Acum, că au (cam) trecut sărbă(u)torile, a venit vremea să ne continuăm activitatea… Lucru vizibil, ieri și azi, cel puțin, pe vreo trei „fronturi”. Primul se leagă de continuarea tehnoredactării lucrării de licență, care a ajuns la peste 26% text introdus din varianta originală (scrisă de mână). Dacă tot am ajuns la acest aspect, ca o „paranteză”, trebuie să precizez că va fi o adevărată provocare să actualizez informațiile toponimice, legate de stratificarea istorică a numirilor din Țara Oltului, cu cele culese, acum un secol și jumătate, în satele făgărășene, de Pesty Frigyes

A doua direcție se leagă de (re)luarea inventarierii rezultelor electorale parlamentare japoneze, sistată de mai bine de un an (din decembrie 2021!)… Dacă, inițial, informațiile introduse, la nivel regional, se limitau, preponderent, la numărul de mandate legislative, pe formațiuni politice, ieri și azi am reușit să definitivez rezultatele votului, pe subdiviziuni electorale (districte) și prefecturi pentru primele alegeri legislative de după promulgarea Constituției postbelice (1947).

Și, în fine, am revenit la inventarierea, deocamdată nediferențiată, a toponimelor legate de evidențierea excesului de umezeală. Mai lucrasem, sporadic, și cu intermitențe, însă, sper, de această dată, revenirea să fie mai consecventă! 🙂

Mai sunt „în așteptare” sau „puse pe pauză” și alte activități… În funcție de cum reușesc să mă „organizez”, fie vor începe, fie voi reveni și la acestea!…

Publicitate