Astăzi se desfășoară, online, a XL-a ediție a Seminarului Geografic „Dimitrie Cantemir”. Manifestarea a debutat în 1980 și a reușit să își asigure atât continuitatea, cât și îmbogățirea ariei specialiștilor care au participat, atât prin prezența unor cercetători din țară, cât și a multora veniți din străinătate. Momentul este și unul de bucurie personală, deoarece, din 1996, ca proaspăt absolvent al facultății și „recent” masterand, atunci, am participat, aproape continuu, la edițiile manifestării științifice. Singura excepție s-a produs în 2008, când eram la Bruxelles, într-un stagiu postdoctoral.

Viață lungă și rodnică Seminarului Geografic „Dimitrie Cantemir” și participanților la această manifestare aniversară.