La o oră de istorie, ajunși la o temă legată de perioada regimului Ceaușescu, numită, în acea vreme, „Epoca de Aur”, copiii din clasa lui Bulă sunt întrebați de profesoară:
-Copii, cum ați mai putea caracteriza, cu cuvintele voastre, „Epoca de Aur”, în care ne aflăm cu toții!
Mai mulți elevi, cu mâinile pe sus. Profesoara îl numește pe Bulă, care ridicase și el mâna.
-Spune, Bulă, tu ce părere ai?
-Tovarășa profesoară, eu cred că putem numi „Epoca de Aur” și „la belle epoque”!
-Foarte frumos și foarte interesant! Ai putea dezvolta ideea?
-Păi, tata se uită, în fiecare seară, la televizor, la Congresul PCR, și vede cum toți participanții din sală bat din palme: „labele poc!”, „labele poc!”, „labele poc!”…