Am revăzut filmul „Cardinalul” (a treia oară, cred)… Un film deosebit, care merită urmărit în întregime, deoarece surprinde, grăitor, destinul nefericit al altui artizan al Unirii din 1918 – Cardinalul Iuliu Hossu! Puterea comunistă, de inspirație bolșevico-sovietică, impusă de „eliberatorii” de la Răsărit după 1944, a băgat în temnițe toată floarea intelectualității românești – începând cu lideri ca Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu, Ioan Lupaș… – și, mai ales, pe marii făurari ai Unirii de la 1918 în primul rând, pe Iuliu Maniu și pe Iuliu Hossu, Dacă „vina” lui Maniu a fost că era iubit și susținut de popor, imediat după eliberarea nordului Ardealului, în 1944-45, Iuliu Hossu mai avea una: era liderul Bisericii Greco-Catolice, desființată, prin decret de regim, în 1948…

Ca un adevărat lider, cu o demnitate christică, Iuliu Hossu, care îndurase, 4 ani, și barbaria hoardelor horthyste (1940-44), a refuzat toate „ofertele” regimului totalitar, care au culminat cu cea de a deveni Mitropolit (ortodox) al Moldovei, dacă se lepăda de credință… Regimul a sfârșit prin a-l invita, în 1968, la aniversarea a 50 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Țara, ceea ce a fost o mare umilință pentru comuniști, dar nu ultima!… Regimul a încercat, în anul următor, profitând de vizita unui delegat al Papei, să „scape” de el: Iuliu Hossu, căruia i s-a adus, la Mănăstirea Căldărușani, vestea că va deveni Cardinal, a refuzat să-și părăsească țara și, mai ales, „turma” de credincioși greco-catolici!…

N-o să „povestesc” eu, acuma, tot filmul! Cei interesați îl pot vedea, pe platforma unde se mai află, dar numai până pe 20 decembrie! Interese comerciale, înguste, de neam-prost, fac ca netflix să anunțe, ulterior, eliminarea filmului, care, în orice societate normală, ce-și prețuiește așa cum se cuvine înaintașii, ar trebui să fie accesibil permanent!…

Publicitate