Încep rândurile de azi cu o constatare: indiferent de „direcția”/„direcțiile” spre care m-am „îndreptat” în ziua respectivă, de dinainte de Anul Nou (mă rog, cu pauzele normale, legate de Sărbători…), am avut chef de muncă! De plictiseală n-am știință, din copilărie, dar se mai întâmplă, uneori, să apară așa, un fel de „uzură”, o „oboseală reziduală”, un fel de „astenie motivațională” care obligă la o pauză sau, în cel mai bun caz, la un ritm (aproape) lent, imperceptibil de lucru… Acum, că s-au și diversificat temele și subiectele de lucru, e chiar și mai bine, că, având și poftă de lucrat, le pot „schimba” între ele, ca să evit „căderea” în „cei trei R”: rutină (care dă în) rugină (urmată de) ruină! 🙂

Am definitivat, între timp, atât verificarea modului cum se „închid” poligoanele fiecărui fond de hartă: per total, să fi fost mai puțin de 10 erori, cele mai multe – între două și patru – la ultimele două fonduri de hartă (cel din perioada comunistă și cel actual), oarecum previzibile, ținând cont de extensiunea mult mai mare a târgului, după 1945 și, mai ales, după 1960… Rămân(eau) codarea poligoanelor și calcularea suprafețelor fiecărui cartier… Având mai multe date – începând din secolul al XVIII-lea, până în 2004 – mi-am zis că pot „diversifica” activitatea, calculând populația, aproximativă, a fiecărui cartier. Sursele pentru o asemenea ispravă se leagă fie de materialul cartografic (hărți, planuri, din secolele XVIII-XIX), de diferite anuare (cel general din 1925 și cartea de telefon din 1959), respectiv de listele electorale, la nivel de străzi și secții de votare (din 2004). Și, iarăși, se dovedește că imensul material strâns, acumulat, fie pentru lucrarea de licență, fie pentru cea de disertație, ori pentru cea de doctorat, poate servi „după ani și ani ” – vorba unui cunoscut cântec al formației „Compact” – ca „bază” pentru o grămadă de alte materiale.

O coincidență fericită – să-i mulțumim, pentru asta, Celui de Sus! – a făcut ca, exact pentru perioada în care târgul a început să „crească” semnificativ, atât teritorial, cât și demografic (după 1700), să dispunem de informații care să ajute la realizarea unui asemenea demers. De pe la 1300, după mutarea, în urma invaziei tătare din 1240-41, a nucleului așezării din aria vechii fortificații de la fosta fabrică de cărămidă, timp de aproape 4 secole, actuala zonă centrală a târgului a fost „uriașul cu picioare de lut” al localității, „secundat” de (cel mult), alte două (extrem de mici) „cartiere”, la Vest de aceasta… Anexarea Transilvaniei de către Curtea de la Viena „dă startul” înnoirilor, al progresului, reflectat în plan demografic și teritorial. Că este așa, o confirmă și datele statistice (destul de) exacte: astfel, dacă până pe la 1600, am recurs la estimări (făcute, cu multă „bătaie de cap”, pentru teza de doctorat), începând cu urbariile din secolul al XVII-lea, dispunem de informații (cât de cât) cuantificabile. Astfel, în circa 80 de ani – 1640-1702 – populația târgului (fără fostul sat Galați, de peste Olt) aproape s-a dublat, de la 1156 suflete, la 1944 oameni!

Tot urbariile „trădează” începutul de extindere al orașului: în veacul al XVII-lea debutează dezvoltarea viitoarelor cartiere (actuale) Vasile Alecsandri și Tudor Vladimirescu, pe locul fostei grădini de vânătoare numită Ciuta (în românește) sau Vadkert (în maghiară). Urbariile dau, deja, câteva zeci de capi de familie, consemnați aici. Ei vor deveni sute, în conscripția din 1720-21… După 1800, conform informațiilor cartografice, „întărite” de cele statistico-fiscale, începe expansiunea orașului (și) spre sud. Până pe la jumătatea veacului al XIX-lea, actuala zonă centrală mai avea măcar jumătate din populație: chiar dacă, până în perioada comunistă, nici un alt (nou) cartier nu a „detronat” aria centrală de pe prima poziție, din punct de vedere demografic, aceasta, deși a continuat să crească, lent (și-a dublat populația între 1900 și 1977, fără a fi „atinsă”, practic, de „sistematizarea” comunistă), și-a pierdut întâietatea după a doua conflagrație mondială.

Cunoscând orașul, atât „pe propria piele”, cât și din documente, materiale cartografice, fotografice, date statistice, etc/șamd/șcl, remarc faptul că există o concordanță, „în linii mari” între sursele, extrem de diferite, atât ca stăpânire etno-politică (elita nobiliară ardeleană, înainte de 1700, Curtea vieneză, în perioada 1701-1867, regimul dualist austro-ungar, înainte de 1918, apoi – administrația românească), cât și ideologică (putem compara datele din perioada interbelică, de regim românesc democratic, cu cele din perioada comunistă, ori de după 1989), ori legată de tipul de izvor ce „oferă” informațiile (documentar, statistico-fiscal, cartografic, electoral, etc.). În aceste condiții, dacă s-or mai fi „strecurat” erori – inevitabil, Errare humanum est! – acestea sunt minore, neglijabile și nu afectează constatările științifice (pe care urmează a le face).

Acum putem reveni la codarea poligoanelor și la calcularea suprafeței cartierelor, pe fiecare în parte, precum și pe fiecare interval istoric în parte… Legat de această ultimă cestiune, am descoperit un mic „impediment”, independent de voința proprie: pe calculatorul „activ” acum, nu am cum instala Corel Draw (am încercat acum doi ani și n-a „mers”!), așa că va trebui „trezit” din „hibernare” cel vechi (e funcțional, e chiar mai „convenabil” că are Windows 7, mult mai „prietenos” cu utilizatorii care folosesc calculatoarele ca „prelungiri” ale minții proprii!), deoarece acolo programul amintit funcționează! Renunțarea (temporară, provizorie) la acest calculator are la bază „uzura”, „fizică” și „morală” (merge extrem de lent, uneori și face „ca tractorul”!) și nu faptul că n-ar mai fi util! 🙂

Și, în sfârșit, cred că pot să mă apuc de scris! 🙂

P.S.1 Azi dimineață am „descoperit” de la ce au „plecat” toate subiectele de analiză legate de târgul Făgărașului: zilele trecute am reluat tehnoredactarea lucrării de licență. Am descoperit, la un moment dat, în capitolul legat de mențiunile toponimice ale românilor din Țara Oltului, un nume de loc La Românoaia, în hotarul satului Ileni (situat la SSE de Făgăraș). Știind că în Anuarul SOCEC al României Mari apare, detaliat, nomenclatura stradală a Făgărașului interbelic (de pe vremea când lucram la Tezaurul antroponimic al Țării Oltului), am (re)descoperit, între numele de străzi, două, legate de toponimul de la Ileni: România de Sus și România de Jos… Restul, deja, e istorie!…

P.S.2 Cum, zilele trecute, am aflat că școala unde m-am „îmbarcat” pe vaporul clasei a-ntâia (cum am cântat, în 1976, cu „mândrie” de „grupa mare”, la „absolvirea” grădiniței! 🙂 ) va aniversa centenarul peste câțiva ani, „mă bate gândul” să realizez și un material despre evoluția rețelei școlare făgărășene… Asta, cu atât mai mult cu cât, nu doar că am fost printre fericiții elevi ce au participat, în toamna anului 1984 (ca „boboc” licean) la festivitățile legate de Centenarul învățământului de arte și meserii din Făgăraș, ci, mai mult, la începutul ciclului primar, instituția unde am urmat cei 8 ani de „școală generală” împlinea 50 de ani când i-am devenit eu elev!… Date sunt, surse de documentare am din belșug la îndemână… Deja, am și elaborat o cronologie a apariției școlilor din oraș… O pun și pe aiasta pe „listă”! 🙂