Când (ar trebui) să se sărbătorească Ziua Independenței și Ziua Regatului? Miercuri, mai 22 2019 

În anul 1866, la 10/22 Mai, prințul Carol de Hohenzollern-Siegmaringen, rostea, în fața Parlamentului, în limba franceză, jurământul în urma căruia era învestit ca Domnitor al Principatelor Române Unite. Începea o lungă și rodnică domnie, întinsă pe mai bine de 48 de ani.

11 ani mai târziu, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de Externe al Principatelor Române Unite (României), rostea, în fața Adunării Deputaților, la 9/21 Mai 1877, celebrul discurs prin care era proclamată Independența țării față de Imperiul otoman. Senatul a confirmat a doua zi această declarație, care, semnată de Carol I, a fost publicată în Monitorul Oficial, în aceeași zi, 10/22 Mai 1877.

În anul 1881, România independentă a devenit Regat, ceremonia de încoronare ca Rege a lui Carol I având loc atunci, iar această zi, 10/22 Mai, a devenit Ziua Națională a României, până în anul 1947, inclusiv.

Ca să încheiem odată cu „regula de a nu avea nici o regulă”, ținând cont de faptul că Ziua Unirii Transilvaniei (cu Banatul, Crișana, Sătmarul și Maramureșul) cu România se celebrează la 1 Decembrie, STIL NOU (fiind, din 1990, și Ziua Națională a țării, în prezent), ar trebui ca toate sărbătorile cu caracter național-istoric – Ziua Unirii Principatelor, Ziua Independenței, Ziua Regatului României, Ziua Unirii Basarabiei cu Țara, să fie, TOATE, marcate PE STIL NOU! Deci, pentru Ziua Unirii Principatelor data de sărbătorire ar fi 5 Februarie, pentru Ziua Independenței și a Regatului – 22 Mai, iar pentru Ziua Unirii Basarabiei cu România – 9 Aprilie!

În plus, ținând cont de însemnătatea sărbătorii Sfinților Împărați (traco-romani) Elena și Constantin, care au contribuit la recunoașterea creștinismului ca religie oficială în Imperiul roman, cele două date – 21 Mai (celebrarea celor doi Împărați: Elena – născută ca traco-frigiană, în Bithynia – și Constantin – traco-roman balcanic, născut la Naissus/Niș) și 22 Mai (Ziua Independenței și a Regatului) ar putea fi celebrate împreună, ca zile libere, în care să se organizeze și manifestări specifice.

Despre importanța sărbătorii din 21 Mai subliniem doar faptul că, probabil, Constantin cel Mare a fost cel care i-a convins pe traco-daci (inclusiv pe dacii liberi, de la nord de Dunăre) să se creștineze, învățând Tatăl Nostru și Crezul în limba latină. Ca dovezi aducem:

-încetarea, din 318 d. Hr. a atacurilor carpilor împotriva Imperiului roman; carpii s-au creștinat, învățând limba latină, utilizând numele de trib, ca nume de botez și, ulterior, din Evul Mediu, și ca nume de familie (în Moldova și Basarabia numele este atestat frecvent, continuu, având și azi mii de purtători în partea estică a spațiului românesc, exact unde au trăit carpii); vechile centre Paloda și Petrodava au continuat să se dezvolte, devenind orașele Bârlad și Piatra(-Neamț), iar Kogaiononul s-a transformat în Muntele Sfânt al creștinilor, Ceahlăul de azi (ca dovadă, toponime precum: Toaca, Panaghia, Poiana Maicilor, Pârâul Călugărilor, Schit și altele);

-peste 80% din cuvintele din Tatăl Nostru și Crezul sunt de origine traco-dacă și (mai ales!) latină; terminologia creștină de bază – creștin, cruce, biserică, Dumnezeu, preot, cuminecare, botez, Paște, Crăciun, etc. – este de origine latină;

-antroponimele creștine vechi, moștenite din perioada romană (secolele IV-VI), din forme precum Georgius, Constantinus, Elias, Demetrius, Teodorus, Andreas, Nicolaus, Basilius și altele, au evoluat, în română spre Gheorghe, Constantin, Ilie, Dumitru, Toader, Andrei, Nicolae, Vasile, etc. În plus, toate au avut frecvență mare, fiind printre cele mai răspândite patronime, în cei circa două mii de ani de viață creștină în spațiul românesc carpato-balcanic, ca dovadă stând și formele străvechi, datând din perioada de final a antichității: Sângeorz/Sângeorgiu, Sântilie, Sâmedru/Sumedru, Sântoader, Sân(t)andrei/Îndrea/Undrea/Andreu, Sânnicoară/Nicoară/Nicăruș/Nicuruș, Sânvăsâi și altele. Alături de Crăciun, numele Dumitru și Toader au fost împrumutate și vecinilor maghiari, după creștinarea lor (produsă sub regele Ștefan cel Sfânt/Szent Istvan, născut român, cu numele Voicu/Vajk), în formele Karacson, Demeter, Tivadar.

Reclame

Merg la referendum, dar NU voi vota întrebările propuse! Joi, mai 16 2019 

Actualul „locatar” de la Palatul Cotroceni a inițiat o consultare populară, care se va desfășura odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai. Ideea unui referendum pe teme legate de Justiție, tot mai siluită de politrucii guviermi ai ciumei roșii, de mai bine de doi ani, era/este salutară. Doar că… cele două întrebări propuse sunt acolo… ca să fie!

Dacă Herr Muth aus Kotrotcheni voia să aibă efect juridic și impact autentic acest referendum, iar rezultatele sale să nu fie contestate (de ciuma roșie, în primul rând), ar fi (pre)luat întrebarea avansată (și chiar trimisă la Cotroceni!) de domnul @Cetatean, înainte de 5 aprilie, pe Politeia:

“Sunteți de acord cu legi penale mai favorabile celor care comit fapte de corupție?”

Herr Muth a demonstrat, încă o dată, cum face de aproape doi ani și jumătate, că este doar Herr Blatist mit ciuma roșie! După ce a tot fost „plimbat”, ca „premierul grivco”, în 2009, care ar fi fost prim-ministru al României, dacă autorul (prostănac al) expresiei „Mihaela, dragostea mea!” ar fi ieșit președinte, după ce a stat aproape 4 ani și jumătate din cei „5 ani de vacanță la Cotroceni”, după ce a dat „încă o șansă” ciumei roșii, nu o dată, ci DE TREI ORI!, s-a „reactivat” brusc, spre a mai câștiga alți „5 ani de vacanță”, firește, tot la Cotroceni! Ei, tovarășe Herr Muth, nu vei vedea nici un vot de la mine pe cele două (pseudo-)propuneri de la referendum! Voi merge, ca să iasă cvorumul de participare, că altfel se laudă ciuma roșie că „românii nu vor Justiția „securiștilor” de la DNA”, dar NU VOI VOTA (sau, dacă votez, în dreptul fiecărei întrebări vor fi cel puțin două ștampile!)! Timp de doi ani și jumătate, Herr Blatist, a lăsat ciuma roșie să își aplice propriul „progrom de guvernare” pe poporul român, ca asta să-i antagonizeze împotriva „P(artidului-)S(tat al lui )D(ragnea)” și Herr Baron Muthausen să apară ca „salvatorul patriei”, exact în anul în care, ce coincidență?, sunt (și) alegeri prezidențiale! Așa că, mein Herr, NEIN!

P.S. Nu sunt dintre cei care „și-au luat like-ul înapoi”, din două motive: 1. Nu am facebook și 2. Am votat cu Herr Muth, în 2014, ca să nu iasă mitomanul plagiator!

Ce să caute hoții și corupții în Schengen? Miercuri, mai 15 2019 

Tot aud/citesc felurite declarații ale unor „politicieni” (sau, mai corect, politruci!) despre cât de „pregătiți” suntem noi, românii, să intrăm în „spațiul Schengen”… Da, e adevărat, din punct de vedere tehnic, logistic, România are toate capacitățile necesare spre a fi primită în acest spațiu. Dar… Fiindcă, aici, există un „dar”: pot explica aceiași politruci (cu texte pregătite spre a fi „citite”, în alfabet chirilic, de la Kremlin!), în cazul aderării la „spațiul Schengen”, dacă vreun politruc corupt sau un vameș hoț „face cadou” unui interlop/raket, urmărit internațional, lista cu suspecții Europol, cum mai poate fi el prins, știindu-se că, de la Prut, până la Lisabona și de la Vama Veche la Uppsala, acesta se poate „plimba” liber, nestingherit? Sau, ca să întreb altfel: ai un vecin care se dedă la toate relele – scandaluri, furturi, trafic de influență, bârfă, are un anturaj dubios (format din hoți, corupți, violatori, infractori, în general), iar între gospodăria ta și a lui este un gard trainic. Ce faci, îl dărâmi și lași, în locul lui, doar o liniuță trasată cu cretă/vopsea?

Și, „altă între-bare” pentru politrucii guviermi ai ciumei roșii (și acoliților lor): când, de peste doi ani, ați siluit Justiția, ați eliberat borfași, infractori, cu toptanul, orice om de bun-simț vreți să mai stea de vorbă cu voi??? Să vă zic că sunteți NESIMȚIȚI e un compliment! N-are bogata limbă română cuvinte, expresii, să definească mizeria morală în care colcăiți!

Nu vă urez decât să vă dea Dumnezeu exact „binele” pe care l-ați „făcut” și îl „faceți”! Vouă, neamurilor voastre și tuturor celor din găștile de neam-prost pe care le aveți, până la a 777-a spiță!

Adevăratul patriotism Duminică, apr. 21 2019 

După Gheorghe Pomuț și Nicolae Tesla (Teslea), am mai aflat de un român ajuns în America (de care nu știam!), care a făcut mai mult decât cinste României

Ion Caba (John Kaba) s-a născut în Ardeal (în secolul al XIX-lea), sub stăpânire austro-ungară, a emigrat în Statele Unite, unde a ajuns la gradul de căpitan, în armata americană. După încheierea primului război mondial, a sosit la Chișinău cu o dublă misiune: să distribuie ajutoare americane populației locale și să prezinte un raport pentru delegația americană, participantă la Conferința de Pace de la Paris, referitor la Basarabia.

Plecând urechea la intrigile rușilor și la intensul lobby făcut de emigrația rusă peste Ocean, delegația americană nu doar că susținea minciunile rusești, dar cerea „plebiscit” peste Prut – numai în județele românești, celelalte urmând să fie retrocedate Rusiei! Era nevoie, așadar, în spiritul echității, să se asculte și opinia românilor și, mai ales, să fie obținute informații direct de la fața locului. Căpitanul John Kaba era omul potrivit deoarece, fiind ardelean, știa să vorbească românește.
Raportul, intitulat „Politico-economic review of Basarabia” (36 pagini), cuprinde referințe la starea regiunii după război și, prin pledoaria hotărâtă și sinceră a căpitanului John Kaba pentru cauza românească, a schimbat cu 180 de grade poziția delegației americane (și a celei britanice), care nu a mai cerut „plebiscit” în Basarabia și, a acceptat, tacit, după 1920, includerea Basarabiei în cotele de imigranți alocate, anual, României!…

Am citit, deja, raportul și sunt acolo câteva pasaje, incredibil de actuale, despre soldatul român loial și prietenos (apropos de apartenența, astăzi, a României la NATO)! De remarcat că, în textul raportului, începând chiar din titlu, autorul folosește toponimia românească din Basarabia, inclusiv acest regionim și nu pe cel de sorginte rusească – Bessarabia.

Contribuția căpitanului John Kaba la recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei cu Țara (1918) a fost revelată de istoricul basarabean Octavian Țîcu (ales, recent, deputat de Ungheni, din partea Blocului ACUM, în Parlamentul de la Chișinău).
Habarniștii guviermi de la noi n-au însă treabă cu asemenea chestiuni!… Mai ales că au de pus „în practică” niște „directive” primite de la Răsărit, cu litere chirilice, de „scăpat” de la pârnaie, cu orice preț, borfașul-șef…

Despre adaptarea la modernitate a neamului nostru… Joi, apr. 11 2019 

Pe la finalul antichității, după ce împăratul (de origine traco-romană) Constantin cel Mare îi va fi convins pe marii preoți ai cultului lui Zamolxe să se creștineze (cu tot cu comunitățile lor de traco-geto-daci), strămoșii noștri au învățat Tatăl Nostru și Crezul, în latină, iar din romanus și-au spus români/rumoni/ar(u)mâni/rămăni/rumări/rumâni… Au uitat, însă, aproape tot din vechea lor limbă, traco-dacă, din care au supraviețuit, după I. I. Russu, doar vreo 170-180 de cuvinte în limba română…

În a doua parte a veacului al XIX-lea, societatea românească a intrat într-un curent de modernizare, de europenizare. Asta a presupus renunțarea la vestimentația și obiceiurile orientale, turco-fanariote – adică la șalvari, ilic, giubea, turban, narghilea, zaiafet… – și preluarea costumației apusene, inclusiv a multor franțuzisme, de unde și porecla dată acestor reprezentanți ai „modernității” apusene, de bonjuriști și chiar ridiculizarea lor – de către V. Alecsandri, în ciclul dedicat Chiriței – prin furculision, fripturision, etc… Problema este, însă că, odată cu această modernizare, a dispărut, dintr-o mare parte a ținuturilor locuite de români (Moldova, Ardeal, …), cimpoiul, instrument popular, probabil, de sorginte traco-dacă (termenul amintit nu este nici grec, nici latin, dar nici slav, maghiar, cuman, german). Faptul că s-a cântat la cimpoi în (aproape) tot spațiul românesc este trădat de numărul mare de purtători (de ordinul sutelor!) ai numelor în variantele Cimpoieș(u) – în Moldova, Cimpoier(u) – în Ardeal, Cimponer(u) – în Banat, consemnând chiar și forma Csimpolyas (Cimpoiaș) – în Ungaria. Probabil, mulți boieri de origine fanariotă îndrăgeau cântecele la cimpoi, motiv pentru care lăutarii noștri s-au… „reprofilat” spre alte instrumente…, cimpoiul supraviețuind până azi doar în sudul țării și la românii balcanici…

Căderea regimului comunist, în 1989, a însemnat, între altele, (re)racordarea societății românești actuale la specificul occidental, de care am fost rupți, brutal, după 1945… Regăsirea specificului apusean a dus și la (aproape) dispariția costumului popular românesc, asociat, în memoria colectivă, cu nesfârșitele „ode conducătorului iubit” de la „festivalurile Cântarea României”, în timpul cărora, „oamenii muncii”, țărani, muncitori, intelectuali…, dedicau osanale conducerii „de partid și de stat”. Exceptând arii rurale mai izolate, din nordul țării – Maramureș, Bucovina… – unde inclusiv copiii se îmbracă în port popular, marea majoritate a românilor nu mai au nici o treabă cu această tradiție străveche. Pare ciudat, în condițiile în care, în Bucureștii interbelici, potrivit Anuarului SOCEC al României Mari, apărut în 1925, existau mai multe magazine care vindeau „haine naționale” (= costume populare) și însăși Familia Regală a României, în frunte cu Regina Maria, se îmbrăca în port popular…

Deși ideea mai trebuie „șlefuită”, după cele trei exemple amintite mai sus, se pare că există un fel de „cod genetic” al acestui neam, ca odată cu modernizarea, cu adaptarea la un nou context cultural, social, economic, etc, să elimine și elemente ce țin de tradițiile sale autentice… Facem asta și la nivel individual, fie prin concetățeni plecați o vreme prin străinătăți, care „se fac”, la revenirea în țară, că nu mai „știu” românește, sau chiar prin cei aflați tot aici, printre noi, care vorbesc/scriu un fel de „păsărească”, numită „romgleză”, cam la fel ca bonjuriștii de altă dată, cu furculision-ul și fripturision-ul lor, care azi ar „suna” furculyshion sau fripturyshion…

Ce înseamnă să fii om de cuvânt, de caracter… Miercuri, apr. 10 2019 

Tot „săpând” la alegerile parlamentare din Regatul Unit (cele de acum un secol), am dat peste această poveste:

„O’Connor was elected Member of Parliament for Galway Borough in the 1880 general election, as a representative of the Home Rule League (which was under the leadership of William Shaw, though virtually led by Charles Stewart Parnell, who would win the party’s leadership a short time later). At the next general election in 1885, he was returned both for Galway and for the Liverpool Scotland constituencies, which had a large Irish population. He chose to sit for Liverpool, and represented that constituency in the House of Commons from 1885 until his death in 1929. This was the only constituency outside the island of Ireland ever to return an Irish Nationalist Party MP. O’Connor continued to be re-elected in Liverpool under this label unopposed in the 1918, 1922, 1923, 1924 and 1929 general elections.”.

Adică, după revolta irlandeză de Paști din 1916, războiul irlandezo-britanic din 1919-1921 și separarea (marii părți a) Irlandei de Regat, din 1922, irlandezul (naționalist!) O’Connor a fost re-ales, la Liverpool, în Anglia, ca deputat în Parlamentul britanic, în 1923, 1924 și 1929, fără a se mai înscrie alt contra-candidat! Ba, mai mult:
„He became “Father of the House of Commons”, with unbroken service of 49 years 215 days”
și „He was the last Father of the House to die as a sitting MP until Sir Gerald Kaufman in 2017”

Toată această activitate parlamentară de jumătate de veac, în același partid, al naționaliștilor irlandezi!

Încercând o comparație, după Unirea Transilvaniei cu România, ar fi însemnat ca, măcar un deceniu, la Debrecen sau Miskolc, să zicem, ungurii să aleagă un deputat român în Parlamentul de la Budapesta!

Așa ceva nu s-ar fi văzut și nici nu se va vedea în acest colț de Europă! Or fi briții „perfidul Albion” dar n-au degeaba „The House of Commons”, aleasă prin vot, de vreo 7-800 de ani!…

În plus, n-am cunoștință ca, la noi, să avem vreun parlamentar cu o activitate atât de îndelungată (dacă o fi – mă voi documenta, că am de unde! 🙂 ), în același partid și nici ca acesta să fie declarată „Părintele Adunării/Camerei Deputaților”! Unde? Acolo unde scrii Parlamentului, de două ori că vrei să-i evidențiezi activitatea și nu-ți răspunde nimeni, nici după ani de zile???

Unirea Basarabiei cu România – 101 ani! Marți, apr. 9 2019 

Se împlinesc azi 101 ani de la istorica decizie a Sfatului Țării – legislativul Republicii Democratice Moldovenești (Basarabiei) – care, cu o largă majoritate de voturi, a hotărât Unirea teritoriului pruto-nistrean cu Țara.

Am observat că sunt destui cei care marchează această Unire la 27 Martie. Am preferat, însă, această dată (și în anii trecuți), deoarece 27 Martie este pe stil vechi și trebuie, odată pentru totdeauna, să ne hotărâm și noi dacă sărbătorim TOATE momentele aniversare ale istoriei noastre (măcar din secolul al XIX-lea încoace) pe stil vechi sau pe stil nou!

Într-o asemenea ordine de idei, chiar și Ziua Independenței României – în legătură cu care există o polemică (dacă a fost 9 Mai, data când a rostit Mihail Kogălniceanu celebrul discurs în Adunarea Deputaților, sau 10 Mai – data promulgării Decretului Domnesc, de către Carol I, în „Monitorul Oficial”) – s-ar sărbători, în acest fel, pe 21 sau 22 Mai! Dar, despre această chestiune vom mai vorbi, atunci!…

Ţi-au înflorit salcâmii, mamă (Silvia Râșnoveanu) Duminică, apr. 7 2019 

Măicuța mea, sunt toți salcâmii-n floare
Și-i plin drumeagul ce dădea-n văioagă,
Of, dac-ai ști câte-amintiri mă leagă,
Iar ochii-mi plâng și sufletul mă doare.

Parfumul lor îmi răscolește-n gânduri
Și mi le poartă-n voie prin eteruri,
Te rog, dac-au ajuns la tine-n ceruri,
Prin ele, să-mi trimiți nescrise rânduri.

Să-mi spui ce faci și ce mai face tata,
Și pe la voi, din iarnă, se renaște?
Cum e pe-acolo când, la noi, e Paște,
Sau cât de nemiloasă-i judecata?

Sau spune-mi ce vrei tu, doar îmi vorbește,
Să-mi pară că-ți aud, în mine, glasul.
Ce bine-ar fi să-ți simt prin iarbă pasul,
Sau zâmbetul prin flori cum înflorește.

Pot să te-ntreb dac-ai băgat de seamă
Că n-am mai fost de-atâta timp pe-acasă?
Aș vrea să merg….mi-e dor și mă apasă,
Căci iar ți-au înflorit salcâmii, mamă!

15 Martie 2019, orele 15: România se oprește, timp de 15 minute… Vineri, mart. 15 2019 

Campania declanșată de suceveanul Ștefan Mandachi are și imn…

ROMÂNIA VREA AUTOSTRĂZI! #șîeu

Democrația în România – „cod roșu”! Joi, feb. 14 2019 

Aseară, (in)justiția „patronată” de „ciuma roșie” i-a pus milițai la poartă Laurei-Codruța Kovesi. Nu mai zic de citația pe numele ei, pusă exact în ziua în care trebuie să se prezinte la interviul pentru postul de procuror-șef european!

Adăugați și declarația Cristinei Tarcea, legată de ingerintele grosolane ale politicului în Justiție, precum și alocarea în tentativa aia de „buget” cârpit cu mare întârziere, a unor fonduri pentru danjarmerie de peste 5 ori mai mari decât anul trecut.

Probabil, ca în toate situațiile precedente, românul „imparțial” se va uita în altă parte, că nu e treaba lui, va pleca la țară, la munte (că mai e zăpadă!, ori la Dubai sau în Caraibe, iar Democrația, Justiția și apartenența României la spațiul euro-atlantic le va lăsa să le apere Sfântul Duh și Maica Domnului…

Treziți-va, români, că dispare România!…

Dacă nu cumva, românii au și dispărut deja! 😣

Pagina următoare »