Slobodan Božinović – 40 de ani de muzică Luni, iun. 15 2020 

Vasile Pandelescu – Supărat am fost de mic Duminică, iun. 14 2020 

Slobodan Božinović – Melodii noi Sâmbătă, iun. 13 2020 

Ungurenească timoceană la cimpoi Vineri, iun. 12 2020 

Vitomir Stanojević & Čarobnjaci – Liegănat și pi picior Joi, iun. 11 2020 

Vitomir Stanojević & Čarobnjaci – Dans rumânesc (Timoc) Miercuri, iun. 10 2020 

Vitomir Stanojević – Dans din Homolie (Munții Omului) Marți, iun. 9 2020 

Miorița (Maramureș?) Luni, iun. 8 2020 

Aude-să, D[oa]mne, aude
Peste cel plăiuț de munte,
Un șuier, D[oa]mne, șuier
Că acolo, D[oa]mne,

  1. Sînt numai trei păcurărași
    Doi ce[i]mari
    Și-s ver[i] primari
    Unu-i mic și-i străinel.
    Acel mic și străinel
  2. Că [la] apă l-au mînat.
    Pînă la apă au umblat
    Foarte mult l-au judecat
    Ca pe dînsul să-l omo[a]ră
    Oile să i le éé.
  3. Da el cînd din apă au venit
    El numai au avut
    O mioară zdrăvioară.
    Și înainte au eșit
    Și din grai așa au grăit:
  4. – Drajii mei verișori
    Dacă pe mine mi-ț[i] omorî
    Lîngă mine puneț[i]
    Fluierul de dreapta
    Buciunul de-a stînga.
  5. Că cînd vîntu a sufla
    Fluerul a fluera
    Și buciunul a bucina
    Numai răsunul
    Că mi-a răsuna
  6. Peste munți numai la ai
    mei doi părinți
    Și răsunul și mi-a merje
    Peste brazi la ai mei frați,
    ………………………

Notă: Textul este preluat de aici. Nu am preluat și datarea (sfârșitul secolului al XVIII-lea) deoarece opinia potrivit căreia aceasta ar fi „cea mai veche variantă” a Mioriței cade din considerentul că această creație populară are o vechime de cel puțin un mileniu. Dovada cea mai clară este prezența sa și la aromâni. Știindu-se că aceștia nu au mai fost în contact direct cu dacoromânii (românii carpato-dunăreni) de acum un mileniu – dovada cea mai clară fiind absența cuvintelor de origine maghiară din dialectul aromân – este clar că balada amintită circula deja, de dinainte de anul 1000, poate, cel târziu, din secolul al X-lea. Chiar și varianta culeasă de la Soveja de Alecu Russo (1848) – cea „clasică”, inclusă și în culegerile de literatură populară și în manualele școlare – trebuie să fi fost definitivată, în forma găsită de intelectualul basarabean undeva în veacul al XV-lea, deoarece, altfel, nu se poate explica prezența baciului vrăncean alături de cel moldovean, din moment ce, de-a lungul (aproape) întregii existențe a Voievodatului/Principatului Moldovei, Țara Vrăncii i-a aparținut acesteia. Or, atestarea, în Miorița sovejană a baciului vrăncean este un indiciu de geografie istorică potrivit căreia, la data fixării acestei forme a baladei, Țara Vrăncii ori era, încă, independentă (lucru mai puțin probabil), ori, cu o formă de autonomie extrem de largă, era parte a Țării Românești. Informațiile istorice – și legendele populare – par să confirme încorporarea Țării Vrăncii la Moldova după 1460, în vremea domniei lui Ștefan cel Mare (fapt confirmat și de legenda cu feciorii babei Vrăncioaia)…

Deci, ca să încheiem această „poveste” a „vechimii” Mioriței, varianta sovejană e cu vreo trei secole mai veche decât cea – considerată „cea mai veche” – din Maramureș. Dacă e vorba de vechimea momentului când a fost culeasă, da, doar așa e cea mai veche…

Și mai persistă un semn de întrebare (pus și în titlu, dealtfel): cum o fi balada maramureșeană, dacă scrie, în text că e din Bistrița-Năsăud?

Nicolae Sulac – Miorița Duminică, iun. 7 2020 

Cântece bătrânești – Miorița Sâmbătă, iun. 6 2020 

« Pagina anterioarăPagina următoare »