Este „la modă”, trendy(-hendy) mai nou, conceptul de „reziliență”… Asta, după ce, în ultimii 20 de ani, au fost „la modă”, succesiv, expresii ca „integrarea europeană și euro-atlantică” (luate „la grămadă”, deși, de atunci, nu doar că era vorba de două organizații cu profil diferit, dar, mai ales, cu opțiuni internaționale diferite!), „dezvoltare durabilă”, etc… Acum, de când cu „reziliența”, am întrebat (și mai întreb): își găsesc loc elemente străvechi, românești, ca bunul-simț, buna-credință, respectul reciproc, onestitatea în această „reziliență”? Nu cumva „promotorii” ei, fie au „sărit” în barca „pro-reziliență”, că „așa e moda”, ori din interes, oportunism, „să dea bine” la „imagine”?

Să fim bine înțeleși: racordat fiind la lumea științifică, în primul rând din rațiuni profesionale (dar și pentru că, de mic, am visat să devin, să fiu „om de știință”! 🙂 ), am considerat, însă, ÎNTOTDEAUNA, că e important să rămân OM, legat de reperele, tradițiile, credința strămoșilor noștri și abia pe urmă, ALĂTURI DE ELE, nu eliminându-le, ignorându-le, pot „asimila” și asemenea concepte!… Tocmai ieri am adus în discuție faptul că, bunul-simț, respectul față de mediul în care locuiau, ca atitudine constantă, secole și milenii de-a rândul, i-a făcut pe strămoșii noștri să pună în aplicare numeroase practici prin care ocroteau natura, resursele pe care le valorificau!… E interzis să mai facem trimitere la asemenea tradiții, izvorâte tocmai din bun-simț și respect (față de cei din jur și/sau față de natură)? Trebuie „aruncate la coș”, ca „vechituri” ale istoriei, ca să ne putem „racorda” la p(r)ost-modernismul societății actuale??? De ce nu (mai) sunt promovate, împreună cu/alături de amintita „reziliență”? „Silenzio stampa”!… O „tăcere” asurzitoare!… Asta mă determină ca, cu scuzele de rigoare, pentru exprimarea, poate prea „buruienoasă”, să consider că „entuziaștii” care „îmbrățișează”, otova, noile concepte, acționează după „regula” zisă „ce face omul, face și maimuța!” O „maimuță” căreia, probabil, dacă-i dai 1000 de euro, e capabilă, dispusă, chiar bucuroasă, să se și suie în copac și să facă precum… maimuța!… Rușinos!…

P.S. La întrebarea dacă (mai) au loc elementele străvechi românești în/pe lângă „reziliența” amintită, n-am primit, încă, răspuns! Bănuiesc de ce, dar mai aștept, să mi se confirme bănuiala!…