Deși n-ar trebui acordată atenție acestui tip de „scrutine”, am considerat că, fiind, totuși, o parte a istoriei electorale românești – ca și „alegerile” pentru „marea adunare națională” – e potrivit să spunem câteva vorbe și despre acestea…

Primele „alegeri” de acest fel s-au desfășurat la 3 decembrie 1950. Ulterior, până în 1969, s-au desfășurat mai multe asemenea „consultări electorale”, la început – din 3 în 3 ani, apoi, din 1956, de regulă, odată la 2 ani. Astfel, în 3 decembrie 1950, 20 decembrie 1953, 11 martie 1956, 5 martie 1958, 5 martie 1961 și 7 martie 1965, s-au desfășurat atât „scrutine” la nivel regional, cât și la nivel raional și local (orășenesc/comunal), în vreme ce, în 3 martie 1963 și 5 martie 1967, au avut loc doar „alegeri” locale (comunale). Din 2 martie 1969, nivelul de desfășurare a „scrutinelor” a (re)devenit cel județean, fiind păstrat și cel local (municipal/orășenesc/comunal). Dacă, după primele alegeri, de după revenirea la împărțirea administrativă pe județe (1968), regimul nu a mai convocat alt „scrutin” până în 9 martie 1975, ulterior, toate „alegerile” județene s-au derulat odată cu cele legislative – în 9 martie 1980 și 17 martie 1985 – iar cele locale (municipale/orășenești/comunale) au avut o periodicitate de doi ani și jumătate: pe lângă „consultările electorale” județene și legislative amintite fiind consemnate și cele din 20 noiembrie 1977, 20 noiembrie 1982 și 15 Noiembrie 1987. Ultimele menționate – din 15 Noiembrie 1987 – au coincis și cu revolta anti-regim a muncitorilor brașoveni, fiind „preludiul” ridicării populare din Decembrie 1989, care a „măturat” dictatura comunistă…

În ce privește rezultatele electorale, „alegerile” locale din această perioadă n-au avut vreo relevanță. Prezența la vot, după datele oficiale, a crescut de la circa 95% în 1950 la peste 99% – în ultimii ani ai regimului, chiar dacă există mărturii că alegătorii ignorau, în proporții însemnate, aceste „consultări electorale” (ca și pe cele legislative, de altfel). De asemenea, opțiunile politice în favoarea Frontului (Frontul Democrației Populare – 1950-1967, Frontul Unității Socialiste – 1969-1977, Frontul Democrației și Unității Socialiste – 1980-1989), controlat de Partid, au oscilat pe la 98-99%, scăzând, ușor, spre 97 sau 96%, după 1980… Diferența până la 100% o reprezentau voturile contra regimului, dar, cum acestea nu se puteau materializa în mandate locale, nu au avut nici o însemnătate efectivă… Toate mandatele de „aleși” în structurile locale au fost adjudecate de reprezentanții Frontului, dominat/controlat de Partid…

Ca și rezultatele „alegerilor” legislative, și cele ale „scrutinelor” locale s-au publicat, în toată perioada comunistă, nu în Monitorul Oficial, redenumit, după 1949, Buletinul Oficial, ci în organul Partidului, Scânteia…