Am mai scris despre această limbă, dispărută și… renăscută (pare-se!). Acum vom vorbi, în completarea ideilor mai vechi, despre câteva toponime de pe coasta adriatică a Croației de azi, pe care le-am bănuit a fi dalmate la origine (măcar) în parte. Astfel, pe insula Brač, se află câteva dintre ele: Supetar, Sumartin și Sutivan. În apropiere, pe insula vecină, Hvar se află un Sućuraj, iar pe litoralul continental am notat, dinspre Velebit spre Dubrovnik, câte un Supetarska Draga, Kaštel Sučurak, Suđurađ. Toate patronimele ce urmează după particula su(t) sunt de origine (sârbo-)croată – Petar, Ivan, etc. – în vreme ce partea de început, am presupus, a „supraviețuit” din vechea limbă dalmată.

Era necesar să verific supoziția și am dat peste această lucrare, scrisă de Antonio Ive. La pagina 150, stă scris: „suónt -a, súnta, pl. suánts, santo”. Termenii cu italice sunt din dalmată, iar „santo” – explicația lor în italiană. Deci, în toponimele amintite, acest „rest” su(t) este dalmat. Nu poate fi (sârbo-)croat, deoarece, în aceeași zonă,, am întâlnit și toponime notate Sveti Petar, Sveti Martin și altele, cu termenul slav sveti pentru echivalentul românesc (actual) sfânt, sau cel vechi sân(tu).

Lucrarea menționată dă un lexic mult mai extins al limbii dalmate și va face obiectul unui studiu mai amplu…