În prima parte a secolului al XIX-lea, numărul total de orașe din spațiul românesc a cunoscut un ușor recul – la 213 – explicabil, în bună parte, prin dispariția unor vechi târguri ardelene, dar și a unora din Basarabia, după ocuparea acesteia de către Imperiul țarist. În aceste condiții, în jurul anului 1840, cele mai multe orașe se localizau în Moldova – 42, urmată de Ardeal – 26 și Muntenia – 25.

La mijlocul veacului, creșterea numărului de puncte urbane se reluase, ajungându-se la 239, în 1859. Creșterea se datora, în bună măsură, înmulțirii rapide a numărului de târguri și târgușoare moldovenești, fapt care dusese numărul total de localități cu statut urban din regiune la 70. La mare distanță urmau Ardealul – cu 25 și Muntenia – cu 24, tot atâtea orașe având, acum, și Transnistria.

După acest vârf, însă, Moldova a cunoscut și ea un declin – mai avea, pe la 1880, doar 25 de orașe! – autoritățile de la București retrăgând statutul urban pentru un mare număr de târguri și târgușoare, dezvoltate, fie la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fie în prima parte a celui următor. În condițiile în care, în celelalte regiuni, numărul de așezări urbane rămăsese neschimbat, totalul punctelor urbane din spațiul românesc era de 195. A crescut, spre finalul secolului, la 199 – prin apariția a câte două noi orașe în Muntenia și în Transnistria și la 207, în preajma Primului Război Mondial, fie prin (re)apariția a 4 orașe în Moldova, fie prin declararea a altora 3 – în Oltenia și a unuia – în Bucovina.

(va urma)