Când s-a produs diftongarea lui „o” în „oa”? Joi, apr. 23 2020 

O chestiune legată de evoluția limbii române, din dialectul traco-daco-roman al latinei (secolele II/III-VI) este evoluția fonemului o în oa. Aceasta apare în toate dialectele limbii române – de pildă, grecescul chori = sat, a trecut, la aromâni, în hoari. De asemenea, latineștile solem, corona, Nicola, hora, domna, au dat, în română, soare, coroană, Nicoară, oară, doamnă… Se pare că această evoluție nu a avut loc înainte de anul 600, deoarece, în celelalte limbi romanice – care erau, atunci, tot dialecte ale latinei populare – nu apare o asemenea diftongare (cum nu apare nici mai târziu). Astfel, de pildă, solem a dat forme ca sol – în spaniolă, soleil – în franceză, sole – în italiană.

Ținând cont de faptul că fenomenul este universal în dialectele românești, înseamnă că modificarea s-a produs, independent, doar în vremea transformării – și sub înrâurire slavă – a dialectului traco-daco-roman al latinei în limba română, în secolele VIII-X. Această modificare apare și în termeni de origine slavă sau greacă, moșteniți, probabil, în aceeași epocă și cărora li s-a aplicat aceeași modificare ca și cuvintelor de origine traco-dacă sau latină. Astfel, neogrecul kokkona a dat, în română, cucoană, exact ca și domna, din latină, devenit doamnă. La fel s-a întâmplat și cu varianta masculină, (cu)conul, care, ca și domnul, a devenit, la genitiv, „Coane!”, ca și „Doamne!”… Dintre elementele slave, aducem o serie de toponime, care au pe o nazalizat: din slavul glimbokii = adânc au rezultat toponimele Glimbocata – în Muntenia, Glimboca – în Banat, dar Glâmboaca – în sudul Transilvaniei. Prin contrast, ucraineanul glybokii a dat, fără nazalizarea lui o, toponimul Holboca, în Moldova, sau Hliboka, în nordul Bucovinei… După cum se vede, româna a moștenit cuvinte slave vechi cu vocale nazalizate (păstrate, dintre limbile slave, doar de poloneză) – în forme ca Dumbrava/Dâmbovița/Dâmbovnic, Crâng, Sâmbăta/Sâmbotin, spre deosebire de formele slave denazalizate, dintre care unele au intrat și în română – Dubrava/Dubăsari, Cruglic, Subota/Sobota/Subotica…

Unele variante ale românei s-au dovedit mai rezistente la această schimbare: astfel, ardelenii pronunță sore, moră, Nicoră, în loc de soare, moară, Nicoară, iar la istroromâni apare forma oșore, în loc de oușoare. Prezența toponimului Jeiăni, numele satului cu cea mai importantă prezență istroromână azi (derivat, poate, dintr-un Jieni), dar și a unor particularități specifice atât bănățenilor, cât și rotacizanților din Apuseni, duce la ideea că acești istroromâni au migrat sau erau, acum un mileniu, în contact cu un element românesc din vestul Ardealului (mai exact din actualul județ Hunedoara). Această arie se află în Ardeal (deci are, măcar în parte, particularități de vorbire ardelenești), include o arie cu rotacizanți (moții din Apuseni se găsesc, în parte, în nordul județului), are și elemente specifice graiului bănățean (prezente și în toponimie – de pildă, Gelmar, dintr-un Gealul Mare, în loc de Dealul Mare, dar și Ghelari, pronunție ardelenească pentru Delari; Hunedoara, în loc de Huedin, cu n din Huniade păstrat, exact ca în formele bănățene Greoni, Muroni, Gruni, Băsărăboanea, călcâne, cuni…), dar este și județul în care se află cursul superior al Jiului, de unde vor fi plecat jienii/jăienii spre Istria…

Din nou, despre Toma Alimoș… Miercuri, apr. 22 2020 

Cu o altă ocazie ne-am referit la semnificația geografică a baladei ce-l are, ca erou principal, pe haiducul Toma Alimoș. O documentare ce are ca scop evidențierea, cu ajutorul antroponimelor Moș și Bătrân, a distribuției geografice a adunărilor locale ale obștilor țărănești de tipul Sfatului Bătrânilor aduce precizări și mai clare, legate de localizarea, în vechea Țară de Jos a Principatului Moldovei, a neamului eroului nostru.

Astfel, în partea de sud a Basarabiei se regăsesc mai mulți purtători ai numelor Aluimoș și Aluimoșu. Prima formă este atestată la Chișinău – 4 purtători, Suruceni – 3 (fostul județ Lăpușna, azi, în raionul Ialoveni), Vinogradovca – 3 (fostul județ Cahul, azi, în raionul Taraclia), Ismail – 1 și, mai ales Doluchioi/Bagate – 36 (ambele localități, în fostul județ Ismail, azi – raionul omonim, în Ucraina) – în ultimele două așezări menționate fiind notată Алуймош. A doua formă, Aluimoșu, apare la Chișinău – o ocurență și la Sociteni – tot una (fostul județ Lăpușna, azi în raionul Ialoveni). Mai notăm că, la Doluchioi, se consemnează și varianta, probabil deformată, Алуймаш/Aluimaș, cu 3 purtători. Prezența a aproape 40 de purtători ai acestui nume la Doluchioi-Ismail, din cei aproape 50, face ca această așezare, situată puțin mai la est de Codrii Tigheciului să fie cea mai probabilă arie de difuzie a numelui, atât spre sud-est – Ismail – cât și spre nord-vest și nord – Vinogradovca, Sociteni, Suruceni, Chișinău…

Astfel, se pare că aria în care se regăsesc, în cel mai mare număr, purtătorii numelui Aluimoș, urmașii vestitului Toma Alimoș se regăsește în sudul Basarabiei, între orașul Ismail, în est-sud-est și Codrii Tigheciului și râul Prut – în vest. Zona s-a aflat, în perioada 1538-1812 în stăpânirea Imperiului otoman (raiaua Tighinei), cu excepția unei fâșii vestice, la est de Prut, care, prin vestiții Codri ai Tigheciului, forma o arie răzășească, cu localnici lăsați liberi de domnie spre a apăra colțul sud-estic al Țării Moldovei atât de turcii din raia, cât și de tătarii care sălășluiau prin Bugeac. Satul Doluchioi este atestat documentar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar, imediat la vest, în sud-vestul Bugeacului se găseau vechile sate tighecene, unde își putea avea moșia și vestitul Toma Al(u)imoș

Viața lui Iisus Marți, apr. 21 2020 

Răspândirea formelor legate de antroponimul Paște Luni, apr. 20 2020 

Numele Paște este strâns legat de Sărbătoarea Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, evoluând din forma latină Paschae, care, la rândul ei, vine din ebraicul Pesah. Forma traco-daco-romană/veche românească se pare că a fost Pasce, exact ca și în cazul lui pește, care, din latinescul pisce a avut forma mai veche pesce, dovedită și de singularul aromân pescu și de forma pescar – cel care prindea pesce, nu pește (deoarece, în acest caz, cel care-i prindea pe pești s-ar fi chemat peștar). În sprijinul ideii vine și derivatul, la plural al sufixului traco-dacic -isc/-isk, forma -esci, devenită, ulterior, -ești, dar păstrată, în Munții Apuseni, de oiconimul Bucuresci.

Patronimul este atestat ca atare – Paște – în Moldova, Muntenia, Oltenia, în forma Paști – în Ardeal, unde apare și forma Paștiu.

Contaminarea acestei forme – Paște – cu Pascu a dat forme precum Pașcu, Pașca – atestate din Evul Mediu în Moldova, Maramureș, Oltenia, Ardeal, apoi, derivate ca Pașcan, Pașcanu – prezente în Moldova, inclusiv cu derivate toponimice, de forma Pașcani, localizate atât în Moldova, cât și în Basarabia. Din forma Pășca, au derivat nume ca Pășcan, Pășcanul, dar și forme toponimice ca Pășcănei. Mai amintim și formele patronimice Pășcu, Pășco, Pășcălat, Pâșcu, Pâșca.

De la substantivul pască au derivat forme ca Pasc, Pasca, Pască, Pascul, Pasci – atestate în Ardeal, dar și Păsculescu, de la care a derivat și forma toponimică Păsculești. Cu derivate se amintesc forme ca Pascotă – în Muntenia, Oltenia, Moldova -, Pascoi – atestat în sudul țării, ca și Paschiia – prezent în Oltenia, Păscul – în Muntenia, Păscan – atestat în Moldova, Muntenia, în vreme ce, în vestul Ardealului și în Banat apare forma Păsconi. Tot în vestul țării – mai exact, în Țara Moților – apar formele Păscoiu, Păscuiu, Păscuț, în vreme ce Păscău, Păscăescu circulă în Oltenia. De asemenea, în nordul țării apare, ca formă toponimică, Păscăuți.

Dintr-o formă neogreacă au rezultat Pashalie – în Ardeal, Pashale – în Muntenia, Pashul – în Oltenia, dar și forme apropiate de cea italiană Pasquale: Pascal, Pascalina, Pascalie, Pascale – atestate în Ardeal, Moldova, Muntenia, Dobrogea, Păscăloniu – în Oltenia (Mehedinți), Păscălina – în Moldova și Dobrogea.

Frecventa utilizare a acestor nume a făcut ca, de la o poziție în apropierea locului 200 în Evul Mediu (locul 186 în Țara Oltului), patronimele de acest fel să urce în ierarhie, în prezent fiind atestate, în spațiul românesc, pe locurile 83 în România și pe 87 – în R. Moldova.

Hristos a înviat! Duminică, apr. 19 2020 

Iisus din Nazareth Sâmbătă, apr. 18 2020 

Margareta Pâslaru – Veronica Vineri, apr. 17 2020 

Narcisa Suciu – Mocirița Joi, apr. 16 2020 

Margareta Clipa – Ia cântați, măi lăutari! Miercuri, apr. 15 2020 

Viorica Flintașu – Mândre-s horile-n Bihor Marți, apr. 14 2020 

« Pagina anterioarăPagina următoare »