Ne referim la formele vechi românești – Pietru/Sâmpietru/Sânchetru/Sumchetru și altele – evoluate din cele latinești: Petrus/Sanctus Petrus. Acestea au corespondente și în unele forme din limbile romanice occidentale – Pietro, în italiană, Pierre, în franceză – care arată că modificarea lui e în ie se produsese chiar în partea finală a antichității, în latina populară, toate formele – românești, italiene, franceze – evoluând, probabil dintr-un *Pietrus. Antroponimul se leagă de importanta activitate a Sfântului Apostol Petru, primul Episcop al Romei.

La nivel mondial, din cei peste 10400 de purtători ai unor asemenea patronime, cu cele mai mari ponderi se remarcă România – 20,69%, Italia – 20,04%, Statele Unite – 14,71%, Brazilia – 11,7%, R. Moldova – 9,35%, Argentina – 7,05%, Franța – 2,38%, Israel – 2,36%, Rusia – 1,76%, Portugalia – 1,19%, Polonia – 1,07%, Uruguay – 0,96%. Dacă în Statele Unite, Rusia și, poate, Israel, pare să fie vorba de prezența unor migranți veniți din țări de limbă romanică în care aceste forme sunt frecvente, în Polonia credem că avem de-a face cu un amestec între persistența unor forme vechi românești și influența catolicismului de la Roma… Toate celelalte țări sunt state de limbă romanică, în care pecetea spirituală – confesional-lingvistică – a Romei (creștină și latin-romanică) este prezentă până în zilele noastre: țările de limbă romanică totalizează mai bine de 70% din purtătorii acestor nume, iar spațiul românesc, singur – 30%.

Dacă ne referim la spațiul carpato-balcanic, cele mai mari ponderi din zonă, rezultate din raportarea la cei aproape 3400 de purtători de asemenea nume, se regăsesc în România – 63,69%, R. Moldova – 28,83%, Polonia – 3,31%, Ucraina – 1,33%, Grecia – 1,21%, Austria – 0,92%. Izolat, asemenea antroponime sunt atestate și în Cehia, Slovacia, Ungaria, Albania și Cipru. Din nou, se remarcă faptul că regiunile balcanice au atestări la un nivel mai modest decât cele carpatice. Singura țară sud-dunăreană cu un procent supraunitar de prezență a acestor nume este Grecia, cu o importantă prezență a aromânilor, care au conservat, până azi, forma Sumchetru, foarte apropiată de cele atestate în Moldova istorică și în Ardeal: Sânchetru/Senchetru/Sinchetru/Sinchetriu.

Dacă ne referim strict la entitățile administrative de nivel regional, între cele din spațiul românesc se evidențiază Moldova – 25,35% din totalul spațiului carpato-balcanic, urmată de Basarabia – 24,49%, Muntenia – 16,66%, București-Ilfov – 7,74%, Dobrogea – 6,94%, Chișinău – 4,28%, Ardeal – 3,93%. De fapt, spațiul românesc actual însumează patru cincimi din totalul carpato-balcanic. Dintre celelalte regiuni se remarcă Ismail – 0,59 (Ucraina), Wielkopolskie – 1,12%, Slaskie – 0,62%, Dolnoslaskie – 0,56% și Mazowieckie – 0,32% (Polonia), Steiermark – 0,53% și Burgenland – 0,35% (Austria), Attiki – 0,71% și Dytiki Ellada – 0,5% (Grecia).

De notat ar fi mai multe idei:

-faptul că mai mult de jumătate din aceste antroponime se localizează în Moldova și Basarabia (cu Chișinău): de fapt, dacă adăugăm și Bucovina și regiunile Cernăuți și Ismail, plus Transnistria și Găgăuzia, ponderea Moldovei istorice depășește 56% din totalul spațiului carpato-balcanic;

-continuitate de atestări notabile ale patronimelor de acest fel, prelungită din Moldova istorică, în Dobrogea, Muntenia și Ardeal; dacă antroponimic centrul și vestul țării are o prezență mai modestă, prin raportare la întregul spațiu românesc, atestările toponimice, de forma Sânpetru/Sâmpetru se regăsesc exclusiv în această zonă;

-prezență însemnată a unor astfel de forme, atât la românii balcanici (la aromânii din Grecia, dar și din Albania), cât și la unele grupuri (dispărute) din spațiul carpatic (cei din estul Austriei sau din Silezia poloneză).