Voi continua să scriu despre asta până când așa-zișii „jurnaliști” din „spațiul carpatodanubianopontic” vor pricepe: așa zisa „zi a muncii” (celebrată prin stat degeaba!) NU este prima și nici singura formă de sărbătorire a acestei zile! Plecând de la o sărbătoare romană, precreștină, dedicată Zeilor Mani, ocrotitori ai familiei – când se ieșea la serbări câmpenești, la iarbă verde, normal, în familie (acest lucru întâmplându-se acum aproape două milenii), după adoptarea creștinismului, s-a marcat Armindenul. Numele zilei este slav, semnificând Ziua Sfântului Prooroc Ieremia. Explicația acestei evoluții se leagă de faptul că, în perioada conviețuirii româno-slave, unele nume de sărbători au fost traduse în limba slavă veche, integral, cum s-a întâmplat cu Armindenul, sau parțial – de pildă, Boboteaza (=Botezul Domnului), un hibrid româno-slav, trecut printr-o formă, mai veche, *Bog-Botează (unde Bog=Dumnezeu, la slavi).

Semnificația de serbare câmpenească, în care se ieșea la iarbă verde s-a menținut și după creștinarea strămoșilor noștri. Mai mult, tocmai spre a întări vechimea și importanța sărbătorii, la români, aceasta a intrat și în toponimie. Un oiconim – Ormindea (în județul Hunedoara) și numele unei porțiuni de deal cu expoziție sudică – Fața lu’ Arminden (în Țara Oltului) trimit la această sărbătoare câmpenească! Destinația de loc unde se ieșea la iarbă verde este mai mult decât explicită în cazul toponimului făgărășean (localizat la nord de Olt, în aria fostului sat Galați, azi – cartier al municipiului de pe râul amintit), deoarece apelativul față se referă la o porțiune de deal (sau munte) aflată mereu în bătaia soarelui (deci, cu expoziție sudică), prin contrast cu dos (porțiune umbrită a unui deal/munte, orientată spre nord).

Insistența cu care se menționa „ziua muncii” își are rădăcinile în perioada comunistă, când se și ieșea „la defilare” (am prins și eu așa ceva, în copilărie!), deși, în fățărnicia și ipocrizia lor, comuniștii au omis, mereu, să amintească faptul că, pentru prima dată, ziua de 1 Mai s-a sărbătorit, ca zi liberă („a muncii”) în anul 1939, când România nu numai că nu era țară „comunistă”, dar mai era condusă și de un rege!…

Așa că le recomandăm, călduros, gurnaliștilor ce proslăvesc „ziua muncii” și tuturor celor care-i „urmează”, să mai pună mâna să se mai documenteze!…