Vom spune, azi, câteva cuvinte despre numele sub care au fost cunoscute Țările Române în Evul Mediu. Mai exact, vom face câteva considerații legate de denumirile folosite, pe de-o parte, de bizantini, iar pe de alta, de otomani, pentru statele medievale românești extracarpatice.

Astfel, Țara Românească – prima formațiune românească extracarpatică – apărută pe la/după 1300, apare, în documentele bizantine ca Ungrovlahia – fapt ce trimite la vecinătatea acesteia cu Regatul ungar (care controla și Transilvania, ca voievodat autonom), în vreme ce Moldova, dezvoltată după 1352/1359 apare, în aceleași izvoare bizantine ca Rossovlahia – adică Vlahia de lângă Rusia (cu trimitere la cnezatele slavilor răsăriteni, dezvoltate după fărâmițarea Rusiei kievene). Trimiterea la caracterul etnic v(a)lah, adică românesc, este evidentă, iar termenii (politici) atașați acestor Vlahii, aveau rostul, pe lângă a le deosebi între ele, și să facă diferența între acestea și alte Vlahii, apărute mai ales în Peninsula Balcanică – Vlahia Mare, Vlahia de Sus, Vlahia Albă și altele…

Otomanii, care, de la sfârșitul secolului al XIV-lea, vor intra în contact și cu românii carpato-dunăreni, „înlocuindu-i”, din 1453, pe bizantini, în stăpânirea Constantinopolului, au numit Țările Române cu alți termeni: Kara-Iflak – Țara Românească, respectiv Bogdan-Iflak – Moldova. Dacă Iflak este forma otomană pentru Vlahia, iar, în cazul Moldovei, s-a încetățenit, în mediul turco-osman, ideea „legării” voievodatului românesc est-carpatic de „descălecătorul” maramureșean care i-a asigurat independența – Bogdan Vodă, în cel al Țării Românești, ideea încetățenită este că acest Kara se traduce prin „Neagră”, deci Kara-Iflak = Vlahia Neagră…

Dar, dacă acest Kara se „leagă”, și în cazul Țării Românești, de unul din conducătorii săi, mai exact de primul, cunoscut ca „descălecător” legendar, din Țara Oltului, pe la 1290 și numit NEGRU Vodă??? Iar, în acest caz, întocmai ca în cazul Moldovei – Bogdan-Iflak = Vlahia fondată de Bogdan (Vodă) – pentru Țara Românească, numele Kara-Iflak = Vlahia fondată de Negru (Vodă)! Termenul sub care este cunoscut ținutul românesc de la sud de Carpați, încă de pe la 1270, după o cronică arabă, scrisă de Rashid al-Din, este de țara „qara ulagh”, ceea ce ar putea lăsa să se înțeleagă că, în acele vremuri, deja, un Negru (Vodă) – care stăpânea ȘI în Țara Făgărașului, era domnitor și la sud de Carpați și nu că aveam de-a face cu vreo Vlahie Neagră…

Ținând cont de instabilitatea internă din Regatul maghiar, după invazia tătară din 1240-1241, care a făcut ca, aproximativ jumătate de secol, Transilvania să „scape” de sub controlul central, era posibil ca un voievod făgărășean, poate chiar legendarul Negru Vodă, să stăpânească de ambele părți ale Carpaților Meridionali, deci ȘI în (viitoarea?) Țară Românească!… După 1291, când, prin Dieta de la Alba-Iulia, regele Andrei al Ungariei (re)dă posesia asupra Făgărașului lui Ugrinus (care o avusese, probabil, prin înaintașii săi, înainte de 1240-41), Negru Vodă rămâne stăpân doar la sud de Carpați. Ulterior (și), ca o recunoaștere a vechii stăpâniri a lui Negru Vodă asupra Țării Oltului, regii maghiari au atribuit acest ținut domnitorilor munteni, mai bine de un secol (până în 1462), dar ca feudă, prin care să-i țină pe aceștia în stare de vasalitate.

Dacă este așa, atunci și sensul regionimului Muntenia, de țară care „încalecă” munții se explică mai bine! Inclusiv faptul că, de pe la 1270 – când ar fi apărut acest Negru Vodă, ca voievod/domnitor în Țara Românească/Muntenia/ Kara-Iflak – și până la întemeierea Țării Moldovei, în aproape un secol, ar fi fost destulă vreme pentru a se încetățeni, printre moldoveni, numele de muntean, pentru vecinii lor sudici și de Muntenia – pentru voievodatul dintre Carpați și Dunăre.

Ideea avansată mai sus e doar o simplă speculație, care trebuie consolidată/confirmată, ca „ipoteză de lucru” și cu alte argumente (istorice, documentare)… Merită, însă, să fie luată în considerare, cu rezervele de rigoare…