Agențiile de presă anunță, de câteva zile, o suită de declarații de boicot, din partea oficialilor politici din țări democratice, față de Olimpiada de iarnă de la Beijing (care se va desfășura la începutul anului viitor). Primii au reacționat americanii, au urmat australienii, apoi britanicii și, ieri, canadienii. Dar, acest boicot, din partea unor politicieni este mai mult decât inutil: la anunțul făcut de americani, oficialii chinezi au anunțat că această informație nu-i afectează, fiindcă NU INVITASERĂ nici un politician american de rang înalt! Iar despre cât îi „afectează” declarațiile australienilor și ale canadienilor, mai bine să nu vorbim! Nici de părerea britanicilor nu se vor sinchisi, iar cea mai bună dovadă este suprimarea, „fără mănuși”, de către regimul comunist chinez, a vieții politice democratice din Hong Kong, fostă colonie britanică!
Un boicot real, nu ipocrit, ca acesta menționat mai sus, se face prin neparticiparea delegațiilor sportive ale țărilor democratice, așa cum Vestul democratic a făcut în cazul Olimpiadei de la Moscova (1980), după ce sovieticii au invadat Afganistanul! Iar faptul că acest boicot, pe lângă că e inutil, mai e și extrem de ipocrit (în primul rând, din partea americanilor!) este demonstrat de lipsa de reacție, de aproape 8 ani de zile (!!!) față de agresoarea Rusie, care a invadat și anexat Crimeea, teritoriu ucrainean, la începutul anului 2014! N-am auzit nici măcar o măruntă declarație de boicot occidental față de Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal, desfășurat, în 2018, în… Rusia (ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic!), turneu la care a participat și naționala țării ocupate (parțial) de ruși, Ucraina (în paranteză fie spus, din contră, mai multă verticalitate au dovedit, în 2006-2007, Armenia și Azerbaidjanul, care se bat, de peste 30 de ani pentru Karabahul de Munte, refuzând să joace una contra celeilalte, în preliminariile pentru Campionatul European din 2008!)!… La fel, n-am auzit nici o reacție occidentală de protest, măcar un oftat, un mic suspin, astă-vară, când, nu doar că Rusia a găzduit câteva meciuri ale Euro2020, dar a și participat cu echipa națională, la competiția amintită! Pentru fapte similare (dar de dimensiuni teritoriale și strategice mai modeste), în 1992, același organizator, UEFA, a exclus Iugoslavia de la Turneul Final din Germania! De ce nu s-a procedat la fel și cu Rusia, încă din 2014?
Păi, avem un răspuns la întrebarea de mai sus dacă vedem ce (nu) au făcut oficialii UEFA și FIFA pentru a împiedica acordarea către Qatar a găzduirii Cupei Mondiale la fotbal din 2022. Atât șeful FIFA, Blatter (nume… predestinat, apropiat de românescul… „blat”!), cât și cel al UEFA, Platini, ar fi influențat, la „sugestia” prezidentului francez de atunci, deja condamnat pentru finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale și mituirea unui judecător, desemnarea micului emirat arab, după ce, cu ani de zile în urmă, o investigație jurnalistică americană a dovedit modul incorect în care Qatarul și-a adjudecat această organizare… Și să ne mai mirăm de faptul că, numai ieri, Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, declara că nu este nici o diferență între amploarea corupției în Vestul sau în Estul continentului?…
Revenind la „povestea” noastră: să fi așteptat de la oficialii corupți ai FIFA să excludă Rusia de la organizarea (și participarea la) CM din 2018? Sau de la oficialii, la fel de corupți ai UEFA să nu acorde Rusiei nici organizarea de meciuri, nici participarea la Euro2020??? Nici ca glumă n-ar fi luat un răspuns afirmativ la asemenea întrebări!… Oficialii în cauză s-au dovedit a fi niște ipocriți-politicoși, o specie de „mondo-politruci” care „proliferează” masiv, la nivel planetar!… Acești ipocriți-politicoși vin cu o „agendă” falsă (care, fără a o declara, le „aranjează”, lor și acoliților lor, interesele personale), pledează pentru promovarea unor (non)valori și, concomitent, pentru uitarea celor sănătoase (bun-simț, bună-credință, onestitate, corectitudine, caracter, fair play…), pentru că, lumea uitându-le pe acestea din urmă, să nu mai aibă cine să-i tragă la răspundere pentru minciuni, furt, corupție și altele asemenea!…
Ca o… glumă – făcând (amar) „haz de necaz”! -, probabil că „tricolorii” tocmai din aceste motive nu s-au mai calificat, după 2016, la nici un turneu final, nici de Campionat Mondial (2018, 2022), nici de Campionat European (2020): ca să nu fie „acuzați” de „complicitate” cu „blatiștii” de la FIFA și UEFA! 🙂
În ce mă privește, am anunțat, din timp (și m-am ținut de cuvânt!) că voi boicota atât Cupa Mondială din 2018, cât și meciurile jucate de și/sau în Rusia la Euro2020. Voi proceda la fel și în vara viitoare, în timpul Cupei Mondiale din Qatar! Consider că agresiunea unui stat față de altul, cu ocuparea parțială a teritoriului său (ceea ce a făcut și face, din 2014, Rusia în Ucraina), persecutarea unei minorități (uigurii musulmani), desființarea vieții politice democratice (în Hong Kong, de către regimul comunist chinez) și actele de corupție (mituirea șefilor fotbalului internațional de către Qatar) sunt fapte la fel de grave, față de care trebuie reacționat ferm, fără șovăială și imediat! Bine, o să vină întrebarea: cum poate un om, care boicotează niște transmisiuni sportive televizate să influențeze în vreun fel asemenea practici periculoase??? Nu poate! Dar, dacă în loc de unul, ar fi 1 milion, câteva milioane și nu doar într-o țară, nu prea însemnată, ca România, ci chiar în țări cu mare putere de influență politică, militară, economică, precum Statele Unite, Regatul Unit, Canada, Australia și altele? Companiile de televiziune plătesc niște drepturi de (re)transmitere și își recuperează banii din publicitate și/sau audiențe… Ori, dacă audiențele lor scad, serios, în urma unor boicoturi, făcute, concomitent, de milioane, sau chiar zeci de milioane de telespectatori, ar mai fi așa de… irelevant boicotul??? Televiziunile „ar pune presiune” pe oficiali, atât pe cei de acasă, cât, prin aceștia, pe cei din China (și încasările televiziunii chineze ar scădea, probabil, fiindcă s-ar diminua nu doar sumele primite de la televiziunile din celelalte țări, care retransmit la ele acasă, cât și numărul de televiziuni ce ar fi interesate de retransmisie, dacă nu mai au audiență, public!)… Deja, sancțiunile europene contra Bielorusiei au afectat activitatea companiei aviatice naționale, mai mult decât implicată în aducerea la Minsk a mii de refugiați sirieni și/sau irakieni!… Și s-au mai văzut cazuri de reușită a boicotului, plecat, poate, tot așa, de la un număr neînsemnat de oameni, chiar în Statele Unite, în vremea când mai exista segregare rasială, în statele din Sud, deci, de ce să nu încerc(ăm)?…
Întreb și eu, pentru un prieten, iubitor de oameni de caracter, cu bun-simț și coloană vertebrală, cu onestitate și bună-credință, cum (sper) încă mai există pe această frumoasă planetă, numită Terra!…
P.S. În privința Rusiei și a Chinei, s-au luat, deja, niște măsuri și pe plan sportiv. Rușii nu fură doar teritorii, diferite bogății și chiar licențe de produse (kalașnikovul are la bază o armă germană, iar bomba atomică sovietică e rezultatul colaborării unor spioni pro-sovietici din lumea occidentală cu URSS!), ci trișează și în sport, fără urmă de fair play, o grămadă de ruși fiind prinși dopați, fie în tenis, fie în alte sporturi, măsura luată de Comitetul Internațional Olimpic fiind ca sportivii ruși participanți, vara trecută, la Olimpiadă, să vină nu sub drapelul național, ci, ca independenți, sub stindardul organizației olimpice! De asemenea, recent, urmare a dispariției jucătoarei de tenis Shuai Peng, forul internațional feminin a decis anularea tuturor competițiilor internaționale ce urmau să se desfășoare anul viitor în China!