Într-o vară, Ceaușescu se afla în concediu, la mare, la vila prezidențială de la Neptun. Într-o dimineață, se trezește, iese pe terasa vilei și, întinzându-și mâinile în sus, exclamă, cu fața către Soarele strălucitor:
-Bună dimineața, Soare!
Se aude o voce:
-Să trăiți, tovarășe secretar general!
Ceaușescu, uluit, revine în dormitor și-și trezește consoarte:
-Leano, hai să vezi ce mare am ajuns! Mă cunoaște și Soarele și chiar mă salută!…
Somnoroasă, ea zice:
-Nu te cred, Nicule! Exagerezi!
-Hai pe terasă să vezi!
Ies ei afară. Ceaușescu zice din nou:
-Bună dimineața, Soare!
Se aude aceeași voce:
-Să trăiți, tovarășe secretar general!
-Bravo, Nicule, zice soția dictatorului. Ești mare, dacă și Soarele te cunoaște și chiar te salută!…
A doua zi dimineață și în zilele următoare, timp de o săptămână, „schimbul de saluturi” se petrece asemănător. În ziua a opta, dimineață, Ceaușescu iese, ca de obicei, pe terasă, să salute Soarele:
-Bună dimineața, Soare!
Liniște. Ceaușescu repetă:
-Bună dimineața, Soare!
Tot nimic. Dictatorul strigă:
-Bună dimineața, Soare!
O altă voce, de la parter:
-Tovarășe secretar general, permiteți să raportez! Sergentul Soare a plecat în concediu!
