Urmărind evenimentele internaționale din ultima vreme și „aruncând” un „ochi” și în trecut, remarc un „tipar” de cel puțin două secole: pe nimeni dintre „cei mari” nu-i interesează soarta și integritatea teritorială a „celor mici”!… În 1812, rușii au mituit negociatorii otomani, la București și s-au „retras” la ei „acasă” că venea în „excursie” la ei, „la Grande Armee” a lui Napoleon, plecând cu tot cu Basarabia! Au zis că e o „bucățică” – vechea raia a Tighinei, luată de la turci și au ocupat un teritoriu de vreo 4 ori mai mare, din Principatul Moldovei. A „tușit” cineva? N-am auzit!…
Toamna lui 1938: britanicul chamberlain și francezul daladier acceptă să dea lui hitler regiunea sudetă de la Cehoslovacia, pentru „a salva pacea”: un an mai târziu, hitler invada Polonia!…
În 1941, decembrie, Departamentul de Stat american recomandă lui roosevelt ca să condiționeze acordarea de ajutoare militare rușilor (care tocmai se apărau, în fața Moscovei, de atacurile nemților) de recunoașterea frontierelor europene interbelice. Jigodia zisă „the president of the U S”, tot democrat, ca senilul de acuma, ignoră documentul Departamentului de Stat și dă ajutoare militare rușilor moka!
Trei ani mai târziu, ca să-și „salveze” imperiul, altă jigodie occidentală, britanicul churchill vinde, la Ialta, jumate de Europă aceluiași stalin!

Și ar mai fi și alte exemple, dar cred că cele de mai sus ajung!

După o bună remarcă, de fiecare dată când s-au „croit” sau au fost „confirmate” noi granițe între „cei mari”, care și-au stabilit și „sfere de influență”, nimeni din „cei mici” NU A FOST CHEMAT! Cehoslovacilor li s-a luat regiunea sudetă, de către Franța și Regatul Unit, care au dat-o Germaniei, fără ca victima să fie de față și, mai grav, fără a fi ascultată! La fel, un secol și ceva mai devreme, n-am știre ca vreun demnitar moldovean să fi fost chemat la „tratativele” ruso-turce, desfășurate la București, în urma cărora Rusia a „plecat” cu Basarabia!… Nu-mi amintesc ca, la Ialta, să fi fost vreun diplomat polonez, cehoslovac, ungur, român sau bulgar, când s-au negociat „sferele de influență” între sovietici și occidentali!…

Și, bine observa cineva, acum americanii și NATO negociază cu rușii cei nervoși, care stau, „înarmați până-n dinți” la granițele ucrainene, dar pe… ucraineni nu i-a chemat NIMENI!…

Și, ca să se confirme „tradiția” din exemplele de mai sus, senilul de la Washington s-a „scăpat” și ar fi zis, zilele trecute, că, dacă „rușii iau o mică parte din Ucraina, nu e grav”!!! După vreo două zile a retractat, „dând-o la întors”!… Adică, în „traducere”, „pohta ce-a pohtit” dictatorul putler e să anexeze o halcă din sudul Ucrainei, care să lege „republicile” separatiste din Donbass cu Crimeea și să lase, eventual, victima ucraineană fără ieșire la Marea Neagră!… Nici nu e „mult”, față de cele 17 milioane de kmp cât are urss, pardon Rusia!…

Recunoașteți „tiparul” de mai sus???

Cu alte cuvinte, „cei mari” s-au pișat „cu boltă” pe „cei mici”… Scuzați cuvântul „pe”!

Au romanii o vorbă, de vreo 2000 de ani: Aquila non capit musca!…