Numele Paște este strâns legat de Sărbătoarea Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, evoluând din forma latină Paschae, care, la rândul ei, vine din ebraicul Pesah. Forma traco-daco-romană/veche românească se pare că a fost Pasce, exact ca și în cazul lui pește, care, din latinescul pisce a avut forma mai veche pesce, dovedită și de singularul aromân pescu și de forma pescar – cel care prindea pesce, nu pește (deoarece, în acest caz, cel care-i prindea pe pești s-ar fi chemat peștar). În sprijinul ideii vine și derivatul, la plural al sufixului traco-dacic -isc/-isk, forma -esci, devenită, ulterior, -ești, dar păstrată, în Munții Apuseni, de oiconimul Bucuresci.

Patronimul este atestat ca atare – Paște – în Moldova, Muntenia, Oltenia, în forma Paști – în Ardeal, unde apare și forma Paștiu.

Contaminarea acestei forme – Paște – cu Pascu a dat forme precum Pașcu, Pașca – atestate din Evul Mediu în Moldova, Maramureș, Oltenia, Ardeal, apoi, derivate ca Pașcan, Pașcanu – prezente în Moldova, inclusiv cu derivate toponimice, de forma Pașcani, localizate atât în Moldova, cât și în Basarabia. Din forma Pășca, au derivat nume ca Pășcan, Pășcanul, dar și forme toponimice ca Pășcănei. Mai amintim și formele patronimice Pășcu, Pășco, Pășcălat, Pâșcu, Pâșca.

De la substantivul pască au derivat forme ca Pasc, Pasca, Pască, Pascul, Pasci – atestate în Ardeal, dar și Păsculescu, de la care a derivat și forma toponimică Păsculești. Cu derivate se amintesc forme ca Pascotă – în Muntenia, Oltenia, Moldova -, Pascoi – atestat în sudul țării, ca și Paschiia – prezent în Oltenia, Păscul – în Muntenia, Păscan – atestat în Moldova, Muntenia, în vreme ce, în vestul Ardealului și în Banat apare forma Păsconi. Tot în vestul țării – mai exact, în Țara Moților – apar formele Păscoiu, Păscuiu, Păscuț, în vreme ce Păscău, Păscăescu circulă în Oltenia. De asemenea, în nordul țării apare, ca formă toponimică, Păscăuți.

Dintr-o formă neogreacă au rezultat Pashalie – în Ardeal, Pashale – în Muntenia, Pashul – în Oltenia, dar și forme apropiate de cea italiană Pasquale: Pascal, Pascalina, Pascalie, Pascale – atestate în Ardeal, Moldova, Muntenia, Dobrogea, Păscăloniu – în Oltenia (Mehedinți), Păscălina – în Moldova și Dobrogea.

Frecventa utilizare a acestor nume a făcut ca, de la o poziție în apropierea locului 200 în Evul Mediu (locul 186 în Țara Oltului), patronimele de acest fel să urce în ierarhie, în prezent fiind atestate, în spațiul românesc, pe locurile 83 în România și pe 87 – în R. Moldova.