Mărturisesc că, de multă vreme – n-aș putea spune exact de când – am fost atras de cercetare. De cercetarea științifică… Sunt, cred, sub influența vechiului citat al domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir: „Omul doreşte să ştie tot ce se poate şti; deci să cercetăm, să căutăm, să aflăm, să ştim” (preluat de aici). Tocmai de aceea, nu a existat, niciodată, o „limită” a aprofundării cercetărilor într-o anumită direcție, oricât de dificilă și/sau de cronofagă ar fi fost aceasta…

Observ însă, de la o vreme, că lumea celor care sunt interesați, preocupați de teme apropiate științific de direcțiile proprii de cercetare devine tot mai mică… Observ că aceia cu care „rezonez” pe aceeași „lungime de undă”, din punct de vedere științific sunt din ce în ce mai puțini… Și asta nu doar fiindcă ar fi „plecat” într-o altă „lume”, ci, mai cu seamă, pentru că, „aliniindu-se” noului „trend” (un romglezism care-mi displace, tocmai de aceea l-am și pus între ghilimele), se pre(a)ocupă de ce este „la modă” azi sau/și de ceea ce aduce „puncte” pentru promovare…

Am lansat, nu o dată, apeluri pentru crearea de echipe care să cerceteze – fiecare câte o „bucățică” – pe direcțiile pe care intenționam să mă apuc de lucru – și, în final chiar am făcut asta – singur… Am vorbit la pereți… Cu ani în urmă (vreo 15, cred, dacă nu mai mulți), creasem un cerc studențesc în care încercam să transmit celor interesați reguli, metode de cercetare în inventarierea numelor de locuri (toponime) și/sau de persoană (antroponime): dacă atunci am avut audiență (modestă – câțiva studenți), mă îndoiesc că azi ar mai veni cineva… Pe vremea aceea, toponomastica era disciplină obligatorie, la toate specializările, se făceau 4 ani de facultate, nu trei, ca acum, când mai face toponomastică (opțional sau chiar facultativ) doar cine e interesat; și, din acest punct de vedere, se „aplică” zicerea de odinioară de la „Junimea”: vine cine vrea (câțiva) și rămâne cine poate (aproape nimeni)”…

M-am uitat în jur, de ani de zile, să văd dacă ar apărea cineva care să „preia”, „din mers”, măcar o parte din direcțiile care mă preocupă, care să „crească”, o vreme, alături de mine și, după ce voi ieși la pensie, să continue, să dezvolte aceste direcții… Poți „să tragi cu tunul” și nu se vede niciunul!… Aș putea spune mai multe, dar, dat fiind contextul (care, mie, personal, nu mi-a fost nicicând favorabil, fiindcă nu mi-a plăcut „să ling în dos”), mai bine mă abțin… Cert este un singur lucru: am dobândit convingerea fermă că, pe direcțiile de cercetare asumate, de ani de zile, trebuie să fac tot ce pot, cât mă va ajuta Dumnezeu, în anii rămași până la pensie, mulți, puțini – mai exact, 15!… Și asta, fiindcă, pe lângă faptul că n-am găsit/nu găsesc pe NIMENI să-mi urmeze mie (din punct de vedere profesional-științific), după ce nu voi mai putea nici eu, nu cred că se va mai îndeletnici chiar NIMENI cu așa ceva!

Poate veni, firește, întrebarea DE CE? Păi, în primul rând, cel/cei care ar trebui să facă echipă cu subsemnatul trebuie să posede un bagaj solid de cultură generală… Școala românească se „ocupă” (dacă se „ocupă”!) cu orice altceva decât cu așa ceva! Apoi, este nevoie de pasiune, de interes, de preocupare față de domeniul în cauză… Văzut-ați, în ultima vreme, tineri atrași de așa ceva? Eu, unul, n-am văzut!… Se adaugă și anduranța… Dați oricărui student o treabă de făcut, la care îi specificați că poate dura și ani care să-i fie „furați” pentru așa ceva și vedeți dacă se va „înhăma” vreunul… Nu vreau să pară „laudă deșartă”, dar, de pildă, primele documentări legate de inventarierea antroponimiei românești au început acum mai bine de 25 de ani (pe vremea când adunam date pentru lucrarea de licență), au continuat, la o scară mai amplă, cu circa două decenii în urmă (în vremea activității de realizare a tezei de doctorat), fiind amplificate după, în ultimul deceniu, la o scară ce depășește limitele – cât vor fi fost ele de extinse – ale spațiului românesc!… În timp, din ceea ce a tot „crescut” (ca material metodologic, documentar, cartografic…), am putut înjgheba cursul de Antroponomastică geografică, publicat acum un an…

Așa încât, sper ca, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să pot răzbi a face cât mai mult(e) din ceea ce mi-am propus, în planul cercetării științifice, atâta cât voi mai avea posibilitatea (că, uneori, nici propria configurație fizică nu te ajută!)!… De la ceilalți – cu care voi fi vorbit, sau nu – nu mai aștept NIMIC!… Ba nu, greșesc: scuze! Doresc doar SĂ FIU LĂSAT ÎN PACE, SĂ-MI VĂD DE TREABA MEA!