După „lupte seculare” care au durat (și au durut 🙂 ) fix o lună, aseară am terminat de introdus datele electorale pentru Franța, la nivel regional. Fișierul cu aceste alegeri legislative din țara „cocoșului galic” a fost creat în 24 octombrie. Asta înseamnă că, cu toate frământările legate de căutarea, în alte surse (sau chiar căutarea acestor „alte surse”!) pentru acoperirea „golurilor” statistice (în presă, anuare statistice, site-uri guvernamentale, lucrări/site-uri de specialitate, etc.), „parcurgerea” unei istorii electorale de peste două secole – 1789-2017 – s-a putut face în 31 de zile. Mă rog, n-am lucrat chiar zilnic și, pe lângă această activitate, au mai fost și alte treburi de făcut, multe fără legătură cu cercetarea științifică.

Reușita trebuie semnalată deoarece, deși Franța are un decupaj administrativ extrem de stabil (majoritatea actualelor departamente existând de la Revoluția franceză!), acesta e cam singurul lucru bun când te apuci de o asemenea treabă precum cea isprăvită aseară! După anevoiosul „parcurs” statistico-electoral de dinainte de 1988 și de după 2007 (datele pentru intervalul 1991-2010 se găsesc introduse în calculator, de ani de zile, la nivel regional, pentru întreaga Europă!), toată treaba s-a încheiat cu dificila operațiune de completare a rezultatelor postbelice pentru așa-numitele DOM și TOM (DOM = departements d’outre-mer, TOM = territoires d’outre-mer), adică, pe românește, DOM = departamente de peste mări, iar TOM = teritorii de peste mări (un mod, să zicem, „elegant” de a nu le mai numi „colonii”). Operațiunea s-a finalizat mulțumitor, deoarece am ținut cont și de orientarea politică a deputaților aleși de aceste entități administrative. Cu acest prilej am descoperit că, cel puțin teritoriile de peste mări, pe lângă reprezentarea parlamentară la Paris, au și adunări teritoriale, deci un fel de autonomie internă, oarecum similară cu cea a Țărilor Române/României înainte de Independență sau cu a Finlandei, înainte de separarea de Rusia (1917).

Bun, am terminat cu Franța, dar, acum ce mai facem? Să încep Japonia (de fapt, trebuie continuată, că am apucat să introduc o parte din datele pentru primul scrutin, de la sfârșitul secolului al XIX-lea)? Să trec la Noua Zeelandă? Ori la India? Sau, mai bine, să continuu cu Europa, unde, în ordine alfabetică, după o lucrare cu statistică electorală a lui Daniele Caramani, ar urma Grecia, apoi Irlanda și Italia? Continuarea cu Japonia ar fi indicată, mai ales că, recent, am actualizat datele de introdus cu rezultatele de la scrutinul desfășurat acum câteva săptămâni… Problema e că Japonia ridică bătăi de cap (sunt multe prefecturi, pentru care datele trebuie introduse separat, scrutin după scrutin și abia apoi se agregă datele la nivel regional). Deci, ar urma, după o țară cu bătăi de cap (Franța), o alta cu cel puțin la fel de mari frământări în privința introducerii datelor!…

Parcă ar merge o „pauză”, adică – o țară pentru care datele sunt mai ușor de introdus și activitatea ar merge mai ușor. Indicate, în acest caz, ar fi Grecia, Irlanda sau Noua Zeelandă, ori – chiar Italia!… Grecia și Irlanda sunt țări mici și, pentru o parte din intervalele analizate, datele se introduc la nivel național (la greci – până în 1974, când, pe de-o parte, a intervenit democratizarea țării și apropiata aderare la Comunitățile Europene – în 1981, iar la irlandezi – până în 1973, când, de asemenea mica națiune insulară a intrat în aceeași organizație continentală; în plus, datele pentru Irlanda, înainte de 1920, sunt deja introduse, ca parte a Regatului Unit). Neozeelandezii au o statistică bine pusă la punct, începând de la primele alegeri legislative, de la mijlocul secolului al XIX-lea și cu ei aș „încheia”, statistico-electoral, țările de la Antipozi (Australia e deja finalizată). Până și Italia nu ar ridica bătăi de cap, deoarece, recent, am descoperit o lucrare, în două volume, cu statistica electorală, la nivel regional, pentru statele italiene înainte de Unirea din 1859 și pentru Italia – înainte de 1945. Datele postbelice sunt publicate, foarte bine, de oficiul italian de statistică, așa încât nu ar fi nici o problemă! Mai mult, deja și Italia e începută, deoarece am introdus datele din perioada postbelică, pentru Trieste, din primul deceniu de după război, în care acesta a funcționat ca „oraș liber”, anterior reintegrării în statul italian.

Deci, variante „de lucru” ar fi, Slavă Domnului! 🙂 Mai rău ar fi fost să mă trezesc că n-aș mai fi avut nimic de făcut! 🙂