A plecat la Ceruri profesorul Stelian Dumistrăcel… Încă din anii studenției, am citit unele dintre lucrările Domniei Sale, devenind, apoi, un urmăritor constant al articolelor, cu o tematică diversă – nu doar lingvistică, filologică – publicate în Ziarul de Iași. La una dintre întâlnirile noastre – deoarece, spre norocul meu, am avut onoarea de a deveni „colegi de breaslă” – mai exact, la unul din Simpozioanele Naționale de Toponimie, desfășurat la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, ne-a povestit cum a aflat, de la un localnic nemțean, un „înțelept al satului”, de unde vine expresia a tăia frunze la câni…

După spusele domnului profesor, în veacul al XVIII-lea, după ce, peste Carpați, împărăteasa habsburgică Maria Terezia, a dispus ca, în satele coloniștilor, în fața caselor acestora, să existe duzi care să ajute, cu hrană, dezvoltarea sericiculturii, obiceiul creșterii viermilor de mătase – ori prin migrarea unor ardeleni, ori prin preluarea activității de peste munți – a pătruns și în satele din vestul Moldovei. Acestor viermi de mătase li s-a spus, în popor, cânii babei. Deci, a tăia frunză la câni(i babei), însemna că se tăiau frunze (de dud) ca să fie consumate de viermii de mătase (cânii babei). Deoarece, ulterior, de la o vreme, sericicultura și-a diminuat prezența, sensul vechi al expresiei a tăia frunze la câni s-a pierdut, trecând spre cel actual, legat de pierderea vremii fără rost…

Dumnezeu să-l ierte! Odihnească-se în pace!