Azi se împlinesc 32 de ani de la căderea regimului dictatorial comunist… Dincolo de retorica actuală a guviermilor din partea ciumei maro (=galbenă+roșie+verde), care seamănă cu „limba de lemn” de dinainte de 1989, așa cum și „raportările” oficiale concurează cu minciunile din „iepoca de aur”, avem:

-câteva milioane de români emigra(n)ți, ce constituie cea mai numeroasă Diasporă din Lume, după cea plecată din Siria (unde e război civil de peste un deceniu);

-un sistem medical în colaps, cu scurt-circuite și incendii „pe bandă”, ori cu „armate” de infecții nosocomiale neraportate și altele (nici nu mai vreau să detaliez);

-un sistem (zis) „educațional” dezastruos, condus de un sinistru tâmp(eanu), traseist, protector de plagiatori, generator, pe de-o parte a unor serii de analfabeți funcționali, iar pe de alta – al unor siniștri care fie au plagiat, fie și-au coafat CV-ul cu studii inexistente, ori cu cărți „apărute”, dar pe care nu le-a văzut nimeni (și aici se mai poate detalia, dar mai bine mă abțin…);

-nici un kilometru de autostrăzi care să UNEASCĂ, nu doar peste Carpați Vechiul Regat cu Ardealul sau/și Banatul, ci, măcar prin câmp Moldova cu Muntenia;

-o mulțime de datorii externe, care merg nu în investiții și în dezvoltarea țării, ci, mai ales în salarii și „pensii”, zise „speciale”, în realitate, de-a dreptul super-, mega-nesimțite, pentru „pensionați” la 45-50 de ani și care NU se dau, deloc, după sistemul, de bun-simț, al contributivității;

-așa-zise „servicii” care nu doar că nu veghează la apărarea, protejarea țării, dar, pe lângă că au (re)primit o grămadă de (foști?) securiști printre ei, mulți, fie se uită, și azi, după „lucoarea de la Răsărit”, fie (se fac că) nu văd „conservele” ce „servesc” Kremlinul sau China comunistă;

-o „turmă” de bipezi mutanți, identici, ca înfățișare cu ființele umane, dar golite de orice fel de urmă de omenie și empatie, interesate doar de îmbuibarea și îmbogățirea proprie și de etalarea, cu neam-prostie ghiolbănească a „prosperității” personale, adesea obținută „călcând pe cadavre”, așa, „ca să moară dujmanii dă supărare!”;

-am aplicat cu „succes”(uri) așa-zisul „principiu” al „unirii prin diviziune”: aveam șansa, în 1990-91, să (re)unificăm Țara, dar, „chinuindu-ne” să unim cele două state român(ofon)e, România și R. Moldova, au rezultat… trei, deoarece și entitatea politică din Transnistria ființează, bine-mersi, de 3 decenii (cu conducere, capitală, monedă proprie, etc)…

Și așa mai departe, și altele, etc… Mai adăugați, dacă mai aveți idei… Și eu mai am, dar zic că sunt suficiente exemplele de mai sus!…

În aceste condiții, la 32 de ani de la fuga cuplului dictatorial, întreb: A(M) MERITAT???

P.S. Celor care se vor simți „ofensați” de cele scrise mai sus – există și din aceștia, pe care-i supără adevărul și ar vrea doar opinii vesele, cu „stare de bine”, exprimată politicos-ipocrit – le reamintesc că, atât Constituția României, cât, mai ales, Declarația Universală a Drepturilor Omului garantează dreptul la liberă exprimare! Cei care, acum 32 de ani, au ieșit în stradă, strigând, între altele, „În Decembrie ne-am luat rația de libertate!” sau „Vom muri și vom fi liberi!” au făcut-o tocmai pentru LIBERTATE! Din respect pentru ei și sacrificiul suprem făcut atunci, nu voi renunța nicicând la acest drept!