Apariția statelor medievale românești – Transilvania (ca voievodat autonom, depinzând de Regatul maghiar), Țara Românească și Moldova – a dus la dezvoltarea vieții urbane, astfel încât, în jurul anului 1500, ponderea orășenilor crescuse la 6,8%. Valoarea era, încă, inferioară celei din perioada romană. La nivel regional, cea mai mare pondere o avea Ardealul – 12,7%, urmat de Bucovina – 11,4%, Dobrogea – 10,9% și Muntenia – 9,2%. Cu excepția Dobrogei – aflată de circa un secol în declin, în urma ocupării regiunii de către otomani, celelalte regiuni beneficiau de faptul că, în interiorul lor, se aflau reședințele voievodale.

La sfârșitul epocii medievale (pe la 1800), ponderea populației urbane ajunsese la 10,5%, depășind ușor procentul de la sfârșitul antichității. Ardealul înregistrase o creștere mai lentă, atingând 13,7%, fiind depășit de Moldova – 17,3% și Dobrogea – 16,7%. Prima poziție ar fi deținut-o, însă, București-Ilfov (suprapus peste amintitul județ interbelic și viitoarea capitală a României), cu 20,3%. Dinamismul moldav se datora, în bună măsură, și mutării capitalei principatului est-carpatic de la Suceava la Iași, în vreme ce revirimentul dobrogean avea drept cauză principală o oarecare revigorare a activităților comerciale pe Dunăre.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea (1860), întregul spațiu românesc se apropia de 16% pondere a populației urbane. La nivel regional, Ardealul stagnase și era chiar într-un ușor declin (12,9% pondere a urbanului), prin dispariția multor târguri existente în epoca medievală și la începutul celei moderne. Mai dinamice se dovedeau a fi Dobrogea – 25,8% și Moldova – 23,9%. Dacă regiunea dunăreano-pontică beneficia de pe urma reactivării comerțului fluvial, Moldova cunoștea o remarcabilă înflorire a numeroase târguri și târgușoare, dintre care multe au dispărut după Unirea Principatelor. Aflate sub dominație străină, cunoșteau un dinamism al urbanizării – în mare parte, cu alogeni – atât Bucovina (sub austrieci) – 20%, cât și Basarabia – 19% și, mai ales Transnistria – 24% (ambele, sub ocupație țaristă). Deși nu reprezintă propriu-zis o regiune, București-Ilfov avea, deja, de departe, însă, cea mai mare pondere a populației urbane – 42,4%.

(va urma)