Am definitivat inventarierea datelor legate de mențiunile creștine de dinainte de 1300. Pentru toate perioadele analizate – înainte de anul 300, secolele IV-VI – partea finală a Imperiului roman (de răsărit, după 395), secolele VII-X și, respectiv, secolele XI-XIII (înaintea întemeierii statelor românești extracarpatice), regiunea cu cele mai multe atestări este Dobrogea. Dacă, înainte de anul 600, a doua regiune cu atestări frecvente a fost Oltenia, după acest an se evidențiază Moldova, depășită de Ardeal, după anul 1000 (cele două regiuni și-au inversat pozițiile).

Sunt mari diferențe, pe aceste intervale, între ele. Astfel, după doar două mențiuni (de martiri) în Dobrogea, înainte de anul 300 d. Hr., apare o adevărată „explozie” în secolele IV-VI – peste 160 de ocurențe, dintre care, aproape două treimi sunt din Dobrogea, iar aproximativ o treime – din Oltenia. În secolele VII-X, cu aproximativ o treime dintre cele 20 de mențiuni se evidențiază Dobrogea, respectiv Moldova, în vreme ce, în anii 1001-1300, peste o treime dintre atestări vin tot din Dobrogea (7), egale cu cele din Ardeal și Moldova.

Ar fi interesant de corelat aceste înregistrări cu răspândirea antroponimelor creștine vechi românești pe regiunile spațiului românesc!…