După crearea – pe mai multe foi de lucru – a bazei cronologice de date legate de toate tipurile de confruntări electorale românești, a urmat, ieri, selectarea – din baza generală (un fel de „arhivă”) – doar a datelor legate de alegerile locale. Au rezultat alte 10 foi de lucru Microsoft Excel 2003: 5 cu datele absolute și alte 5 – cu valorile procentuale. Dacă alegerile antebelice, interbelice și din perioada comunistă au avut nevoie, fiecare, de câte două foi (câte una pentru datele absolute, respectiv pentru valorile procentuale), perioada postdecembristă a necesitat 4 asemenea foi: o foaie cu datele absolute doar pentru datele de la alegerile județene și o alta, similară, pentru alegerile comunale (orășenești/municipale) și câte o alta, pentru fiecare – județene, respectiv comunale – cu datele în procente.

Pe undeva, e explicabil acest lucru… Perioada antebelică, deși are cel puțin câte 13 scrutine – comunale, respectiv județene – din 18, câte au fost între 1864 și 1914, a avut, în general, puțini „competitori” electorali: de regulă, liberalii și conservatorii, arareori, câțiva social-democrați, naționaliști, conservator-democrați și/sau independenți.

Perioada interbelică a semănat, cumva, cu cea postdecembristă: o țară (mai) mare, vot universal (inclusiv pentru femei, excepție făcând doar alegerile – comunale și județene – din 1926), mulți „competitori” – cel puțin câte 10! – din (aproape) tot spectrul politic (lipseau doar ecologiștii). Problema e că această perioadă e foarte scurtă și a avut (numai) câte 3 scrutine comunale, respectiv județene, la care s-a mai adăugat desemnarea consilierilor ținutali, în 1938, cu candidați de la un singur partid: FRN, deci fără „istoric”!

Parcă, acest ultim scrutin a „pregătit” calea pentru cele din perioada comunistă: deși la cealaltă extremă (stânga), comuniștii au practicat cam același tip de „consultări” electorale: „frontul” – FDP/FUS/FDUS – plus câteva voturi „contra”, dar niciodată mai „sus” de câteva procente din voturile totale și, în nici un caz, cu vreo posibilitate de a „trimite” ceva reprezentanți în structurile administrației locale. De aceea, deși au fost 31 de asemenea scrutine – regionale, raionale și/sau județene, respectiv comunale – au „încăput”, de asemenea, toate, pe o singură foaie (fie cu date absolute, fie cu valori procentuale).

După 1989, mai exact, din 1992, s-au consemnat câte 8 consultări electorale, atât la nivel județean, cât și la cel comunal. Întotdeauna, la acest tip de scrutin s-au înscris și au reușit să și obțină (măcar câteva) mandate de consilieri, mai mult de 10 formațiuni politice, plus o mulțime de independenți. În condițiile în care majoritatea mandatelor au fost adjudecate de formațiunile „mari”, cu șanse de a accede și în Parlament (sau cu reale posibilități de a câștiga funcția prezidențială), pe lângă acestea s-au prezentat fie formațiuni locale și/sau regionale, sau grupări care au ajuns rar – sau niciodată – să câștige mandate la alegerile legislative și/sau europarlamentare, ori n-au avut, niciodată, candidați la președinție. Exact ca și în perioada interbelică, formațiunile de extremă stânga au avut ceva „priză” la alegători mai rar (în primul deceniu postdececembrist), confirmând lipsa de „afinități” a românilor cu acest tip de formațiuni politice, însă extrema dreaptă s-a prezentat cu cel puțin o grupare, de fiecare dată, obținând, mereu, atât voturi, cât și mandate de consilier. Din nou, situația este similară cu cea din perioada interbelică. În schimb, aproape la fel de frecvent, au apărut măcar una sau mai multe grupări ecologiste (la câte 6 din cele 8 scrutine comunale/județene) și, întotdeauna (din nou, exact ca între cele două războaie mondiale) s-au prezentat la urne formațiuni ale minorităților (mai frecvent, ale maghiarilor, dar și ale germanilor, ori din partea altor minorități).

Așa încât, probabil, la cartografierea datelor, pentru perioada antebelică, vor fi câte două serii de hărți (1864-1874), pentru alegerile județene/comunale din vremea când, între granițele țării s-a aflat și sudul Basarabiei și alte două, pentru intervalul 1880-1914 (pentru scrutinele județene) și 1884-1914 (pentru cele locale), cu Dobrogea în componența României.

În perioada interbelică vor fi cel puțin 6 hărți (câte două – legate de scrutinul județean, respectiv comunal – pentru 1926, 1930 și 1936-37), dar – fără 1938, care pare irelevant (toate mandatele au fost adjudecate de FRN).

Nu știu ce relevanță ar avea consultările electorale locale din perioada comunistă, dar, analizând „alegerile” legislative, am avut surpriza să descopăr că, totuși, ponderile mai notabile (adică 4-5% în anumite zone, față de 1-2% media națională se corelează, foarte bine, cu mișcările de protest din acea vreme!), însă, presupunând că vor fi realizate hărți și pentru acest interval acestea vor fi: una, pentru scrutinele regionale, respectiv raionale, pentru anii 1950-1965 și pentru cele comunale, pentru intervalul 1950-1967, iar, apoi, o altă hartă pentru scrutinele județene din anii 1969-1985 și cele comunale din intervalul 1969-1987.

Mulțimea de formațiuni politice înscrise la alegerile locale după 1989, ne constrânge la a realiza, separat, câte 8 hărți pentru fiecare scrutin județean, respectiv alte 8 – pentru fiecare consultare electorală comunală. Pentru fiecare hartă, la nivelul fiecărei perioade, hărțile se vor realiza la nivelul decupajului județean interbelic (moștenit, în linii mari, în Vechiul Regat, chiar de la începutul secolului al XIX-lea).

Deci, ar rezulta un total de 31 de hărți: 4 – pentru perioada antebelică, 6 – pentru perioada interbelică, 5 – pentru cea comunistă și 16 – pentru cea postdecembristă.