Ieri, decizia de a continua cu Noua Zeelandă s-a luat repede! 🙂 Și, m-am și apucat de treabă, găsind, repede, ușor, date, la nivel subnațional, pentru o mare parte din cei aproape 170 de ani de viață electorală ai țării de la Antipozi… Care, trebuie spus, a acordat drept de vot femeilor în 1893, fiind prima țară din lume care a luat o asemenea decizie (Finlanda e prima în Europa, cu o decizie similară, iar dacă am spus altfel, cu alt prilej, rectific acum)!

Datele pentru anii 1905-1993 se găsesc în niște fișiere Microsoft Excel, pe electorate (așa se numesc circumscripțiile electorale neozeelandeze). Fiecare asemenea electorat dă, de regulă, câte un deputat în Camera Reprezentanților (deși, în trecut, anumite asemenea circumscripții puteau alege și doi, sau chiar trei parlamentari). Normal, ținând cont de schimbarea numărului de deputați (de regulă, în sens crescător), numărul și numele electoratelor variază, astfel încât, acum, e în curs de desfășurare operațiunea de aducere a fiecărui asemenea electorat, pentru fiecare an, în dreptul celui identic (dacă există) din anii electorali anteriori. La capătul din stânga al tabelului va rămâne o rubrică cu toate electoratele (inclusiv cele din trecut, dispărute), ordonate alfabetic. La final, le voi sorta, în funcție de situarea lor pe Insula de Nord, Insula de Sud sau, separat, în cuprinsul celor mai mari orașe: Auckland, Christchurch și Wellington.

Am mai adăugat, la datele existente, și pe cele din intervalul 1893-1902, găsite în Anuarele statistice ale Noii Zeelande, care au început a fi publicate de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar pentru unii ani electorali de dinainte de 1890 am mai găsit date în presa locală, scanate și puse la dispoziție, gratuit de Biblioteca Parlamentului Noii Zeelande. După 1993, datele sunt centralizate, în format electronic, de Comisia Electorală Națională. În consecință, va fi un pic de lucru, dar incomparabil mai lejer decât bătăile de cap avute la inventarierea datelor electorale pentru Franța!

Se pare că decizia de a însuma datele, separat, pe lângă cele două insule principale (sau ce mai rămâne din ele, fără aceste orașe), doar pe amintitele așezări urbane a fost inspirată. Aucklandul nu e doar cel mai mare oraș al Noii Zeelande, dar are, de departe, și cea mai mare populație, apropiindu-se de 1,5 milioane. De asemenea, și cel mai mare oraș al Insulei de Sud, Christchurch, e mai mare decât Capitala (Wellington), așa încât avem câte un mare oraș de pe fiecare insulă, plus Capitala (care a fost mutată, în a doua parte a veacului al XIX-lea, de la Auckland, pentru că e situată mai central, în extremitatea sudică a Insulei de Nord). La o primă privire, din cele 72 de electorate la nivel național, Aucland are 22, Wellington – 6, iar Christchurch – 7. Deci, cele trei orașe dau, împreună, aproape jumătate (35) din deputații neozeelandezi. Mai există, până la 120 de membri, 48 de locuri alese, pe partide (adică fiecare votant dă, de fapt, două voturi, unul la nivel de electorat, iar celălalt, pentru partide). La nivelul celor două insule mari, dacă, până pe la începutul secolului trecut, Insula de Sud, mai populată (fusese și acolo o „goană după aur”, pe la mijlocul secolului al XIX-lea), dădea mai mulți deputați decât Insula de Nord, ulterior situația s-a schimbat radical în favoarea acesteia: în prezent, partea septentrională a Noii Zeelande dă trei sferturi din parlamentari, iar Insula de Sud – doar un sfert, proporțional cu populația (3,9 milioane, adică peste 76%, din totalul de 5,1 milioane locuiesc în Insula de Nord). Proporționalitatea e (aproape) identică și la nivelul electoratelor urbane ale celor două insule mari: Auckland și Wellington au trei sferturi (28) din cei 35 de parlamentari ai așezărilor urbane importante, în vreme ce marele oraș al insulei meridionale are doar 7 deputați.

Încercarea, tentantă, de a agrega datele pe fostele provincii (ce au funcționat, vreo 20 de ani, în secolul al XIX-lea), sau pe actualele regiuni se lovește de două probleme: prima – suprafața și, mai ales populația multora ar fi mai mică și decât a unui județ de la noi și a doua, mai complicată – pe lângă locurile câștigate pe electorate, delimitate geografic, există mai multe mandate (4 – în trecut, 7 – în prezent) alocate special locuitorilor băștinași, maori. Din ce-am văzut, din secolul al XIX-lea, unul din mandatele pentru maori era alocat acestui popor, pentru Insula de Sud, celelalte fiind distribuite grupurilor de maori de pe Insula de Nord. În aceste condiții, datele voturilor acordate de alegătorii maori se vor aduna la cele referitoare la cele două insule, în ansamblul lor (fără orașele mari).

Din cele scrise în acest „episod” al „dilemelor politico-electorale” n-ar (prea) reieși că aș avea dileme… Au fost, însă, dar le-am depășit, zic eu, mulțumitor și repejor 🙂 . Până la urmă, și detaliile legate de „organizarea de șantier” țin de multele „semne de întrebare” avute (și, uneori „eliminate” doar acceptabil, mulțumitor, nu foarte bine)! Un asemenea „semn de întrebare” persistă, totuși: la o primă „cercetare” (în calculator și/sau pe Internet), nu am găsit fond de hartă mulțumitor pentru Noua Zeelandă, așa încât, probabil, plecând de la cel cu decupajul insulelor, vor trebui desenate contururile administrative ale orașelor mari. Mă rog, asta e o treabă de făcut mai la urmă, după ce voi fi integrat toate datele în calculator.

O a doua chestiune s-a ivit pentru datele din 1996 încoace: pe lângă creșterea (cu 21 de locuri) a numărului de parlamentari, Noua Zeelandă a schimbat și modalitatea de alegere a unei părți din deputați: pe lângă reprezentanții desemnați la nivel de electorat (în jur de 70-72, cu tot cu reprezentanții maori), o parte sunt aleși pe baza voturilor date partidelor. Ar trebui să țin cont și de acest (al doilea) vot (și să fac o medie, probabil, între votul pe electorate și votul pe partide), dar, cum pentru toate scrutinele precedente se lucrează la nivel de electorat, vor rămâne valabile doar datele de acest tip (pentru comparabilitatea informațiilor cu cele mai vechi). În fond, cercetarea are în vedere preferințele electorale ale alegătorilor – mai exact, repartiția lor (crono-)spațială, și nu distribuția mandatelor legislative. Aceasta, importantă, firește, se lovește de o altă problemă, insurmontabilă: norma de reprezentare legislativă (un deputat la X locuitori) diferă, extrem de mult, de la țară la țară! De exemplu, în țări ca Noua Zeelandă (și România, R. Moldova…), un deputat reprezintă câteva zeci de mii de locuitori, însă, în Franța – acesta e ales în numele a circa 100 de mii de cetățeni, iar în Statele Unite – pentru aproximativ 1 milion de oameni!

P.S. (27 noiembrie, dimineață): M-am uitat mai cu atenție pe datele descărcate de pe site-ul Comisiei Electorale neozeelandeze, pentru anii 1996-2020. Cu excepția anilor 1996 și 2002, la care se dau rezultatele, pe electorate, atât ale voturilor pe partide, cât și pe candidați (cele exclusiv la nivel de electorate, care dau, pentru ultimii 25 de ani, majoritatea parlamentarilor), în toți ceilalți ani apar doar datele la nivel de partide. Totuși, uitându-mă la sumele ambelor tipuri de voturi, pentru partidele parlamentare cel puțin, diferențele sunt mici (câteva mii de voturi, la un total de câteva sute de mii). Așa că, probabil, „se va schimba modificarea” și voi lua în calcul datele la nivel de partide, pe electorate. Probabil, sumele pe cele 3 orașe mari și la nivelul (a ce mai rămâne) insulelor vor avea valori apropiate pentru ambele tipuri de voturi. Verificarea „de control” se poate face pentru cei doi ani amintiți: 1996 și 2002.