În urmă cu mai bine de un an, menționam faptul că, dintr-o formă Vasilisc, atestată în calendar (derivată dintr-un traco-latin Basiliscus, atestat în Balcani în primele secole ale erei creștine, nume purtat inclusiv de un împărat de origine traco-romană, fiul lui Leo I Tracul, dar și de un episcop cu sediul la Serdica – Sofia de azi) ar deriva patronimul Vasilescu. De fapt, chiar și numele sfântului (martirizat la începutul secolului al IV-lea și prăznuit în calendarul ortodox la 3 martie) e o formă, grecizată, a lui Basiliscus.

„Luat de val”, am… „scăpat” din vedere faptul că, în trecerea cuvintelor de origine traco-dacă și latină spre cele românești, s-au produs niște modificări fonetice, care au afectat și diferitele forme onomastice vechi. Astfel, la fel cum termeni tracici ca *madhule, *viedhule, *moghula sau latinești precum cavula, coelis, gelis, lingula și alții, au suferit rotacizarea lui l (devenit r, fenomen semnalat, în Dacia romană, încă din secolele II-III, când este atestat Aluta/Alutus, dar și Arutela, în loc de Alutela!) – devenind mazăre, viezure, măgură, respectiv cavură/ga(v)ură, cer, ger, lingură, etc, și toponime și antroponime vechi, din perioada romanizării traco-dacilor au suferit aceeași influență. Astfel, din forma latină populară Nicola, derivată de la Nicolaus, a rezultat, în română, numele Nicoară, iar în spațiul locuit de aromâni, din forma latină a numelui Salonicului – Salona – s-a ajuns la Sărună.

În schimb, patronimul Basilius, cu derivatul său Basiliscus – format cu sufixul -isc(us)/-isk(os), de origine traco-dacă (atestat în zeci de toponime și antroponime din spațiul carpato-balcanic) – au suferit o altă modificare. Exact ca termeni precum familia, mulier – care au evoluat spre femeie/fămeie/fumeaie, muiere în dialectele limbii române – la fel s-au petrecut lucrurile și cu Basilius și Basiliscus, devenite, încă de acum mai bine de un mileniu, în românește, Băsâiu și Băs(i)escu, sau, mai degrabă – ținând cont de influența grecofonă a Bizanțului (de care depindeam, cel puțin confesional, dacă nu și politic) – Văsâiu și Văsiescu. Trecerea lui b din variantele latin(izant)e în v, în cele de influență greacă era deja o realitate, în Asia Mică a secolului al IV-lea, din moment ce observăm că numele acelui martir, consemnat în documentele latine sub forma Basiliscus, apare ca Vasilisc în calendarul ortodox de la noi, o formă derivată dintr-un grecesc Vasiliskos, care a circulat, de la început, în paralel cu varianta latină.

Astfel, în onomastica românească, se consemnează o mulțime de forme. Dintre formele antroponimice amintim: Basiu – comuna Pui (Hunedoara), Timișoara; Basiul – Chișinău, Criuleni, Ghetlova (Orhei), Leova (Cahul), Rogojeni (Soroca), Tighina, Dubăsari, Cocieri, Coșnița, Corjova (Dubăsari), Râbnița, Tiraspol; Băsăscu – Galați, Dolhești (Fălciu), București; Băsescu – Bacău, Dolhești, Duda-Epureni (Fălciu), Iași, Schitul Duca, Deleni (Vaslui), Bârlad, Focșani, Păunești (Putna), Chișinău, Bistrița, Brașov, Satchinez (Timiș-Torontal), Ovidiu, Tulcea, Pitești, Mioveni (Argeș), Radomirești (Olt), Ploiești, Caracal, Râmnicul Vâlcea, București; Vasii/Văsii – Arad, Hălmagiu, Hălmăgel (Arad), Reșița, Bocșa, Vermeș (Caraș), Timișoara, Buziaș, Sânnicolaul Mare, Pișchia, Sacoșul Turcesc (Timiș-Torontal), Lugoj, Bistrița, Brașov, Codlea, Râșnov, Săcele, Cristian, Sânpetru, Tărlungeni (Brașov), Sibiu, Agnita, Făgăraș, Bălan (Ciuc), Dobra (Hunedoara), Bicaz, Bacău, Onești, Comănești, Moinești, Ardeoani, Gârleni, Păncești, Zemeș (Bacău), Huși, Focșani, Agiud, Mărășești, Coțofănești (Putna), Stănișești (Tecuci), Galați, Constanța, Cernavoda, Năvodari, Negru Vodă (Constanța), Tulcea, Pitești, Târgoviște, Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței, Mircea Vodă, Tufești, Zăvoaia (Brăila), Râmnicul Sărat, Cotești, Gugești, Jirlău, Podgoria, Salcia Tudor (Râmnicul Sărat), Buzău, Beceni, Cernătești, Săpoca, Vintilă Vodă (Buzău), Dragalina, Balaciu (Ialomița), Bragadiru, Otopeni, Popești-Leordeni, Dobroești, Luica (Ilfov), Ploiești, Băicoi, Breaza, Bușteni, Câmpina, Plopeni, Predeal, Sinaia, Slănic, Cornul, Cosminele, Drajna, Drăgănești, Florești, Lipănești, Măneciu, Scorțeni, Secăria, Teișani, Telega (Prahova), Ostroveni (Dolj), Târgul Jiu, Bălteni (Gorj), Băile Olănești, București; Văsui – Răducăneni (Fălciu), Tomești (Iași), Focșani, Săcele, Făgăraș, Timișoara, Azuga, Plopeni, Rușii de Vede, Putineiul (Teleorman), București; Văsuiu – Călimănești (Vâlcea); Văsescu – Iași, Chișinău, București; Văsiescu – Arad, Săvârșin (Arad), Lugoj, Curtea, Făget, Nădrag, Pietroasa, Tomești (Severin), Timișoara, Deta, Jimbolia, Lipova, Comloșul Mare (Timiș-Torontal), Romos (Hunedoara), Târgul Jiu, Bălănești (Gorj), București. Ca forme toponimice cităm: Băsăști (Bacău); Băsești (Sălaj); Văsuiu – sat dispărut, în comuna Vrâncioaia (Putna), Văsești, Dosul Văseștilor, Lunca Văseștilor – comuna Vidra (Alba), Văsieni (Ialoveni-Lăpușna), Văsieni (Telenești-Orhei). Încadrarea localităților unde apar antroponimele s-a realizat în funcție de județele interbelice (cu precizarea, în cazul R. Moldova, și a raionului actual).

La nivelul spațiului carpato-balcanic, unele dintre aceste forme se regăsesc și în afara spațiului românesc actual (reprezentat de România și R. Moldova): Basiul – în Ucraina: Transcarpatia, Cernihiv, Vinnița, Hmelnițkii, Kiev (oraș), Dnipropetrovsk, Donețk, Harkiv, Luhansk, Crimeea, Odesa și Ismail – și în Bielorusia: Miensk (oraș), Brest, Hrodna și Miensk; Văsii – în Austria: Steiermark -, Turcia: Istanbul -, Ucraina: Rivne, Ivano-Frankivsk, Vinnița. Dacă în Austria și Turcia, unde asemenea forme apar izolat, ar putea fi vorba despre migranți dinspre spațiul românesc, în Ucraina și Bielorusia pare a fi vorba de continuarea răspândirii unor forme vechi românești dincolo de limitele spațiului românesc de astăzi.

Se constată că, fără a lipsi din (aproape) întregul spațiu românesc actual, formele antroponimice se întâlnesc mai ales în Crișana, Banat, Ardeal, Moldova, Basarabia și Transnistria, în vreme ce formele toponimice au atestări în Crișana, Ardeal, Moldova și Basarabia.

Revenind la ideea de la început, de la Basilius și Basiliscus, nu au rezultat Vasil(i)e și Vasilescu (forme re-create sub influența celei greco-slave, în epoca medievală), ci Basiu, respectiv Băsescu și Băsești, ori Vasiu/Văsâiu, Văs(i)escu, respectiv Văsești. Similar cu aceste forme, pe lângă numele re-create, deja menționate – Vasil(i)e, Vasilescu – a fost re-formată și una derivată, cu sân: a dispărut Sânvăsâi (care, acum un mileniu sau chiar mai devreme, a eliminat forma de sorginte latină *Sânbăsâi), apărând o formă mai nouă – Sânvasile.