În completarea/actualizarea bazei de date cuprinzând demnitarii din spațiul românesc, se adaugă, în măsura posibilităților, informațiile referitoare la localizarea teritorială a acestora. În ceea ce-i privește pe membrii adunărilor legislative medievale – Dieta Transilvaniei, respectiv Sfatul Domnesc – o mare parte a acestora (dintre cei desemnați de aristocrație) se regăsesc în reședințele voievodale/princiare și doar o mică parte – în restul teritoriului.

Astfel, elita ardeleană – din care, după 1366, românii au fost, practic, excluși, fiind, ca ortodocși, doar „tolerați” – este doar în mică măsură „arondată” diferitelor entități administrative (comitate, districte, cetăți), între cei cu alt loc decât centrul administrativ al principatului fiind și reprezentanții sașilor – apar, frecvent, cei din Sibiu și Brașov, mai rar, cei din Sighișoara și Bistrița – ori cei ai secuilor. De asemenea, au altă reședință și reprezentanții clerului: Cluj, pentru superintendenții de confesiune reformată și unitariană (maghiari), respectiv Sibiu, pentru episcopii luterani (sași). În Alba Iulia, pe lângă reședința episcopului romano-catolic (vacantă mult timp, de la mijlocul secolului al XVI-lea, după debutul Reformei), se regăseau, pe lângă reprezentanții comitatului Alba, și cei cu diferite însărcinări militare și/sau diplomatice (generali, respectiv trimiși speciali/soli ai principatului către alte state – Imperiul otoman, Regatul Poloniei, etc.). Deși apar mențiuni care susțin că, cu toate că nu au participat la lucrările Dietei, prelații ortodocși români ar fi fost invitați (și ar fi refuzat să vină!), nu reiese, din documentele oficiale ale vremii, ca să fi fost prezenți în adunarea legislativă ardeleană nici măcar episcopii calvin(izanț)i atrași de principii reformați, în secolul al XVII-lea… Abia după 1700, prin eforturile Curții vieneze de a converti o parte dintre români la greco-catolicism, prelații români ai acestei noi confesiuni vor fi prezenți efectiv, continuu, în Dietă, dar aceasta va căpăta doar un statut regional, provincial, a unui „mare principat” încorporat Imperiului habsburgic…

O situație foarte asemănătoare se observă și în Sfatul Domnesc, atât în Moldova, cât și în Țara Românească. Majoritatea reprezentanților boierimii în Sfat (având vreun rang sau nu) se regăsesc în reședința domnească, alături de mitropoliți. Episcopii reprezintă în adunările legislative medievale scaunele unde au fost hirotoniți, lor adăugându-li-se un mic grup de demnitari (boieri) care reprezintă diferitele cetăți – pârcălabi, mai frecvent menționați în Moldova (la Hotin, Orhei, Cetatea Albă, Chilia, Roman, Neamț…) și mai rar, în Țara Românească (Poienari), vornicii de Țara de Sus (Dorohoi) și Țara de Jos (Bârlad), respectiv banul de Craiova. Spre deosebire de Transilvania – unde participau la Dietă și reprezentanți ai comitatelor/districtelor și chiar ai unor orașe – dincoace de Carpați, județele și ținuturile, dar și târgurile nu aveau reprezentare în Sfatul Domnesc.

Prelucrarea ulterioară a datelor – inclusiv din punct de vedere statistic – va permite să constatăm în ce măsură aveau reprezentare legislativă diferitele entități ale statelor medievale (comitate/districte/ținuturi/județe…). Deja, însă, se observă, ca o concluzie preliminară, o tendință „centralizatoare”, în capitalele princiare, a unei mari părți a acestor demnitari.