… că „președinte” nu-l pot numi, deși l-am votat de două ori (degeaba!) ca să nu iasă „peee-seee-deee”!… Aceasta a fost realizată de solistul trupei „Taxi”, Dan Teodorescu.

Când alții se pregăteau, din vară!, pentru valul 4 al pandemiei, acel locatar de la Cotroceni ne spunea, la nici 25% vaccinați, că „am învins pandemia”!… Deși rolul șefului statului e neutru, după ce e ales, față de oricare formațiune politică, a participat la marea îmbulzeală a ciumei galbene, zisă „congres”, unde 5000 de oameni s-au îngrămădit (fără mască!) să aleagă o nulitate ca șef, că așa le-a „sugerat” acel „neutru” de la Cotroceni!… România e în criză – economică, socială, sanitară – dar o criză politică, declanșată fiindcă USR voia reforme, iar ceilalți, doar să mimeze că „fac reforme” (ca să poată fura!), au scos USR de la guvernare!… Acum, n-avem guvern, dar aceeași ciumă galbenă le zice pluseriștilor „votați voi guvern minoritar” (ca să putem fura doar noi, nu și ciuma roșie) și vedem noi, mai încolo (adică la „Sfântul Așteaptă”), când vă (re)primim în Guvern!…

Lipsa de educație a multor oameni, incompetența, prostia, manipularea și ipocrizia politicienilor și a „presei” (plătită, de aceeași ciumă galbenă, de peste un an jumate ca să nu „deranjeze” guviermii!), refuzul de a asculta experți, specialiști cu opinie avizată (care nu sunt nici întrebați, nici chemați și, cu atât mai puțin, ascultați!), ne-au făcut „campionii” isteriei anti-vacciniste! Și, cei care trebuiau să ia măsuri, atitudine, să se implice în rezolvarea crizei create de pandemie – șeful statului, guvern, parlamentari – se ceartă, sau, în cel mai bun caz, se uită, „mirați”, că România e un „stat eșuat”!… Pe care VOI ÎL REPREZENTAȚI, TICĂLOȘILOR!…