Documentarea legată de datele electorale neozeelandeze merge înainte, nu neapărat cu un ritm intens (perioada de dinainte de 1890 este un pic mai laborioasă), dar merge! 🙂 Cum sunt nevoit a „adăsta” mai mult la această perioadă, am constatat mai multe asemănări pentru această vreme, cu debutul activităților politico-electoral din spațiul românesc.

Astfel, dacă primele alegeri legislative au avut loc în Noua Zeelandă în 1853, la noi, dacă ne referim la scrutinele legislative din Principatele Dunărene (dinainte de Unirea din 1859), acestea au avut loc în 1831 (în Țara Românească) și 1832 (în Moldova). Primele alegeri legislative în noul stat român de după Unire au avut loc în 1864.

O altă similitudine este dată de faptul că primele alegeri regionale au avut loc în anul primelor alegeri legislative, în ambele state: primele alegeri provinciale neozeelandeze – în 1853, iar primele alegeri județene românești – în 1864.

Și la noi, și în Noua Zeelandă, primele scrutine s-au desfășurat pe baza competiției între candidați fără afiliere (oficială) de partid. Când au apărut și partidele politice, atât în Noua Zeelandă, cât și în România, primii care s-au organizat astfel au fost liberalii, urmați de conservatori și social-democrați (la noi), respectiv laburiști (în Noua Zeelandă). Chiar și după apariția partidelor, atât statistica electorală oficială neozeelandeză, cât și cea românească nu au comunicat, la primele scrutine, afilierea politică a candidaților, care apare, în țara de la Antipozi în 1893, iar în România – în 1912. Pentru anii anteriori, de după 1870, apartenența politică a putut fi reconstituită, în bună măsură, pe baza informațiilor din presa vremii.

Până și în privința votului universal pentru femei, nu este chiar așa de mare decalajul între Noua Zeelandă – prima țară din lume unde s-a implementat această măsură (1893) – și ținuturile românești: în Basarabia, alegerile pentru Sfatul Țării din toamna anului 1917 au adus în legislativul de la Chișinău și femei (influența Finlandei, prima entitate politică europeană unde femeile au putut vota, din 1907, fiind hotărâtoare), la fel – cu un an mai târziu – în Transilvania. Este adevărat că, la nivel național, românesc, dreptul de vot pentru femei a mai avut de așteptat mai mult de un deceniu (în 1929 s-a dat drept de vot, dar doar pentru alegerile locale, începând cu cele din 1930, iar din 1939 – și la legislative), dar România s-a situat, atunci, în rândul multor țări care au legiferat acest drept încă din perioada interbelică. Pentru comparație, Regatul Unit a dat drept de vot femeilor în 1918, Statele Unite – după Primul Război Mondial (în câteva state acesta fusese legiferat încă din primii ani ai secolului trecut), la fel și Canada (care a acordat drept de vot doar femeilor care erau văduve ale celor căzuți pe frontul de vest, din 1917), dar în Franța – abia în 1945, iar în Elveția – după 1970!