Duminică s-au încheiat manifestările prilejuite de Conferința Națională a Societății de Geografie din România și de Seminarul Geografic Internațional „Dimitrie Cantemir”. Manifestările au început vineri dimineață, în Aula „Mihai Eminescu”, vegheată, la intrarea din dreapta, de ctitorul Universității, Alexandru Ioan Cuza, care, așa cum se vede în imaginea de mai jos, a fost „însărcinat” și să-și „vegheze” vinul…

Cuza și vinul său…

A doua zi, prima oprire din aplicația de teren spre Masivul Rarău, s-a făcut la Muzeul de la Ruginoasa, amenajat în incinta vechii reședințe a Domnitorului Unirii. Aici, Cuza se adresează Națiunii:

Cuza la Ruginoasa

Afară, în fața Palatului Domnesc, caleașca îl așteaptă pe principe…

Caleașca domnească

Tot în fața Palatului, în cinstea oaspeților geografi, s-a desfășurat un foarte interesant și plăcut spectacol folcloric:

Spectacol folcloric – Ruginoasa

Peste drum, la Centrul Cultural, am putut admira numeroase elemente ale tradițiilor strămoșești, cu explicații despre fiecare, date de copiii din localitate:

Centrul Cultural – Ruginoasa

Am oprit, apoi, la Mănăstirea Voroneț, acolo unde, o măicuță-ghid, ne-a explicat, cu numeroase detalii, despre ce este vorba în frescele exterioare de pe zidurile bisericii.

Măicuță-ghid la Voroneț

După urcușul pe Rarău, inclusiv la Stațiunea de Practică Universitară și Cercetare Științifică „Ion Gugiuman”, ne-am continuat drumul, ultimul popas fiind, pe înserat, la Hanul Ancuței. Marele povestitor Mihail Sadoveanu nu mai era acolo, dar, de povestit, a avut cine și ce să povestească…

Interior – Hanul Ancuței

Am revenit în Iași târziu, după miezul nopții. Din impresiile participanților, au fost manifestări reușite, atât în ceea ce privește partea științifică, cât și, mai cu seamă, partea aplicativă, de teren. Urmează, anul viitor, în organizarea colegilor de acolo, Conferința anuală a Societății, la Focșani.

P.S. Despre partea științifică, evidențiată de programul atașat acum câteva zile, dacă sunt doritori, putem detalia într-o intervenție ulterioară…