Luni, 27 aprilie

Plecăm, de data aceasta, definitiv, din Orșova, la orele 8… Ne despărțim cu păreri de rău: nu vom mai avea ocazia de a fi toți colegii împreună, cazați în același loc, doar noi… Nici loc de relaxare, distracție, grătar, unde să putem sta cu toții nu vom mai avea… Dar, asta e, cu autocarul, și practica noastră merge înainte…

Prima oprire de azi e la Dubova. Aici, după ce coborâm din autocar, ne îndreptăm pe o potecă, prin pădure, spre marginea unui platou – aflat în Ciucarul Mare – spre Clisura Dunării… Aici aflăm atât despre speciile caracteristice acestei zone – cărpiniță, mojdrean, pin negru de Banat, smochin sălbatic, viperă cu corn, scorpion – cât și despre evoluția celor două maluri ale Dunării, din vremea în care, treptat, traco-daco-moesii au fost cuceriți de romani… De dincolo de fluviu ne „salută” Munții Miroci, ultima grupă montană carpatică (deoarece lanțul carpatic nu se oprește la Dunăre, ci la Timoc_, cu vârfurile Știrbățul Mare (în stânga, spre aval) și Știrbățul Mic…

Revenim la autocar și ne continuăm drumul, admirând, în traseul care merge, în amonte, pe malul Dunării, atât priveliștea de pe malul românesc, cât și cea de pe cel sârbesc… Mănăstirea Mraconia, ruinele fortăreței Tri Cule, cariere în exploatare sau abandonate, sate cu tăblițe bilingve (atât în română, cât și în sârbă, deoarece, dacă la sud de Dunăre există o importantă comunitate românească, în Banatul românesc se află o minoritate sârbească)… La Moldova Veche ieșim dintre munți, orizontul se lărgește… După ce trecem peste Munții Locvei și mai mergem, până la Naidăș, paralel cu frontiera româno-sârbă, intrăm în xona deluroasă bănățeană, mai exact în Dealurile Oraviței…

După un popas, pentru prânz, la Oravița – despre care aflăm, surprinși, că a fost reședință de județ, în perioada interbelică și are, încă, un teatru! – pornim mai departe, apropiindu-ne de un alt orășel, Deta, de unde intrăm în șoseaua europeană ce leagă Belgradul de Timișoara: noi cotim la dreapta, spre Timișoara: am intrat în Câmpia Timișului, o câmpie de subsidență, cu sate mari, multe create de coloniștii aduși, în secolele XVIII-XIX, de administrația habsburgică, cu Timișoara, în mijlocul ei…

După mai puțin de o oră, intrăm în capitala Banatului, cel mai mare oraș din vestul țării, centru cultural, industrial, oraș turistic și, mai ales, locul de unde a pornit Revoluția din Decembrie 1989… După ce „colindăm” prin oraș, pe la mai multe case de schimb valutar, pentru a schimba lei în forinți, rămânem mai mult de o oră în zona centrală… Spre a admira orașul, dar nu înainte de a merge, împreună, la Catedrala Mitropolitană, în Piața Operei… Locuri cu încărcătură și istorică și sentimentală…

Pe înserat, ne îndreptăm spre locurile de cazare: sunt două – o pensiune, la marginea Timișoarei și o alta, în comuna vecină, practic unită cu orașul, Giroc… Când așteptam să primim cheile de la camere, unii colegi făceau deja planuri de a reveni în centru… Totuși, au fost avertizați să nu stea prea mult în Timișoara, deoarece mâine plecăm devreme. Spre Ungaria!…