Într-o vară, Ceaușescu se afla în concediu, la mare, la vila prezidențială de la Neptun. Într-o dimineață, se trezește, iese pe terasa vilei și, întinzându-și mâinile în sus, exclamă, cu fața către Soarele strălucitor:

-Bună dimineața, Soare!

Se aude o voce:

-Să trăiți, tovarășe secretar general!

Ceaușescu, uluit, revine în dormitor și-și trezește consoarte:

-Leano, hai să vezi ce mare am ajuns! Mă cunoaște și Soarele și chiar mă salută!…

Somnoroasă, ea zice:

-Nu te cred, Nicule! Exagerezi!

-Hai pe terasă să vezi!

Ies ei afară. Ceaușescu zice din nou:

-Bună dimineața, Soare!

Se aude aceeași voce:

-Să trăiți, tovarășe secretar general!

-Bravo, Nicule, zice soția dictatorului. Ești mare, dacă și Soarele te cunoaște și chiar te salută!…

A doua zi dimineață și în zilele următoare, timp de o săptămână, „schimbul de saluturi” se petrece asemănător. În ziua a opta, dimineață, Ceaușescu iese, ca de obicei, pe terasă, să salute Soarele:

-Bună dimineața, Soare!

Liniște. Ceaușescu repetă:

-Bună dimineața, Soare!

Tot nimic. Dictatorul strigă:

-Bună dimineața, Soare!

O altă voce, de la parter:

-Tovarășe secretar general, permiteți să raportez! Sergentul Soare a plecat în concediu!