprăvească,
Îi dă plosca haiducească
Pe jumate s-o golească,
Mânia s-o potolească,
Ca c-un frate să vorbească.
Manea stânga
Și-ntindea
Să ia plosca
Și să bea,
Iar cu dreapta
Ce-mi făcea?
Paloș mic că răsucea,
Pântecele
I-atingea,
Mațele
I le vărsa
Și pe cal incălica,
Și fugea, nene, fugea,
Vitejia
Cu fuga!
Foicică de rogoz,
Savai, Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Și viteaz cum n-a mai stat,
Cumpătul că nu-și pierdea.
Mâna
La rană
Punea
Și din gură cuvânta:
– D-alelei, fecior de lele
Și viteaz ca o muiere,
Nu fugi, că n-am dat vamă,
Nu fugi, c-o să-mi dai seamă!
Vreme multă nu pierdea,
Mațele că-și aduna,
Cu brâu lat se încingea,
Mijlocelul că-și strângea
Și la murgul se ducea,
Și pe murg încălica,
Iar din gură mi-i grăia:
– Murgule, murguțul meu,
Datu-mi-te-a taică-tău
Ca să-mi fii de ajutor
La nevoie și la zor,
Să te-ntreci cu șoimii-n zbor
Pân-o fi ca să nu mor.
Tinerel că m-ai slujit,
Dar s-acuma, îmbătrânit,
Să te-ntreci la bătrânețe
Cât puteai la tinerețe.
Azi te jur pe Dumnezeu
Să mă porți ca gândul meu
Și s-ajungi p-ăl câine rău,
Că mi-a răpus zilele,
Zilele, ca câinele,
Pentru tine, murgule!
Pâna Toma se gătește,
Murgul coama-și netezește
Și din gură mi-i grăiește:
– Lasă șeaua, sai pe mine,
Și de coamă țin-te bine,
Ca s-arăt la bătrânețe
Ce-am plătit la tinerețe!
Până Toma se ținea,
Murgul, măre, și zbura;
Și zbura, tocmai ca vântul,
Fără s-atingă pământul.
Cât o clipă de zbura,
Mult pe Manea-l întrecea,
Iara Toma, de-l vedea,
Îndărăt se întorcea
Și din fugă-i cuvânta:
– Maneo, Maneo, fiară rea,
Vitejia ți-e fuga,
Că, de m-ai junghiat hoțește,
Mi-ai fugit și mișelește.
Ia mai stai ca să-ți vorbesc
Pagubele să-ți plătesc,
Pagubele
Cu tăișul,
Faptele
Cu ascuțișul!
Bine vorba nu sfârșea,
Murgulețu-și repezea
Și cu sete mi-l lovea;
Capu-n pulbere-i cădea,
Iar cu trupul sus, pe șea,
Calu-n lume se ducea.
Foicică micșunea,
Vreme multă nu trecea
Și pe Toma-l ajungea
Moarte neagră, moarte grea.
De pe cal descălica,
Ochiul
Se-mpăienjenea,
Capul
I se învârtea
Și-n des codru se pleca,
Iar din gură ce-mi grăia?
– D-alelei, murguțule,
D-alelei, drăguțule,
Ce-am gândit
Am izbândit,
Dar și ceasul mi-a sosit.
Sapă-mi groapa din picior
Și-mi așterne fânișor,
Iar la cap și la picioare
Pune-mi, pune-mi câte-o floare:
La cap, floare
De bujor,
Să mi-o ia mândra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Să mă plângă mai cu foc.
Apoi, măre, să te duci,
Drumu-n codri să apuci
Pân’ la paltinii trăzniți,
Unde-s frații poposiți.
Nimeni frâul să nu-ți puie,
Nici pe tine sa se suie,
Făr’ d-un tânăr sprâncenat
Și cu semne de vărsat,
Cu păr lung și gălbior,
Care-mi este frățior,
Frățior de vitejie,
Tovarăs de haiducie.
Numai el frâul să-ți puie
Și pe tine să se suie;
Tu să-l porți și pe el bine,
Cum m-ai purtat și pe mine!
Bine vorba nu sfârșea,
Suflețelul că-și dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi și brazi
Se clătina
Fagi și paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta,
Și cu freamăt il plângea.
Murgul jalnic râncheza,
Cu copita că-mi săpa,
Groapă mică că-i făcea,
Fânișor îi așternea,
Floricele că-i sădea,
Cu trei lacrimi le stropea,
Drumu-n codri c-apuca
Și mergea, măre, mergea
Pân’ la paltinii trăzniți,
La voinicii poposiți.

Primul lucru (aproape) sigur al baladei este faptul că Toma Alimoș, numit „haiduc din Țara de Jos”, era originar din partea de sud a Moldovei (cunoscută, de la începuturile voievodatului carpato-nistrean, ca Țara de Jos a Moldovei), probabil dintr-o arie situată între Bârlad (unde se afla sediul vornicului de Țara de Jos) și Galați (unde, din antichitate, a fost o importantă așezare, port la Dunăre). Faptul, pare a fi întărit atât de toponimul Muntele Pleșuvului, care apare, și azi, în Munții Vrancei, spre limita cu partea sud-estică a Transilvaniei, un altul – Câmpul (care poate trimite cu gândul la satul Câmpuri, de unde era originar Moș Ion Roată, primul țăran, răzeș, care a fost ales deputat în Adunarea legislativă a Moldovei), precum și sintagma paltinii trăzniți, care se apropie de numele satelor vrăncene Paltin și Spulber

Presupunerea noastră este întărită și de asocierea mediului natural – în special a codrului, dar și a animalelor (oița năzdrăvană Miorița, murgul) – cu eroul principal (baciul moldovean, haiducul Toma Alimoș), idee care apare și în balada păstorească Miorița. Deci, putem bănui că, fiind originar din Țara de Jos a Moldovei (dintre Galați și Bârlad, sau chiar din Codrii Tigheciului basarabean), Toma Alimoș, dintr-o familie de țărani răzeși, avea moșii în partea aceasta a Moldovei, fiind rudă cu boierul Manea (apelativul verișcane îi arată a fi, probabil, veri). Mă rog, erau rude, dar nu în relații tocmai bune, motiv pentru care Toma își alcătuise o ceată de haiduci care stăteau, adesea, la adăpostul codrilor vrănceni, din răzășeasca Țară a Vrăncii… Despre aceasta – ca și despre Tigheci (dar și despre vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc) – chiar principele-cărturar Dimitrie Cantemir afirmă, în Descriptio Moldaviae, că se autoguvernează singure, ca niște adevărate republici.

Faptul că era neam de răzeși, deci, de țărani liberi și nu de orice fel de răzeși, ci dintre cei din fruntea satului de unde era de baștină, reiese din al doilea nume al lui Toma – Alimoș. Acesta pare o poreclă, evoluată dintr-o formă, inițială, A(l)-lui-Moș. Or, dacă, zilele trecute am adus vorba despre o parte a semnificațiilor termenilor moș și bătrân, afirmând că și unul și celălalt fac trimitere la elita conducătoare a satelor de țărani liberi (a obștilor țărănești) – vorbind de judele satului și/sau de Sfatul Bătrânilor, Toma Alimoș era, dacă nu membru al acestei elite (foarte posibil, din moment ce apare ca lider al unei cete de haiduci), măcar urmaș al unui asemenea membru, al unui lider local, numit Moș(u).

Această particularitate fonetică din expresia inițială – A(l)-lui-Moș – ca și prezența altor termeni și forme specifice graiului moldovenesc (dar și a unora din cel muntean), întăresc localizarea spațială a acțiunii și originea geografică a lui Toma Alimoș și a boierului Manea, în partea sudică a vechiului voievodat al Moldovei (=Țara de Jos), într-un ținut cuprins între Bârlad (la nord), Câmpuri-Țara Vrăncii (la vest), Siretul-Inferior-Dunăre/Galați (la sud) și Codrii Tigheciului (la est). Dacă despre Manea știm că era parte a clasei boierești, pentru Toma, informațiile din baladă indică faptul că era cel puțin urmașul unui lider al Sfatului Bătrânilor dintr-un sat răzășesc, dacă nu chiar membru al acestuia. Ca ultimă idee, cu trimitere la geografia istorică a zonei, balada a apărut, cel mai timpuriu, în veacul al XV-lea, undeva după 1480, deoarece fosta Țară a Berladnicilor a devenit parte a Țării Moldovei în a doua parte a secolului al XIV-lea, în vreme ce extremitatea sudică a Moldovei de azi – inclusiv Țara Vrăncii – în vremea domniei lui Ștefan cel Mare, probabil după ce marele voievod a fost ajutat să-i alunge pe otomani de fii Vrăncioaiei (în urma bătăliei de la Războieni, din 1476).

Despre semnificația termenilor „moș” și „bătrân” Duminică, dec. 8 2019 

Se pare că una dintre semnificațiile vechi ale termenului „moș” – de sorginte autohtonă, traco-dacă, se leagă (și) de calitatea de membru al Sfatului Bătrânilor. După intrarea în uz a cuvântului „bătrân” de origine latină, sensul articolului fost preluat de acesta, în vreme ce, cuvântul „moș” a păstrat alte semnificații. Între acestea se numără una foarte veche – legată de moșul întemeietor al unui sat de țărani liberi. La numele acestuia – Șerban, Pop(a), Bucur, Botoș, Andrieș și altele – s-au adăugat sufixe ca -ești și/sau -eni/-ani, rezultând toponime ca Șerbănesti, Popești, București, Botoșești/Botoșani, Andrieșeni, etc, al căror sens, în general, era de „comunitate de țărani liberi, al cărei întemeietor (rămas, adesea, legendar) era cel cu numele amintit”.

Întrebări pentru doamna ministru: Duminică, nov. 17 2019 

1. Nu ar trebui ca, la baza Educației în România, de la nivelul primar, până la cel (post-)universitar, să stea bunul-simț, buna-cuviință, buna-credință, verticalitatea, caracterul, conștiința, respectul reciproc, onestitatea, responsabilitatea??? Nu întreb doar așa, fiindcă sunt „ahtiat” după reguli, ci, pentru că, fără aceste reguli, transmise, secole la rând, de strămoșii noștri, din generație în generație, cineva, încă nenăscut, le va da tuturor în cap, fiindcă „așa vrea mușchiul lui” și singura „regulă” e „regula celui mai tare” (urmând ca și lui, peste alte decenii, să-i dea altcineva în cap, după aceeași „regulă”)!

2. Ați declarat că vor dispărea discipline: ce înseamnă asta? Că se vor „tăia”, de pildă, otova, Istoria și/sau Geografia? Sau Latina (mutată, aiurea, de la a VIII-a, unde se corela cu Istoria românilor, inclusiv cu procesul de romanizare a traco-dacilor), la a VII-a? Personal, ca o paranteză, mi se pare rușinos să ne lăudăm că suntem „urmașii Romei”, singurul popor neolatin de la „porțile Orientului”, dar, să lăsăm ca, la nivel de facultăți de profil, limba latină să ajungă pe cale de dispariție!… Mai vrem să avem cetățeni care să-și cunoască strămoșii și – pentru că „istoria se repetă!” – să știe de ce să se ferească, în viitor, fiindcă vor constata, pe propria piele, că anumite evenimente s-au mai produs și în trecut? Sau mai avem nevoie de oameni capabili să se orienteze în spațiu – la propriu, în primul rând! -, care să-și cunoască țara, continentul, planeta, sau doar de oameni cărora li se transmit puține informații, li se cer și mai puține și, după școală, nu le mai rămâne (aproape) nimic, dar care, așa (ne)informați, sunt mai ușor de manipulat, de controlat? Păi, ca o concluzie la acest paragraf (întrebător), dacă, altădată, „definiția” culturii generale era „ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învățat la școală”, pentru adulții României de mâine, despre ce „cultură generală” mai vorbim???

3. Prin unirea Cercetării cu Educația, aveți în subordine și acest sector, unde există o problemă mare (cel puțin): de peste 10 ani, anumite categorii de cercetători sunt complet discriminate, deoarece, fie depășesc vârsta, numărul de ani de la susținerea tezei de doctorat/obținerea titlului de doctor, etc. Acest lucru se numește DISCRIMINARE și nu cred că doar „tinerii cercetători”, „tinerii doctoranzi” sau „tinerii doctori”, ori „tinerele echipe” au dreptul să acceadă fondurile Ministerului destinate cercetării! Mă gândesc ca, ținând cont de această discriminare, să intervin în instanță, pentru eliminarea ei! Ce aveți de gând să faceți, în acest sens, pentru ca acest tratament discriminatoriu să înceteze?

4. Pentru avansare, în învățământul universitar, s-au stabilit acum câțiva ani niște criterii, care, prin schimbarea ministrului, sau din alte motive, s-au modificat, apoi s-a schimbat modificarea, pe urmă s-a modificat schimbarea modificată și tot așa! Când se vor stabili niște criterii clare, care să aibă la bază și consultarea cadrelor didactice aflate în situația de a putea avansa și, după ce se stabilește, mai întâi, o perioadă de tranziție, ca toată lumea să-și „pună la punct” criteriile proprii (vestitul „dosar”), să se fixeze un set de criterii, care să rămână „bătute în cuie”,măcar 10-15 ani?

Ca să nu fiu „suspectat” de „interese personale”, țin să precizez că nu sunt dintre aceia care „muncesc pentru salariu/avansări/etc”, ci vreau să fiu lăsat să-mi fac treaba (ceea ce fac, deja, de peste două decenii, din conștiință și cu responsabilitate), încă cei (cel puțin) 15 ani până la pensie! „Sistemului” educațional/de învățământ îi lipsesc credibilitatea, predictibilitatea, transparența! Plus elementele pe care le-am amintit mai sus, la început!…

Întrebările au apărut deja, în două comentarii la o știre legată de un interviu pe care doamna ministru al Educației, Monica Anisie, îl va acorda mâine platformei HotNews.

Oare e plină lumea de nesimțiți și/sau complici la nesimțire? Joi, oct. 24 2019 

Știu că o să par „plictisitor”, dar, reiau această temă, aplicând „principiul” cocoșului din „Punguța cu doi bani”, care se poate „traduce” și așa: am să mă fac că nu înțeleg că voi n-ați înțeles, până când veți înțelege!

Deci, să revin: fără o educație bazată pe bună-credință, bună-cuviință, bună-voință, bun-simț, onestitate, respect reciproc, caracter, conștiință, omenie, coloană vertebrală – vorbim degeaba! Nu e „moftul” meu: peste douăzeci de ani, unul nenăscut va da în cap cui „vrea mușchiul lui” fiindcă „regulile” lui sunt mai „tari” decât ale altora. Problema este că, peste alte două-trei decenii, alt nenăscut îi va crăpa lui capul (Doamne, ferește!)! Regulile de mai sus au asigurat supraviețuirea strămoșilor noștri peste veacuri/milenii! Doar că nu e p(r)ost-modern, political correct să aplici asta, în zilele noastre!

După asemenea atitudine (mă) așteptam la luări de poziție solidare! Mai ales că am adus subiectul în discuție de mai multe ori!… Dar, poate, trăiesc în altă lume! Ori e liniște, dar una „asurzitoare”, ori vin reacții defetiste de tipul „n-ai ce să le faci, nu te poți lupta cu ei, asta e!” și altele asemenea… Păi, fraților, din două una: ori e lumea plină de rău-voitori, lipsiți de conștiință, de caracter, de coloană vertebrală, nesimțiți de-a binelea, ori această lume e complice la grupul de asemenea nesimțiți, lăsându-i „să-și facă mendrele”, nestingheriți! În a doua situație, e grav! Asta, fiindcă, nu se știe ce asemenea mutant nesimțit, gol(it) complet pe dinăuntru de tot ce mai înseamnă omenie, umanitate, empatie, compasiune, vă poate nenoroci, pe viață, copiii, nepoții, ori pe altcineva drag/apropiat vouă! Și atunci veți „culege” roadele complicității cu mutanții neobrăzați, prost-crescuți, ipocriți, profitori fără scrupule – prin inacțiune, prin lipsă de atitudine! Lumea se îndreaptă într-o direcție greșită și totul se derulează ca atunci când un grup mare de oameni se află într-un bolid ce merge spre ciocnirea cu un zid, iar cel care-l conduce nu doar că nu frânează, ba mai și accelerează!… Iar cei mai mulți asistă, indolenți, nepăsători, impasibili, inconștienți!… Să dea Dumnezeu să n-am dreptate!…

În ceea ce mă privește, prefer să crăp în secunda asta, decât să fac altfel decât am moștenit de la strămoși!…

NU VĂ E RUȘINE??? Marți, oct. 22 2019 

În așa-zisa noastră „presă” e o adevărată „înghesuială”, „îmbulzeală” de „deontologi”, „moraliști”, „experți” în păreristică/părerologie, „aflatul în treabă prin vorbă”. Bunăoară, acest tovarăș, în 1990, la mineriada din iunie, îi lăuda pe minerii chemați de bolșevicul ilici, ajungând, recent, să se tragă de șireturi cu centenarul Mihai Șora…

Apoi, această „vedetă” a „presei” românești, căreia i s-au alocat, deja, de decenii, în timpul vieții, mai multe rânduri decât unor domnitori medievali, fără a o fi auzit să se fi delimitat de acest fapt, având, uneori, chiar un limbaj cel puțin îndoielnic, este, în continuare, activă, la mai multe „trusturi de presă”, bine-mersi…

Îl avem, apoi, pe acest „deontolog”, un mare „caracter”, „forjat” la „imparțialele haznale”, extrem de dinamic, inclusiv pe propriul blog, își permite să cenzureze – că, deh, în numele „libertății de exprimare”, are voie să nu publice ce nu-i convine, doar e „tarlaua” jurnalistică a sa! – comentarii critice (în care era semnalat faptul că o anumită „profesoară” de „limba română” nu-l face pe Eminescu la clasă și se mai și laudă cu asta!). Și acest vrednic tovarăș gurnalist e tot bine-mersi, pe la mai multe trusturi…

Mai avem, de asemenea, un alt „expert”, „părerolog”, „călit” și el la trustul varanului (chiar dacă, între timp, a plecat de acolo cu tot cu gazeta lui, pe care, de asemenea a părăsit-o între timp), activ, în continuare, în domeniul investigațiilor…

Ar mai fi și acest tovarăș, care, cu ani în urmă, din (im)postura de conducător al acestei gazete, a chemat, cu ani în urmă, suporterii la protest cu batistele albe contra „nașului” de atunci al FRF, pentru ca, imediat după să meargă să-i ia interviu, de la alt „trust de presă”, ca un mare „caracter” ce este!… Nu mai vorbim de faptul că prima gazetă menționată a fost parte a unui trust deținut de un individ care dorea, în 1990, ca protestatarii din Piața Universității să fie „liniștiți” cu 20 kg de trotil!…

Și câți ar mai fi ca ei!… Dar, cum nu vrem să plictisim, întrebăm, nu „dăm cu parul”. Dumneavoastră, părerologi experți de mai sus (și alții, nemenționați aici, că-s prea mulți, din păcate…), v-ați întrebat dacă și ce contribuție (mare, zic eu!) aveți la faptul că România este azi unde și cum este??? Nu era de bun-simț să vă fi dus acasă ca simpli cetățeni, după scuzele de rigoare și să vă ocupați de orice altceva decât de presă? Să fi lăsat „teren liber” ca această presă să devină cu adevărat „câinele de pază” al Democrației, „a patra putere în stat”, în slujba căreia să scrie oameni fără pată, cu caracter, onestitate, bună-credință? Aveți conștiință? Nu vă mustră, cumva? Aveți remușcări??? Dar, mai presus de toate, vă mai întreb (doar atât, că întrebări aș mai avea, multe!): NU VĂ E RUȘINE???

Condiția de bază pentru a vota! Sâmbătă, oct. 12 2019 

A început campania electorală pentru prezidențiale. În plus, anul viitor vor avea loc și alegeri locale și parlamentare, dar și alegeri la nivel academic (universitar). Le pun în vedere acelora care vor să-mi ceară votul, că, fără o educație bazată pe credință sinceră în Dumnezeu, bun-simț, bună-credință, bună-cuviință, omenie, caracter, cei „șapte ani de acasă”, onestitate, seriozitate, competență, conștiință, caracter, coloană vertebrală, respect față de om și de munca lui, NU VOR AVEA NICI UN VOT de la mine! Prefer SĂ NU VOTEZ DELOC, decât să aleg „răul cel mai mic”. Din însumarea mai multor asemenea „rele cele mai mici” (cel puțin în ultimii 30 de ani) am ajuns noi aici, ca societate, ca țară, ca popor! Iar continuarea, tot pe această cale, fără elementele amintite mai sus, înseamnă drumul spre DEZASTRU!

„Fake-news” în onomastică… Marți, oct. 1 2019 

Am mai vorbit, de câteva ori, despre numele românești cu sufixele -escu (pentru antroponime, mai rar, și toponime) și -ești (pentru toponime, ce definesc, de regulă, dar nu exclusiv, localități), afirmând evoluția din traco-dacicul -isc/-isk. De la forma de masculin a antroponimului – cu sufixul -escu, s-a născut și una de feminin, -(e)asca. Asemenea toponime definesc, de regulă, vechi moșii, aparținând celui care purta un nume, cu sufixul la masculin (-escu), evoluate, în timp, adesea, spre așezări.

Este vorba despre localitățile: Șelăreasca (comuna Bârla, Argeș), Uiasca (comuna Bascov, Argeș), Căteasca (Argeș), Baloteasca (comuna Leordeni, Argeș), Păuleasca (comuna Mălureni, Argeș), Brăteasca (comuna Merișani, Argeș), Păuleasca (comuna Micești, Argeș), Goleasca (comuna Recea, Argeș), Coteasca (comuna Vlădești, Argeș), Dărmăneasca (orașul Dărmănești, Bacău), Corbasca (Bacău), Belciuneasca (comuna Stănișești, Bacău), Olăneasca (comuna Salcia-Tudor, Brăila), Urleasca (comuna Traian, Brăila), Comăneasca (comuna Tudor Vladimirescu, Brăila), Văcăreasca (comuna Glodeanul-Siliștea, Buzău), Ojasca (comuna Unguriu, Buzău), Robeasca (Buzău), Berzasca (Caraș-Severin), Poneasca (comuna Bozovici, Caraș-Severin), Strugasca (comuna Cornereva, Caraș-Severin), Cândeasca (comuna Belciugatele, Călărași), Vlădiceasca (comuna Valea Argovei-Călărași), Cojasca (Dâmbovița), Cristeasca (comuna Cornești, Dâmbovița), Oreasca (comuna Lungulețul, Dâmbovița), Ireasca (comuna Gohor, Galați), Frunzeasca (comuna Munteni, Galați), Goleasca (comuna Bucșani, Giurgiu), Comasca (comuna Oinacul, Giurgiu), Cămineasca (comuna Schitul, Giurgiu), Drăgăneasca (comuna Ulmi, Giurgiu), Hodoreasca (comuna Câlnic, Gorj), Cogeasca (comuna Lețcani, Iași), Piteasca (comuna Găneasa, Ilfov), Măineasca (comuna Petrăchioaia, Ilfov), Vlădiceasca (comuna Snagov, Ilfov), Crețuleasca (comuna Ștefăneștii de Jos, Ilfov), Chiteasca (orașul Scornicești, Olt), Leleasca (Olt), Arvăteasca (comuna Grădinile, Olt), Zorleasca (comuna Valea Mare, Olt), Gogeasca (comuna Cărbunești, Prahova), Nevesteasca (comuna Podenii Noi, Prahova), Loloiasca (comuna Tomșani, Prahova), Dolhasca (Suceava), Odobeasca (Drăcșenei, Teleorman), Păuleasca (comuna Frumoasa, Teleorman), Orbeasca de Jos, Orbeasca de Sus (comuna Orbeasca, Teleorman), Ludăneasca (comuna Răsmirești, Teleorman), Zâmbreasca (Teleorman), Ghireasca (comuna Mălușteni, Vaslui), Dumasca, Focșeasca (comuna Tăcuta, Vaslui), Muereasca, Muereasca de Sus (comuna Muereasca, Vâlcea), Odobasca (comuna Poiana Cristei, Vrancea), Bordeasca Veche, Bordeasca Nouă (comuna Tătăranul, Vrancea), Vintileasca (Vrancea) – în România, Grozasca (comuna Cetâreni, Ungheni), Feteasca (comuna Leușeni, Hâncești), Otovasca-Bâc (comuna Bubuieci, Chișinău), Popeasca (comuna Iermaclia, Ștefan Vodă), Basarabeasca (Basarabeasca) – în Republica Moldova. O localitate Odobasca este atestată și în Transnistria ucraineană. De asemenea, localitatea aromână Nevesca ar putea avea legătură cu chestiunea analizată de noi. Precizăm că numele din paranteze se referă la județ, în cazul României și la raion, în cel al R. Moldova.

Ținând cont de numărul mare – aproape 70 de nume actuale (nu le-am luat în calcul pe cele dispărute)! -, ar fi foarte ușor să alăturăm aici câteva toponime situate pe celălalt țărm al Atlanticului, în Canada și Statele Unite. Este vorba despre denumirile Drummond-Arthabaska – fost district electoral canadian în Québec, Kamouraska – de asemenea, vechi district electoral în aceeași provincie canadiană, Yamaska – la fel, Athabasca/Athabaska – toponim ce definește mai multe elemente geografice (oraș, munte, ghețar, lac, râu…), în provincia Alberta. Se adaugă Nebraska și Alaska – numele a două state componente ale Statelor Unite ale Americii. Doar că, pe lângă absența – aproape completă – până la jumătatea secolului al XIX-lea a românilor în America de Nord, trebuie foarte multă prudență atunci când ne întâlnim cu asemănări formale ale unor nume, așa cum este cazul cu denumirile nord-americane de mai sus. Concluzia, lejeră, este că aceste nume, de peste Atlantic, nu au absolut nici o legătură cu sistemul onomastic românesc! Seamănă cu nume românești, ca formă, și atât!

Cum, însă, „datul cu bâta-n baltă” la „oră de maximă audiență” este „sport național” la români și nici unii universitari (?) nu fac excepție, ieri, la deschiderea noului an academic, mi-a fost dat să aud că, citez, un nume precum Stoleriu, „se pronunță Stolériu, dacă se referă la o meserie, dar, dacă derivă de la o poreclă, Stolea (? – mirare personală!) pronunția este Stoleríu”! Am marcat și accentele. Mărturisesc că, după ce, în vreo trei decenii, după citirea, atentă, a mai multor ediții ale „Istoriei limbii române” (N. Densușianu, S. Pușcariu, A. Rosetti, Gh. Ivănescu) și consultarea și a altor lucrări în domeniu, precum cele ale lui N. Drăganu (1933), N. A. Constantinescu (1963) – n-am întâlnit o asemenea „argumentare”!…

Dar… „am stat de vorbă” cu specialiștii. N. A. Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, p. LVI, amintind de sufixele -ar(iu), –ărea, lucru valabil și pentru -er(iu), precizează că acestea se folosesc spre a arăta îndeletnicirea – albinar, buștenar, bărcar/păstor. Și N. Drăganu afirma, chiar mai înainte, același lucru… Am „chestionat” și DEX-ul, în varianta online, care afirmă, pentru stoler doar caracterul profesional – tâmplar, dulgher!…

În plus, cu peste douăzeci de ani în urmă, în intervențiile scurte, săptămânale, la Radio Iași, am menționat, între altele, că nume precum Funeriu, Funariu, Brăgariu, Zlătariu, Păcurariu, Stoleriu nu se pronunță cu accent pe penultima literă (i), deoarece sunt nume ce exprimă îndeletniciri, cu sufixe ce pleacă din latină: -arius, -erius, spre deosebire de nume ca Dimitriu, Vasiliu, Gheorghiu, Ștefăniu și altele, de origine greacă, în care, da!, accentul cade pe i. Dar, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!” și e păcat că un cetățean, „universitar” face onomastica românească de râs, la deschiderea noului an universitar, într-un amfiteatru plin, vorbind despre lucruri pe care nu le cunoaște!…

Încă un pas în direcția creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc Miercuri, sept. 18 2019 

Aseară am mai terminat o etapă, pe „drumul”, lung și anevoios, al creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc. Am găsit, cu ceva vreme în urmă, datele recensământului românesc din 2002. Cum, și fragmentele de teritoriu ce au aparținut României (din Ungaria, Ucraina, R. Moldova sau Bulgaria) au date, tot la nivel de localitate, cam din aceeași perioadă (exceptând R. Moldova, cu date din 2004, inclusiv Transnistria, toate celelalte țări au efectuat recensăminte în 2001), se poate porni, din perioada actuală, la alcătuirea bazei de date, la nivel de localitate (între informații urmând să intre nu doar numărul total de locuitori, ci și structura etnică a populației, exceptând Ucraina, unde există date pentru structura lingvistică). Etapa încheiată aseară a constat în separarea câtorva sute de comune nou-apărute, după 2002 (în total, în România, după 1989, au apărut peste 300 de comune noi, care se adaugă celor 2950 de municipii, orașe și comune, existente la căderea regimului comunist, cele mai multe – declarate după 2002) și, după verificarea finală, adăugarea și a mai multor sate nou-(re)apărute – cele mai multe, din județul Botoșani, dar, izolat, mai sunt unele și din județele Mureș, Buzău sau Giurgiu…

Urmează completarea datelor referitoare la structura etnică (din 2002, din rațiuni de „intimitate”/„informații confidențiale”, datele sub 5 locuitori, la nivel de localitate și sub 3 – la nivel de unitate administrativă elementară se trec cu semnul „*”; nu ar fi mai simplu ca, după ce specialiștii ar semna, cu bună-credință, un angajament că vor folosi datele doar în scop științific, informațiile COMPLETE ale recensămintelor – e vorba și de cel din 2011, existent, deocamdată, doar la nivel comunal! – să fie accesibile cercetătorilor?).

Apoi va urma o operațiune, probabil, și mai cronofagă: adăugarea semnelor diacritice, față de care administrația românească, în general (și nici cei care au efectuat și definitivat recensămintele nu fac excepție!), are o adevărată oroare. Mă rog, să zicem că, la vremea respectivă, prin anii 2002-2005, când au fost procesate datele, nu exista un soft cu caractere românești (ă, â, î, ș, ț), deși, ca student, în anii 1994-1996, lucrând la redactarea Revistei „Geea” (Revista Studenților Geografi din România), aveam, în Word Perfect, caractere diacritice românești, pe care le-am și folosit, de fiecare dată! Dar din faptul că, matale, funcționar în administrația românească, scrii „FANTINELE”, deci nu „FÂNTÂNELE” și nici măcar „FANTANELE”, ce pot eu să înțeleg, altceva decât lipsă de respect față de ce e românesc, în general și, în cazul dat, față de limba română??? Și asemenea „mo(n)stre” de lipsă de respect față de limba română am văzut și din partea celor care notează toponimia pe hărțile românești (și după 1989, nu doar în perioada comunistă) și chiar a celor care trec pe indicatoare numele de localități, râuri, străzi, etc… Ce să mai ceri unora ca aceștia să respecte regula lui â în interiorul numelor, sau a scrierii numelor masculine cu articolul hotărât –ul complet (în nume precum Râmnicul Sărat, Turnul Măgurele, Satul Mare)???

În fine, va trece și asta… Ulterior, având datele legate de populație, se pot realiza hărțile, la nivel comunal, prin metoda coeficienților de distribuție spațială, nu doar pentru Necoară/Nicoară și celelalte variante și derivate, pentru perioada actuală (că din acest motiv m-am oprit din inventarierea numelui menționat!), ci și pentru celelalte nume. Asta, în condițiile în care, la fondul de hartă, la nivel comunal, pentru perioada actuală, sper să pot adăuga, în timp, atât punctele/poligoanele și codurile pentru localități, cât și elementele legate de decupajul județean și de cel regional. În plus, plecând de la epoca contemporană, în baza de date vor fi adăugate satele dispărute, cele comasate și vechile nume ale celor existente, dar cu alt nume decât cel inițial, ca să nu mai tot „ghicesc”, nu doar pentru antichitate, cât mai ales pentru epoca medievală, unde se află cutare sau cutare sat unde sunt consemnate diferite antroponime, în colecțiile de documente istorice… Nici asta nu știu cât va dura (că e genul de activitate de care știi doar când o începi! 🙂 ), dar, ținând cont de câte bătăi de cap va da, sigur va dur(e)a!…

Să „dăm cu barda” (IV) Marți, sept. 17 2019 

Zilele trecute, mass-media relatau despre devastarea unei școli, de către trei elevi (?), „enervați” de sunetul unei jucării. Stricăciunile au fost remediate, în timp-record, astfel încât toți copiii să poată reveni la cursuri. După incidentul de la Clejani, s-au trezit și sindicatele (?) să ceară „mai mulți psihologi” în școli. Dar, nu mai bine ar fi cerut, onor „sindicaliștii”, bun-simț, „cei șapte ani de acasă” și respect, în primul rând, din partea părinților odraslelor în cauză și chiar și de la aceștia, dacă ar fi avut cine să-i educe??? Sau „nu dă bine” pentru noua „limbă de lemn” a societății „p(r)ost-moderne”, zisă „political correctness”, să îi faci pe unii nesimțiți, deși exact așa sunt?! Dacă ar trăi, autorul romanului „1984”, George Orwell, s-ar cruci!… Realitatea „bate” cartea!…

ACTUALIZARE: Azi, un director de școală, din Bădulești-Dâmbovița a fost lovit de un „părinte”, deoarece acesta din urmă s-a arătat deranjat că directorul i-a făcut observație odraslei!… Cităm din articol: „Sindicatele din Educație au reacționat la acest caz și condamnă violenţa din şcoli, de aceea solicită înăsprirea legislaţiei şi constituirea unui grup de lucru între reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi MAI pentru a veni cu un set de măsuri privind combaterea fenomenului în instituţii.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” condamnă orice fel de act de violenţă la nivel de şcoală şi societate şi cere înăsprirea legislaţiei pentru toate tipurile de violenţă. „Degeaba s-au cheltuit zeci de milioane de euro prin programe europene privind combaterea violenţei, dacă, până acum, nu a fost identificat niciun mijloc real pentru diminuarea fenomenului”, se arată într-un comunicat de presă.”

Legiferarea bunului-simț, a respectului reciproc, a onestității, omeniei, bunei-credințe, a cumsecădeniei și a „celor șapte ani de acasă”, de la ciclul primar, până la cel post-universitar, nu „bătut apa-n piuă” cu „programe europene privind combaterea violenței”, stimați „sindicaliști”!!! De vorba aceea: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” auzit-ați??? Sau de așa-zisa „Lege a lui OM”: „Ești OM cu mine, sunt OM cu tine!”… Și începeți chiar cu mutanți din ăștia, numiți, impropriu, „părinți”!… Se aude, cumva???

Pagina următoare »