Joi, 23 aprilie

Orele 6.00: toți colegii sunt în autocar. Pornim. Am plecat din fața corpului A al Universității și, pentru mai mult de o săptămână, părăsim „orașul celor 7 coline” într-o aplicație practică, sperăm, frumoasă, utilă, interesantă, bogată în amintiri plăcute, de neuitat…

Traversăm, paralel cu albia Bahluiului, spre vest, partea sudică a Câmpiei colinare a Jijiei… Podul Iloaiei – declarat, recent, oraș, cu o poveste a Leloaiei/Lăloaiei, ce avea, aici, un loc… S-a ridicat, în Evul Mediu un pod aici și, cum, pe vremea aceea, podurile de piatră, trainice, erau rare, podul a rămas în memoria colectivă… Lăloaia s-a schimbat, nu se știe când în Iloaia și, de aici – Podul Iloaiei…

De la Târgul Frumos, oraș vechi, legat de dezvoltarea, medievală, a activităților comerciale, ne înscriem spre sud-vest, prin înșeuarea de la Strunga, spre Culoarul Siretului… La Strunga, mai încearcă să supraviețuiască o mică stațiune balneară, cândva – mai activă…

Săbăoani: după intersecția cu drumul care duce la Suceava, noi ne continuăm drumul către sud, spre Roman… Orașul redenumit, pe la 1395, în cinstea lui Roman Vodă Mușat, care a înzestrat așezarea cu cetate… Anterior, urbea s-a numit Târgul lui Romașcu (și chiar era un târg aici, de Sâmedru, frecventat și de păstorii ce coborau din Munții Stânișoarei, treceau prin Șaua Strunga, prin Valea Oilor, intrau în Iași prin mahalaua Păcurarilor și, după ce cumpărau, în Târgul Cucului, sare, adusă de sărari, pe strada Sărăriei, dinspre Bucovina, se opreau la iernat în Balta Jijiei/Prutului, ori treceau, prin vadul de la Țuțora, în stepa Bălților, sau chiar mai departe, peste Nistru, spre Balta, în Transnistria). De la acest nume, până azi, de peste 6 secole, localnicilor li se zice nu romăneni, ci romașcani…

De la Bacău, părăsim Culoarul Siretului, spre vest, urcând, pe la Măgura, în Culmea Pietricica, spre a coborî, în lungul Văii Tazlăului, în depresiunea subcarpatică Tazlău-Cașin, spre Onești. Bacăul, cândva o așezare modestă – avea, pe la 1722, conform Catagrafiei ruse, doar vreo 500 de suflete, în vreme ce Târgul Ocna era cea mai mare așezare urbană din ținutul Bacăului, cu peste 2500 de locuitori… Orașul lui Bacovia, cu nume derivat de la slavul Bacova, și nu de la ungurescul Bako…

Intrăm în Onești. Oraș pitoresc, dezvoltat în perioada comunistă, prin contopirea satelor Onești, Borzești (unde s-a dezvoltat o rafinărie, un combinat petrochimic, azi în ruine…) și Slobozia (grav afectată, în 1991, de inundațiile produse prin ruperea barajului de la Belci, de pe Tazlău)… Aici este o adevărată „piață de adunare” a apelor: din amonte în aval, se varsă în Trotuș Oituzul, Cașinul – de pe dreapta și Tazlăul. Din zona centrală, noi părăsim cursul Trotușului, spre a urca, pe Oituz, spre Carpați… Mai exact, spre pasul Oituz, care delimitează Munții Nemira (la nord), de Munții Vrancei…

Nici nu intrăm bine în sectorul montan al Văii Oituzului și facem un popas, la Poiana Sărată. Aflăm că, deși erau și atunci sate românești, Hârja și Poiana Sărată au făcut parte, până în 1918, din Imperiul austro-ungar… Înainte de intrarea în pas, descoperim că mai există un sat Oituz, unguresc (deja au apărut plăcuțele bilingve, semn că, deși suntem încă în bazinul Trotușului, sau, mai exact, al Siretului, am intrat în Secuime…).

După pasul Oituz, Depresiunea intracarpatică a Brașovului, mai exact compartimentul Târgul Secuiesc al Depresiunii Țara Bârsei-Trei Scaune, ne întâmpină ca o adevărată „câmpie” înconjurată de culmile Carpaților Orientali… La porțile caselor, localnicii oferă saci de cartofi și kurtos-kalacs… Având un climat mai răcoros – și soluri sărace – cartoful a devenit, în timp, principala cultură agricolă în zonă…

Traversăm, rapid, Târgul Secuiesc… Aflăm că, în Evul Mediu, orașul era cel mai important din Secuime: la Muzeul Național Secuiesc din centrul localității, în secția de Istorie, tronează două portrete mari, ale domnitorilor moldoveni Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan, ce au acordat negustorilor din oraș scutiri de vamă, ca să-și poată comercializa nestingheriți produsele în toată Țara Moldovei… Revoluția de la 1848 și, mai ales războiul vamal dintre Austro-Ungaria și România, de la finalul secolului al XIX-lea, au afectat orașul (așa cum a avut de suferit și Târgul Ocna), care a fost depășit, treptat, de alte așezări: Târgul Mureș, Sfântul Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Gheorgheni… La același muzeu, la secția de Etnografie, există o colecție de costume populare din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș – ungurești/secuiești, românești, germane, ucrainene, sârbești – realizate de copii, în perioada comunistă și puse pe păpuși fabricate în aceeași vreme, la Arădeanca (fabrică din Arad)…

După ieșirea din Târgul Secuiesc ne îndreptăm spre sud… Treptat, siluetele unor munți înzăpeziți apar în fața noastră… În față-stânga – Bucegii. Apoi, puțin în drepta lor – Piatra Craiului și, în spatele unei spinări mai scunde – Măgura Codlei – se văd și crestele estice ale Munților Făgărașului…

Brașovul… Cel mai mare oraș din Carpații Românești, situat în sudul depresiunii Țara Bârsei-Trei Scaune (mai precis, în compartimentul Țara Bârsei). Centru industrial – cu o activitate mult mai redusă, față de perioada comunistă, oraș turistic, cu vocație culturală și chiar universitară (actuala Universitate „Transilvania” a apărut în urmă cu aproximativ cinci decenii, ca Institut Politehnic…)… Poposim în zona centrală, spre a vizita, pe jos, centrul istoric: Piața Sfatului, Biserica Neagră, Casa Mureșenilor, Strada Sforii (cea mai îngustă din România)…

După prânz, facem un popas și în stațiunea Poiana Brașov, care, de la Recensământul din 2002, are statut de așezare componentă a Brașovului. De pe serpentinele Căii Poienii, priveliștea Brașovului este nemaipomenită. Oprim, facem și fotografii și admirăm peisajul… Chiar e bine că o facem, deoarece suntem anunțați că nu ne întoarcem pe aici: din Poiană, un drum asfaltat, în bună stare, ne duce la Râșnov.

Orășel dezvoltat mai ales după 1945, Râșnovul este renumit azi pentru Cetate și pentru DinoPark. Unii turiști vizitează și peștera din apropiere… Noi poposim mai mult la Cetate, unde, între altele, aflăm peripețiile recuperării ei de la un italian, care o cumpărase, după 1989, pe mai nimica și începuse să toarne beton, dar și despre „aglomerația” echipelor străine ce au programare la filmări aici!…

De la Râșnov, spre seară, urcăm, pe vechiul drum medieval ce leagă Brașovul, prin Culoarul Bran-Rucăr (pasul Giuvala), de vechea capitală a Țării Românești, Târgoviște, spre Bran, unde avem cazarea în această seară… Ajungem, pe înserat… Nu mai putem intra la Castelul Bran și, aflăm (ni se va confirma a doua zi, dimineață), că, oricum, ar fi trebuit să stăm la coadă… Așa că, rămâne pe altă-dată!

P.S. Relatările de mai sus sunt în contul zilei de ieri, când, din cauza programului încărcat și a oboselii, n-am mai apucat a scrie… Abia, acum, dimineață, în „pauza de cafea” 🙂 am apucat a scrie rândurile de mai sus… Mai spre seară, povestea zilei a doua!