Am însumat datele referitoare la demnitarii din diferitele adunări legislative din antichitate și epoca medievală, atât la nivel de regiuni, pentru spațiul carpato-balcanic, cât și la nivel județean, pentru spațiul românesc. La o privire repede, în spațiul carpato-balcanic, până la formarea statelor medievale românești extracarpatice (secolul al XIV-lea), „centrul de greutate” al prezenței acestor demnitari a fost, mai degrabă, la sud de Dunăre, după 1400 dispărând, practic, orice fel de reprezentare de acest nivel a elementului românesc sud-dunărean. Principala cauză a acestei dispariții este legată de pătrunderea în Balcani și avansarea spre centrul Europei și spre Dunăre a otomanilor. Aceasta a avut ca urmare, în general, dispariția a însăși elitelor politice ale popoarelor balcanice: bulgari, sârbi, albanezi, greco-bizantini, astfel încât situația românității balcanice nu (mai) este o excepție…

În spațiul românesc, se confirmă cele spuse cu o altă ocazie… O analiză statistică, ale cărei date nu dorim să fie absolutizate, arată că, dacă Transilvania (în sens larg) a avut cel puțin un demnitar din aproape toate județele (interbelice) de peste munți – 22 din 23, adică 95,65% (doar Carașul nu a avut deloc) iar Moldova carpato-nistreană – 14 din 26, reprezentând 53,55%, în Țara Românească județele care au avut cel puțin un demnitar sunt în minoritate: 10, mai exact 43,47%. Spațiul românesc, în general, are o pondere de 63,89% din județe cu reprezentare în adunările legislative antice și/sau medievale…

De notat, ca „tradiție” multi-milenară, prezența reprezentanților clerului în adunările legislative, din antichitate până în… perioada comunistă și, izolat, chiar până în 1990! Astfel, în adunările regale ale Daciei, de la Burebista la Decebal, au avut loc și marii preoți, Deceneus și Avesina,… în Evul Mediu sunt consemnați, în Dieta Transilvaniei și/sau în Sfatul Domnesc din Țara Românească și Moldova, reprezentanții de rang înalt ai cultelor creștine (catolici și/sau protestanți – peste munți, ortodocși – în principatele extracarpatice), iar, din 1831, mitropoliții și episcopii au avut loc în Adunările Obștești de la București și Iași, deveniți, după 1864, senatori de drept, până în 1939, alături și de reprezentanții altor culte, după 1918 (mitropolitul și episcopii greco-catolici, precum și prelați ai romano-catolicilor, luteranilor, reformaților calvinilor, mozaicilor, musulmanilor). Până și regimul comunist a alocat mandate cel puțin unora dintre aceste culte, în Marea Adunare Națională. Astfel, din 1948, în legislativul comunist apar atât patriarhii României, cât și reprezentanți ai cultului mozaic și ai celui musulman, pentru ca, în 1990, să se regăsească, în primul Parlament post-decembrist, un prelat ortodox…

Pe de altă parte, apar niște dileme… Cum să fie consemnați demnitarii din 1831 până azi (parlamentari -deputați și/sau senatori, mulți desemnați prin vot), la nivelul fiecărei unități administrative: notând „mecanic” numărul de reprezentanți ai fiecărui județ, pentru fiecare perioadă, sau ținând cont de demnitarul care a reprezentat (cel mai frecvent) acea unitate administrativă (adesea, mai multe legislaturi), chiar și câteva decenii? Înclin spre ultima variantă, oarecum „echivalentă” cu consemnările de dinainte de 1831, care au ținut cont de demnitari, ca persoane, nu de funcția pe care au fost înregistrați. Mai rămâne să cumpănim, dar, firește, orice sugestie este bine-venită!… 🙂

„Greauă” mai iaste și știința aiasta! 🙂