Astăzi este prăznuită Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Derivată din perioada romană, într-o vreme când, acceptând creștinismul, strămoșii noștri traco-daci au preluat învățătura creștină în „haină lingvistică” latină, din Sanctus (Dies) Ioannis, s-a ajuns, mai întâi, la o formă, traco-daco-romană, *Sandiane/*Săndiane, apoi, la una românească veche Sân(d)ziane și, în final, la forma actuală, Sânziene. Aceste forme apar, dintru început, pe ambele maluri ale străvechiului Donaris, fiind consemnate pe teritoriile (actuale ale) României, Bulgariei, Greciei, Albaniei, Kosovo, Macedoniei de Nord, Bosniei-Herțegovina, Croației, dar și în Ungaria, Slovacia, Polonia, Ucraina.

Din Evul Mediu timpuriu apar atestări în Bulgaria, Grecia, Bosnia-Herțegovina, Croația, Slovacia, în vestul și sudul Ucrainei de azi, în sudul Poloniei, dar și în Basarabia, și chiar în Turcia, Bielorusia și Cehia. Aceste realități au dăinuit și în epoca modernă, cu excepția regiunilor turce, cehe și bieloruse. În ultimul secol, la statele amintite în epoca medievală, se adaugă și estul Ungariei (poate, cu atestări mai vechi, dar la care nu am avut acces, încă). În zilele noastre, aceste atestări se regăsesc în România, Basarabia, mai multe regiuni din Ucraina, Polonia, Ungaria și, izolat – chiar în Austria.

Dintre formele vechi, având mai bine de un mileniu de atestare, amintim: Sândza, Sâmdziana, Sândziac, Sândzic, Sândziuc, Sânziane, Sânzioana, Sâmzian, Sâmzean, Sânzianu, Simzea, Sănză, Sâmzin, Sânzinici, Sânziuc. Primele forme, care au păstrat fonetismul vechi românesc, cu dz, derivat din cel latin, cu d, se localizează în Moldova, vestul Ucrainei și sudul Poloniei. Acest fapt „trădează” prezența străveche (cel puțin medievală) a unor comunități românești acolo – apropiate ca vorbire românească de cele moldo-maramureșene – comunități care, deși au fost slavizate (sau, tocmai de aceea!) au conservat acest fonetism românesc străvechi. De-altfel, comunitățile românești din vestul Ucrainei au supraviețuit, pare-se, mai multă vreme, dovadă fiind circulația (și a) formei mai noi, Sânziuc, alături de Sândziuc și Sândzic.

De fapt, această concentrare a formelor (stră)vechi, cu dz merită o analiză (crono-)spațială mai detaliată, pe care sper(ăm) să o putem definitiva cât de curând.