Am militat, întotdeauna, pentru că așa am fost crescut, de mic copil, pentru respectarea fiecărui om și a activității lui, indiferent de limba vorbită, de neamul din care face parte, Dumnezeul la care se închină (sau nu!), culoarea pielii, etc. De-a lungul timpului, am beneficiat chiar eu însumi de „roadele” acestei atitudini, atât în viața personală – nu voi uita că, aflat, prima dată la Chișinău, în decembrie 1990, un… rus m-a ajutat să găsesc adresa pe care o căutam, iar în vara următoare, în timpul puciului de la Moscova, un alt rus mi-a făcut câteva fotografii tot la Chișinău, în fața Catedralei Ortodoxe, i le-am plătit „pe încredere” și, după câteva săptămâni, a sosit plicul atât cu pozele, cât și cu negativul (ca să-mi mai fac alte poze, dacă doresc!) – cât și în cea profesională (am beneficiat, pe parcursul documentărilor de teren pentru licență, doctorat, etc., de sprijin, în obținerea unor informații, din partea unor locuitori țigani, maghiari, germani, etc…).

Cu câteva zile înainte de a pleca la București, pentru satisfacerea stagiului militar, în ianuarie 1989, am fost, poate, singurul etnic român prezent în sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură Făgăraș, la un spectacol de cântece și dansuri populare maghiare… Câțiva ani mai târziu, în timpul studenției, în mai multe discuții cu liderul Comunității Evreiești din același oraș, dl. Zajontz, am pledat pentru renovarea și amenajarea sinagogii din oraș, ca Muzeu al Comunității Evreilor Făgărășeni și exemplele de acest fel ar putea continua… De asemenea, de circa trei decenii, am susținut, cu argumente, că o politică înțeleaptă a autorităților române ar fi putut atrage, măcar în parte, pe germanii plecați în Germania (din Ardeal și Banat) și pe evreii din Israel (emigrați, mai ales, din Moldova), să revină, ca investitori, să se implice în dezvoltarea economică a locurilor unde au copilărit și, acest fapt, ar fi făcut mai ușoară tranziția post-comunistă a României… Sunt multe asemenea atitudini, ele s-au manifestat constant, în ce mă privește, dar nu sunt aici ca să mă laud, mai ales că nu este nici momentul și nici locul pentru așa ceva!…

Acum, însă, este un moment trist, dureros, din istoria României, în care marcăm faptul că unii cetățeni ai acestei țări au ales să-și verse frustrările, batjocorind, bătând și chiar omorând, mii de alți cetățeni, ai aceleiași țări, doar pentru că erau evrei… Este necesar să ne cerem iertare și să păstrăm un moment de reculegere, în amintirea celor căzuți victime ale tristului, neplăcutului, durerosului Pogrom de la Iași, din iunie 1941!

Un supraviețuitor al acestui cumplit moment, sociologul Mihail Cernea, deapănă, aici, amintiri triste și foarte dureroase din acele nefaste, neplăcute vremuri…

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, să ne rugăm ca asemenea „evenimente” să nu se mai repete, nicicând, niciunde și față de nici un om!