În continuarea (și completarea) inventarierii datelor legate de structurile legislative românești moderne (de după 1831), lucrez și la „recenzarea” dregătorilor care au avut demnități/funcții în Adunările de stări ale statelor românești medievale – Sfatul Domnesc (prezent în Țara Românească și Moldova) și Dieta Transilvaniei (atestată în principatul intracarpatic).

Cu ceva vreme, într-o discuție pe această temă, un coleg opina că, la venirea unui nou domnitor, acesta își punea în funcție „oamenii lui”, ceea ce ar explica, pe lângă marea instabilitate „domnească” și inexistența unei continuități a „măsurilor legislative”, existentă la români, nu de ieri, de alaltăieri, ci – de câteva secole (cel puțin). Deci, o „continuitate în dis-continuitate”. Aveam, deja, date mai vechi, care atestă că, în Țările Române medievale, „media” unei domnii este de cam un an și ceva, iar, după Unirea Principatelor, un guvern a „rezistat” cam tot atâta… Analizând datele, incomplete, preliminare (deocamdată, doar pentru Țara Românească și numai pe intervalul 1390-1700), un dregător a „rezistat”, în Sfatul Domnesc (alcătuit, în medie, din 15-20 de membri), cam 10 ani!… Deci, de câteva ori mai mult decât domnitorul!…

Urmează introducerea datelor și pentru Moldova… Totuși, deși nu ne putem pronunța, cu date concrete, avem mărturia lăsat de Costache Negruzzi, prin intermediul căruia, când vodă Alexandru Lăpușneanu decide, spre a „mulțumi”… „opinia publică”, să-l sacrifice pe marele boier Moțoc, acesta are în vedere faptul că demnitarul reușise, anterior, să „schimbe” câțiva alți domnitori… Deci, cu alte cuvinte, domnii „veneau” și „plecau”, în vreme ce marii boieri cu demnități „rămâneau”, bine-mersi, în Sfatul Domnesc!…