De ceva vreme, „ecologiștii”, în frunte cu „vestita” (re)greta bio-energeta, fac o campanie zgomotoasă, agresivă, pentru „salvarea” planetei, contra „încălzirii climatice”, împotriva „poluării” făcute de societatea umană… Această mișcare „ecologistă” – apărută și dezvoltată, acum 4-5 decenii, mai ales în Europa occidentală (cu ramificații, mai puțin active și în alte părți – Canada, Australia, Noua Zeelandă, estul Europei…) – dă impresia, prin agresivitatea și modul „a-toate-știitor” în care acționează, că ei au „inventat” și roata, și focul, și mersul pe jos și chiar pe Dumnezeu!… Cred că le lipsesc, adesea, dacă nu întotdeauna, un pic de smerenie, modestie, caracter, onestitate, bună credință și, mai ales, bun-simț și „cei șapte ani de acasă”…

Ar fi bine să știe acești „ecologiști” zgomotoși și necivilizați, politicos-ipocriți, că noi avem o grămadă de pilde cu caracter autentic ecologic, chiar dacă acum sute și mii de ani, de când se practică ele, nu exista „mișcarea ecologistă”. De exemplu, când un țăran se ducea toamna la pădure să-și aducă de acolo o căruță de lemne pentru iarnă, după ce tăia copacul, îl secționa în bucăți mai mici, să le poată urca în căruță, planta câțiva puieți, ca să aibă de unde să se aprovizioneze cu lemne și urmașii lui! De asemenea, pământul cultivat agricol se îngrășa cu bălegar, natural, care nu poluează precum îngrășămintele chimice… Sau, din cele 3-4 părți ale moșiei, comunitatea țărănească lăsa, mereu, una necultivată, „să se odihnească pământul”, vreme de câțiva ani, adică să-și refacă, treptat, necesarul de substanțe naturale care fusese exploatat anterior, prin cultivare…

Știu acești „ecologiști” politicos-ipocriți, că, la noi, primele arii protejate, numite braniști, au cel puțin câteva secole de când există? Și, dacă numele pârâului Braniște, din vecinătatea cetății Dăbâca poartă acest nume din vremea voievodului Gelu Românul, care a domnit în secolul al IX-lea, înseamnă că legislația medievală de ocrotire a pădurilor, ca mediu natural de viață al animalelor sălbatice de acolo, are peste un mileniu vechime! De ce nu vin acești vajnici „ecologiști” la noi, să învețe Și despre asta, sau în primul rând, despre așa ceva? De ce nu se învață în România, în primul rând, despre aceste elemente și despre altele asemenea, că mai sunt???

Și ce părere au politicos-ipocriții „ecologiști” despre acest comportament, exact din țările unde țipă ei cel mai tare?