După creștinarea prin romanizare a strămoșilor noștri, aceștia, abandonând, treptat, vechile lor nume etnice și de trib, și-au spus „romani”. După regulile evoluției fonetice a latinei spre română, a nazalizat, urmat de n, a devenit â. Astfel, romanus a dat român. Evoluția viitoarelor dialecte ale limbii române a dus la schimbarea acestei forme în rumân/rămăn – la daco-români, arumân/rămăn – la aromâni, în rumon – la megleno-români și în rumăr – la istro-români. Reprezentanții ultimelor două dialecte amintite, mai puțin numeroși, au pierdut, în ultimele două-trei secole, aceste forme, înlocuite de cea slavă, vlah, cu pluralul vlași.