Astăzi este marcată Ziua Respectului. Dincolo de ce se menționează în articolul amintit, în general, în regulă, consider o lipsă de respect, față de mine, ca om, cetățean român, să fie denumită comunitatea țigănească cu un termen ce induce confuzii cu etnia căreia aparțin. Îi invit, îi rog, pe cei care susțin acel termen să explice, argumentat, cum se poate elimina jignirea unei comunități (cea țigănească), prin folosirea unui termen care insultă o alta (cea românească) și cum poate acest termen să semnifice „respect” față de români!?

În ce mă privește, respectul se referă la ceea ce acord eu celor din jur, atât în ceea ce privește cetățenii, individual, și diferitele comunități, cât și legat de activitatea, eforturile și munca lor. În egală măsură, însă, respectul solicit, cer să-mi fie acordat și mie și activității mele!… Respect înseamnă ca, dacă plătesc taxe și impozite, autoritățile să folosească acești bani – ca ai tuturor plătitorilor de taxe și impozite, pentru a avea suficiente locuri de parcare (pentru care să ai unde plăti staționarea, nu să-ți vină, după câteva săptămâni, amenda acasă, fiindcă n-ai plătit, ca nu mergea parcometrul!), pentru a avea un trafic decent în oraș și în afara acestuia, pentru a avea o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor țării, etc… Dar, cum să vorbesc eu despre respect, dacă există cetățeni, în această țară, chiar cu studii academice, universitare, care declară, ritos, categoric, „eu n-am nevoie de respect!”?…

Celor de acest tip, le (re)amintesc că, despre respect, scrie atât în Constituția României – art. 29 (2), Libertatea conștiinței; cât și în Declarația Universală a Drepturilor Omului – art. 29 (2). Așa încât, dacă există, voi solicita, cel puțin în baza acestor acte, ca, în măsura în care îi respect și eu pe ceilalți oameni, și activitatea lor, să fiu și eu respectat, și activitatea personală, exact la același nivel: nici mai mult, dar nici mai puțin!