Dintre toponimele consemnate de acest tip, 122 din cele 131 se localizează în spațiul românesc (93,13% din total). Cu două amendamente: n-am inclus aici numele Brăniștari din Timoc, dar apare satul (redenumit) Braniște din fostul județ Caliacra, azi în opștina Dobrici, așezare căreia i-a fost acordat acest nume de către administrația bulgară, după 1940. Așa încât, exceptând Transnistria, la nivel de regiuni (provincii) istorice, toate au câte o asemenea ocurență. Acestea sunt extrem de rare, fie în zonele cu întinse areale (silvo)stepice – Basarabia, Dobrogea, Banat, Crișana – fie în cele de mici dimensiuni – București-Ilfov (în toate arealele amintite avem câte o singură atestare) și Maramureș (unde apar două înregistrări). Tot cu mai puține ocurențe se înscriu și Secuimea (doar 3) și partea din Bucovina rămasă României (4 mențiuni). Deja Ardealul are aproape 10 asemenea consemnări (9, mai exact), în vreme ce Moldova (32), Muntenia (33) și Oltenia (34 mențiuni) se situează, aproape, la egalitate, cuprinzând, singure, peste trei sferturi din toate aceste numiri.

La nivelul județelor (interbelice), ierarhia unităților de acest tip cu cel puțin 10 ocurențe arată astfel: Dolj – 16, Mehedinți – 12 și Tecuci – 10 consemnări. Deci, regiunile cu număr mare de astfel de toponime reușesc aceasta și pentru că, la nivel județean, atestările sunt numeroase, lucru valabil și pentru Muntenia, unde, deși nici un județ nu atinge pragul de 10 atestări, Oltul și Vlașca numără câte 8 ocurențe fiecare.

De remarcat faptul că toate județele menționate au întinse suprafețe de câmpie, care, dacă braniștile reprezentau „arii protejate” forestiere, aceasta înseamnă că suprafețele cu păduri acopereau, odinioară, arii întinse și din regiunile joase (fiind vorba fie de acele zăvoaie = păduri de luncă din lungul râurilor mari -Dunărea, Oltul, Siretul – fie de areale forestiere cu păduri de câmpie, formate din arborete de stejari, inclusiv cerete, gârnițete sau chiar gorunete). De-altfel, multe dintre toponimele de acest tip se referă chiar la păduri, care existau, încă, atât în a doua parte a secolului al XIX-lea (când au fost consemnate în Marele Dicționar Geografic al României), cât și în perioada interbelică (apărând pe harta topografică românească): Pădurea Braniștea – Cudalbi (Covurlui), Oinacul, Roata de Jos (Vlașca), Didești (Teleorman), Poiana, Seaca (Olt), Balta Verde (Mehedinți), Pădurea Brăniștioara – Perieți (Olt), Pădurea Brăniștiori – Desa (Dolj) și altele. Aceeași situație se întâlnește și în regiunile deluroase și/sau de podiș, așa cum se întâmplă cu Braniștea Neamțului (Subcarpații Moldovei) sau cu Pădurea Braniștea din aria satului Sângătin (Dealurile Târnavelor, Ardeal).

Deși situate peste munți, într-o regiune intrată, de timpuriu, acum mai bine de un mileniu, sub influența politico-administrativă a Ungariei, unele județe ardelenești „adună” mai multe asemenea ocurențe – câte 3, așa cum se întâmplă cu Făgărașul și Mureșul. Dacă primul se suprapune, în mare parte, peste vechea Țară a Oltului, cu o autonomie românească bine conservată și după încorporarea sa la voievodatul/principatul transilvan, Mureșul – situat la marginea vestică a Secuimii – apare în această postură oarecum surprinzător. Atestările onomastice de acest tip se întâlnesc, însă, în Câmpia deluroasă a Transilvaniei, o arie cu majorități etnice românești. Aceasta se continuă, de fapt, spre nord și nord-vest, cu județele Someș, Sălaj și Satul Mare, formând un „nucleu” nord-vestic (aproape) continuu. De-altfel, atestarea a două numiri în județul Someș, care face ca toponimul dat unui pârâu din vecinătatea vechii fortificații de la Dăbâca a lui Gelu Românul să pară a fi chiar din acea vreme, precum și faptul că aceste numiri se înscriu într-o arie mai largă cu astfel de ocurențe, par a confirma vechimea acestei „legislații”, de mai bine de un mileniu. Toponimele din vestul Crișanei, prelungite și în vechiul Sătmar, ar putea data din vremea voievodului Menumorut, contemporan cu Gelu Românul și, probabil, și acea atestare (deocamdată, singulară) din Banatul montan (fostul județ Severin) să fi apărut din vremea voievodatului lui Glad, în același secol al IX-lea.

Surprinde, aparent, absența, chiar din județe extracarpatice oltene, muntene și/sau moldovene, a unor asemenea atestări: Vâlcea, Râmnicul Sărat, Putna, Tutova sau Vaslui se numără printre ele… Putem pune această (pseudo)absență fie pe inventarierea (incompletă) de pe hărți, fie pe faptul că, probabil, asemenea forme onomastice fac parte din categoria microtoponimelor, care pot fi inventariate doar printr-o anchetă directă la teren… Nu surprind, în schimb, atestările inexistente din zonele (silvo)stepice (Bărăgan, cea mai mare parte a Dobrogei, Bugeac, stepa Bălților, Transnistria, Câmpia Tisei…).

Pe de altă parte, bănuim că, la sud de Dunăre, ca și în partea sârbă a Timocului, și în vestul Bulgariei este posibil ca toponimele atestate pe hărțile topografice să fi apărut (și) cu contribuția comunităților român(ofon)e medievale, extrem de importante în zonă, atât în nord-vestul Bulgariei, cât și în aria actualei capitale bulgare, Sofia, care a găzduit și formațiune prestatală românească vestita Țară a Șopilor, având, până azi, numeroase (alte) toponime românești: Vakarel, Pasarel, Cerbu, Vidrare, Gurguliat, Bănișor și altele.

De fapt, ultimele două paragrafe (re)aduc în actualitate necesitatea unui proiect mai vechi, legat de inventarierea (de pe hărțile românești și străine) a tuturor toponimelor și gruparea lor, atât pe categorii, cât și în vederea stratificării istorice a toponimelor, care ar putea evidenția, mai bine (și) realitățile etnice mai vechi, din epoca medievală sau prima parte a celei moderne… Tentativa, din anii trecuți, de a pune studenții să inventarieze, experimental, toponimia de pe harta topografică românească de după 1989 a eșuat, din păcate, datorită indolenței și neseriozității unora dintre cei puși să facă această treabă… Așa că, din păcate, decât să trebuiască să verific, la fiecare foaie topografică, dacă numele au fost extrase corect și complet, mai bine fac eu toată treaba, când voi avea vreme (și) de asta!… Ca sî nu mai spun că, pentru sutele de foi topografice ale hărții sovietice, pe care denumirile apar în alfabet chirilic, chiar că trebuie să mă ocup (tot) eu de o asemenea operațiune…