Azi se împlinesc trei decenii de la primele alegeri multipartite din istoria recentă a României. Pentru mine, scrutinul din Duminica Orbului a fost și primul la care am avut drept de vot… Prezența la vot a fost ridicată, îmi amintesc că am stat la coadă ca să votez… Lipsit de experiență politică – după decenii de îndoctrinare comunistă – am votat… cum am votat: cu Ion Iliescu la prezidențiale (Radu Câmpeanu nu inspira încredere, iar discursul lui Ion Rațiu, pe care, cu mintea de mai târziu, l-aș fi votat, era adaptat unui electorat occidental, nu celui de atunci din România), cu PSDR – la Camera Deputaților și cu Sergiu Nicolaescu (independent) – la Senat… A funcționat, în cazul răposatului realizator de filme, amintirea din toamna lui 1985, când, la filmările din poligonul de la Bucium, am avut ocazia de a schimba câteva vorbe și chiar de a face o fotografie împreună… Ca o paranteză, e drept că votul meu s-a „dus” tot la FSN (unde a intrat proaspătul senator „independent”), dar, la fel aș putea să spun și că PSDR a fuzionat, după anul 2000, cu PDSR, devenind actualul PSD… Să zicem, însă, că, la cei 20 de ani ai mei de atunci, proaspăt (re)angajat în Combinatul Chimic din urbea de pe Olt, era normal să susțin social-democrația muncitorească, cu tradiție, nu doar în Vechiul Regat, ci și în Ardealul de dinainte de Unire… Bine a zis și Petre Țuțea: Dacă nu ești de stânga când ești tânăr – n-ai inimă, dacă ești de stânga la bătrânețe – n-ai minte!…

Următorul moment electoral s-a consumat spre sfârșitul anului 1991. Deja devenisem student, la Iași și acolo ar fi trebuit să votez, la referendumul pentru aprobarea Constituției… Am spus, atunci, din start, că nu votez și motivele erau cel puțin două: 1) nu se făcuse referendum pentru forma de guvernământ („republica” s-a proclamat, în 30 decembrie, de către comuniști, fără nici o consultare populară și ar fi fost normal să se facă o asemenea consultare, după 1989!); 2) noua lege fundamentală stipula că proprietatea privată este „ocrotită de stat”, nu „garantată” – și, fiindcă foștii(?) comuniști erau la putere, știam, de atunci, cum puteau ei „ocroti” proprietatea privată: „naționalizând-o”, ca în 1948!

În februarie 1992 au fost organizate primele alegeri locale. Am votat la Făgăraș, nu doar pentru că aveam domiciliul acolo, dar mi s-a oferit ocazia de a mă și plimba, gratis, cu trenul (pe baza unor foi de drum). De data asta, nu doar că am votat cu Convenția Democrată, dar, alături de sora cea mare – studentă și ea, la Brașov – am făcut campanie anti-FSN spre a-i convinge și pe părinți să voteze ca noi: a funcționat, așa cum a funcționat și la următoarele scrutine! 🙂

Normal, și la alegerile generale – legislative și prezidențiale – din septembrie 1992, am votat tot cu Convenția Democrată și tot la Făgăraș (eram, încă, în vacanță). Al doilea tur al prezidențialelor m-a „prins”, însă, în Iași, unde am mers la vot în Sala Pașilor Pierduți a Universității… Votul meu pentru candidatul Convenției Democrate – Emil Constantinescu – n-a (prea) contat, fiindcă au fost mai mulți români care l-au votat (tot) pe Iliescu…

În primăvara anului 1993, după decesul prematur al primul primar ales postdecembrist al Iașilor – Emil Alexandrescu – s-a invit ocazia de a vota, pentru noul primar, în dulșili târg… A câștigat tot candidatul Convenției (pe atunci), Constantin Simirad… Acesta ne-a „întors” votul (studenților), participând la mitingul de la Universitate, din vremea grevei studențești din octombrie 1995…

Și a venit anul 1996… La alegerile locale n-am participat, nu doar fiindcă, având viză de flotant (ca și până atunci, de fapt), nu puteam vota (se schimbaseră regulile…), ci, mai ales, fiindcă eram „prins” cu examenele de licență – au fost trei și foarte grele (mai ales primul!) – și redactarea lucrării, care mi-a luat trei săptămâni!… În toamnă, însă, proaspăt absolvent, cadru didactic (dar și masterand), am votat tot în Iași… Deja, însă, după o întâlnire cu candidatul CDR, din Aula „Mihai Eminescu” a Universității (toamna anului 1994), același Constantinescu – la care respectivul nu m-a convins – am votat, nu pentru candidatul CDR, ci împotriva lui Iliescu. CDR și Constantinescu au câștigat, dar „cei 15000 de specialiști” n-au apărut niciodată… De notat că, la turul al doilea al prezidențialelor, am votat – alături de câțiva din elevii mei seraliști – la Băile Tușnad, unde eram, în prima excursie cu copiii organizată singur…

Peregrinările mediului preuniversitar – unde, într-o primă fază (3 ani) am fost doar suplinitor, la mai multe unități școlare ieșene – m-au adus, în anii 1999-2001, în comuna Victoria, de pe malul Prutului, unde, prin concurs, am devenit titular… Așa că, la localele din 2000, am votat acolo, cu PNL (n-a câștigat), ispravă repetată și la localele din 2004 (când PNL a câștigat)… În Iași, însă, n-am putut vota la alegerile locale, nici în 2000, nici în 2004 (mă refer la al doilea tur pentru alegerea primarului)… În schimb, la alegerile din toamnă – din nou, cuplate, prezidențialele cu legislativele – am fost la primul tur, când am votat, pe linie, cu CDR2000 (inclusiv cu candidatul independent, susținut de această formațiune, Mugur Isărescu), dar, la al doilea, am stat acasă!… Eforturile colegilor de la facultate – unde eram, deja, cadru didactic, din toamna lui 2000 – de a mă convinge să merg să votez cu Iliescu n-au dat roade: când, exasperat de insistențele lor, i-am amenințat că merg și votez cu Vadim, m-au rugat să stau acasă!… 🙂 Și nu regret nici azi că n-am votat: doar nu era să aleg între dracul (Vadim) și taică-său (Iliescu)???

În toamna anului 2003, electoratul a fost chemat, din nou, la urne, pentru aprobarea Constituției revizuite: acum scria că proprietatea privată este garantată, dar, tot nu s-a făcut consultare populară pentru forma de guvernământ, așa că n-am votat! Am avut chiar și un schimb de e-mail-uri cu pesedistul Vasile Dîncu, însărcinat cu organizarea referendumului, care era cât pe-aci să mă convingă să merg la vot, dar n-a reușit! 🙂

În 2004, în toamnă, am mers, însă… La primul tur am votat cu PNȚCD și cu candidatul acestuia, Gheorghe Ciuhandu… De nevoie – nu-l simpatizam deloc, considerându-l „groparul” primei guvernări a CDR, din iarna 1998 – am stat la coadă, la Gara Nicolina (unde puteau vota cei care aveau viză de flotant pe Iași), ca să votez, la al doilea tur al prezidențialelor, cu candidatul Alianței (m)DA, Traian Băsescu… Asta, fiindcă dacă ieșea „bombo, emigram în Congo!”… 🙂 Ca și în cazul lui Iliescu, a fost singura dată când l-am votat!…

Sau a mai fost o dată, dacă se „pune” și votul contra demiterii sale din mai 2007… Atunci, însă, m-a deranjat, ca și în 2012, schimbarea regulilor în timpul jocului, de către un executiv și un legislativ în care PNL și PSD începeau, foarte toxic, „să-și dea mâna”, pregătind apariția USL din anii următori… Am participat și la primele alegeri europarlamentare din toamna lui 2007 – când am votat cu ecologiștii (n-am găsit altceva, iar cu UDMR sau cu extremiștii n-am votat niciodată!), dar am refuzat să votez la referendumul lui Băsescu, pentru uninominal…

La alegerile locale din 2008, nu mai rețin dacă am participat la primul tur, dar știu că la al doilea l-am susținut pe fostul rector al Universității, Dumitru Oprea… N-a ieșit… Dacă la locale am putut vota (reușisem, de câțiva ani, să-mi fac și eu carte de identitate pe Iași), guvernul PNL nu m-a lăsat să votez la parlamentare… Eram în Belgia, într-un stagiu postdoctoral, la Bruxelles și, mergând la Ambasadă, am fost împiedicat să votez, pe motiv că nu aveam viza de reședință… Le-am mulțumit celor de acolo pentru ocazia de a face o plimbare prin oraș și apoi i-am reclamat la Human Right Watch…

La primele alegeri prezidențiale organizate separat de scrutinul parlamentar – cele din 2009 – a fost prima dată când am „activat” votul pentru NIMENI… De fapt, afirmând că voi merge să-i ștampilez, pe același buletin de vot, pe ambii candidați – fiindcă mi-au cerut votul – nu fiindcă merită, ci pentru că ambii sunt la fel de proști, m-am trezit „atacat” de colegi, atât de cei care ar fi votat cu Băsescu, cât și de cei care-l susțineau pe Geoană… I-am liniștit, explicându-le că, după legislația electorală în vigoare în România, existau nu două, ci 5 (cinci!) posibilități de vot care nu „insultau” în vreun fel altă opțiune: a) cu Băsescu; b) cu Geoană; c) ștampilat ambii candidați (opțiunea mea); d) vot alb (introdus buletinul de vot neștampilat în urnă); e) stat acasă!… Ca să nu mai vorbim de exemplul, mai mult decât… geografic, cu cetățenii A, B și C. Cetățeanul A coboară Copoul, dinspre Universitate spre Fundație. Cetățeanul B urcă, spre Universitate, deci merge contra lui A, dar cetățeanul C, care vrea să treacă strada, la semafor, dinspre Corpul B, spre Corpul A al Universității, împotriva cărora dintre A și B merge??? Adică, pe „limba” tuturor, a fi altfel nu însemnă să fii contra cuiva sau a ceva!…

Era să uit: am refuzat să votez și la referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, deoarece NU sunt de acord cu desființarea Senatului, pe care l-au mai „lichidat” doar legionarii – în 1940, când au desființat viața parlamentară românească, neîntreruptă din 1831! – și comuniștii care au permis, în 1946, doar (re)apariția Adunării Deputaților… Decât așa „companie”, mai bine lipsă!… Am demonstrat, încă de dinainte de acel referendum, că se putea păstra foarte bine structura bicamerală a Parlamentului – cu vreo 70 de senatori și 230-240 de deputați (cu tot cu reprezentanții minorităților) – și cu atribuții complementare pentru Senat (care ar fi preluat integral atribuțiile dezvoltării regionale, ca „releu” între structurile regionale românești – ce se pot înființa! – și politica regională a Uniunii Europene)!…

Am votat, totuși, la europarlamentare, din nou, cu ecologiștii! 🙂

În anul 2012, am votat cu NIMENI, atât la locale, cât și la legislative… Practic, intrat în cabina de vot, am desenat cu pixul un dreptunghi, am scris în interiorul lui NIMENI, am aplicat ștampila pe acest NIMENI și așa am introdus buletinele de vot în urnă!… Clasa politică românească – nu doar nereformată, ci, mai grav, continuatoarea politrucilor comuniști din perioada 1946-1989 – nu oferă alternative viabile, credibile, iar de votat împotriva cuiva mă săturasem…

Totuși, a reapărut speranța… Nu în 2014, când am votat, și la europarlamentare – cu Monica Macovei – și la prezidențiale, nu pentru nenea Klaus Iohannis, ci împotriva candidatului PSD (vestitul mitoman plagiator Ponta)…, ci în 2016… Deja, un licăr de speranță apăruse, la localele din 2012, la București, când candidatul independent (din partea Uniunii Salvați Bucureștii), Nicușor Dan, a fost ales în Consiliul General al Capitalei… Teama că acest exemplu, unic, singular, poate deveni „molipsitor”, i-a făcut pe consilierii celorlalte partide să-i invalideze mandatul… Doar că, în 2016, la nivel local, au apărut și alte mișcări locale: Partidul Oamenilor Liberi – la Codlea, Mișcarea pentru Iași – în vechea capitală a Moldovei, USB – la București și altele. Am votat cu candidatul Mișcării pentru Iași, Andrei Postolache – obligat să candideze ca independent, în urma mizeriilor PNL, care au împiedicat legalizarea la Tribunal a Mișcării – care a ieșit pe un onorant loc trei!… Să mai adaug că mizeriile PNL, orchestrate de Bodea, au dus la alocarea celor 3-4 (potențiale) locuri în Consiliul Local către Mișcarea pentru Iași, spre PSD, care a câștigat, astfel, majoritatea în legislativul local!… Păi, nu-i așa? – USL trăiește!…

Până în toamnă, mișcările locale, de la Codlea, Târgul Mureș, Iași, București și din alte localități, au fuzionat, apărând USR, care a reușit, la parlamentare, să urce direct pe poziția a treia, atât ca număr de voturi, cât și ca număr de mandate în legislativ… Din păcate, ca urmare a absenteismului masiv, dar și a faptului că o parte din electorat s-a lăsat mințită de PSD, acesta, și acoliții, au format majoritatea parlamentară, obligând cetățenii la săptămâni și luni de proteste – ianuarie 2017-august 2019 – în apărarea independenței justiției, a statului de drept, a libertăților cetățenești și a drepturilor politice… Nici nu mai știu de câte ori, în această perioadă, am luat drumul Pieței Unirii, la proteste…

Mobilizarea n-a fost în zadar: la europarlamentare, USR, aliat cu PLUS, a obținut aproape același număr de voturi cu mamutul PSD, consolidându-și poziția a treia, pe eșichierul electoral românesc, loc păstrat și în toamnă, la prezidențiale… Când, iarăși, a fost nevoie să ies la vot, împotriva PSD… Nu mi-a făcut nici o plăcere și asta ar trebuie să o știe atât „locatarul” de la Cotroceni, cât și PNL, care, prin modul cum s-a făcut că „elimină” pensiile speciale – pe care putea, foarte bine, să le reducă la valoarea pensiei minime – dovedește, și aflat la guvernare, că principalul său aliat e tot PSD, ceea ce însemnă că, și azi, USL trăiește!…

Nu știu dacă are rost să vorbesc despre referendumul pentru „familia tradițională”, că nici la acesta n-am participat: așa zisa „Coaliție pentru Familie” „miroase” bine a kaghebism kremlinist, NIMENI dintre susținătorii „familiei tradiționale” – nici măcar BOR – n-a specificat ce se întâmplă cu fetele minore care ajung, fără voia lor, să fie mame și nu puteam să susțin o măsură, alături de „modele” de „familiști”, precum Dragnea – cu „consoartă” mai tânără ca fiul! – sau Tăriceanu (penta-însurat)!… Respectivii și partidele ai căror lideri erau, ar fi urmat, apoi, să se „împăuneze” cu rezultatul favorabil al consultării, ca și cum lumea i-ar fi susținut pe ei și găștile lor!… În plus, asta era singura problemă stresantă și presantă într-o Românie fără spitale suficiente și, mai ales, corespunzătoare, cu o treime din gospodării și sute de școli cu wc în fundul curții, fără autostrăzi în multe zone, cu sute de mii de români (inclusiv copii) sub pragul de sărăcie și altele???

Un cuvânt pentru USR (cu sau fără PLUS, care a „deraiat” rău, când cu declarațiile privind „proprietatea colectivă”) și liderul său, Dan Barna: dacă va mai continua cu erorile – de genul celei legate de recunoașterea „căsătoriilor” între persoane de același sex -, sau cu atitudinea arogantă (chiar cu refuzul de a recunoaște greșelile, cum s-a întâmplat după prezidențialele din toamnă), are un vot(ant) pierdut, cu siguranță! Eu am alternativa votului pentru NIMENI, pe care am mai folosit-o și o voi mai folosi!…